Drepturi salariale (banesti). Decizia 8946/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8946

Ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1162/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicire avocațială și delegația de substituire, avocat, precum și intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimatul reclamant a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, avocat depune un set de înscrisuri conform borderoului anexat, pe care le comunică intimatului reclamant și nu solicită amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii pe recurs.

Avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Mehedinți ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 29 ianuarie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA O, pentru a fi obligată să-i plătească drepturile bănești pentru munca suplimentară depusă în perioada 2004 - noiembrie 2007.

In motivarea acțiunii a arătat că în perioada menționată a lucrat în zilele de sâmbătă și duminică, considerate sărbători legale, pârâta nu i- dat timp liber corespunzător în următoarele 30 zile conf prev. art. 119 al.1 și 2 Codul muncii, astfel că beneficiază pentru această muncă de un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de 100%, conform art.41 al.3 lit. din CCM.

A precizat că-și întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 119 al.1 și 2 Codul muncii, art. 120 al.1 Codul muncii și art.41 al.3 lit.c din CCM la nivel național.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2004 - ianuarie 2005, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pentru munca suplimentară prestată din ianuarie 2005 și până în octombrie 2007 (data încetării activității), reclamantul a fost plătit. Potrivit dispozițiilor art. 35 al.3 din CCM, salarizarea s-a făcut în acord direct și în acord indirect, reclamantul încadrându-se în această ultimă categorie, fiind maistru țesător.

S-a mai arătat că în funcție de procentul stabilit prin Hotărârea nr.5/18.02.2005 a CA al SC SA, s-a aplicat și procentul de salarizare, iar reclamantul a fost salarizat în acord indirect în strânsă legătură cu producția realizată și deși în perioada noiembrie 2006 - septembrie 2007, producția realizată nu a fost de 100%, salariul s-a plătit în procent de 100%.

A susținut că, prin acordul tacit realizat cu sindicatul, plata pentru orele suplimentare s-a efectuat prin acordarea de tichete de masă, această variantă fiind dorită de salariați, deoarece c/val. tichetelor de masă nu se impozitează.

Pârâta a depus în copie actele de care a înțeles să se servească în apărare

La cererea reclamantului s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a avut ca obiective să verifice dacă reclamantul a efectuat ore suplimentare în perioada 29 ianuarie 2005 - 10 octombrie 2007, dacă a fost plătit pentru munca prestată suplimentar, în caz contrar urmând să stabilească drepturile ce i se cuvin, actualizate cu indicele de inflație.

Expertiza a fost efectuată de expertul contabil, pârâta a formulat obiecțiuni, la care s-a răspuns printr-un supliment la raportul de expertiză, supliment cu care pârâta a fost de acord.

Prin sentința civilă nr.1162 din 26 mai 2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de, în contradictoriu cu pârâta SC SA

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.081 lei, netă și actualizată în raport de inflație, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare, orelor efectuate în zilele de repaos săptămânal și sărbători legale în perioada ianuarie 2005 - octombrie 2007 și 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, în raport de probele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până în luna octombrie 2007 și conform expertizei contabile efectuate în cauză, în perioada ianuarie 2005 - octombrie 2007, reclamantul a efectuat ore suplimentare, în zilele de sâmbătă și duminică și sărbători legale, respectiv 310 ore pentru care nu a fost plătit, al căror cuantum a fost calculat de expert prin suplimentul la raportul de expertiză, fiind de 2.081 lei netă și actualizată în raport de inflație.

Cum reclamantul a prestat muncă suplimentară, în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și nu a fost plătit, față de prev. art.119, 132 Codul muncii și prevederile CCM privind sporul acordat pentru munca prestată în aceste zile, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 2.081 lei netă și actualizată în raport de inflație.

Față de situația că s-ar fi acordat tichete de masă, pentru munca suplimentară efectuată de reclamant, nu are nici o relevanță, acestea neputând fi compensate cu munca suplimentară și pe de altă parte din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că ar fi existat o înțelegere cu sindicatul pentru aceste compensări.

Pârâta SC SA Oad eclarat în termen legal recurs împotriva acestei sentințe, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a fost încadrat în muncă în funcția de ajutor de maistru, solicitând obligarea intimatei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada noiembrie 2004 - octombrie 2007.

La nivelul unității, potrivit dispoz. art. 35 alin. 3 din contractul colectiv de muncă, salarizarea s-a făcut în acord direct, stabilindu-se că va fi analizată lunar cheltuiala cu munca vie și în funcție de producția realizată.

Reclamantul a fost plătit pentru munca prestată în relația directă cu producția realizată, astfel încât pentru orele suplimentare efectuate, nu îi sunt datorate decât sporurile de 50%, respectiv 100 %.

În anul 2006 reclamantul nu a efectuat ore suplimentare, neexistând documente în acest sens, iar calculele realizate de expert sunt greșite, acesta luând ca bază de calcul salariul de bază și nu salariul realizat și de asemenea nu reține suma ce urmează a fi plătită pentru bugetele de asigurări sociale.

De asemenea a susținut că în perioada noiembrie 2006 - septembrie 2007 (cu excepția lunii decembrie 2006), deși producția realizată nu a fost de 100 %, salariul s-a plătit în procent de 100 %.

Instanța de fond nu a ținut seama nici de tichetele de masă în sună de 702 lei reprezentând valoarea orelor suplimentare plătite de societate și care trebuiau scăzute din suma totală datorată.

În consecință a solicitat casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de fond a obligat pârâta să-i plătească reclamantului contravaloarea orelor suplimentare, a orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale în cuantum de 2081 lei, acesta reprezentând cuantumul orelor suplimentare pentru perioada ianuarie 2005 - octombrie 2007, dată până la care reclamantul a fost angajatul pârâtei.

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii a fost precizată perioada oct. 2007, ca dată finală până la care pârâta a fost obligată la plata către reclamant a c/v orelor suplimentare, din analiza conținutului sentinței recurate rezultă că a fost avută în vedere, în realitate, perioada ianuarie 2005 - octombrie 2007, când reclamantul a prestat ore suplimentare pentru care nu a fost plătit, fiind precizat în mod expres cuantumul acestor ore suplimentare.

De altfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, valoarea orelor suplimentare a fost calculată doar pentru perioada martie 2005 - iulie 2006, fiind în cuantum de 1747 lei, suma finală de 2021 lei,reprezentând cuantumul final în urma aplicării indicelui prețurilor de consum.

La stabilirea acestor ore suplimentare, expertul a avut în vedere în mod corect documentele de personal, pontajele, contractul colectiv de muncă și ștatele de plată pe perioada 2005 - 2007, din pontajele pentru perioada ianuarie 2005 - octombrie 2007 extrăgându-se zilele lucrate suplimentar și care nu se regăsesc în ștatele de plată, iar conform contractului colectiv de muncă înregistrat la M - cu nr. 59/2005, orele suplimentare se plătesc 100 % până la 120 de ore/om/an, iar ceea ce depășește cu 50 %. Această ultimă prevedere este contrară dispozițiilor art. 120 alin.2 din Codul muncii, care prevede că procentul nu poate fi mai mic de 75 %, astfel încât a fost aplicat acest spor minim de 75 % prevăzut de Codul muncii.

În privința motivului de recurs privind aplicarea hotărârii nr.5/2005 a CA al pârâtei, se reține că aceasta privește cheltuielile cu munca vie și în funcție de producția realizată lunar, ori acțiunea formulată de reclamant și respectiv obiectul cauzei are în vedere c/v orelor suplimentare, a orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.

Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect cuantumul acestor ore suplimentare, pe baza concluziilor raportului de expertize efectuat în cauză, care a detaliat modul de calcul al sumelor, pe baza actelor puse la dispoziție de pârâtă. La acest raport de expertiză, pârâta a formulat obiecțiuni, la care de asemenea expertul a răspuns, instanța însușindu-și în final cuantumul sumelor reținute de către expert. Au fost respectate astfel dispoz. art. 201 și urm. cod pr.civ. privind modul de efectuare a raportului de expertiză, astfel încât nu se impune casarea cu trimitere pentru refacerea acestui raport, nefiind incident vreun motiv de casare prev. de art. 312 alin. 3 sau 5 cod pr.civ.

De altfel, la instanța de fond pârâta a recunoscut că datorează suma de 563,18 lei pentru ore suplimentare, sumă pe care ulterior a majorat-o în recurs la 187,23 lei. În privința faptului că expertul nu a reținut în calculele sale sumele ce trebuie plătite de salariat pentru bugetele de asigurări sociale, se reține că instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 2021 lei brută și actualizată în raport de inflație.

In raport de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 119 și 120 codul muncii, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod pr.civ. recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1162/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

06.11.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Cristina Raicea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 8946/2008. Curtea de Apel Craiova