Drepturi salariale (banesti). Decizia 835/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1990/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.835/
Ședința Publică din data de 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.85 din data de 13.10.2008, pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4376/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul București-având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%".
În ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții, faptul că prin cererea de repunere pe rol cauzei, ca urmare a suspendării judecății pricinii, pentru lipsa părților, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, văzând și dispozițiile art. 104 alin.(13) din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei la ordine, în cadrul ședinței de recursuri, nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul București.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către Ministerul Finanțelor Publice în cererea de recurs formulată și, dată fiind solicitarea acestuia de soluționare a cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. reține cauza în pronunțare atât pe excepția invocată cât și pe fondul cererii de recurs.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.85 din data de 13.10.2008, pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4376/2008), a fost admisă în parte acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor; au fost obligați pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară pe perioada 25.06.2005-la zi și în continuare, actualizate cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, corespunzător perioadelor lucrate; a fost respinsă ca prescrisă cererea pentru perioada 2004-24.06.2005; au fost obligați pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27.10.2008, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială, în sensul că sporul de stres prevăzut de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, a fost acordat pentru perioada 25.06.2005-mai 2007, și nu pentru perioada 25.06.2005-la zi și în continuare, așa cum s-a consemnat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, eclamanta este personal auxiliar de specialitate salarizat, conform OG nr.8/2007, astfel cum rezultă din copia carnetului de muncă, depus la dosar.
Instanța de fond, analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul Ministerul Justiției, a respins ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 2004-24.06.2005, ca urmare a admiterii excepției sus-menționate, în raport de dispozițiile art.1, art.3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată în dosarul nr.5/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe conform art.329 (3) Cod pr.civilă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Ca urmare, Curtea a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a drepturilor bănești, reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat în funcție de indemnizația de bază brută pe lună pe perioada 25.06.2005-mai 2007, actualizate cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.
Curtea a respins cererea reclamantei privind cumularea dobânzii legale cu actualizarea sumelor solicitate raportat la rata inflației, apreciind că în raport de dispozițiile art.1088 Cod civil, reclamanta nu poate pretinde decât dobânda legală, întrucât aceasta, stabilită în funcție de nivelul de referință a conform art.3 din OG nr.9/2000, modificată prin Lege anr.356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acestuia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
S-a reținut că, prin acordarea atât a actualizării cât și a dobânzii legale, s-ar crea o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză.
Ca urmare, Curtea a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamantei de la data scadenței față de natura salarială a drepturilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce pune debitorul-angajator de drept în întârziere și până la data plății efective.
Curtea, în baza art.40 (2) lit.h Codul muncii, a admis cererea privind efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Deși între reclamantă și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de muncă, nefiind incidente dispozițiile art.281 și art.282 lit.a, b și c Codul muncii, Curtea a admis și cererea reclamantei privind obligarea acestui pârât la alocarea sumelor necesare plății, având în vedere dispozițiile art.282 lit.d Codul muncii, conform cărora pot fi părți în conflictele de muncă ale persoane juridice sau fizice, care au această vocație în temeiul legilor speciale, în speță fiind vorba de prerogativele ce-i revin acestui pârât, privind elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și elaborarea proiectelor de rectificare bugetară conform procedurii instituite de Legea nr.500/2002.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, invocă excepția absoluta a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor.
Susține că, faptul ca instituția recurentă gestionează bugetul de stat, nu îi conferă acesteia dreptul de a încalcă legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diverse capitole bugetare. Aceasta este si rațiunea pentru care la art. 5 alin. 1 lit. f din HG nr. 386/2006 se prevede ca "in îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor este autorizat sa refuze cererile de finanțare de la bugetul de stat, de suplimentare și de virare a creditelor bugetare, în cazurile în care acestea nu îndeplinesc condițiile legale sau se abat de la reglementările în vigoare".
Or, tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției ar duce la nesocotirea Legii nr.500/2002, prin care este reglementată procedura bugetara și totodată ar pune instituția recurentă în imposibilitatea executării acestei hotărâri.
Susține că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu exista nici un fel de raporturi legale sau contractuale care sa justifice chemarea în judecată a instituției noastre în calitate de parat.
Raporturile de munca sunt între reclamanți pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară activitatea pe de alta parte, Ministerul Justiției fiind ordonatorul principal de credite pentru aceștia, de altfel singura instituție care își elaborează propriul proiect de buget.
Pretențiile reclamanților solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Învederează că, prin bugetul anual aprobat fiecărui ordonator de credite (principal, secundar și terțiar), sunt prevăzute drepturile de personal corespunzătoare numărului maxim de posturi aprobat prin lege.
Susține că calitatea de ordonator principal de credite, in raport de aceste entități, o are Ministerul Justiției, instituție cu personalitate juridica și cu buget propriu, aprobat prin legea bugetului de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.
Faptul ca Ministerul Economiei si Finanțelor gestionează bugetul de stat nu înseamnă că poate încălca legea finanțelor publice, prin alocări de fonduri din diferite capitole bugetare, către instituții bugetare.
Învederează că bugetul de stat este aprobat prin lege organica de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativa, prin urmare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se impună elaborarea bugetului sub o anumita forma și conținut, decizie luata de puterea judecătorească, ar reprezenta o implicare în atribuțiile puterii legislative, ceea ce ar duce la încălcarea art.1 alin.4 din Constituția României "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativa, executiva și judecătorească - în cadrul democrației constituționale." (art. 304 pct. 4 cod procedura civila).
Învederează instanței ca, prin adoptarea OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de acordare a drepturilor salariale în favoarea personalului din justiție, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua masurile ce se impun in vederea aplicării acestui act normativ.
De asemenea, solicită sa observe faptul ca, în vederea aplicării dispozițiilor actului normativ sus menționat a fost emis Ordinul comun înregistrat la Ministerul Justiției sub nr. 1859/C/21.08.2008, la Ministerul Economiei si Finanțelor sub nr. 2484/21.08.2008, la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 26650/01.09.2008, la Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 131/01.09.2008 si la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție sub nr. 3774/C/22.08.2008, prin care a fost stabilita modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției emise până la intrarea în vigoare a nr.OUG 75/2008.
Având in vedere dispozițiile OUG nr.75/2008, coroborate cu cele ale Legii nr.500/2002 si nr.OG22/2002, apreciază ca Ministerul Economiei si Finanțelor nu are calitate procesuala in cauza astfel încât se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției recurente.
In concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției recurente și drept consecință, respingerea acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.304/1 din Codul d e Procedură Civilă, dispozițiile Legii nr.500/2002 și ale nr.OUG75/2008.
În dovedirea susținerilor, nu a fost solicitat nici un mijloc de probă.
Curtea, înainte de a trece la analizarea recursului declarat, constată căprin sentința civilă nr.85 din data de 13.10.2008, pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4376/2008), a fost admisă în parte acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor; au fost obligați pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat în funcție de indemnizația de bază brută lunară pe perioada25.06.2005-la zi și în continuare, actualizate cu dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, corespunzător perioadelor lucrate; a fost respinsă ca prescrisă cererea pentru perioada 2004-24.06.2005; au fost obligați pârâții la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 27.10.2008, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială, în sensul că sporul de stres, prevăzut de dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, a fost acordat pentru perioada 25.06.2005-mai 2007, și nu pentru perioada 25.06.2005-la zi și în continuare, așa cum s-a consemnat.
Se reține că instanța, care a pronunțat pe fond cauza, a utilizat calea procedurală a îndreptării erorii materiale, prevăzute de dispozițiile art.281/1 din Codul d e Procedură Civilă, pentru a îndrepta o eroare de judecată, respectiv perioada pentru care au fost acordate drepturile bănești, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare psihică în cuantum de 50%.
procesuală aleasă de către instanța, care a judecat cauza în fond, nu este corectă, deoarece nu pot fi îndreptate, în temeiul art.281/1 din Codul d e Procedură Civilă, eventualele greșeli de judecată, care privesc fondul cauzei.
Stabilirea perioadei pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un aspect, care ține de fondul cauzei, și nu poate face obiectul unei cereri de îndreptare de eroare materială.
Curtea reține că hotărârea recurată nu poate fi atacată cu apel, astfel încât sentința poate face obiectul verificării sub toate aspectele, instanța de recurs putând să examineze cauza sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.304/1 din Codul d e Procedură Civilă.
Având în vedere că instanța de recurs nu este limitată la motivele invocate de către recurentul-pârât, Curtea constată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea normelor de drept procesual privind dispozițiile art.281/1 din Codul d e Procedură Civilă.
Această greșeală de judecată comisă de către instanța, care a pronunțat sentința recurată, poate fi îndreptată de către instanța de recurs, fiind un motiv de casare în întregime atât a sentinței, cât și a încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27.10.2008.
Curtea reține că modificarea stabilirii perioadei, pentru care au fost acordate drepturile bănești prin folosirea căii procedurale a îndreptării erorii materiale este nelegală.
Instanța de recurs constată că poate invoca acest motiv de modificare din oficiu, în recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, fără a încălca principiul reformatio în peius, deoarece nu se creează acestui pârât o situație mai grea, întrucât reformarea hotărârii nu afectează în mod direct acest pârât.
Pe cale de consecință, în temeiul art.304/1 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul declarat și va modifica în tot sentința recurată și, în întregime, încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27.10.2008, în dosarul nr-, de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Ca urmare a modificării în tot a sentinței recurate și a încheierii pronunțate, pe fondul cauzei, Curtea reține că, rin p. decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea reiterează dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cât timp reclamanta își păstrează calitatea de magistrați.
Față de faptul incontestabil că plata acestui spor nu a fost făcută de către angajator, nemenționarea obligării sale pentru viitor la plata acestui spor, ar deschide calea ignorării în fapt a acestui drept, cu consecința neplății acestuia ulterior pronunțării deciziei.
Dreptul la salariu, din care face parte și dreptul la acordarea sporului de 50%, se naște odată cu dobândirea calității de salariat, doar pentru datoriile restante operând termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003.
Este important a nu se confunda dreptul la salariu, cu faptul plății salariului la termenele lunare stabilite de angajator. Acordând pe viitor acest spor pentru magistrați, Curtea nu are în vedere împrejurarea plății efective a salariului pentru care există un termen de exigibilitate ulterior pronunțării deciziei, ci dreptul la primirea salariului complet din care face parte și sporul de suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme raporturile de muncă se mențin, iar intimata-reclamantă își păstrează calitatea de magistrat.
Curtea cunoaște că la data soluționării cauzei au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.330/2009 în ceea ce privește categoria de personal salarizat de Ministerul Justiției. Prin această reglementare se schimbă fundamental cadrul legal de retribuire a personalului bugetar, dar în ceea ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică, recunoscut magistraților începând cu 12.11.2009 se constată că acesta este de 25% față de 50%. Sporul de 25% prevăzut de Legea nr.330/3009 începând cu 12.11.2009 pentru a fi acordat magistraților, în raport cu același spor dar în procent de 50% din indemnizația brută lunară conduce la o indemnizație lunară mai mică decât cea care trebuia efectiv plătită intimatei-reclamante.
Curtea constată că tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor se cuvine și personalului auxiliar de specialitate și este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care au intrat în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică trebuie acordat de la data de 24.06.2005 și până la data de 31.12.2009.
Curtea va respinge ca prescrise drepturile bănești solicitate de reclamantă pentru perioada cuprinsă între anul 2004-23.06.2005, în raport de dispozițiile art.1, art.3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958, care prevăd un termen de prescripție de 3 ani pentru valorificarea drepturilor restante.
Intimata-reclamantă a promovat prezenta acțiunea la data de 24.06.2008 și nu poate solicita decât drepturile bănești pentru o perioada de 3 ani, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu privire la plata sumelor actualizate cu rata inflației, instanța de recurs reține că acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Salariul reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa salariatul ce are ca unică sursă de venit indemnizația lunară primită din partea angajatorului său. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite salariile. Pentru a păstra valoarea economică a salariului, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a salariului între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibil. Prin această măsură drepturile salariale nu cresc, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ei își mențin aceeași valoare economică.
Această soluție de reactualizare se impune și în cazul sumelor datorate cu titlu de sporuri, pentru că acestea alcătuiesc partea variabilă a salariului, reprezentând, prin urmare, drepturi salariale.
Pe cale de consecință, va dispune ca sumele acordate să fie actualizate, conform indicelui de inflație, actualizare, ce va fi calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
De asemenea, instanța va dispune și obligarea pârâților Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantei dobânda legală civilă raportată la cuantumul debitului principal, aferent intervalului cuprins între 24.06.2006, data introducerii cererii de chemare în judecată și la data plății efective a debitului principal.
Curtea reține că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele-interese pentru neexecutare (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor). Astfel,nu există niciun impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile OG nr.9/2000.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimaților-pârâți de a efectua mențiunile cuvenite în cărțile de muncă, Curtea va admite acest capăt de cerere și va obliga pe pârâții angajatori să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile Decretului nr.92/1976 trebuie corelate cu prevederile legale din domeniul dreptului muncii, edictate după anul 1990. Astfel, cel puțin începând cu anul 2003, anul intrării în vigoare a Codului muncii (Legea nr.53/2003), a fost introdusă noțiunea de salariu în conformitate cu dispozițiile art.154 alin.1 din Legea nr.53/2003. Salariul, potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, cuprinde salariul de bază, similar ca noțiune retribuției tarifare de încadrare și sporurile, indemnizațiile precum și alte adaosuri. Prin urmare, sporul, fiind o parte componentă a salariului, alături de salariul de bază, trebuie evidențiat în cărțile de muncă, ce constituie documentele oficiale care reflectă valoarea pecuniară a activității profesionale desfășurate.
De altfel, chiar dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 fac referire la obligația angajatorului de a înscrie în carnetul de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Coroborând dispozițiile art.11 din decretul nr.92/1976 cu prevederile art.155 din Legea nr.53/203, rezultă că sporul, reprezentând un drept salarial ce se adaugă la salariul de bază pentru a forma salariul, trebuie înscris în carnetele de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea reține că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la critica formulată în cuprinsul motivelor de recurs de către recurenta-pârâtă, referitoare la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată ca între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi juridice, în baza cărora acest pârât ar putea fi obligat față de reclamantă și cu atât mai mult, la cererea reclamantei față de o alta parte din proces.
Curtea reține că trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de muncă și calitatea părților în aceste raporturi. În acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Finanțelor Publice nu se poate încadra în niciuna din aceste categorii, între reclamantă și acest pârât, neexistand raporturi juridice de muncă, astfel încât Curtea constată că nu există identitate între acest pârât și debitorul obligatiei în raportul juridic dedus judecății și, față de aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr.85 din data de 13.10.2008, pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4376/2008), va excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, având ca obiect obligarea acestuia la plata sporului de 50% și obligarea la alocarea fondurilor bugetare, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Curtea reține că, chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești. Această obligație revine tuturor instituțiilor statului, ministere, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres.
Astfel simplul fapt că pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunbalul B și Curtea de APEL BUCUREȘTI, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de 50% este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauzele împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
Pentru considerentele menționate, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă coroborat cu dispozițiile art.304/1 și art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul, va odifica în tot sentința recurată și în întregime încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27.10.2008 în dosar nr- de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și pe cale de consecință: va obliga pe pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Superior al Magistraturii la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aplicat asupra cuantumului îndemnizației de încadrare brută lunară, aferent intervalului cuprins între 24.06.2005-31.12.2009, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație la data plății efective.
De asemenea, va respinge ca prescrise drepturile bănești solicitate de reclamantă pentru perioada cuprinsă între anul 2004-23.06.2005, va obligă pârâtul angajator, Tribunalul București, la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, va obliga pe pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantei dobânda legală civilă raportată la cuantumul debitului principal, aferent intervalului cuprins între 24.06.2006 și la data plății efective a debitului principal și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa legitimării procesuale pasive.
De asemenea, va respinge, ca neîntemeiată, sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptare eroare materială asupra căreia Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a pronunțat la data de 27.10.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.85 din data de 13.10.2008, pronunțate de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4376/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul București.
Modifică în tot sentința recurată și în întregime încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 27.10.2008 în dosar nr- de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și pe cale de consecință:
Obligă pe pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Superior al Magistraturii la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică aplicat asupra cuantumului îndemnizației de încadrare brută lunară, aferent intervalului cuprins între 24.06.2005-31.12.2009, sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație la data plății efective.
Respinge ca prescrise drepturile bănești solicitate de reclamantă pentru perioada cuprinsă între anul 2004-23.06.2005.
Obligă pârâtul angajator, Tribunalul București, la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Obligă pe pârâții Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Consiliul Superior al Magistraturii să plătească reclamantei dobânda legală civilă raportată la cuantumul debitului principal, aferent intervalului cuprins între 24.06.2006 și la data plății efective a debitului principal.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa legitimării procesuale pasive.
Respinge ca neîntemeiată sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptare eroare materială asupra căreia Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a pronunțat la data de 27.10.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.:
Tehnored: NV/2 ex./ 24.02.2010
Jud. fond:;
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Dorina Zeca, Amelia Farmathy
