Drepturi salariale (banesti). Decizia 808/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 808
Ședința publică de la 01 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi bănești privind recursurile declarate de recurentul-intimat și de către intimata recurentă Regia Autonomă De Transport Public I, împotriva sentinței civile nr. 659/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut lor în ședința publică din data de 30.06.2009 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 01.07.2009 când:
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 1763/99/18.02.2009, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 377,89 lei reprezentând contravaloarea a 82 litri motorină.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariatul societății pe postul de șofer autobuz, începând cu data de 05.01.2006, până la data de 2.06.2008. În conformitate cu fișa postului, acesta avea obligația ca în desfășurarea activității sale să realizeze conducerea economică a mijlocului de transport, adică un consum minim de carburant și lubrifiant, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare. A mai susținut reclamanta că pârâtul cunoștea faptul că, în cazul înregistrării unui consum depășit de combustibil ca urmare a exploatării necorespunzătoare a mijlocului de transport, șoferul va suporta contravaloarea acestui consum.
În luna octombrie 2007, pârâtul și-a desfășurat activitatea pe autobuzul cu nr. de inventar 54, care a înregistrat un consum depășit de combustibil de 32 litri. cu orele lucrate pe acest mijloc de transport în luna octombrie 2007, pârâtul este răspunzător pentru un consum nejustificat de 19 litri motorină în valoare de 86,83 lei (4,57 lei/litru). În luna noiembrie 2007 pârâtul și-a desfășurat activitatea pe autobuzul nr. 54, care a înregistrat un consum depășit de combustibil de 32 litri motorină și pe autobuzul nr. 69, care a înregistrat un consum depășit de 100 litri motorină. cu orele lucrate pe aceste mijloace de transport în luna noiembrie 2007, pârâtul este răspunzător material pentru un consum nejustificat de 63 litri motorină în valoare de 291,06 lei (4,62 lei/litru).
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus copii de pe înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu există un sistem de închidere cu cheie al rezervorului la autobuzul Renault 312 și nici a ușilor. De asemenea, nu a existat o analiză corectă și profesională a consumului, fiind invocată nulitatea notelor de analiză.
Pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 659 din 1504.2009, Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public I în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, începând cu data de 5.07.2005, pârâtul a fost salariatul reclamantei Regia Autonomă de Transport Public I pe postul de vatman, iar începând cu data de 26.06.2006 în funcția de șofer autobuz, conform contractului individual de muncă nr. 1808/2005 și actelor adiționale la acest contract.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 377,89 lei reprezentând contravaloarea a 82 litri motorină consum depășit de carburant față de consumul normat, înregistrat în lunile octombrie și noiembrie 2007.
Potrivit disp. art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Astfel, din analiza acestor prevederi legale rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba; fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția salariatului.
Reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite și personale a salariatului, săvârșită în legătură cu muncă sa. Din cuprinsul fișei postului pârâtului, rezultă că acesta avea obligația de a realiza "conducerea economică a mijloacelor de transport, adică cu un consum minim de carburanți și lubrifianți, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare". Reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul ar fi exploatat necorespunzător mijlocul de transport în comun sau ar fi sustras motorină, pentru a putea fi antrenată răspunderea sa materială.
De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi stabilit în mod clar și cert un consum normat de motorină pentru autobuzele Renault și că ar fi comunicat acest consum normat de combustibil salariaților. Astfel, prin adresa nr. 17194/12.11.2007 s-a comunicat secției nr. 1 un consum normat de motorină pentru autobuzele Renault, iar ulterior, prin adresa nr. 18979/17.12.2007 (fila 28 dosar) s-a comunicat secției nr. 1 un alt consum normat de motorină pentru aceeași marcă de autobuze, fără a se face însă și dovada că aceste adrese ar fi fost aduse la cunoștința salariaților. Mai mult, din cuprinsul notelor de analiză și tratare lunară a depășirilor de combustibil și ulei rezultă că intimata, la stabilirea supraconsumului de motorină, a avut în vedere un consum de 36 litri/100 km, consum comunicat secției nr. 1 prin adresa nr. 18979. Această adresă este din data de 17.12.2007, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtului la plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie - noiembrie 2007.
Cât privește prejudiciul produs patrimoniului angajatorului, acesta este de esența răspunderii patrimoniale, iar evaluarea pagubei și, deci, întinderea prejudiciului, trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete. De asemenea, prejudiciul trebuie să fie real și cert. În ceea ce privește caracterul de certitudine a prejudiciului, acesta implică determinarea întinderii lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. În speță, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului efectiv suferit ca urmare a faptei pârâtului.
O altă condiție necesară pentru existența răspunderii patrimoniale o constituie vinovăția salariatului. Astfel, vinovăția este elementul subiectiv al răspunderii și constă în atitudinea psihică a persoanei fizice față de fapta sa și față de consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința încălcării unor relații sociale. Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătura dintre faptă și rezultatul negativ, ilicit, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale. Nici acest element nu a fost probat în speță de către reclamantă, astfel încât nu se poate reține de către instanță existența lui.
În consecință, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, acțiunea formulată fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public I, prin reprezentanții legali, și pârâtul, prin procurator.
În motivarea recursului, recurenta Regia Autonomă de Transport Public I susține că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 270 și următoarele din Codul muncii, iar prima instanță a reținut în mod greșit că nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale privind existența răspunderii patrimoniale.
Astfel, arată recurenta, cu privire la existența faptei ilicite și personale a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, a dovedit că, în conformitate cu fișa postului, șoferul era obligat să exploateze economic mijlocul de transport, orice depășire de combustibil față de consumul normat fiindu-i imputabilă.
În speță, șoferul asista la alimentarea mijlocului de transport pe care îl conducea, așa cum rezultă din buletinele de alimentare și confirma prin semnătură cantitatea de combustibil alimentată.
Prin exploatarea mijlocului de transport în traseu, raportat la consumul normat pentru tipul de autobuz Renault, șoferul justifica combustibilul alimentat prin nr. de km efectuați în traseu, conform foii de parcurs zilnice.
Mai arată recurenta că, prin exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de transport cu nr. de inventar 54 și 69, în lunile octombrie și noiembrie 2007, intimatul a produs un prejudiciu de 82 litri motorină, așa cum rezultă din fișa activității zilnice și Rapoartele de audit nr.10153 din 23.06.2008 și nr.14086 din 28.08.2008.
Prin nejustificarea consumului depășit de combustibil înregistrat la mijloacele de transport exploatate în lunile octombrie și noiembrie 2007, intimatul este răspunzător de paguba ce reprezintă cantitatea de 82 litri motorină pe care i-a alimentat, împrejurare ce relevă fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa.
Consideră recurenta că în mod greșit a reținut instanța că nu ar fi făcut dovada aducerii la cunoștința salariaților a normelor de consum pentru tipul de autobuz Renault. Astfel, adresa de comunicare a consumului normat este din 12.11.2007, iar prin acțiune s-a solicitat plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie-noiembrie 2007.
Așa cum rezultă din -urile autobuzelor exploatate de pârât, recalculate la nivelul normei de consum din 14.12.2007 (norme aplicabile și în prezent, și anume 36 l/100 km + 0,6 zilnic), supraconsumul de motorină este tot de 82 litri.
Mai susține recurenta că în mod eronat a reținut prima instanță că nici condiția vinovăției salariatului nu a fost dovedită, având în vedere că acest element rezultă din neglijența de care a dat dovadă salariatul în îndeplinirea atribuțiilor privind conducerea economică a mijlocului de transport, împrejurare dovedită chiar de nota explicativă, prin care afirmă că nu cunoaște cauza depășirilor de combustibil, ceea ce denotă lipsa de interes a salariatului în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Ca atare, consideră că a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale a intimatului pentru paguba produsă societății, în valoare de 377, 89lei și solicită admiterea recursului și a acțiunii formulate. În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 ind.1 Cod proc.civ.
Recurenta a depus, în copie, cele două rapoarte de audit.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod proc. civilă, recurentul susține că nu se poate primi nici o justificare din partea instanței de fond cu privire la neobligarea părții căzute în pretenții la plata sumei de 3085 lei, din care 3000 lei reprezintă c/v activității depuse de procurator și 85 lei cheltuieli cu autentificarea mandatului la notarul public. Nu este necesară o chitanță, deoarece plata s-a făcut către o persoană fizică,în fața notarului public, fiind greșită neacordarea cheltuielilor de judecată, dovedite cu înscrisuri autentice.
Nu au fost formulat întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Conform fișei postului, șoferul de autobuz trebuie să realizeze conducerea economică a mijloacelor de transport, cu un consum minim de carburanți și lubrifianți, fără solicitări mari ale pieselor care compun mecanismul de transmisie și fără șocuri la pornire și frânare.
Potrivit art. 270 alin. 2 din Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. normal al serviciului, care poate fi normat sau nenormat, cuprinde - în cadrul riscului normat - normele și normativele de consum, prin care se determină consumurile specifice de combustibil, materii prime, etc.
În prezenta cauză, așa cum a reținut instanța de fond, abia prin adresa nr. 17194/12.11.2007 s-a comunicat secției nr. 1 consumul normat de motorină pentru autobuzele tip Renault, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea recurentului pârât la plata supraconsumului de motorină pentru perioada octombrie - noiembrie 2007, fără a se face dovada că această adresă ar fi fost adusă la cunoștința salariaților.
Nu se poate pretinde ca salariații să aplice retroactiv un consum normat, pe care însăși recurenta reclamantă nu l-a stabilit decât în cursul lunii noiembrie 2007 și, mai mult, urmare a refacerii verificării în parcurs a consumului de combustibil pentru autobuzele Renault, l-a modificat, așa cum rezultă din adresa nr.18979/14.12.2007 ( de la 30 lt/100 km + 0,6 lt zilnic, la 36 lt/100 km + 0,6 lt zilnic în cazul consumului de vară și de la 33 lt/100 km + 1,2 lt zilnic, la 40 lt/100 km + 1,2 lt zilnic în cazul consumului de iarnă).
Pe de altă parte, așa cum se poate observa chiar din cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a aplicat normativul consumului de motorină în conformitate cu normele stabilite la 14.12.2007 pentru perioada de vară (36 lt/100 km + 0,6 lt zilnic), dar susține că salariatul a condus neeconomic mijlocul de transport pe perioada de iarnă, respectiv octombrie - noiembrie 2007 (când consumul normat era de 40 lt/100 km + 1,2 lt zilnic). Mai mult, -urile autobuzelor exploatate de recurentul pârât, recalculate la nivelul normei de consum din 14.12.2007, nu pot fi aplicate pentru perioada octombrie - noiembrie 2007.
În atare condiții, este lipsit de relevanță faptul că salariatul asista la alimentarea mijlocului de transport pe care îl conducea și confirma prin semnătură cantitatea de combustibil alimentată.
Cât privește vinovăția, acesta nu este prezumată, ci trebuie a fi dovedită de angajator, potrivit art.287 din Codul muncii, în mod concret.
Însă, atât timp cât nu s-a făcut dovada aducerii la cunoștința salariaților a consumului normat, anterior perioadei ce face obiectul cauzei (octombrie - noiembrie 2007), în raport de care s-ar fi putut aprecia fapta ilicită și personală a recurentului pârât săvârșită în legătură cu munca sa, nu se poate susține nici culpa acestuia în producerea supraconsumului de motorină invocat de recurenta reclamantă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată neacordate de prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea reține că acestea cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt taxele de timbru, plata experților, despăgubirea martorilor, onorariul avocatului, cheltuieli de trasnsport, costul efectuării copiilor de pe înscrisurile depuse la dosar.
Așadar, pentru ca o anumită sumă să fie considerată "cheltuieli de judecată", este necesar să se stabilească o legătură, un raport între acea sumă și desfășurarea judecății.
Recurentul pârât susține că suma de 3085 lei, din care 3000 lei "c/v activității depuse de procurator", iar 85 lei cheltuieli de autentificare, se include în cheltuielile de judecată. Examinând contractul de mandat, autentificat la nr. 648 din 1.04.2009 de notarul public, Curtea constată că prin acest contract, încheiat în condițiile art. 1532-1559 Cod civil, recurentul pârât l-a împuternicit pe - să-l reprezinte în dosarul nr. -/2009 aflat pe rolul Tribunalului Iași. Totodată, mandatarul a fost împuternicit să îl reprezinte pe mandant în fața instanțelor judecătorești de orice grad și tuturor autorităților competente, inclusiv să îndeplinească formalitățile necesare la executorul judecătoresc, să facă orice cereri și declarații necesare, contestații, etc. De asemenea, mandatarul a fost împuternicit să îl reprezinte pe recurentul pârât la Primărie, Prefectură, precum și să semneze în numele său oriunde necesitatea o va cere, în limita mandatului, semnătura sa fiindu-i opozabilă.
În actul încheiat se consemnează și că, pentru activitatera depusă, mandantul achită mandatarului suma de 3000 lei, la data autentificării actului.
Așadar, suma de 3000 lei reprezintă plata întregii activități ce va fi desfășurată de mandatar pentru și în numele mandantului. În cursul judecății în fața primei instanțe, mandatarul a fost prezent la un singur termen de judecată, fiind prezent și recurentul pârât mandant, când a depus întâmpinare și a formulat cerere de probe, iar ulterior a depus concluzii scrise.
În aceste condiții, este evident că nu se poate stabili care este suma plătită de recurentul pârât pentru activitatea desfășurată de mandatar, în numele său, în cursul judecății în fața primei instanțe. De altfel, întemeindu-se pe același contract de mandat autentificat, în care este menționată suma de 3000 lei solicitată de recurentul pârât cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, mandatarul a formulat și cererea de recurs și l-a reprezentat pe recurentul pârât în fața instanței de recurs.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge ambele recursuri și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de către reclamantul și de pârâta I împotriva sentinței civile nr. 659/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Pt. judecător aflat în Cu opinie separată
Grefier
-
Red.
Tehnored./
2 ex.
14.07.2009
Tribunalul Iași:
-
-
OPINIA SEPARATĂ
a judecătorului - -
Contrar opiniei majoritare, consider că, în speță, se impunea admiterea recursului declarat de pârâtul sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.
Într-adevăr,în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată cuprindorice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, fiind necesar să se stabilească o legătură, un raport între acea sumă și desfășurarea judecății.
Nu există, însă, nici un temei legal pentru a se exclude din categoria cheltuielilor de judecată contravaloarea mandatului stabilită prin contractul autentificat sub nr. 648 din 1.04.2009 de Notarul Public.
Contractul de mandat este, prin definiție, un contract prin care o persoană se obligă să încheie acte juridice pe seama unei alte persoane, pe care o reprezintă.
În ceea ce privește întinderea, mandatul poate fi special (când se dă pentru o singură operație juridică) sau general (când mandatarul primește împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului).
Conform art.63 alin.1 din Codul d e procedură civilă, părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar potrivit art.68 alin.1 din Codul d e procedură civilă, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când reprezentarea este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.
Ca atare, mandatul judiciar trebuie să fiead litem, adică pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată.
Pe de altă parte, mandatul poate fi gratuit sau oneros, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică stipularea unei remunerații în cazul mandatului judiciar.
În speță, prin acest contractul de mandat autentificat sub nr. 648 din 1.04.2009 de Notarul Public, încheiat în condițiile art. 1532-1559 Cod civil, recurentul - pârât l-a împuternicit pe - să-l reprezinte în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Iași -Secția litigii de muncă. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui mandat, mandatarul a fost împuternicit să îl reprezinte pe mandant în fața instanțelor judecătorești de orice grad și tuturor autorităților competente, inclusiv să îndeplinească formalitățile necesare la executorul judecătoresc, să facă orice cereri și declarații necesare, contestații, etc. să îl reprezinte pe recurentul pârât la Primărie, Prefectură, precum și să semneze în numele său oriunde necesitatea o va cere, în limita mandatului, semnătura sa fiindu-i opozabilă.
Ca atare, mandatul convenit între părți este unul special, pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată, iar toate celelalte activități permise mandatarului au fost stipulate în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului, și anume cel dereprezentare în dosarul nr-.
În actul încheiat se consemnează și că, pentru activitatea depusă, mandantul achită mandatarului suma de 3000 lei, la data autentificării actului, sumă pe care mandatarul declară că a primit-
Această mențiune consemnată în actul autentic produce efecte până la proba contrarie, probă ce nu a fost făcută în cauză.
Opinia majoritară a constatat că suma de 3000 lei reprezintă plata întregii activități ce va fi desfășurată de mandatar pentru și în numele mandantului, iar în aceste condiții, este evident că nu se poate stabili care este suma plătită de recurentul pârât pentru activitatea desfășurată de mandatar, în numele său, în cursul judecății în fața primei instanțe, cu atât mai mult cu cât, întemeindu-se pe același contract de mandat autentificat, în care este menționată suma de 3000 lei solicitată de recurentul pârât cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, mandatarul a formulat și cererea de recurs și l-a reprezentat pe recurentul pârât în fața instanței de recurs.
Consider eronată concluzia instanței de recurs, care a interpretat, practic, mandatul convenit între părți ca fiind unul general și nu unul special, stabilind că nu poate fi determinată suma ce ar fi fost plătită pentru activitatea desfășurată de mandatar în fața primei instanțe.
În realitate, toate activitățile permise mandatarului, inclusiv să îl reprezinte pe recurentul pârât la Primărie, Prefectură, precum și să semneze în numele său oriunde necesitatea o va cere, au fost stipulate în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului, și anume cel de reprezentare în dosarul nr. 1763/99/200, astfel că orice act juridic îndeplinit de acesta era valabil în limita mandatului, respectiv dacă avea legătură cu desfășurarea procesului care făcea obiectul dosarului nr-.
Este irelevantă, din această perspectivă, prezența în instanță a mandantului alături de mandatar, câtă vreme acesta din urmă a asigurat reprezentarea pârâtului-recurent.
Ca atare, opiniez că există legătura presupusă de art. art.274 alin.1 Cod procedură civilă între cheltuiala făcută de pârâtul-mandant și desfășurarea judecății, pentru a se putea include remunerația mandatarului în categoria cheltuielilor de judecată.
În plus, consider că, pentru identitate de rațiune cu prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă, constatându-se că remunerația mandatarului este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de acesta, se putea reduce cuantumul acesteia, avându-se în vedere că și partea care a pierdut procesul este apărată împotriva exercitării abuzive a dreptului de reprezentare.
În concluzie, apreciez că se impunea admiterea recursului pârâtului și acordarea cheltuielilor de judecată decurgând din contractul de mandat, într-o sumă rezonabilă față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de mandatar.
Cât privește recursul reclamantei Regia Autonomă de Transport Public I, acesta a fost corect respins de către instanța de control judiciar, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei.
JUDECĂTOR,
- -
Red./Tehnored.
15.07.2009 - 02 ex.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
