Drepturi salariale (banesti). Decizia 854/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.854
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Pe pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în B, Calea Națională nr. 45, -/8,.A, etaj 1,.4și de pârâta SRL S, cu sediul în municipiul S, Calea nr. 46, împotriva sentinței nr. 260 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 4 iunie 2009, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 11 iunie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 25 ianuarie 2008 reclamanta ( fostă ) a chemat în judecată pârâta SC " " SRL S - Citroen solicitând obligarea acesteia la:
1.- plata sumei de 3026 lei net reprezentând contravaloarea orelor suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă și duminică;
2.- plata sumei de 1280 lei reprezentând contravaloarea contribuțiilor către bugetul de stat;
3.- plata sumei de 1033 lei reprezentând contravaloarea indemnizației de concediu pentru perioada lucrată;
4.- plata sumei de 436 lei reprezentând contravaloarea contribuțiilor la bugetul de stat pentru indemnizația de concediu de odihnă;
5.- plata cheltuielilor de judecată.
In motivare a arătat că a fost angajata societății pârâte începând cu 22 august 2006 în funcția de director vânzări iar pentru munca prestată a primit un salariu lunar brut în sumă de 1500 lei pentru o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi - 40 ore pe săptămână, iar repartizarea programului de lucru fiind de la 8:00 la 16:00.
Reclamanta a mai arătat că programul se desfășura de luni până vineri dar conducerea societății a solicitat să vină și în zilele de sâmbătă și uneori duminică între orele 9:00- 13:00, aceste ore fiind refuzate la plată. A menționat că a solicitat aceste sume de bani însă a primit răspuns negativ.
La 18 august 2008 solicitat renegocierea contractului individual de muncă în sensul modificării salariului la 1500 lei și acordarea unui comision din totalul vânzărilor efective, decontarea cheltuielilor efectuate pentru societate și plata orelor suplimentare din zilele de sâmbătă potrivit art. 120 alin. 2 din Codul Muncii și articolului 41 din Contractul Colectiv Unic la Nivel Național pentru anii 2007 -2010.
La data de 20 august 2007 în baza mandatului de reprezentare soțul său s-a deplasat la sediul SC "" SRL S în vederea renegocierii contractului dar de asemenea nu s-au acordat drepturile solicitate.
În acest cadru în conformitate cu art. 55 lit. c) și-a înaintata demisia.
La cerere au fost anexate înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 308 din 18 februarie 2008 Tribunalul Suceavaa admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, reținând că reclamanta are domiciliul în municipiul
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr-.
Prin precizările depuse la termenul din 11 iunie 2008 reclamanta a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 4469 de lei indicând că a lucrat 56 de zile sâmbăta cu un program de 4 ore pe zi și un număr de 4 zile duminica cu un program de 10 ore pe zi.
Totodată a invocat prevederile art. 137 alin. 2 din Legea 53/2003 și art. 41 alin. 2 lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pentru anii 2007 -2010 (filele 7-9 dosar).
Prin întâmpinarea formulată societatea pârâtă a solicitat respingerea cererii ca nefondată (filele 5-6 dosar și filele 15-18 dosar).
În apărare a arătat că reclamanta a fost angajata societății în perioada 1 august 2006 - 23 august 2007 având funcția de director vânzări, dar activitatea propriu zisă a început-o pe data de 7 septembrie 2006, dată la care s-a deschis punctul de vânzare Citroen. Pârâta a mai arătat că în perioada 1 august 2006 - l octombrie 2006 aceasta nu a lucrat în zilele de sâmbăta. Mai mult, pârâta a susținut că reclamanta a solicitat plata pentru zilele de sâmbătă lucrate în întreaga perioadă în care s-a executat Contractul individual de muncă fără a exclude sâmbetele în care a fost în concediu de odihnă, 2 sâmbete în 2006, 3 sâmbete în 2007, 2 sâmbete din decembrie 2006 susținând că ar fi lucrat 56 de sâmbete, situație.
A mai aratat că pentru sâmbetele în care a fost prezentă la serviciu reclamanta a fost recompensată. Aceasta a fost angajată cu un salariu tarifar de 1500 lei, iar salariul realizat conform statelor de plată a fost mult mai mare, în acesta fiind inclus și contraprestație pentru zilele de sâmbătă lucrate.
Prin sentința civilă nr. 260 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta () în contradictoriu cu pârâta S
A fost obliga pârâta să plătească reclamantei suma brută de 105 lei diferență indemnizație pentru concediu odihnă aferentă anului 2006 și 442 lei diferență indemnizație pentru concediu odihnă aferentă anului 2007;
Pârâta a fost obligă să vireze contribuțiile către bugetul de stat aferente sumelor sus menționate și să plătească reclamantei suma de 208 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins capătul de cerere privitor la acordarea drepturilor pentru orele suplimentare efectuate sâmbăta și duminica și a contribuțiilor de asigurări sociale aferente.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin Contractul Individual de Muncă nr. - din 22 august 2006 (filele 5,6 dosar) reclamanta a devenit angajată a societății pârâte începând cu data de 5 august 2006, în funcția de director vânzări.
In această funcție reclamanta a avut un program de lucru de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână între orele 8:00 - 16:00, salariul corespunzător fiind de 1500 de lei lunar.
Durata concediului anual de odihnă potrivit acestui contract a fost stabilită la 21 de zile lucrătoare, plata salariului făcându-se în zilele de 10 și 25 ale lunii.
Din cuprinsul aceluiași înscris rezultă că între părți nu au fost negociate alte elemente ale salarizării, respectiv sporuri, indemnizații, prestații suplimentare în natură sau alte adausuri.
S-a precizat la punctul II din acest contract că orele suplimentare prestate în afara programului de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori, în zilele de sărbători legale se compensează cu timp liber corespunzător sau se plătesc sporuri conform Legii 53/2003.
Din fișele de pontaj depuse de către pârâtă rezultă că reclamanta a efectuat muncă în anumite zile de sâmbătă și duminică, zile care au fost evidențiate însă în foile colective de pontaj.De altfel reclamanta a arătat că orele lucrate și pentru care solicită plata drepturilor salariale sunt cele evidențiate în fișele de pontaj, în plus indicând că a lucrat și în zilele de 4 noiembrie și 30 decembrie 2006.
Deoarece reclamanta nu a făcut în nici un fel dovada că a lucrat în data de 04 noiembrie și respectiv 30 decembrie 2006 instanța a luat în considerare zilele de sâmbătă și de duminică evidențiate în fișele de pontaj depuse de societatea pârâtă.
Din analiza statelor de plată depuse de către pârâtă, rezultă că în perioada pentru care se solicită ore suplimentare reclamanta a primit cu titlu de drepturi salariale sume în plus față de cele prevăzute în Contractul individual de muncă, fără ca din aceste state de plată să rezulte expres că drepturile achitate în plus ar reprezenta plata orelor suplimentare lucrate sâmbăta și duminica.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că reclamanta a realizat în zilele de sâmbătă un număr de 144 ore, iar în zilele de duminică un număr de 8 ore.
Expertul a mai arătat că, din înscrisurile analizate rezultă că sumele plătite de angajator reclamantei sunt mai mari decât cele corecte.
În analizarea cererii reclamantei instanța a considerat că este esențială determinarea naturii sumelor achitate în plus pe statele de plată, respectiv dacă acestea pot fi considerate plată a orelor suplimentare.
Având în vedere că orele suplimentare lucrate sâmbăta au fost evidențiate de către angajator în fișele colective de prezență și faptul că din statele de plată rezultă că reclamantei i s-au achitat drepturile salariale în cuantum mai mare decât cel care ar rezulta din obligația stabilită pentru angajator prin încheierea contractului individual de muncă, instanța în lipsa vreunui alt documente din care să rezulte că aceste sume ar reprezenta comisioane pentru vânzări (așa cum susține reclamanta), a reținut că suma de bani achitată în plus reprezintă plata orelor suplimentare lucrate sâmbăta și duminica.
O altfel de interpretare, în lipsa unei înțelegeri între părți cu privire la alte drepturi, ar duce la concluzia că s-au achitat reclamantei aceste sume deși nu erau cuvenite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că în mod nejustificat i-au fost respinse pretențiile privind acordarea drepturilor salariale corespunzătoare orelor suplimentare prestat în beneficiul intimatei, deși există probe elocvente că acestea nu au fost achitate, statele de plată atestând, în coloana rezervată orelor lucrate, exclusiv orele prestate în programul normal de lucru, iar nu și orele suplimentare evidențiate în pontaje, de unde concluzia că orele lucrate în afara programului normal de lucru nu au fost plătite.
A mai arătat recurenta că în mod nelegal nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată (onorariu de avocat și onorariu expert), deși a făcut dovada acestora și este îndreptățită la recunoașterea și acordarea drepturilor salariale solicitate.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta "" SRL S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, în mod greșit a fost obligată la plata indemnizației de concediu, pentru anii 2006 și 2007, întrucât a achitat reclamantei drepturile ce i se cuveneau.
A mai arătat recurenta că nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 208 lei întrucât din dovezile existente la dosarul cauzei reiese cu certitudine că societatea nu datorează nicio sumă de bani către reclamantă.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041și 312.pr.civ.
În calitate de intimată SRL Saf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
A arătat intimata că i-au fost achitată reclamantei drepturile salariale corespunzătoare orelor suplimentare prestate.
A mai arătat intimata că nu poate beneficia reclamanta nici de plata cheltuielilor de judecată întrucât nu a făcut dovada celor susținute prin cererea de chemare în judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
Salariul este un element esențial al contractului de muncă, o parte componentă a obligațiilor asumate de angajator și a cauzei juridice a obligației persoanei angajate; el constituie totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată.
Conform art. 163 Codul muncii, "plata salariilor se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Pentru a se stabili dacă reclamanta a prestat ore suplimentare în favoarea societății pârâte și dacă i-au fost achitate drepturile salariale pentru activitatea prestată în aceste condiții, în mod corect prima instanță a dispus administrarea în cauză a probei cu raport de expertiză contabilă.
În urma activității de cercetare a împrejurărilor de fapt în legătură cu obiectul litigiului, împrejurări ce necesită cunoștințe de specialitate, expertul a stabilit că sumele plătite de pârâta angajator către reclamanta salariată sunt mai mari decât cele corecte, astfel încât se poate reține că orele lucrate peste program au fost plătite acesteia.
Concluzia este logică și rațională.
Întrucât din statele de plată rezultă că reclamantei i-au fost achitate sume mai mari decât cele ce i s-ar fi cuvenit, având în vedere drepturile salariale negociate prin contractul individual de muncă, iar cu statele de plată se dovedește plata salariului, rezultă că reclamantei i-au fost achitate și drepturile salariale cuvenite pentru munca suplimentară prestată.
Prezumția simplă, concluzia logică pe care instanța a putut să o tragă de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, se bazează pe mijloacele de probă directe, respectiv înscrisuri - state de plată, pontaje care au permis instanței să tragă concluzia că au fost achitate drepturile salariale cuvenite pentru munca suplimentară prestată.
În lipsa dovezii că ar fi fost negociate adaosuri și sporuri la salariu, aceasta este concluzia logică pe care instanța o poate desprinde.
În subsidiar, chiar urmând raționamentul reclamantei recurente, ajungem în aceeași situație.
Rămâne ca fapt de necontestat că nu au fost negociate adaosuri la salariu, întrucât nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens; asupra acestui aspect nu poate exista nici un dubiu.
Din documentele justificative ale societății pârâte, analizate și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă că reclamantei i-au fost achitate drepturi salariale într-un cuantum mai mare decât i se cuvenea.
Și acesta este un fapt de necontestat.
Or, în aceste condiții în care aceste drepturi salariale acoperă și plata pentru munca suplimentară prestată iar salariul constituie totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 154 din Codul muncii, fie ea munca prestată în timpul sau în afara orelor de program, rezultă aceeași concluzie: reclamantei i-au fost achitate drepturile salariale cuvenite pentru orele suplimentare lucrate.
Art. 1092 cod civil instituie principiul potrivit cu care "orice plată presupune o datorie". Așadar, plata ca operație juridică, presupune existența unei obligații care trebuie stinse. Dacă o asemenea obligație nu există și eventual s-a făcut o plată, ea nu este valabil săvârșită, fiind lipsită de cauză. Se spune că, în acest caz, s-a făcut o plată nedatorată care va trebui să fie restituită. Într-adevăr, "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii" dispune art. 1092 Cod civil.
O consacrare a acestui principiu o găsim și în dispozițiile Codului muncii; salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie (art. 272 alin. 1 Codul muncii ).
Așadar, chiar și în condițiile în care aceste drepturi salariale într-un cuantum mai mare ar fi fost achitate din eroare reclamantei, instanța nu le poate considera ca fiind o plată nedatorată, supusă repetițiunii, în condițiile în care ele acoperă orele suplimentare prestate în favoarea angajatorului, ore pentru care societatea pârâtă era obligată la plată.
Faptul că reclamanta a încasat lunar sume de bani mai mari decât salariul cuvenit are o mare importanță pentru cauza dedusă judecății, contrar celor susținute de reclamanta recurentă, întrucât societatea pârâtă nu mai poate fi obligată să plătească încă o dată drepturile salariale pe care le- achitat deja.
Când pretențiile părților au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată (art. 276 Cod procedură civilă).
Or, în condițiile în care pretențiile reclamantei au fost admise numai în parte, i se cuvine, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, numai parte din cheltuielile de judecată.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
În ce privește recursul declarat de societatea pârâtă Curtea reține următoarele:
Art. 145 alin. 1 și 2 din Codul muncii, dispune ca pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe de expert s-a stabilit că în anul 2006 reclamanta a beneficiat de 8 zile de concediu de odihnă în loc de 9 zile.
Pentru zilele de concediu a încasat un venit net de 382 lei în loc de 430 lei, rămânând de încasat suma de 48 lei.
A mai stabilit expertul că pentru zilele de concediu de odihnă pe anul 2007 reclamanta a încasat un venit net corect de 701 lei (fila 125 dosar fond).
Așa cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr. -/22.08.2006 (5-6 dosar fond), reclamanta și-a început activitatea la societatea pârâtă la data de 22.08.2006 și nu pe 7.09.2006 cum susține societatea pârâtă, astfel încât trebuia să beneficieze în anul 2006 de 9 zile de concediu de odihnă.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, urmează ca instanța să admită recursul declarat de pârâta SRL S și să modifice sentința civilă atacată în sensul ca va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 48 lei cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă, aferentă anului 2006 în loc de 105 lei.
Va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata indemnizației de concediu aferentă anului 2007 ca nefondată.
Prin cererea introductivă de primă instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4469 lei iar pretențiile au fost admise în parte, respectiv pentru suma de 48 lei, așa cum mai sus s-a arătat.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 276.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu cuantumul drepturilor acordate, în loc de 208 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 260 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Admite recursul declarat de pârâta SRL S împotriva aceleiași instanței.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 48 lei indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului 2006 în loc de 105 lei.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata indemnizației de concediu aferentă anului 2007, ca nefondată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în loc de 208 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecător - - aflat în
semnează președintele instanței
Red.
Judec. fond:,
Tehnored., 2 ex. 24.06.2009
Judecători:Biciușcă Ovidiu, Sas Laura, Andrieș Catrinel
