Drepturi salariale (banesti). Decizia 88/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.88/2009
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica vicePREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 122 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Se constată că pârâta recurentă "" SA Baî nregistrat la dosar Concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea de apel,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- formulată de reclaman ta împotriva pârâtei SC SA s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 13.358 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 11.02.2008 și până la plata efectivă; obligarea pârâtei să plătească majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 31.12.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă în baza adresei nr. 174/5.03.2007 pârâtei; obligarea pârâtei să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au fost invocate următoarele:
Reclaman ta fost salariata pârâtei, concediată prin decizia nr. 1/02.02.2008 ca urmare reorganizării activității. La concediere reclaman ta primit indemnizație în cuantum de 26.132 lei deși trebuia să primească indemnizație egală cu echivalentul 15 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2007 cu indexare de 8% aplicabilă pentru 2008, conform art.4 din Planul social - versiune finală la 21.04.2005.
Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă pârâta era obligată să plătească, conform vechimii reclaman tei 5 salarii medii nete pentru anul 2007. Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de disponibilizare, nu au fost plătite motiv pentru care s- solicitat reactualizarea sumelor de la data nașterii dreptului.
Pârâta nu a onorat drepturile de preaviz ale reclaman tei, dar a achitat drepturile salariale la nivelul sumei neindexate cu 12 %. La fel s- întâmplat și cu sumele datorate pentru indemnizația concediului de odihnă. Se impune eliberarea unei adeverințe ca anexă carnetului de muncă pentru atesta drepturile salariale cuvenite.
Prin sentința civilă nr. 1221/24.09. 2008, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclaman tei diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază în procent de 12% începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.12.2007, în sumă de 13.358 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclaman tei diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr.174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
Pârâta a fost obligată să emită o adeverință prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclaman tei.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclaman tei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclaman ta a fost salaria ta pârâtei, concedia tă prin decizia nr. 1/02.02.2008. Concedierea avut loc ca urmare reorganizării activității pârâtei.
Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă și Federația Sindicatelor Libere și celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei.
Reclaman ta fost salaria ta pârâtei începând cu 15.01.1980.
În cazul concedierii, potrivit Planului Social salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice, pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să- plătească salariatului indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale ce iar fi revenit potrivit contractului individual de muncă.
La data încetării contractului individual de muncă pârâta va plăti salariatului și toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007.
În baza art.50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum și salariile prevăzute de Planul Social, funcție de vechimea salariatului în cadrul art.6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă.
În cazul de față suma achitată salariatului fost de 26.132 lei.
Potrivit contractului colectiv de muncă fost stabilită o creștere salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 %, aplicabilă salariaților aflați în evidența pârâtei la data de 1.01.2007.
Pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate fost de 1850 RON pe persoană, așa cum rezultă din adresa nr.1225/16.05.2006 comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale, iar pentru anul 2007 de 2000 Ron pe persoană conform adresei nr.504/ 2007 comunicată de pârâtă structurilor teritoriale.
De asemenea, potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariații beneficiau de un drept de preaviz diferențiat, respectiv pentru vechime de până la 5 de ani, 30 zile calendaristice; pentru vechime de la 5 - 10 ani, 45 zile calendaristice; și la vechime de peste 10 ani, 60 de zile calendaristice (art. 48 ), precum și de indemnizație minimă de concediere, din alte motive decât cele ce țin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective, astfel: la vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la vechime de la 3 - 10 ani de 3 salarii medii nete și la vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 ).
Aceste obligații ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 înregistrat la.S și Familie București și comunicat apoi structurilor teritoriale așa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007.
Potrivit Planului Social versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariații cu vechime de la de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu vechime de la 5 la 15 ani și 15 salarii pentru salariatul cu vechime de peste 15 ani. Pentru anul 2005 salariul mediu brut se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de muncă și deciziei de concediere rezultă că reclamant ei i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 de 1.850 RON /persoană indexabil cu 12 % așa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2007. Reclaman tei i se cuvenea echivalentul a 12 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art.50 din CCM. De asemenea reclaman ta urma să beneficieze de suma indexată cu 12% pentru acordarea dreptului de preaviz și indemnizației pentru concediu de odihnă rămas neefectuat.
În urma calculului efectuat rezultat diferență totală de 13.358 lei neachitată salariatului de către pârâtă.
Această sumă va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.
Pârâta nu formulat întâmpinare și nu ridicat obiecții sau alte excepții asupra drepturilor pretinse de salariat.
Potrivit art. 286 - 288 Codul Muncii litigiile de muncă se soluționează cu celeritate, sarcina probei revenind angajatorului, care poate fi decăzut din dreptul de solicita probe și de invoca excepții în condițiile în care nu se preocupă de administrarea probațiunii în termenul prevăzut de lege.
Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca achiesare la pretențiile din prezenta acțiune.
Este justificat și capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe ca anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumelor de bani cu indexarea de 12 % pentru anul 2007 ca drepturi salariale.
În baza art. 274 Cod pr. Civ. pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în principal ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar în subsidiar ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societății pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menționată Calea în loc de Calea lor, cum est corect. Pe procedura de citare nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai apreciat că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de formulare a acțiunii fiind de 30 de zile potrivit art.283 lit.a din Codul Muncii, pretențiile invocate de reclaman tă decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi bănești reprezentate ca urmare a concedierii.
În condițiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultate ale aplicării dispozițiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni potrivit art.283 lit.e din Codul Muncii și curge de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv data concedierii.
Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În consecință solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediu în baza art.50 din contractul colectiv de muncă nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
În ce privește fondul cauzei se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul Muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societății, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.
Sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, așa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum și art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoștința sindicatului, și, cu respectarea prevederilor legale.
Modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare se stabilește în art.4 din Planul Social. Baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2004 înmulțit cu 8,12,15 salarii, din sumele rezultate scăzându-se cota de impozitare de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, astfel că aprecierea reclaman tei privind incorecta calculare a indemnizației de concediere este neîntemeiată.
Aceeași indexare de 12% trebuia aplicată, conform acelorași reglementări legale, sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, lucru pe care societatea pârâtă, de asemenea, nu l-a respectat.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare. Prin concluziile scrise acesta a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate. De asemenea a solicitat și respingerea pe fond a recursului. În esență a susținut că măsurile compensatorii prevăzute în Planul social trebuiau cumulate cu cele din Contractul colectiv de muncă și că acestea trebuiau acordate în valoare neimpozitată.
Curtea, deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Susținerea recurentei în sensul că procedura de citare a societății realizată de instanța de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare, predarea a fost legal îndeplinită, fiind semnată și aplicată ștampila, de lucrătorul de la registratura pârâtei, existând garanția că a ajuns în posesia celor în drept în timp util.
În acest fel este neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citației, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat.
Nici susținerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamantă este prescrisă nu poate fi primită.
Contrar susținerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit.c din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit.a din Codul Muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman tă nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit.e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman tă nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclaman ta se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei Curtea reține că reclamanta a fost salaria ta societății pârâte până la data de 02.02.2008.
Prin cererea adresată instanței de fond reclaman ta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 13.358 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 11.02.2008 și până la plata efectivă. motivat de faptul că pârâta nu i-ar fi plătit drepturile cuvenite în temeiul art.50 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a concedierii sale colective, respectiv cinci salarii medii nete.
Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.6 din decizia de concediere reclamantei i se cuvine suma de 26132 lei " cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social".
Părțile, reclamanta și respectiv pârâtul au interpretat diferit conținutul acestui articol precum și al alin.4 al art. 50 din Contractul colectiv de muncă. Astfel reclamanta a susținut că sintagma "completate cu prevederile Planului social "semnifică dreptul de a beneficia simultan atât de prevederile contractului colectiv de muncă cât și de cele ale Planului social pe când pârâta a susținut că această sintagmă reprezintă o referire cu privire la modul de calcul și nu acordarea cumulată a unor drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2007 la nivelul:
"A 1 La concedierile individuale din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul ăi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație de concediere, după cum urmează:
- de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete
- de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete
- peste 10 ani 5 salarii medii nete
A 2 În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația precedentă.
A 3 acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți."
În consecință art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabilește doar în situația concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizației de concediere. Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privința concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similară cu cea utilizată în situația concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizațiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt și prevederile alin 4 al aceluiași articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuși art. 50 nu conținea nici o dispoziție concretă referitoare la drepturile salariaților în cazul concedierilor colective.
Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă așadar ceea ce susține reclamanta respectiv că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cumulează(completează) cu cele prevăzute în Planul social. Art. 50 în alineatul 4 ca și art. 6 din decizia de concediere făcând vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan, nu a drepturilor din Contract cu cele din Plan. Dealtfel o astfel de completare, în manierea susținută de reclamant, nici nu ar fi posibilă pentru că așa cum am arătat Contractul nu prevede drepturi concrete în cazul concedierilor colective ci prevede doar reguli care trebuie obligatoriu să constituie punct de plecare la negociere în vederea determinării lor și înscrierii în planul social.
Drepturile cuvenite reclamantei ca urmare a concedieri colective au fost deci în mod corect acordate de către angajator în concordanță cu prevederile Planului social.
În acest Plan social, concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 și 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la Punctul 4 Financiare:
"În funcție de vechimea în angajații vor primi următoarele pachete:
Parte integrantă a negocierilor finale:
- 0,5 - 5 ani vechime 8 salarii*
- 5 - 15 ani vechime 12 salarii*
- peste 15 ani vechime 15 salarii*
*=pentru anul 2005. Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004( majorat în anii următori direct proporțional cu același procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
Plata se va efectua în maxim trei tranșe. Ar putea fi posibile excepții în special în cazul celor care intră sub incidența punctului 5(întocmirea propriei afaceri)."
Prin acțiunea introductivă reclamanta a recunoscut că a încasat suma de 26.132 lei reprezentând cuantumul indemnizației de concediere cuvenite în temeiul Planului social. În aceste condiții dispoziția instanței de obligare a pârâtei la plata sumei de 13358 lei respectiv a încă 5 salarii medii nete în temeiul art. 50 din contractul colectiv de muncă este nelegală.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor rezultate din acordarea sumelor cuvenite cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz în valoare nemajorată cu 12 procente, precum și a salariului în perioada 01 01 2007- 15 08 2008 in cuantum neindexat, recurenta nu formulează nici o critică concretă în recurs deși solicită modificarea în tot a sentinței și respingerea în întregime a acțiunii reclamantei. Dealtfel pârâta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor art.287 din Codul Muncii, nu a produs nici o dovadă din care să rezulte cuantumul drepturilor acordate reclamantei cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz și nici în privința salariului achitat reclamantei pentru perioada în discuție.
Față de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 punct 9.pr.civilă cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999 va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă, va modifica sentința atacată, urmând a fi admisă în parte, acțiunea formulată de reclamanta.
Societatea pârâtă va fi obligată să-i plătească reclaman tei majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.12.2007 precum și diferențele aferente sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Pe cale de consecință, pârâta va fi obligată să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani sus menționate în carnetul de muncă al reclaman tei.
Va fi respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 13.358 lei.
Pârâta, în baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească reclaman tei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
În recurs, urmare admiterii acestuia, în baza aceluiași text de lege, va fi obligată intimata să plătească recurentei pârâte "" SA B suma de 148 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
(continuarea deciziei civile nr. 88/2009)
*****
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1221/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică hotărârea atacată, după cum urmează:
Admite, în parte, acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta împotriva pârâtei "" SA B și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantului majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.12.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Obligă pârâta să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani de mai sus în carnetul de muncă al reclamantului.
Respinge capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 13.358 lei.
Obligă pârâta "" SA B să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
Obligă intimatul reclamant să plătească recurentei pârâte "" SA B suma de 148 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Tehnored.AD/3 ex.IM 23 februarie 2009
Jud. fond -,
Președinte:Alina Lodoabă Manuela StoicaJudecători:Alina Lodoabă Manuela Stoica, Ana Doriani
