Drepturi salariale (banesti). Decizia 880/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 880
Ședința publică din data 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâții-recurenți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 16/10.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată și pârâtul-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului-recurent Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a pârâtului-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu delegația la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâtului-recurent Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a pârâtului-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată la ribunalul Timiș la data de 19.03.2007, reclamanta, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice B, solicitând obligarea pârâților 1 și 2 să-i achite sporul de vechime în muncă și pentru perioada 01.08.2005 - 05.12.2005, actualizate cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 344/2001 nu mai prevăzut sporul de vechime pentru magistrați dar nici nu a abrogat prevederile art.33 din Legea nr. 50/1996 care îl prevedea și care a fost menținut pentru personalul auxiliar de specialitate, astfel că acest text continuă să producă efecte și pentru magistrați.
Reclamanta a invocat și dispozițiile art. 161 pct. 4 din Codul muncii, ale art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e pct.1 din nr.OG 137/2000, susținând că magistrații, prin neacordarea acestui spor sunt discriminați în raport cu personalul auxiliar.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că dreptul magistraților la sporul de vechime prevăzut de art. 33 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, noul alineat introdus prin nr.OG 83/2000 prevăzând că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică și magistraților.
S-a invocat de către pârât că acest drept nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG 177/2002, și nici Legea nr. 303/2004 nu face referire la vechimea în muncă, astfel că, până la apariția nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu există temei legal pentru acordarea acestuia.
S-a susținut că hotărârea nr.170/6.07.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost desființată prin Hotărârea nr. 124/28.08.2006 a aceluiași Consiliu, care a admis contestația Ministerului Justiției.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, invocând dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004, ale art.19 din Legea nr. 500/2002 și art.3 din nr.OG 22/2002, și susținând că fără alocarea fondurilor de către acesta nu se poate face plata drepturilor salariale pretinse.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP T, în calitate de pârât și chemat în garanție, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar cu privi9re la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția invocată a susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale către angajații altor instituții sau la rectificarea carnetului de muncă și că, în conformitate cu art.19-35 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Public își elaborează propriul buget.
Prin sentința civilă nr. 16/10.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantă.
Au fost bligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să plătească reclamantei cu titlul de drepturi salariale, sporul de vechime în muncă în procentul cuvenit începând cu data de 01.08.- 5.12.2005 și cu 1.02.2006 - 12.03.2007, sumă actualizată cu indicele de inflație, iar pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A mai fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.
A fost respinsă acțiunea în rest și s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, excepția necompetenței materiale a rămas fără obiect, conflictul negativ de competență fiind soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit că instanța competentă este Tribunalul Timiș - Secția Litigii de Muncă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a constatat că reclamanta nu a solicitat obligarea acestuia la plata unor drepturi salariale, ci la alocarea fondurilor necesare plății acestora, ori calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor este conferită tocmai de atribuțiile acestuia prevăzute de Legea nr. 500/2002.
Potrivit art. 131 alin.1 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr. 500/2002 prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuții.
Conform art. 35 din același act normativ, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor.
În raport de aceste texte de lege, pârâtul Ministerul Public, fără alocarea sumelor necesare, este în imposibilitate să facă plata drepturilor salariale.
Executarea unei sentințe în speță nu ar fi posibilă fără alocarea fondurilor, ori aceasta ar însemna o nefinalizare a procesului conform jurisprudenței CEDO și o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenție.
În ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 devenit 33 după republicare din Legea nr. 55/1996 modificată și completată, după cum nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin.1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată cu condiție să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Pe de altă parte, dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță, câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art.33) din Legea nr. 50/1996, nu poate fi considerată abrogată expres și implicit din art. 1 sau art. 9 alin. ultim din această ordonanță și, raportat la dispozițiile art. 37 alin.1 din Codul muncii, întrucât activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă, aceștia trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
A se considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, făcând incidente dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXXVI/7.2007 prin care, admițând recursul în interesul legii a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2002, se interpretează în sensul că magistrații beneficiază de sporul de vechime în cuantumul prevăzut de lege.
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă și, ca urmare, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, acordându-i-se sporul de vechime numai până la data de 12.03.2007, de la care s-a modificat OG nr. 27/2006 și s-a prevăzut acest drept salarial.
În baza art. 60-63 Cod procedură civilă, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentinței, în termenul legal, au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
A învederat că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de vechime în muncă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii, care a fost soluționat în ședința din 7 mai 2007, conform Deciziei nr. XXXVI.
Dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător-financiar, procuror-financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții Conturi a României beneficiau și de sporuri de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege". În acest sens, a arătat recurenta că față de dispozițiile deciziei mai sus invocate au formulat recurs doar pentru capetele de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Fondurile alocate Ministerului Public pentru anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388/31.12.2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică, neacordarea indicelui de inflație datorându-se și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Deci Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamantă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, a apreciat că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Un alt motiv de recurs l-a constituit și critica referitoare la admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentință în carnetul de muncă, solicitând respingerea acestuia față de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, din al cărui conținut rezultă că singura categorie de drepturi bănești ce se poate înscrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime în muncă și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În recursul declarat Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor atât în calitate de pârât, cât și în calitate de chemat în garanție, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, că prezenta acțiune poate fi formulată doar împotriva angajatorului, având calitate procesuală pasivă doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în calitate de instituție publică cu atribuții privind salarizarea și angajarea reclamantei; între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamantă, nu există nicio relație de serviciu sau raport de muncă; rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002, modificată privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada în care se face referire prin acțiune.
De asemenea, a apreciat că sentința civilă este netemeinică și nelegală, impunându-se respingerea de către prima instanță a cererii de chemare în garanție formulată de pârât, precizând că nu le-a fost comunicat un exemplar a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, fiind în imposibilitate de a formula apărarea față de cererea de chemare în garanție. În al doilea arând a considerat că cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public este inadmisibilă, impunându-se respingerea acesteia, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la fondul cauzei, a considerat că se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată, luând în considerare motivele invocate prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Public, apreciind că întrucât potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 așa cum au fost modificate prin dispozițiile art. 1 pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, dispozițiile alin. 1 și 2 ale art. 33 privind sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare la recursul pârâților.
Examinând recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, prin prisma motivelor invocate, și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea le constată întemeiate, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței.
Conform art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificat prin G nr. 83/2000, sporul de vechime nu s-a mai aplicat magistraților, dar s-a păstrat pentru personalul auxiliar de specialitate.
Prima instanță a reținut în mod just că prin eliminarea aplicării prevederilor legale prin Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar în cazul magistraților, s-a creat un tratament diferențiat între această categorie profesională și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând în mod nejustificat categoria profesională a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, potrivit art. 6 din G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, și creându-se un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Pe de altă parte, din perspectiva principiilor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, rezultă că dispozițiile unei legi organice, cum este Legea nr. 50/1996, nu pot fi abrogate printr-o normă legală ordinară, respectiv Ordonanța Guvernului.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia XXXVI din 7 mai 2007, stabilind că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea sporului de vechime.
Pe de altă parte, nr.OG83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art.31 devenit 33 după republicare din Legea nr. 55/1996 modificată și completată, după cum nici nr.OUG 177/2002 privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art.33 alin.1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime.
Acest drept salarial de natură personală este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată cu condiție să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în această dispoziție.
Începând cu data de 9.03.2007, data apariției Legii nr. 45/2007, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de sporul de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, spor de care beneficiază și intimații, fiind menționat în carnetele acestora de muncă.
Instanța de fond nu a încălcat principiul garantării dreptului la apărare al părților, implicit al recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, relativ la necomunicarea cererii de chemare în garanție, o astfel de cerere fiind formulată și prin întâmpinarea depusă de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procedura de citare a fost îndeplinită cu aceasta în mod legal la toate termenele de judecată, prezumându-se că avea cunoștință de toate actele procedurale efectuate în cauză.
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2000 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 28 lit. f din același act normativ, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Calitatea procesuală pasivă a acestui minister nu rezidă din calitatea de ordonator principal de credite, ci din calitatea de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru plata sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârilor judecătorești.
În privința actualizării creanței, în mod corect instanța a procedat în acest fel, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de vechime a constituit un drept salarial câștigat, prin G nr. 83/2000 de completare și modificare a Legii nr. 50/1996, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută pentru magistrați, ci doar pentru personalul auxiliar, însă nici nu a fost abrogat art. 31 din Legea nr. 50/1996, republicată.
legislativă astfel invocată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație, ci nu conform dobânzii legale, așa cum pretinde recurentul Ministerul Justiției.
Nici motivul de recurs vizând greșita admitere a cererii privind consemnarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei, nu poate fi reținut, față de obiectul cauzei dedus judecății, respectiv sporul de vechime solicitat, iar începând cu data de 9.03.2007, data apariției Legii nr. 45/2007, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de sporul de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, spor de care beneficiază și intimata, fiind menționat în carnetul de muncă.
Față de cele ce preced, cu sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - B și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 16/10.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
GREFIER,
Red. /5.06. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./5.06. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Maria Ana
