Drepturi salariale (banesti). Decizia 822/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.822/
Ședința publică din 1 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de reclamanții, -, C, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -PRIN B, având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.08.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 01.09.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Acțiunea formulată de reclamanți
La data de 12.10.2007 reclamanții, -, C, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice să calculeze și să plătească drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri, precum și pentru viitor. Au solicitat reclamanții să li se plătească drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
Au solicitat reclamanții să fie efectuate în carnetele de muncă mențiunile corespunzătoare are reclamanților și să fie obligat Ministerul d e Finanțe să aloce fondurile necesare plăților sumelor neîncasate.
In motivate acțiunii formulate reclamanții au învederat următoarele:
În raport de dispozițiile nr.OG19/2006, rezultă voința de a acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr.444/2006,adică celor din sistemul Apărării Naționale,Ordine Publică și Siguranță Națională.
nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în art.30 alin.3,acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Or, deși grefierii, conform art.78 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, sunt discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15% acordat altor categorii de persoane care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității.
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul,Interzicerea discriminării, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, acesta fiind principiul egalității tuturor în fața legii,listă cuprinsă în art.14 nefiind limitativă, dreptul la nediscriminare,protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Conform art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, grefierii, în calitatea lor de persoane discriminate, au dreptul să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit,potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de nr.OG137/2006. Având în vedere că faptele de discriminare directă la care sunt supuși sunt săvârșite de instituții la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor noastre de muncă, despăgubirile trebuie să le solicite potrivit dreptului comun al muncii.
Conform art.16,Egalitatea în drepturi, din Constituția României, potrivit cu care:,Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, trebuia ca și ei, grefierii, să beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cât sunt obligați să păstreze secretul confidențialității ca și alte categorii de persoane, fără a beneficia ca și acestea de sporul menționat.
Acțiunea conexată din dosarul -
Această cauză a fost conexată cu cererea ce a făcut obiectul dosarului -.
Prin cererea formulată la data de 12.10.2007 aceeași reclamanți au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați în solidar la plata actualizată în favoarea fiecărui reclamant a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% prev.de art.47 Legea 50/1996, calculat la salariul de bază, începând cu data de 3.10.2004 și până la 1.02.2007, dată la care a intrat în vigoare OG8/2007, care a dus la abrogarea disp.Legii 50/1996.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată:,Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art.50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin dispozițiile art.41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal auxiliar din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
S-a ajuns la această concluzie motivat de faptul că în timp ce Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 prevedea expres la art.50 că se abrogă și Legea nr.50/1996, în art.41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 se prevede expres că se abrogă numai Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
În această situație au apreciat că dreptul prevăzut de art.47 din legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare judecătorilor și personalului de specialitate, lucru care nu s-a mai făcut.
Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept,în baza art.47 din legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții care sunt caracterizate de acesta ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat întrucât odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite care, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictorii și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.
Sentința civilă 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr.263/2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea conexă formulată de reclamanții: -, C, cu domiciliul ales la Judecătoria Făurei, cu sediul în orașul F,-, jud. B, împotriva pârâților: Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Galați cu sediul în G,-, județul B și Tribunalul Brăila cu sediul în B, nr. 47, județul B și în consecință:
Au fost obligați pârâții de mai sus să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu 3 octombrie 2004, până la 1.02.2007 actualizate cu indicele de inflație la data plății, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea pentru plata sporului de confidențialitate formulată împotriva acelorași pârâți.
Au fost respinse ambele acțiuni formulate împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Reclamanții, care formează personalul auxiliar de specialitate de la Judecătoria Însurăței, jud.B susțin că sporul de risc a fost acordat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și de el beneficiau atât magistrații, cât și personalul auxiliar de specialitate.
Reclamanții sunt salariați ai Tribunalului Brăila și au statut de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Făurei.
Salarizarea reclamanților s-a făcut în baza Legii nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. În temeiul art.47 din legea citată, reclamanții au încasat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% până la apariția OG nr.83/2000. OG nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care nu a adus nici o modificare OG nr.83/2000.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recursul în interesul legii promovat de procurorul general cu privire la sporul în litigiu.
Prin decizia de mai sus, s-a constatat că judecătorii, procurorii și magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Așadar, întrucât în temeiul art.329 al.3 teza II Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, sunt obligatorii pentru instanțe, tribunalul a admis capătul de cerere privind plata sporului de 50% și a obligat pe pârâții: Ministerului Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească acest spor, începând cu data de 3 octombrie 2004 și până la data de 1.02.2007, așa cum s-a cerut de către reclamanți prin acțiune.
În baza art.161 al.4 Codul muncii, urmează să se actualizeze sumele de bani cu rata inflației la data plății.
Al doilea capăt de cerere privind plata sporului de confidențialitate instanța de fond a reținut că nu este fondat.
Actele normative invocate în acțiune ca temei de drept al cererii sunt ulterioare datei de la care reclamanții cer plata sporului de confidențialitate (Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006) și fără incidență în cauză, întrucât se referă la alte categorii de salariați (Legea nr.656/2002).
Obligația de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către reclamanți sunt împrejurări care pot fi luate în considerare pentru instituirea sporului printr-un act normativ dar nu poate constitui temei de drept pentru acordarea sporului de către instanța judecătorească.
Nici invocarea discriminării nu poate fi primită, deoarece, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în sensul că în privința sporului de confidențialitate, personalul din autoritatea judecătorească nu este discriminat.
Prin hotărârile pronunțate, atât cât și Curtea Constituțională au arătat că este opțiunea legiuitorului de da anumite sporuri, în funcție de importanța și complexitatea activităților pe care le prestează salariații.
Recursurile declarate de reclamanți
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
- Greșit nu a fost acordat sporul de confidențialitate deși, în baza principiului nediscriminării, acest spor li s-ar fi cuvenit deoarece ei fac parte din categoria persoanelor pentru care legiuitorul a înțeles să retribuiască obligația de confidențialitate.
Au invocat dispozițiile art.14 din CEDO, art.11 și 20 din Constituția României.
Recursul declarat de Ministerul Justiției
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și Ministerul Justiției sub aspectul admiterii capătului de cerere privind sporul de 50%.
A criticat recurentul aspectul că sporul de 50% prevăzut de art.47 Legea 50/1996 a fost abrogat prin OG83/2000. Această ordonanță a fost emisă în temeiul art.107 alin.1 și 3 din Constituția României formă în vigoare la acea dată și ale art.1 lit. q pct.1 din Legea 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art.114 alin.(1) din legea fundamentală, parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
învederat că nr.OG83/2000 nu a vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art.72 din Constituția României, formă în vigoare la cea dată.
Nu se poate face confuzie între organizarea judiciară și funcționarea anumitor instituții centrale cu atribuții în domeniul justiției (art.72 pct.3 din Constituția României în forma de la momentul adoptării nr.OG83/2000 sau art.72 pct.3 lit.l în forma actuală) ori chiar regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială (art.72 pct.3 lit.l, respectiv art.73 pct.3 lit.p), pe de o parte, și un act normativ special de salarizare a personalului din autoritatea judecătorească, cum este Legea nr.50/1996, pe de altă parte.
Art.107 alin.3 din Constituția României prevedea că,ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare,în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta,iar la art.1 lit.q pct.1 din Legea nr.125/2000 se prevedea că guvernul era abilitat ca,de la data intrării în vigoare a legii de abilitare și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000,să emită ordonanțe în mai multe domenii,printre care și,modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. Ulterior, nr.OG83/2000 a fost aprobată de Parlamentul României prin Legea nr.334/2001.
Așadar, nr.OG83/2000 a fost emisă în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, în limitele și condițiile prevăzute de această lege, cu respectarea dispozițiilor constituționale, și ulterior a fost aprobată de legiuitor.
Dacă se are în vedere și procedura de adoptare atât a Legii nr.50/1996 cât și a Legii nr.334/2001, se observă mențiunea că ambele acte normative au fost adoptate cu respectarea art.74 alin.2 din Constituția României,în forma în vigoare la acea dată, legiuitorul indicând astfel că este vorba de legi ordinare.
Abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Deoarece doar el are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și prin urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați. De altfel Curtea Constituțională a statuat prin decizii că,diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului,ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept,totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă
Considerentele deciziei instanței de recurs
În cauza de față se pun două probleme de drept, dezlegate definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% personalului auxiliar și conex din justiție și acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru același personal.
Prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la îndemnizația brută lunară. Această decizie este general obligatorie pentru toată lumea. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că potrivit art.27 alin.1 OG137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prim discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea CNCD-ului.
Înalta Curtea stabilit că, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu primesc sporul de confidențialitate de 15% pe motiv că actele normative care le reglementează salarizarea și alte drepturi nu prevăd acordarea acestui spor, dar au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite,despăgubiri ce vor fi acordate în cuantum de 15% prim raportare la valoarea sporului de confidențialitate.
Curtea a mai stabilit că sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art. 2 alin. 1 - 3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Art.2 alin. 3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanță cu normele Uniunii Europene, și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Cu privire la capătul de cerere privind sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihicăÎnalta Curte de Casație și Justiție, corect a arătat instanța de fond că problema de drept a fost dezlegată definitiv și obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție, conf.art.329 al.3 teza II Cod procedură civilă prim decizia dată în interesul legii nr.21/10.03.2008. Prin această decizie s-a constatat că art.47 prin care s-a acordat sporul de 50% magistraților și personalului auxiliar de specialitate nu a fost abrogat, el continuând să existe și astăzi.
Față de această situație discuțiile pe care le face Ministerul Justiției în recurs nu sunt de primit și nu pot fi reținute de instanța de recurs.
Problema ce trebuie lămurită este acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul conex.
Prin decizia 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție nu e cuprinsă categoria personalului conex din justiție și în decizie nu s- făcut nicio referire cu privire la aceștia.
Personalul conex chiar dacă a fost salarizat conform legii 50/1996, conf.art.1, ținând cont de teza stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele hotărârii, anume că art.47 din legea 50/1996 nu a fost abrogat corect niciodată, și el este încă în vigoare, apreciem că acest articol 47, ce instituie sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu li s-a aplicat niciodată celor ce au făcut parte din personalul conex al instanțelor.
Prin urmare, cu privire la personalul conex apreciem că nu se cuvine acordarea acestui spor de 50% pentru perioada aflată în discuție, 3.10.2004 și până la 1.02.2007. Aceleași argumente sunt avute în vedere și pentru sporul de confidențialitate - despăgubiri, respectiv atât timp cât personalul conex nu este cuprins în decizia dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nu se va acorda acest spor.
De asemenea, nu va fi analizată discriminarea invocată de reclamanta deoarece, așa cum arată Curtea Constituțională prin decizia 838/2009 instanțele de judecată doar acordă drepturi stabilite prin lege și ele nu au pretenția de a constata că o lege este sau nu discriminatorie pentru acorda despăgubiri datorate unei discriminări izvorâte din lege.
Față de aceste argumente urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă să se respingă recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-,ca nefondat.
Va admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR și recursul declarat de reclamanții, -, C, împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-.
Va modifica în parte sentința civilă nr.263/11.04.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că pentru reclamanta sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine pentru perioada 3.10.2004 - 31.12.2004.
Vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să le plătească reclamanților, cu excepția reclamantei, sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu 2004 la zi și, în continuare, până la modificarea cadrului legal,corespunzător perioadei efectiv lucrate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Va fi obligat pârâtul Tribunalul Brăila să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-,ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 și recursul declarat de reclamanții, -, C, împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.263/11.04.2008 a Tribunalului Brăila în sensul că pentru reclamanta sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine pentru perioada 3.10.2004 - 31.12.2004.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției,Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să le plătească reclamanților, cu excepția reclamantei,sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu 2004 la zi și, în continuare, până la modificarea cadrului legal, corespunzător perioadei efectiv lucrate pentru fiecare reclamant, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Brăila să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
dec.jud.-/09.09.2009
Tehnored./20 ex./ 10 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.18 ex.părți/
Cu opinie separată
În sensul respingerii recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-, ca nefondat.
Opinia separată vizează doar faptul că și reclamanta, în calitate de personal conex, ar beneficia de sporul de stres de 50% și i se aplică decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin dispozitivul deciziei civile nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că inclusiv personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar șidupă intrareaîn vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deci, interpretarea dată este în sensul că subzistă efectele art.47 din Legea nr.50/1996 și în continuare.
În consecință, instanța trebuie să se raporteze atunci când stabilește ce categorii de personal au dreptul la sporul de stres de 50% la prevederile Legii nr.50/1996 și să aibă în vedere ce salariați beneficiau de sporul respectiv.
Astfel, în anexa nr.2 a Legii nr.50/1996, la punctele 24 și 25 din cadrul capitolului A (coeficienții de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar) sunt inserați inclusiv aprozii și agenții procedurali care beneficiau de disp.art.47 din lege.
Concluzia logică este, în acest caz, în sensul că se aplică decizia nr.21/2008 și acestor categorii de personal, care beneficiase de sporul de 50% fiind în categoria personalului auxiliar de specialitate, întrucât în acest sens se poate interpreta dispozitivul deciziei amintite (sintagma,personalul auxiliar de specialitate se raportează la Legea nr.50/1996 și nu la alte acte normative ulterioare).
A interpreta astfel înseamnă a nega, în prezent, un drept care,la un moment sat, a fost recunoscut chiar de către legiuitor, încălcându-se astfel prev.art.1 din protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 263/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-, ca nefondat, în baza disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă.
Judecător,
-
opinia separată jud.M-./15.09.2009
Tehnored./20 ex./17.09.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
