Drepturi salariale (banesti). Decizia 807/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.807/
Ședința publică din 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de pârâții - " " SA () și - SA B, împotriva sentinței civile nr.473/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.11.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 19.11.2008.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 473/30.06.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele SA B și
A fost obligată pârâta B să plătească reclamantului suma de 8151 lei iar pârâta SA B suma de 790 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004-2007 actualizate cu rata inflației până la data plății și 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamantul, a solicitat ca pârâta Societatea comercială SA B, să fie obligată la plata sumei de 8151 lei, iar pârâta Societatea comercială SA la plata sumei de 790 lei, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004-2007, actualizate cu rata inflației până la data plății și 300 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, în calitate de salariat al societăților pârâte, a fost prejudiciat prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă
Pârâta Societatea comercială SA B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate, întrucât sumele au fost achitate sub forma unei suplimentări permanente a salariului, cuantumul drepturilor fiind defalcat în fiecare an în 12 tranșe lunare, iar reclamantul profită de redactarea neatentă a textului art.168 din Contractul colectiv de muncă (fila 136).
Pârâta Societatea comercială SA, cu sediul în B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 al.1 lit. e din Codul muncii și cea a prematurității cererii, motivată cu lipsa negocierilor anuale, prealabile acordării drepturilor.
Pe fond, angajatorul a apreciat că pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă și față de interpretarea textului, așa cum a fost modificat în perioada 2003-2005(fila 15).
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri, respectiv contractele colective de muncă, protocoalele și actele adiționale ulterioare.
Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a reținut următoarele:
1.Cu privire la prescripție:
Excepția este nefondată, având în vedere faptul că art.283 al.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâtă, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
Or, în cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din Contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
2. Cu privire la prematuritatea cererii:
Față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
3.Cu privire la drepturile bănești:
În fapt:
Prin cererea de chemare în judecată salariatul a solicitat ca angajatorii să fie obligați la plata drepturilor bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Angajatorii au depus la dosar contractele colective de muncă, protocoalele și actele adiționale ulterioare și au solicitat respingerea acțiunii, invocând redactarea neatentă a textului și plata drepturilor.
În drept:
Dispozițiile art. 168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
De altfel, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau deja stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Prin urmare, angajatorii nu pot justifica neplata drepturilor cu "redactarea neatentă" a textului.
Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În consecință, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
În cazul de față nu s-a depus la dosar nici un înscris pentru a dovedi plata drepturilor.
De altfel, dacă drepturile ar fi fost plătite, invocarea prescrierii dreptului la acțiune nu ar avea nicio rațiune.
Având în vedere considerentele de mai sus, susținerile angajatorilor nu pot fi primite.
Prin urmare, Tribunalul a admis cererea, cu consecința obligării pârâtelor la plata drepturilor bănești, reprezentând un salariu de bază mediu pe unitate datorat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pentru perioada indicată de salariat.
Reclamantul a precizat cuantumul sumei datorate, iar pârâtele nu au făcut dovada că suma este greșit calculată.
Ținând seama de faptul că reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorilor la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.
În baza art.274 din Codul d e procedură civilă, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B ( B), considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Nu s-a ținut cont de apărarea diferită a care nu a susținut teza includerii permanente, aceasta s-a petrecut în martie 2003 și are în drept valoarea unei novații, prima din element situat în afara salariului de bază devine component în structura sa.
Zbaterea apărătorilor de a reliefa prin înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă (adrese ale Direcției Politicii a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse) ce înseamnă în includerea în salariul de bază a primelor, s-a dovedit un exercițiu inutil.
A solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp art. 299, 302 indice 2, 304 alin. 1 și 304 indice 1.pr. civilă.
Împotriva aceleiași sentințe civile a declarat recurs și pârâta B, pentru următoarele motive.
1. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
2. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din CCM.
3. În mod greșit a reținut prima instanță că din actele dosarului nu rezultă că suplimentările salariale solicitate nu au fost incluse în salariile angajaților.
A existat o imposibilitate obiectivă de a prezenta statele de plată pentru fiecare salariat întrucât complexitatea operațiunilor a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariați.
Ceea ce nu a observat instanța de fond este faptul că apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază. Astfel fiind, ele nu se regăsesc distinct în statul de plată pentru că ele se regăsesc în salariul de bază.
4. instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la CCM să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la CCM interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a CCM.
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
5. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
6. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. pr. civilă.
În cauză s-a formulat și cerere de întoarcere a executării silite.
Intimatul reclamant solicitat respingerea ambelor recursuri cât și a cererii de întoarcere a executării ca nefondate întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
De asemenea, în combaterea recursului, a depus la dosar copiile contractelor colective de muncă (în extras) la nivel de unitate pe anii 2004-2007.
Examinând recursurile declarate de recurente, atât pe baza motivelor arătate de acestea, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că recursul declarat de pârâta ABe ste fondat iar recursul declarat de pârâta SA B este nefondat pentru următoarele considerente:
Față de recursul declarat de către pârâta A B se rețin următoarele.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
Astfel, se constată că este prescrisă Prima de Paști pentru anul 2004 față de data introducerii acțiunii, respectiv data de 09.11.2007, întrucât putea fi solicitată cel mai târziu până în luna mai 2007.
În această situație, sentința primei instanțe este în parte nelegală, neobservându-se faptul că sunt prescrise aceste pretenții deși chiar se afirmă în motivare că disp. art. 283 litera c din Codul muncii sunt aplicabile.
Față de faptul că dreptul la solicitarea sumei de 790 lei este prescris, iar excepția are prioritate în soluționare, devine inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta A
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta - B, se apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.
Conform disp. art. 168 alin. 1 din CCM încheiat între -. B și salariați, reprezentați de, înregistrat la mun. B sub nr. 9002/31.10.2003, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Problema ce se pune în discuție este acordarea primelor de Paști și C în perioada 2004-2007.
Astfel, prin art. din actele adiționale nr. 1, 2 3 și 4 la CCM nr. 9002/31.10.2003, s-a prelungit valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la B cu nr. 3193/2004 pentru anii 2004 - 2007.
Este adevărat că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate în perioada menționată însă, în recurs, la solicitarea apărătorului intimatului reclamant, s-au depus la dosar contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2007 în formă reeditată, înscrisuri ce nu aflau la dosarul de fond, fiind aplicabile disp. art. 305.pr. civilă.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003, ci se deduce că vor fi acordate în mod separat, nefiind parte componentă a salariului de bază, așa cum susține recurenta.
De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
În consecință, în cazul recurentei A, modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut și expresia "înanul 2003" și nu "dinanul 2003".
Față de cele arătate, susținerile recurentei sunt nefondate, față de înscrisurile noi depuse în recurs, acțiunea fiind în mod corect admisă de către prima instanță.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 3.pr. civilă, se va admite recursul declarat de recurenta SA. B si se va modifica în parte sentința civilă nr. 473/2008 a Trib. B, în sensul că se vor respinge ca fiind prescrise pretențiile reclamantului în contradictoriu cu pârâta A
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
În baza disp. art. 404 indice 2 alin. 1.pr. civilă, se va admite cererea de întoarcere a executării și se va dispune restituirea sumei de 790 lei reprezentând prima de Paști pentru anul 2004, prescrisă, actualizată cu rata inflației la data plății, de către intimat, pentru recurentă, cu dobânda legală aferentă de la data executării și până la data restituirii integrale a diferenței executate în plus. Cererea de întoarcere a executării este admisibilă întrucât textul legal prevede doar condiția desființării titlului iar, în cazul în care recurenta nu ar fi executat sentința civilă recurată, intimatul are la îndemână căi procedurale.
În baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ce nefondat recursul declarat de recurenta
Ca parte căzută în pretenții, potrivit disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga recurenta B la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta cu sediul în lor,nr.239,sector 1 împotriva sentinței civile nr.473/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.473/30.06.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că:
Respinge ca fiind prescrise pretențiile formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - SA
Admite cererea de întoarcere a executării.
Obligă pe intimatul-reclamant să restituie recurentei-pârâte - SA suma de 790 lei cu dobânda legală de la data executării și până la data restituirii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B,cu sediul în- bis, sector 1 împotriva sentinței civile nr.473/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta pârâtă B să plătească intimatului reclamant suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/17.12.2008
Tehnored./2 ex./ 18 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Valentina Gabriela
