Drepturi salariale (banesti). Decizia 82/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 82/CM
Ședința publică de la 09 februarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții pârâți: MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în C, str. -, nr.18 șiMINISTERUL JUSTIȚIEIȘI LIBERTĂȚILOR,cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.1083/28.10.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:, I, I, G, OG, G, șitoți cu domiciliul ales în C,- și intimații pârâți:CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURIIcu sediul în B, sector 6, Calea nr.2., CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRIIcu sediul în B,--3, TRIBUNALUL CONSTANȚA și CURTEA DE APEL CONSTANȚA,ambele cu sediile în C,-, având ca obiect drepturi bănești - spor de confidențialitate.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 04.02.2010, la data de 08.02.2010 și la data de 09.02.2010, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 9.07.2007, înregistrată sub nr-, reclamanții, I, I, -, -, G, -, a, -, OG, G, -a, și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța, au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/19976, începând cu luna iunie 2004 și în continuare, precum și a sporului de confidențialitate pentru aceeași perioadă.
În primul ciclu de judecată, prin sentința civilă nr. 1430 din 7.09.2007, Tribunalul Constanțaa respins, ca nefondată, acțiunea față de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin nr.OG 83/2000, iar în ceea ce privește cererea de acordare a sporului de confidențialitate s-a arătat că stabilirea acestui spor pentru alte categorii de personal nu constituie un tratament discriminatoriu și, mai mult, că pentru personalul auxiliar nu este prevăzut acest spor.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin încheierea nr. 634/CM/6.08.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanțas -a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționarea recursului în temeiul nr.OUG 75/2008.
Prin decizia civilă nr. 2944/12.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului către Curtea de Apel Constanța.
În motivare s-a reținut că, prin decizia nr. 104/20.01.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale.
Investită cu soluționarea recursului, Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 446/CM/6.07.2009 a admis recursul, a casat sentința civilă recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru soluționarea fondului cauzei.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond nu a analizat aspecte care privesc în mod esențial fondul cererii reclamanților, rezumându-se la a reține că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat iar sporul de confidențialitate nu este prevăzut de legea de salarizare și nici nu există o situație discriminatorie (ambele motive fiind contrazise de deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii) fără a mai analiza în concret îndreptățirea reclamanților și temeinicia cererii lor privind aceste drepturi.
A conchis că analiza pentru prima oară a acestor aspecte în instanța de recurs, ar conduce la lipsirea reclamanților de un grad de jurisdicție garantat de Codul d e procedură civilă și astfel la prejudicierea lor.
Totodată s-a dat indicația instanței de rejudecare să analizeze și cadrul procesual, să lămurească și calitatea în care stă în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării raportat la prevederile art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000 și să aibă în vedere că, prin cererea transmisă Curții de Apel Constanța la data de 19.06.2009, o parte din reclamanți au renunțat la judecata cauzei în fond.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-.
Potrivit dispozițiilor art. 315 din Codul d e procedură civilă, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
După rejudecare, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 1083 din 28 octombrie 2009, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Tribunalul Constanța și Curtea de Apel Constanța.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanta la plată către reclamanții, I, -, -, G, -, -, escu, a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% aferent perioadei 1 iulie 2004 la zi și a sporului de confidențialitate de 15% aferent perioadei 15 iunie 2004 la zi calculate la indemnizația de încadrare brută.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plată către următorii reclamanți a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută după cum urmează:
- 15 iunie 2004 - 01.05.2006,
I - 15 iunie 2004 - 31 octombrie 2007 și 7 august 2009 la zi;
- 15 iunie 2004 - 28.01.2008
- 15 iunie 2004 - 12.02. 2007
- 15 iunie 2004 - 01.05.2009
- 15 iunie 2004 - 26.12.2004 și 24.10.2006 la zi
- 02.10.2004 la zi
- 20.10.2005 la zi
- 01.08.2006 la zi
-15 iunie 2004-19.06.2005 și 02.03.2007- 31.01.2009
- 15 iunie 2004 - 31.12.2007
- 15 iunie 2004 - 30.09.2005 și 02.03.2007 - 02.03.2008
- 15 iunie 2004 - 28.08.2006 și 30.06.2008 - 23.07.2009
- 15 iunie 2004 - 30.06.2007
- 15.02.2005 - 21.09.2006 și 08.08.2008 la zi
- 15 iunie 2004 - 19.02.2007 și 03.12.2008 la zi
- 15 iunie 2004 - 01.09.2007
- 15 iunie 2004 - 03.08.2005 și 02.09.2005 la zi
- 15.04.2007 la zi
- 15 iunie 2004 - 26.11.2006 și 04.09.2007 la zi
- 15 iunie 2004 -19.07.2007 și 15.04.2008 la zi
- 15 iunie 2004 - 09.03.2009
G - 15 iunie 2004 -01.09.2007
- 15 iunie 2004 -08.05.2008
- 15 iunie 2004 -16.06.2008
- 15 iunie 2004 - 17.06.2009
a - 12.06.2006 la zi
- 01.08.2006 la zi
- 15 iunie 2004 - 01.09.2006.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța la plată către următorii reclamanți a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută după cum urmează:
- 1 iulie 2004 - 01.05.2006,
I- - 1 iulie 2004 - 31 octombrie 2007 și 07 august 2009 la zi;
- 1 iulie 2004 - 28.01.2008
- 1 iulie 2004 - 12.02. 2007
- 1 iulie 2004 - 01.05.2009
- 1 iulie 2004 - 26.12.2004 și 24.10.2006 la zi
- 02.10.2004 la zi
- 20.10.2005 la zi
- 01.08.2006 la zi
- 1 iulie 2004-19.06.2005 și 02.03.2007- 31.01.2009
- 1 iulie 2004 - 31.12.2007
- 1 iulie 2004 - 30.09.2005 și 02.03.2007 - 02.03.2008
- 1 iulie 2004 -28.08.2006 și 30.06.2008 - 23.07.2009
- 1 iulie 2004 - 30.06.2007
- 15.02.2005 - 21.09.2006 și 08.08.2008 la zi
- 1 iulie 2004 - 19.02.2007 și 03.12.2008 la zi
- 1 iulie 2004 - 01.09.2007
- 1 iulie - 03.08.2005 și 02.09.2005 la zi
- 15.04.2007 la zi
- 1 iulie 2004 - 26.11.2006 și 04.09.2007 la zi
- 1 iulie 2004 -19.07.2007 și 15.04.2008 la zi
- 1 iulie 2004 - 09.03.2009
G - 1 iulie 2004 -01.09.2007
- 1 iulie 2004 -08.05.2008
- 1 iulie 2004 -16.06.2008
- 1 iulie 2004 - 17.06.2009
a - 12.06.2006 la zi
- 01.08.2006 la zi
- 1 iulie 2004 - 01.09.2006.
Au fost obligați pârâții la plata pe viitor a celor două sporuri pentru personalul în activitate.
Au fost obligați pârâții la plata drepturilor cuvenite actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
A fost obligat pârâtul Ministrul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății.
A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamatelor, G, -a și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate și anume a lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanța de fond a constatat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu are calitate procesual pasivă, avându-se în vedere că atribuțiile sale, astfel cum rezultă din Legea nr. 317/2004, nu vizează în nicio modalitate raporturile de muncă stabilite între reclamanți și angajator și nici de vreo obligație în sfera presupusei situații discriminatorii.
Referitor la calitatea procesuală a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că această instituție urmează a fi reținută în cauză doar pentru opozabilitate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor s-a avut în vedere că aceasta este dată de cererea referitoare la obligarea acestei instituții de a aloca fondurile echivalente drepturilor cerute.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar conform art. 3 din Legea nr. 567/2004.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, s-a stabilit că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază".
Textul menționat a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000, însă abrogarea s-a realizat cu încălcarea limitelor delegării legislative stabilite în mod explicit prin Legea nr. 125/2000, întrucât prin art. 1 pct. q 1 din acest act normativ, Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, iar nu și pentru abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Ori, Ordonanța de Guvern nr. 83/2000 a fost emisă pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, iar nu și pentru abrogarea unor prevederi ale legii, în condițiile art. 56 alin. 2 și art. 63 din Legea nr. 24/2000. Prin urmare, abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin OG nr. 83/2000 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de tehnică legislativă, motiv pentru care ea nu poate produce efecte juridice.
În soluționarea cauzei s-a avut în vedere, în egală măsură, decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin care s-a reținut că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 331/2001.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, recursul în interesul legii dat prin Decizia nr. 46 pronunțată în dosarul nr. 27/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
Astfel, instanța supremă a dezlegat problemele de drept în sensul că a stabilit pe de o parte incidența art. 47 din Legea nr. 50/1996 și a dispozițiilor privind interzicerea discriminării în cazul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar pe de altă parte a stabilit existența situației discriminatorii în cazul sporului de confidențialitate.
În contextul dat de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, soluția pronunțată asupra acestor probleme de drept interpretate și dezlegate în mod diferit de instanțele judecătorești, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în materie și devine obligatorie pentru instanțe, în spețele identice avute pe rol.
Pentru repararea efectivă a prejudiciului suferit de reclamanți, sumele datorate vor fi actualizate în raport de indicele de inflație.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Conform art. 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății despăgubirilor.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1083 din 28 octombrie 2009, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin C, Ministerul Justiției și Libertăților.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recursul declarat critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele motive:
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Instanța este obligată să verifice atât calitatea procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Astfel, cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajatori, Curtea de apel Constanța, Tribunalul Constanța și angajați - reclamanții.
Față de situația că Ministerul Finanțelor Publice nu are în atribuții modificarea bugetului de stat aceasta fiind o prerogativă exclusivă a Parlamentului, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ministerul Justiției prin recursul declarat, critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
-Un prim motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens arată că interpretarea dată în cauză de către prima instanță, prin care s-a constatat că este nelegală și nu poate produce efecte abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 intervenită prin efectul nr.OG 83/2000 nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge expres.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între aceste puteri. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că: "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora".
-Al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dacă cu aplicarea greșită a legii.
Așa cum rezultă din actele dosarului, reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Constanța.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești OG nr. 8/24.01.2007, pretențiile reclamanților, personal auxiliar de specialitate sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996, fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, solicită a se constata că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există niciun temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007 când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Ministerul Justiției a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii și anume cele solicitate pe perioada 15 iunie 2004 - 9 iulie 2004.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Constanța.
Începând cu 1.02.2007, drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 8/24.01.2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007.
Prin Legea nr. 502/28.12.2006 Guvernul a fost abilitat prin art. III pct. 7, să emită ordonanță privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Prin dispozițiile art. 30 lit. "a" din nr.OG 8/2007 s-a prevăzut că: "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești cu modificările și completările ulterioare".
Este de menționat că noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu mai prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică către personalul auxiliar.
Prin urmare, conform Legii de abilitare nr. 502/2006, intenția legiuitorului a fost de a reglementa o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar și de a abroga dispozițiile din Legea nr. 50/1996 referitoare la salarizarea acestuia.
Odată cu intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, respectiv februarie 2007, nu mai există temei juridic pentru acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu poate fi reținută apărarea intimaților reclamanți care au calitatea de personal auxiliar că în baza Deciziei în interesul Legii nr. 21/10.03.2008, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% li se cuvine și după data de 1.02.2007.
Potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, soluțiile ce se pronunță în recursurile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe numai cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate.
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost sesizate cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Problema de drept dezlegată prin această decizie în interesul legii a fost aceea că sporul de 50% se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Întreaga motivare a acestei decizii se referă la OG nr. 83/2000 și dacă abrogarea art. 47 din Legea nr. 56/1996 s-a făcut în limitele și condițiile Legii de abilitare nr. 125/2000.
Niciun moment în motivarea deciziei în interesul legii nu se face referire la OG nr. 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, și dacă sporul de 50% de stres și suprasolicitare neuropsihică se mai cuvine personalului auxiliar și după intrarea în vigoare a noii legi de salarizare.
Faptul că nr.OG 8/2007 era în vigoare la data pronunțării deciziei în interesul legii, nu are relevanță, întrucât secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au întrunit pentru a dezlega problema de drept a supraviețuirii efectelor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 și nu după intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007, care nu a făcut obiectul analizei.
Din dispozitivul deciziei în interesul legii rezultă cu claritate că atunci când se pune problema curgerii în continuare a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică se are în vedere ca și reper temporal OG nr. 83/2000, reținându-se că prin emiterea acestei ordonanțe au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României.
În lumina prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, pentru instanțe sunt obligatorii problemele de drept dezlegate prin recursul în interesul legii.
Ori, prin decizia nr. 21/10.03.2008, singura problemă de drept dezlegată a fost aceea a supraviețuirii sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după abrogarea intervenită prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000.
Prin neacordarea acestui spor ulterior datei de 1.02.2007, când a intervenit abrogarea lui prin art. 30 lit. "a" din nr.OG 8/2007, nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Relevante în cauză sunt și deciziile nr. 818, 819, 829/2008 ale Curții Constituționale, pronunțate la data de 3.07.2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme corecte pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În considerentele acestor decizii, s-a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice, instituite prin lege și de a crea în locul acestora acte normative sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 4 în conformitate cu care Parlamentul este unica putere legiuitoare.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum se prevede prin art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturi mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii, curtea constată că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de trei ani.
Avându-se în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, se constată că sunt prescrise pretențiile anterioare datei de 15 octombrie 2004, fiind solicitate după împlinirea termenului de 3 ani.
Referitor la cererea de acordare a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 15 noiembrie 2009, curtea constată că după intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare nr. 330/2009, pentru judecători, procurori, magistrați asistenți și personalul auxiliar, începând cu data de 12 noiembrie 2009 acest spor a fost inclus în indemnizația brută lunară.
Prin urmare, instanța de fond obligând pârâții la acordarea acestui spor pe viitor a greșit, dat fiind cele menționate mai sus.
Prin această lege a fost reglementată și modalitatea acordării acestui spor de confidențialitate astfel că, în perioada 12 noiembrie 2003 - 21 decembrie 2009, reclamanții urmau să beneficieze de un spor pentru confidențialitate în procent de 5% - și după data de 1 ianuarie 2010 - acest procent este prevăzut în cuantum de 15%.
Aceasta înseamnă că după data de 12 noiembrie 2009, reclamanții nu mai pot formula astfel de pretenții în baza legii vechi, deoarece această lege nu mai este în vigoare - și ca atare, plata acestui spor pe viitor nu se mai justifică.
Privitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin
Articolul 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004, republicată, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Pentru considerentele expuse, curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
Va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
Va admite recursul Ministerului Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că se vor respinge ca fiind prescrise pretențiile anterioare datei de 15 octombrie 2004.
Va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 3 februarie 2007.
Va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 15 noiembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Cu opinie majoritară
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurentul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin, cu sediul în C, strada - nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1083/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
Admite recursul MINISTERULUI JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1083/28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, I, I, G, OG, G, și toți cu domiciliul ales în C,-, județul C și intimații pârâți CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII,cu sediul în B, sector 6, Calea nr. 141,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3,TRIBUNALUL CONSTANȚA și CURTEA DE APEL CONSTANȚA,ambele cu sediile în C,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca prescrise pretențiile anterioare datei de 15.10.2004.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 03.02.2007.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 15.11.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Greifer,
- -
Opinie separată
judecător
Respinge recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
Admite recursul MINISTERULUI JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca prescrise pretențiile anterioare datei de 15.10.2004.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a sporului de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% și a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația de încadrare brută după data de 15.11.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2010.
Jud.fond. /
Red.dec.jud. /3.03.2010
gref.
4 ex./ 10.03.2010.
Opinie separată judecător
Contra opiniei majoritare, consider că limitele admiterii recursului Ministerului Justiției trebuiau să fie altele - date de intrarea în vigoare a legii 330/2009 - iar sentința recurată trebuia modificată numai în parte, respectiv drepturile salariale (ambele sporuri solicitate, dar în special sporul de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% asupra căruia a existat divergența), trebuiau acordate doar până la 15.11.2009
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod.pr.civ. (bazat pe deciziei nr. 838/27.05.2009 a Curții Constituționale), invocat în recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, trebuia subliniat că în considerentele acestei hotărâri s-au reținut că: " apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă"; "pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
Ca urmare, Decizia nr. 21/ 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008), își păstrează valabilitatea și are forță obligatorie pentru instanțe.
Prin această decizie - obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e pr. civ. -, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
La soluționarea cauzei în primă instanță nu s-a săvârșit o depășire a limitelor atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța nu a creat lege și nu a adăugat la lege ci, respectând decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a făcut aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevederi în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că își păstrează aplicabilitatea.
De asemenea, tot raportat la considerentele deciziei indicate, prin aplicarea acesteia, implicit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ. raportat la greșita acordare a celor sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, trebuie arătat că, în dispozitivul deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii, nu se indică în mod expres dacă acest drept se cuvine categoriilor de persoane la care se referă și în continuare sau numai până la o anumită dată.
Dar,în considerenteleacestei decizii se arată că rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că, până la soluționarea în primă instanță a cauzei, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
De altfel, OG nr. 8/2007 nu poate fi interpretată în sensul că prin acest act normativ s-ar fi urmărit înlăturarea unor drepturi ale magistraților, întrucât în conformitate cu art.1 pct. III subpunctul 7 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, în temeiul căreia a fost emisă OG nr. 8/2007, Guvernul putea reglementa numai salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Mai mult, la acea dată, art. 47 din Legea nr. 50/1996 era considerat de către Guvern abrogat prin OG nr. 83/2000, astfel încât este evident că legea de abilitare și OG nr. 8/2007 nu aveau în vedere reglementarea în acest domeniu, al drepturilor rezultând din prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe de altă parte, mai trebuie avută în vedere și a doua parte a considerentelor deciziei nr. 21/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a reținut, din motivarea recursului în interesul legii, că în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor,s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminareîn cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de " discriminare", trebuie avută în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, a accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așadar, soluția de admitere a acțiunii ce face obiectul dos- nu se fundamentează numai pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în legătură cu care recurentul susține că ar fi fost ulterior abrogate prin OG nr. 8/2007, ci și pe prevederi constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția au prioritate României dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Așadar, indiferent de efectele OG nr. 8/2007 și indiferent dacă aceste efecte au fost sau nu avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza situației prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților în temeiul unor prevederi normative cu forță juridică superioară, astfel cum a stabilit cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
Faptul că, în OG nr.8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar, acest spor nu este reglementat nu înseamnă că el nu își poate găsi reglementarea în alte norme juridice, cum sunt cele indicate anterior, unul dintre principiile care garantează accesul la o instanță în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 21 din Constituția României, fiind cel cuprins în art. 3 din Codul civil și art. 4al.2 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care judecătorul nu poate refuza să judece cu motivarea că legea nu prevede sau că este neclară ori incompletă, ceea ce presupune că în astfel de cazuri judecătorul trebuie să aplice normele juridice cu caracter general, inclusiv principiile dreptului civil în sens larg sau alte norme juridice prin asemănare.
În sensul asigurării unui tratament nediscriminatoriu sunt și prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care "judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora".
JUDECĂTOR
tehnored. op. sep. jud. /13.05.2010
Președinte:Gabriel LefterJudecători:Gabriel Lefter, Vanghelița Tase, Mihaela Popoacă
