Drepturi salariale (banesti). Decizia 797/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6459/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.797R
Ședința publică din data de 12.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "drepturi bănești - recurs împotriva încheierii din 23.10.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.8673/2010, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta, prin avocat, depune la dosar înscrisuri cu privire la faptul că societatea și-a schimbat denumirea în și solicită să se ia act de această schimbare.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 23.10.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâta SC "" SA; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor art.298 al.2 ultima liniuță, art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 al.2 din Legea nr.54/2003.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că dispozițiileart.284 al.2 din Codul Muncii sunt imperative și de strictă interpretare, competența în cauzele privind conflictele de muncă aparținând instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.
n raport de prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.
Într-o atare situație s-a considerat a nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate, întrucât prin invocarea acestora, s-a pus în discuție modul de aplicare a unor norme legale, raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea lor, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
Pe de altă parte, verificând conform dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța de fond a constatat neîndeplinirea condiției ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art.298 al.2 ultima liniuță, prima instanță a reținut că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi fost judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
S-a considerat că dispozițiile art.222, art.282 din Legea nr.53/2003, art.73 din Legea nr.168/1999, art.28 al.2 din Legea nr.54/2003 nu vizează obiectul cauzei, referindu-se pe de o parte la norme dispozitive privind reprezentarea părților, iar pe de altă parte la norme procedurale privind desfășurarea procesului și soluționarea cu celeritate a cauzelor.
S-a reținut în acest context că normele de drept invocate reflectă principiul disponibilității părții, legiuitorul lăsând la dispoziția acesteia modalitatea de reprezentare a membrilor de sindicat prin intermediul organizațiilor sindicale în vederea soluționării procesului cu celeritate, însă niciunul din principiile constituționale arătate de pârâtă nu este încălcat de normele legale cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen și motivat pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a art.222, art.282 din Codul Muncii, art.73 din Legea nr.168/1999 și art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, raportat la textele constituționale cuprinse în art.1 alin.3, art. 9, art.16 alin.1 și 2, art. 20 alin.1 și 2, art.24 alin.1, art.40 alin.1, art.41 alin.5 și art.53 alin.1 și 2 din Constituția Românie raportat la art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale,
Recurenta a susținut, în esență, că se mențin în activul legislativ dispoziții ce îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces și recunoașterea calității procesuale de sine-stătătoare; prin urmare, de constituționalitatea sau neconstituționalitatea textelor criticate depinde includerea ori neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al litigiului pendinte, la inițiativa unității pârâte, fiind astfel justificată legătura cu cauza.
A mai arătat că soluția legislativă actuală care nu recunoaște unității posibilitatea de a chema în judecată, pe cale separată ori incidentală, sindicatele, în calitatea lor de parteneri de dialog social, contravine egalității în fața legii, dreptului la apărare al unității, caracterului obligatoriu al convențiilor colective de muncă, rolului în asigurarea sociale al sindicatelor și dreptului la un proces echitabil reglementat de Convenția Europeană, exclusiv de orice impediment administrativ lipsit de o justificare obiectivă și rațională și care ar ajunge să nege liberul acces la justiție al persoanei.
De asemenea, s-a învederat că este nejustificată și diferența arbitrară de regim juridic pe care o fac prevederile contestate între conflictele de interese și conflictele de drepturi, întrucât, în timp ce în cazul primelor, sindicatelor nu numai că li se recunoaște calitatea de participant, ci chiar dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților, în cazul conflictelor de drepturi, sindicatele nu pot fi participanți în procesul civil, decât dacă le solicită membrii lor să-i reprezinte, ceea ce constituie o formă de participare incidentă accesorie, fiind însă negată calitatea procesuală pe cale principală.
Analizând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită, invocată de către recurenta-pârâtă în fața primei instanțe vizează de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Însă, necorelările de ordin legislativ dintre dispozițiile Legii nr.168/1999 și cele ale Legii nr.53/2003 - Codul muncii, invocate de către autorul excepției, nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate, întrucât în sfera de competență a Curții Constituționale nu intră aspectele ce țin de respectarea normelor de tehnică legislativă.
Normele la care se face referire în motivarea excepției de neconstituționalitate nu au relevanță în plan constituțional, ci țin de aplicarea legii; ori, aprecierea asupra incidenței în cauză a unor texte de lege revine instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional, în raport de prevederile art.126 alin.1 din Constituție, care dispun că "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Prin urmare, reținând neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei și având în vedere practica constantă a Curții Constituționale (deciziile nr.1005/7.07.2009, nr.1019/7.07.2009, 1017/7.07.2009), Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României revizuită.
Cât privește art. 222, 282 din Codul Muncii, art.73 din Legea nr.168/1999 și art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, a căror neconstituționalitate solicită recurenta a se constata de către Curtea Constituțională se are în vedere că acestea sunt cuprinse într-o lege, putând face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională și că până la data pronunțării încheierii recurate dispozițiile legale în discuție nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale.
Se reține însă, că textele de lege cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea de către recurenta-pârâtă nu sunt fundamentale pentru soluționarea prezentului litigiu, neavând legătură cu cauza dedusă judecății și,prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art.29 din Legea nr.47/1992.
Astfel, articolele care fac obiectul excepției de neconstituționalitate se referă la posibilitatea sindicatelor de a sta în proces și nu prezintă relevanță în soluționarea prezentului litigiu ce are ca obiect plata unor drepturi salariale rezultând din contractele colective de muncă, de vreme ce sindicatul nu este parte și nici reprezentant al părții, iar cadrul procesual este stabilit de către reclamant - salariat al societății, a cărui calitate procesuală activă nu a fost contestată prin motivele de recurs deduse judecății.
Prin urmare,în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 222, 282 din Codul Muncii, art. 73 din Legea nr.168/1999 și art. 28 alin.2 din Legea nr.54/2003.
În consecință, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta împotriva încheierii de ședință din data de 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./11.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
