Drepturi salariale (banesti). Decizia 826/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 826/
Ședința publică din 16 mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în C N,-,.19, județul C și de pârâta Curtea de Apel Cluj, cu sediul în C N, P-ța - cel M nr.1, împotriva sentinței civile nr.190 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că, la termenul anterior reprezentanta reclamantului-recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.190 din 11 februarie 2008 Tribunalului Mureș, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj; s-a anulat în parte decizia nr.47/23.01.2007, și anume sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancțiunii excluderii din profesie cu sancțiunea reducerii salariului reclamantului pe o durată de 3 luni cu 15%; s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior, acela de grefier arhivar la Judecătoria Cluj -N; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a 50% din drepturile salariale de care acesta a fost lipsit începând cu data de 25.02.2007 și până la data reintegrării efective în funcție a reclamantului, drepturi salariale calculate în funcție de ultimul salariu de bază lunar înscris în carnetul de muncă al reclamantului; s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat că abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantului la punctele a,b,c și d din decizia nr.24 din 18 martie 1997 emisă de Curtea de Apel Cluj sunt formulate într-un mod general, fără a fi descrise în moc concret cu indicarea datei comiterii fiecăreia în parte.
Astfel, nu s-a precizat în mod concret când a plecat fără a cere învoire, în ce consta efectiv modul neadecvat de adresare a reclamantului către persoanele care se adresau cu cereri compartimentului arhivă, când a manifestat dispreț și aroganță față de colegi și judecători, respectiv față de cine anume și în ce condiții, când a primit persoane în arhivă în afara programului cu publicul, cu indicarea în concret a persoanei.
În lipsa unor asemenea mențiuni, instanța nu poate verifica în concret dacă se confirmă sau nu abaterile reținute în sarcina reclamantului, iar pe de altă parte, dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.99 alin.1 din Legea nr.567/2004.
De asemenea, alin.3 al aceluiași text legal prevede că decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, sub sancțiunea nulității absolute.
Descrierea faptei presupune menționarea aspectelor care o individualizează, respectiv în ce constă, modalitatea în care s-a comis, în raport cu care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina angajatului, data la care a fost săvârșită fapta, pentru a verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termen legal.
Dispozițiile cu caracter imperativ ale art.89 din Legea nr.567/2004 raportat la art.268 alin.2 Codul muncii, referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare, urmăresc punerea la adăpost a angajatului de eventuale măsuri abuzive sau nejustificate ale angajatorului.
Probele testimoniale administrate în fața instanței au infirmat aspectele reținute în decizie, martorii audiați (foști colegi ai reclamantului) arătând că reclamantul își îndeplinea corespunzător atribuțiile de serviciu, că nu a avut incidente cu colegii și că se întâmpla ca reclamantul să plece rar de la serviciu, însă atunci când pleca se învoia.
De asemenea, din probele analizate, declarațiile martorilor, detaliile dosarelor extrase din programul informatic Ecris, instanța a constatat că reclamantul a făcut în cauză dovada contrară celor reținute în decizia contestată în ceea ce privește abaterea disciplinară reținută pentru ședința din data de 28 iunie 2006.
Instanța a reținut că în ceea ce privește abaterea disciplinară reținută pentru ședința din data de 8 septembrie 2006 se confirmă aspectele consemnate în decizia de sancționare.
Raportat la abaterea disciplinară reținută de instanță (prevăzută de art.84 lit.i din Legea nr.567/2004) și care a fost probată în cauză, tribunalul a apreciat că sancțiunea excluderii din profesie prev. de art.85 alin.1 lit.f din Legea nr.567/2004 este prea aspră.
Astfel, potrivit prevederilor art.1 raportat la art.266 din Codul muncii, angajatorul trebuie să stabilească sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu anumite criterii care trebuie întrunite cumulativ, respectiv gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de angajat, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție, consecințele abaterii disciplinare, comportarea în general în serviciu a salariatului, alte abateri disciplinare săvârșite anterior.
Împrejurările în care a fost comisă abaterea și consecințele acesteia au fost arătate, reținându-se volumul M de activitate în compartimentul în care contestatorul își desfășoară activitatea, numărul redus de personal, fiind perioada vacanței judecătorești, fapta contestatorului generând amânarea unor litigii, fapt care aduce atingere bunei înfăptuiri a justiției.
Reclamantul este vinovat pentru această abatere reținută în sarcina sa, neavând efect exonerat aspectul invocat și probat în cauză, în sensul că la începutul lunii septembrie grefierii arhivari nu au mai dus corespondența grefierilor de ședință, aceștia venind să o ridice din arhivă, în urma unei înțelegeri între aceștia.
S-a mai arătat că nivelul culpei este esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare, sancțiunile fiind enumerate în lege într-o anumită ordine, de la cea mai ușoară, care este avertismentul, până la cea mai aspră, excluderea din profesie.
Reținând, pe de o parte o culpă în sarcina contestatorului, iar pe de altă parte, având în vedere lipsa unei delimitări concrete a atribuțiilor angajaților din arhivă, tolerarea împărțirii atribuțiilor între aceștia, respectiv a neîndeplinirii obligațiilor în baza unor înțelegeri cu grefierii de ședință, justifică reținerea unei culpe concrete a angajatorului, în proporție apreciată de instanță de 50%, în temeiul prev. de art.40 lit.-ad din Codul muncii.
Referitor la comportamentul în general al contestatorului, instanța a constatat că din probele testimoniale administrate în cauză rezultă că acesta își îndeplinea atribuțiile de serviciu, nu avea conflicte cu colegii, nu lipsea de la serviciu nejustificat, nu consuma băuturi alcoolice la locul de muncă.
Instanța a constatat că sub aspectul individualizării sancțiunii decizia contestată este nelegală prin aplicarea unei sancțiuni mai severe în raport cu criteriile stabilite de art.266 din Codul muncii, apreciind că în ceea ce-l privește pe contestator, se justifică aplicarea unei sancțiuni disciplinare, însă nu cea mai grea, excluderea din profesie, ci aceea prevăzută de art.85 lit.b din Legea nr.567/2004, respectiv reducerea salariului pe o durată de 3 luni cu 15%, aceasta din urmă fiind de natură a realiza rolul educativ și preventiv al răspunderii.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs, în termen legal, reclamantul și pârâta Curtea de Apel Cluj.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului, a se admite contestația înaintată împotriva deciziei nr.47 din 23 ianuarie 2007 Președintelui Curții de Apel Cluj și a se dispune anularea în întregime a acestei decizii, obligarea intimatei Curtea de Apel Cluj la plata unei despăgubiri egală cu salariul indexat, majorat și reactualizat și toate sporurile de care ar fi beneficiat, începând cu data de 25 ianuarie 2007 și până la reintegrarea efectivă în funcție.
În motivarea cererii s-a arătat că în cea ce privește abaterea din 8 septembrie 2006 instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor de la dosar, reținând vinovăția reclamantului pentru nepredarea corespondenței, sub semnătură pentru ședința prezidată de d-ul judecător, precum și pentru aducerea unui dosar doar cu 5 minute înainte de ședință.
Așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, atribuțiile de serviciu ale grefierilor arhivari erau identice, dar, în fapt, fiecare dintre ei se ocupa de un anumit sector, pe baza înțelegerii verbale între ei, reclamantul având sectorul evidență și căi de atac. Din probele de la dosar a mai rezultat că, până la data de 12 septembrie 2006, în arhivă a lucrat numai cu martorul, iar din data de 4 septembrie 2006 și cu martora sabina, angajată pe o durată determinată.
Din nicio probă de la dosar nu se poate reține că numai reclamantul ar fi avut atribuția de a preda completelor de judecată corespondența și procedurile de citare, potrivit unei hotărâri ipotetice a colegiului de conducere.
Această atribuție a vut-o numai începând cu data de 31.10.2006, potrivit înscrisului semnat de președintele secției civile.
În ceea ce privește dosarul nr.16727/2006 care a fost adus la completul de judecată numai cu 5 minute înainte de ședința de judecată, astfel că nu a putut fi studiat de judecător și procuror, culpa revine, în egală măsură arhivei, președintelui completului de judecată, care nu a verificat dacă au fost predate spre studiu toate dosarele de la termen și grefierului de ședință, care de asemenea, nu a făcut aceeași verificare la primirea dosarelor, care se face în arhivă.
Reținând vinovăția reclamantului pentru aceste aspecte, se pornește de la premiza, total eronată, că numai reclamantul ar fi avut aceste atribuții, câtă vreme din probele de la dosar a rezultat că obligațiile de serviciu erau identice pentru toți grefierii arhivari.
Dacă un alt grefier arhivar ar fi avut ghinionul de a preda dosarul completului de judecată, probabil că el ar fi fost făcut răspunzător pentru această deficiență.
Deficiențele constatate pentru ședința din 8 septembrie 2006 se datorează supraaglomerării muncii în arhivă, în condițiile insuficienței personalului și organizării defectuoase a muncii și nu reclamantului care nu a avut, în exclusivitate, aceste atribuții.
Sunt neavenite referirile la sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului în anul 2000, câtă vreme a intervenit reabilitarea disciplinară, prev. de art.19 din Legea nr.1/1970, care a fost abrogată expres prin art.298 alin.2 al Codului muncii.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și cu privire la modul în care au fost calculate despăgubirile acordate.
Deși s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, s-a dispus acordarea unor despăgubiri egale cu 50% din drepturile salariale, calculate în funcție de ultimul salariu de bază lunar, înscris în carnetul de muncă, cu motivarea culpei comune a părților și făcându-se trimitere la dispozițiile art.295 alin.1 din Codul muncii.
Acest text de lege dispune că dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii, și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
Dar, regulile răspunderii civile delictuale sunt inaplicabile în speță, pentru că obiectul cauzei este temeinicia și legalitatea măsurii disciplinare a excluderii din profesie și nu cuantumul salariului.
Câtă vreme s-a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior, sunt aplicabile dispozițiile art.78 alin.1 Codul muncii, care impun ca în situația anulării concedierii, angajatorul să fie obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și reactualizat și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
În drept s-au invocat dispozițiile art.312 alin.1, 316 comb. Cu art.304 ind.1 pr.civ.
Pârâta Curtea de Apel Cluja solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinței civile atacate și respingerea contestației reclamantului.
În motivarea cererii s-a arătat că aprecierile primei instanța sunt în totală contradicție atât cu textele legale aplicabile cât și cu materialul probator pus la dispoziția instanței și care a stat la baza aplicării sancțiunii.
Astfel, în conformitate cu art.89 din Legea nr.567/2004, în decizia de sancționare se cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere.
Art.84 din același act normativ definește cazurile de abateri disciplinare.
Aceste fapte au fost săvârșite de către contestatorul, consemnarea lor exactă și detaliată fiind imposibilă, conducerile instanțelor neavând obligația dea monitoriza și de a ține evidența activității zilnice a personalului instanței, pentru a preconstitui probe în vederea unei eventuale și viitoare sancționări.
În consecință, întârzierea nejustificată a fost descrisă în cuprinsul deciziei ca fiind determinată de părăsirea locului de muncă, faptă confirmată în cursul cercetării prealabile.
Atitudinea ireverențioasă constantă a contestatorului era de asemenea un fapt cunoscut de către judecători, grefieri, avocați și confirmată de declarațiile aflate în dosarul de cercetare, fiind grăitoare sub acest aspect declarațiile date de judecătorii, Linda, și de fosta președintă a Judecătoriei Cluj -N, aceasta fiind sesizată în repetate rânduri de avocați în legătură cu conduita necorespunzătoare a contestatorului. Deși nu s-au reținut date concrete în legătură cu aceste fapte, ele fiind zilnice, dar ele au fost descrise în cuprinsul deciziei de sancționare, la fel ca și cele referitoare la manifestările care aduc atingere demnității sau probității profesionale.
Din comportamentul total necorespunzător al contestatorului rezultă un dispreț și o desconsiderare atât a relațiilor cu judecătorii și colegii de serviciu cât și cu avocații și justițiabilii, atitudini ce îl fac nedemn a ocupa funcția de grefier cu atribuții de arhivar.
În consecință, decizia de sancționare nu este lovită de nulitate și faptele au fost pe deplin dovedite în cursul cercetării administrative, probe ce nu puteau fi infirmate prin depozițiile nesincere ale unor foști colegi ai reclamantului.
Instanța trebuia să aibă în vedere faptele pe deplin dovedite la individualizarea sancțiunii, având în vedere dispozițiile art.266 lit.d Codul muncii aplicabil ca drept comun, comportarea generală în serviciu a reclamantului, constituind criteriul de stabilire a sancțiunii disciplinare, iar în această cauză s-a făcut cu prisosință dovada atitudinii total necorespunzătoare a contestatorului în timpul serviciului.
S-a reținut de asemenea, de către prima instanță că faptele ce rezultă din sesizarea depusă la conducerea instanței de către doamna judecător B la 28 iunie 2006 nu sunt certe. Motivarea pentru care s-a înlăturat răspunderea contestatorului este destul de confuză, dar oricum este în totală contradicție cu probele existente din care rezultă cu certitudine că numărul M de dosare a fost amânat din lipsă de procedură, că citațiile au fost prezentate după dezbateri și că contestatorului i-a scăpat să le depună la dosar.
Recunoașterea faptei, justificarea puteau determina prin ele însele excluderea din profesie a contestatorului, care denotă un total dispreț față de obligațiile profesionale pe care le are.
În acest context depoziția martorei trebuie înlăturată atâta vreme cât aceasta a declarat că citațiile pentru termenul din 28 iunie 2006 nu au fost emise, deși este fapt confirmat că dovezile de comunicare ale citațiilor s-au reîntors la instanță, dar au fost depuse cu întârziere în dosarele respective, din neglijența recunoscută a contestatorului.
În ceea ce privește obligațiile profesionale în legătură cu ședința de judecată din 8 septembrie 2006, aprecierea în raport cu gravitatea acestei fapte este total nejustificată.
Toate abaterile reținute în sarcina contestatorului se confirmă, ele sunt deosebit de grave prin atingerea serioasă adusă imaginii instanței clujene, sancțiunea excluderii din profesie impunându-se cu necesitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.7 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la 18 aprilie 2008 reclamantul a solicitat respingerea recursului declarat de Curtea de Apel Cluj, arătând că au fost încălcate prevederile art.89 alin.1 din Legea nr.567/2004, art.268 alin.2 Codul muncii iar probele administrate au infirmat toate constatările făcute în decizie.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în limitele prev. de art.304 ind.1 și 306 alin.2 pr.civ. instanța constată că recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj este nefondat iar recursul declarat de reclamantul este fondat, în sensul celor ce urmează:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj:
Forma și conținutul deciziei de concediere, în cazul în care angajatul hotărăște aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare, ca în speța de față, și anume desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, este reglementată de art.89 din Legea nr.567/2004 actualizată, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art.268 Codul muncii.
Motivarea în fapt reprezintă o condiție, o componentă a deciziei de concediere.
Astfel, potrivit art.89 alin.3 din Legea nr.567/2004 și art.268 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa fiind, se mențin în continuare statuările practicii judiciare, însușite fără rezerve în literatura juridică, în sensul că situația de fapt trebuie indicată în materialitatea ei, iar nu sub forma unor generalități neverificabile, afirmații vagi, fără a se arăta în concret în ce constau abaterile săvârșite, data săvârșirii și locul acestora.
Față de cele arătate, prima instanță în mod corect a constatat că abaterile disciplinare reținute la punctele a,b,c și d din decizia atacată sunt înserate sub forma unor generalități neverificabile, sunt afirmații vagi care nu permit să se stabilească nici dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul prevăzut de art.89 alin.1 din Legea nr.567/2004 și nici temeinicia celor reținute în sarcina angajatului.
Susținerea recurentei potrivit căreia conducerile instanțelor nu au obligația de a monitoriza și de a ține evidența activității zilnice a personalului instanței nu poate fi primită, deoarece potrivit textului de lege mai sus arătat, fiind vorba de sancțiunea disciplinară cea mai severă, trebuia să precizeze în mod concret când a plecat reclamantul fără a cere învoire, în ce consta efectiv modul neadecvat de adresare a reclamantului către persoanele care se adresau cu cereri compartimentului arhivă, când a manifestat dispreț și aroganță față de colegi și judecători, față de cine anume și în ce condiții, când a primit persoane în arhivă în afara programului cu publicul cu indicarea în concret a persoanei.
Dacă decizia se referă la un act de constatare, dosar de cercetare, declarațiile date de judecători, cum se susține în motivele de recurs, aceste acte trebuie identificate prin număr, dată etc. în cuprinsul actului de sancționare și comunicat salariatului odată cu decizia de concediere ori, eventual, chiar anterior.
Ca atare, lipsa motivelor concrete de fapt atrage nulitatea absolută a deciziei, cu atât mai mult cu cât art.77 din Codul muncii dispune că "angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere".
Referitor la ședința de judecată din data de 28 iunie 2006, susținerea că motivarea pentru care s-a înlăturat răspunderea contestatorului este destul de confuză și în totală contradicție cu probele existente la dosar, nu sunt justificate.
Înainte de toate, prima instanță a solicitat borderourile de expediere a corespondenței și citațiilor pentru ședința de judecată din data de 28 iunie 2007 doamnei judecător B de la Judecătoria Cluj -N (fila 209 dosar fond), iar Judecătoria Cluj -N a comunicat un singur borderou cel cu nr.1675 întocmit în data de 14.08.2006 (fila 219 dosar fond), care nu se referă la ședința din discuție.
Mai mult, din detaliile dosarelor extrase din programul informatic Ecris (filele 266 - 296 dosar fond), rezultă că în majoritatea dosarelor indicate în procesul verbal încheiat de doamna judecător B (fila 53 dosar fond) nu au fost tipărite citații.
Aceste împrejurări, respectiv că citațiile pentru ședința din 28 iunie 2006 nu au fost emise de fosta grefieră de ședință, au fost confirmate și de martorii (filele 261-263 dosar fond) și (fila 264 dosar fond).
Dovada cu martorii s-a efectuat potrivit dispozițiilor art.186 și următoarele pr.civ. nu există niciun motiv de a înlătura depoziția martorei, ci dimpotrivă aceasta trebuie coroborată cu celelalte probe existente la dosar.
De asemenea, recunoașterea faptei, justificarea șocantă a contestatorului că "i-a scăpat" nu este dovedită în cauză, ci dimpotrivă din nota explicativă pe care a dat-o (filele 46-48 dosar fond), rezultă că nu se consideră vinovat, deoarece a dus toate actele care au fost puse în mapă de către colegul lui de la sectorul "termene", iar citațiile nu au fost puse în mapă.
Potrivit art.287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, iar pârâta nu a făcut dovada că citațiile în dosarele din cauză au fost emise și nu au fost depuse la dosar din culpa reclamantului, motiv pentru care prima instanță în mod corect a reținut că această faptă nu poate fi imputată reclamantului.
Referitor la ședința de judecată din 8 septembrie 2006, analizând și motivele de recurs invocate de reclamantul, se rețin următoarele:
Conform Ordinului de serviciu nr.35/2006 emis de Președintele Judecătoriei Cluj -N (fila 187 dosar fond) au fost stabilite atribuțiile de serviciu ale reclamantului, potrivit art.62 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Faptul că nu numai reclamantul avea în exclusivitate atribuția de a preda completelor de judecată corespondența și procedurile de citare și că celălalt grefier arhivar nu a fost sancționat, nu-l exonerează de răspundere.
Reclamantul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, corespondența a fost predată în cursul desfășurării ședinței de judecată, cu toate că au fost primite în ziua anterioară, astfel în cât a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art.84 lit.i din Legea nr.567/2004.
Față de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, singura abatere reținută în sarcina contestatorului, respectiv că toți arhivari avea fișa postului identică (filele 1184-188 dosar fond); că există o înțelegere verbală privind sectorul de activitate unde lucra în principal fiecare arhivar iar reclamantul își desfășura activitatea cu precădere la sectorul evidențe și căi de atac; declarația martorei (fila 322 dosar fond), cu privire la modalitatea în care se desfășoară activitatea în arhivă în perioada respectivă; supraaglomerarea muncii; insuficiența personalului; curtea constată că sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă a reclamantului este prea aspră iar în raport cu criteriile stabilite de art.266 din Codul muncii, reducerea salariului pe o durată de 3 luni cu 15%, sancțiune prev.de art.85 lit.b din Legea nr.567/2004 este de natură să realizeze rolul educativ și preventiv al răspunderii, așa cum a arătat și prima instanță.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamant, acestea sunt întemeiat.
Sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este o formă de concediere din inițiativa angajatorului.
Astfel, în cauză sunt aplicabile prevederile art.78 alin.1 din Codul muncii, care dispun că în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Este o reglementare specifică dreptului muncii, în speță s-a înlocuit măsura disciplinară excluderii din profesie cu cea a reducerii salariului pe timp de 3 luni cu 15%, reducere ce operează numai pentru această perioadă și în acest procent. S-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior, astfel în cât în cauză sunt aplicabile prevederile textului de lege mai sus arătat.
Față de cele ce preced, ținând seama și de dispozițiile art.312 pr.civ. urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Tg-
Se va admite recursul declarat de reclamantul, se va modifica în parte sentința civilă atacată în sensul că pârâtul va fi obligat la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat salariatul, majorate și indexate,și de care a fost lipsit începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective a reclamantului.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Cluj, cu sediul în C-N P-ța - cel M nr.1, împotriva sentinței civile nr.190 din 11 februarie 2008, Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în C-N,-,.19, județul C, împotriva aceleiași sentințe civilă.
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat salariatul, majorate și indexate și de care a fost lipsit începând cu data de 25 februarie 2007 și până la data reintegrării efective în funcție a reclamantului.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
în concediu, semnează
vicepreședintele instanței
GREFIER
ptr., fiind
în concediu, semnează
prim grefier
Red.Sz.
Tehnored.
2 exp.
24.07.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
