Drepturi salariale (banesti). Sentința 84/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
-Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 84
Ședința publică de la 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu Cristian
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții, -, -, -, și pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată a luat în examinare acțiunea.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Prin acțiunea înregistrată la data de 11 iunie 2008 la Tribunalul O l t, reclamanții, -, O, -, - și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați la plata despăgubirilor cauzate de discriminare și reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa II lit."A" pct. 6-13 din OUG nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 27/2005- 10 aprilie 2006, la zi și în continuare până la data eliminării discriminării și unificarea legislației salarizării în sensul excluderii diferențelor salariale respective, reactualizate conform indicelui de devalorizare monetară și cu dobânda legală aferentă, conform art. 1088 cod civil și OG nr. 9/2001, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
In motivarea acțiunii au arătat că prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004, modificat prin Legea nr. 601/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004, au instituit o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (A) și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism () Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007, pronunțată de în Secțiile Unite, cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art. 329 alin. Ultim cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
In expunerea de motive preliminară din OUG nr. 27/2006 s- justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Cap. VI pct.3.3 din "Planul de acțiune pentru implementarea strategiei și reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005- 2007" având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectul menționat a vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea OUG nr. 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Astfel, deși actualul sistem de salarizare trebuia să dea eficiență corespunzătoare prevederilor art. 23 din OUG nr. 27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007 în sensul că "salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal" actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul și T prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6-13 de la lit."A" din Anexa 1 la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețineau, cu care sunt asimilați potrivit legii.
Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată, un coeficient de multiplicare cuprins între 19-23, în timp ce judecătorul care judecă în primă instanță, este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 13,5. Diferența importantă nu este motivată în nici un fel cu obiectivitate dacă se are în vedere faptul că potrivit art. 11 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus "și de drepturile stabilite expres pentru aceștia, prin alte acte normative".
Este afectat astfel însuși principiul unității procesului, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritatea în raport cu judecata.
Acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de procurorii din cadrul T și, raportat la activitatea desfășurată de judecători, este nejustificat și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume: "reducerea fenomenului de corupție".
Ori, "necesitatea intensificării neîntârziate a reducerii fenomenului de corupție" se asigură nu numai prin activitatea de urmărire penală, judecata fiind cea care finalizează și stopează fenomenul infracțional de criminalitate organizată, terorism sau de corupție. Instituirea unor criterii diferite de salarizare în situația în care activitatea de urmărire penală nu este superioară judecății, au fost impuse numai cu scopul de a plasa categoria profesională judecătorilor într-o situație discriminatorie față de procurorii T și având ca efect direct, restrângerea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, contrar art. 1 alin. 2 lit. "e(i)" din OG nr. 137/2000, republicată.
In această situație, este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală, cât și magistrații judecători, să aibă același nivel de salarizare.
In ceea ce privește pe procurorii din cadrul A și este de observat că pentru ei există excepție lipsită de orice fundament, deoarece, deși instrumentează în mod curent cauze a căror competență de soluționare revine în fond tribunalului sau judecătoriei, au același nivel de salarizare ca și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă, contravenind astfel criteriilor prevăzute de art. 73 din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor - inclusiv drepturile salariale prevăzute de art. 74 - se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
Or, potrivit art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, procurorii din cadrul A și sunt salarizați numai în raport de funcțiile pe care le dețin sau care sunt asimilați potrivit legii, indiferent de gradul profesional deținut, în condițiile în care, potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor la instanțele ierarhic superioare se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente.
In această situație, eludând criteriile reținute prin art. 2 di OUG nr. 27/2006, amintite mai înainte și anume "locul", "rolul", "răspunderea", "complexitatea", "riscurile funcției", "incompatibilitățile și interdicțiile" prevederile legale instituite prin art. 11 alin. 1 și 2 raportat la art. 2 și art. 3 din acest act normativ care a fost aprobat, completat și modificat prin Legea nr. 45/2007, nu respectă nici garanțiile oferite de drept european prin art.5-6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la noțiunea de "instanță independentă", "judecător sau magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", "tribunal" continuând tratamentul discriminatoriu între magistrați, respectiv între cei incluși în structurile și și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel, precum și la parchetele de pe lângă acestea, instituit de art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004 modificat prin Legea nr. 601/2004 și de art. 24 din Legea nr. 508/2004. Au fost astfel încălcate și dispozițiile Legii fundamentale care prin art. 126 alin. 1 statuează că " Justiția se realizează prin n Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Au considerat că deși scopul urmărit - reducerea neîntârziată fenomenului de corupție - este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată. Au invocat în acest sens și practica Curții Constituționale care, în considerentele Deciziei nr. 20 din 2 februarie 2000 reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului ce statuează că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificarea obiectivă și rezonabilă", iar prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive legiuitorului, ci trebuie să se justifice raționale, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice".
Au invocat și Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996 Curții Constituționale prin care s-a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite".
Reclamanții solicită să se constate că prevederile legale criticate instituie o discriminare directă potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din OG nr. 137/2000, republicată, sens în care, în temeiul art. 27 din OG nr. 137/2000, să se anuleze situația creată prin acordarea despăgubirilor corespunzătoare și coeficientului de multiplicare 19, astfel cum a fost precizat în petitul cererii de chemare în judecată începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006 până la pronunțarea sentinței și pe viitor până la unificarea legislației salarizării în sensul eliminării diferențelor salariale respective, actualizate cu indicele de inflație de la data executării efective, cu dobânda legală aferentă și înscrierea mențiunilor necesare în carnetul de muncă.
Tribunalul O l t, prin încheierea din 4 iulie 2008 scos cauza de pe rol și trimis dosarul la Curtea de APEL CRAIOVA pentru competentă soluționare.
La această instanță cauza a fost înregistrată sub nr-.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de cererea referitoare la obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru avea calitate de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă precum și literaturii de specialitate, pentru ca o persoană fizică sau juridică să dobândească calitatea de parte în procesul civil, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, afirmarea unui drept și justificarea unui interes.
Cu privire la calitatea procesuală unei persoane de a participa la procesul civil, arată că aceasta presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa - ca parte - în procesul civil. In acest sens, prin noțiunea de calitate juridică procesuală se înțelege atât îndreptățirea unei anumite persoane de a reclama în justiție, cât și obligația unei alte persoane de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa. Aceasta din urmă constituie calitatea procesuală pasivă.
Astfel, legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție precum și la obligația dea răspunde față de pretențiile formulate prin actul de investire a instanței.
In speță, față de pretențiile reclamanților privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, Ministerul Justiției nu are nici obligație, obligația revenind curților de apel sau, după caz, tribunalelor.
Referitor de solicitarea reclamanților de a fi citat în cauză și Consiliul Naționale pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiției arată că prin OUG nr. 75/2008 a fost modificată OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și potrivit art. V din acest act normativ, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare acestei autorități, astfel că nu se impune citarea în cauză a
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Potrivit art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, modificată și completată prin Legea nr. 45/2007 "Procurorii din cadrul și cei din cadrul T sunt salarizați potrivit art. 6-13 de la lit."A" din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii", articole care privesc salarizarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".
Precizează că potrivit Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica D.T, această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
Cât privește capătul de cerere referitor la acordarea în continuare drepturilor salariale, se arată că aceasta este inadmisibilă întrucât se referă la un drept viitor, care nu s- născut încă.
Referitor la pretențiile având ca obiect obligarea pârâților la plata de dobânzi, se arată că atâta vreme cât nu se poate stabili culpa angajatorului prin neîndeplinirea unei obligații față de salariați, nefiind întrunite elementele răspunderii civile, nu se pot acorda despăgubiri sub forma dobânzii legale.
Cu privire la capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, se precizează că acesta nu poate fi primit deoarece se referă la drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege.
Analizând acțiunea formulată instanța reține că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători, la Tribunalul O l t, fiind salarizați în baza OUG 27/2006, aprobată prin legea nr.45/2007.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la legea respectivă.
Anexa respectivă prevede anumiți coeficienți de ierarhizare a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor.
Reclamanții solicită să fie salarizați cu același coeficient care este prevăzut pentru procurorii din cadrul A și, motivând că există o discriminare între ei și salariații instituțiilor respective. Susținerea acestora este nefondată.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet, fapt ce nu contravine legii.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța apreciază că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 este argumentată tocmai pe ideea că legea este discriminatorie tocmai pentru că favorizează anumite categorii de personal, propunând înlocuirea, respectiv completarea normelor juridice care reglementează salarizarea magistraților din cadrul instanțelor judecătorești cu norme juridice create pe cale judiciară, prin preluarea unor dispoziții legale care reglementează salarizarea altor categorii profesionale.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, cu domiciliul ales la Tribunalul O l t, cu sediul în S, str. - nr. 2, împotriva pârâților Ministerul Justiției, B,-, sec. 5, Tribunalul O l t, cu sediul în S,-, Curtea de APEL CRAIOVA, Bd. - nr. 4 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B,--3 sect. 1.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Asistent judiciar, - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red.jud.
22 ex/12.11.2008
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Manuela Preda Popescu Cristian
