Drepturi salariale (banesti). Decizia 844/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZI A CIVILĂ Nr. 844/R/

Ședința publică din 29 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică

Judecător - -

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta- "" SA B,împotriva sentinței civile nr. 762 din 16 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă in prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29 septembrie 2008.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 762/2008, Tribunalul Covasnaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - SA și în consecință:

A obligat pârâta la plata către reclamant a trei salarii medii nete la nivel de la data încetării raporturilor de muncă, respectiv 18.09.2007, conform art. 50 din, precum și la actualizarea sumelor în raport de indicii de inflație de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.

A respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtă - SA s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 2520 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite și neacordate, respectiv indemnizația de concediere de trei salarii medii nete conform art. 50 din CCM, și la plata de 165,56 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor susmenționate.

Deși legal citată pârâta nu a depus întâmpinare, astfel că la pronunțarea sentinței s-au avut în vedere actele depuse de reclamant.

Potrivit art. 50.M la nivel de unitate " la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează:

- de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net

- de la 3 la 10 ani două salarii medii nete

- de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete

- peste 15 ani patru salarii medii nete.

Instanța a reținut că potrivit art. 969 cod civil " convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și prin urmare dispozițiile din contractul colectiv de muncă pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nefiind desființate trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.

Dovada efectuării plății unor sume cu titlu de indemnizație de concediere nu s-a făcut în cauză, astfel că instanța a admis doar în parte acțiunea formulată, și în funcție de perioada cât reclamantul a prestat activitate.

Instanța a respins restul pretențiilor care se referă la cuantumul pretențiilor solicitate de reclamant și care se întemeiază pe valorile menționate în adresa cu nr.2919/12.11.2007 emisă de SA în care sunt specificate salarii de bază medii pe la nivelul anilor 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007, și nicidecum salarii medii nete la nivel de, astfel cum prevede în mod expres textul din M. care reprezintă temeiul juridic al acțiunii.

Împotriva sentinței a formula recurs - "" SA B, în termen, motivat.

În motivele de recurs este criticată sentința, pentru netemeinicie și nelegalitate.

1. instanța nu a ținut cont de prevederile Planului Social încheiat la 21.04.2005.

Planul Social este anexă la Contractul Colectiv de Muncă al - "" SA și a fost completat la 9.01.2006 și respectiv 13.09.2006 cu câte unamendamentcare explică modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestuia.

Prin Amendamentul încheiat în 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la 21.04.2005, intitulat "pachetele financiare" în sensul că indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din Contratul Colectiv de Muncă nu se cumulează cu indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social.

2. Instanța nu a ținut cont de voința părților consemnată în amendamentul din 13.09.2006.

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului.

În probațiune s-au depus Planul Social încheiat în 21.04.2005, amendamentul la planul social încheiat în 9.01.2006 și în 13.09.2006.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care susține apărarea sa, în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței Tribunalului Covasna care a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă.

Analizând recursul formulat, instanța constată că este întemeiat.

Pretențiile reclamantului se fundamentează pe interpretarea greșită a dispozițiilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă cu modificările intervenite prin Planul social și prin amendamentul din 13.09.2006, modificări care reprezintă acordul de voință expres al părților contractante: Sindicat și Patronat.

Astfel, prin art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel pe 2005 s-au prevăzut măsuri de protecție pentru salariații disponibilizați din motive ce nu țin de persoana lor, în funcție de anumite tranșe de vechime a salariaților.

Planul social încheiat în 21.04.2005 reprezintă anexă la Contractul Colectiv de Muncă și este valabil de la data semnării, până la 31.12.2010.

Prin acestplan socialmăsurile de protecție financiară pentru salariații disponibilizați, intitulate pachete financiare, au fost mărite ca și cuantum, în favoarea salariaților.

Tot în favoarea salariaților s-a adoptat și amendamentul din 9.01.2006, prin care pct. 4 la Planul social s-a modificat în sensul că "pachetele financiare" primite în caz de disponibilizare se raportau la salariul mediu brut pe, care se stabilea camediea tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă pachetele financiare.

Pentru o corectă aplicare și executare a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă și din Planul social susmenționate ce constituie "legea părților", cu privire la acordarea pachetelor financiare/ indemnizațiile de concediere acordate salariaților în situația concedierilor colective, s-a adoptat amendamentul din 13.09.2006 prin care s-a stabilit că "voința comună a părților la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 CCM".

În speță nu este vorba de o aplicare retroactivă a acestui ultim amendament așa cum susține intimatul în apărare, ci de o lămurire a înțelesului, aplicării clauzelor din CCM pe 2005 și planul social în scopul evitării unor neconcordanțe în executarea dispozițiilor ce reglementează acordarea măsurilor de protecție socială a salariaților disponibilizați.

În consecință, se constată că reclamantul și-a fundamentat pretențiile pe dispozițiile art. 50 din CCM, însă nu a ținut cont și de modificările intervenite prin planul social și amendamentul amintit.

Voința părților în "negocierile" drepturilor și obligațiilor din raporturile juridice de muncă are putere de lege iar orice interpretare personală a clauzelor negociate peste limita negocierii este abuzivă.

Prin urmare recursul formulat este întemeiat și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la 3041Cod procedură civilă și 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi admis iar sentința modificată în sensul respingerii pretențiilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta - "" SA B împotriva sentinței civile nr. 762/2008 a Tribunalului Covasna pe care o modifică în tot în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - "" SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./15.10.2008

Tehnoredact./20.10.2008/ 3 ex.

Jud. fond pricină,

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 844/2008. Curtea de Apel Brasov