Drepturi salariale (banesti). Sentința 9/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 9/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, și, cu domiciliul ales în G,- la sediul Tribunalului Galați, reclamantul și la adresa de domiciliu din G,-, - 2,. 45 și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL G și CURTEA DE APEL G, ambele instituții cu sediul în G,-, având ca obiect "DREPTURI ALE PERSONALULUI DIN JUSTIȚIE".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.01.2009 fiind consemnate în încheierea care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2009 când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 1692/121/04.07.2009;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Tribunalul Galați sub nr. 1692/121/31.03.2008 reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI solicitând obligarea acestora la menținerea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 01.12.2003 - 31.03.2006, începând cu 01.04.2006 să se procedeze la acordarea coeficientului de multiplicare 17, la care să se adauge sporurile legale cuvenite, să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale corespunzătoare ținându-se seama și de sporurile legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea cererii au arătat că, până la preluarea lor conform dispozițiilor nr.OUG 117/2003 de către Ministerul Justiției, au fost judecători financiari în cadrul Curții de Conturi a României, repartizați pentru a-și desfășura activitatea în cadrul Colegiului Jurisdicțional
În perioada în care au funcționat ca judecători financiari au fost salarizați conform prevederilor Legii nr. 50/1996 și nr.OUG 177/2002 cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la nivelul judecătorilor din cadrul curților de apel, respectiv coeficientul de multiplicare 13 prevăzut în Cap. A, pct. 17, Anexa 1 la Legea nr. 50/1996 și Cap. A, pct. 18 din Anexa 1 la.OUG nr. 177/2002.
Legea nr. 50/1996 prevedea la art. 56 alin. 2 că judecătorii financiari din cadrul Colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene, respectiv a municipiului B, precum și procurorii financiari de pe lângă camerele de conturi, se salarizează cu coeficienții de multiplicare prevăzuți la Cap. al Anexei nr. 1 la prezenta lege, pentru funcții similare din cadrul curților de apel și ale parchetelor de pe lângă aceste instanțe.
Prin nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, articolul sus-menționat a fost preluat în totalitate de art. 39 din acest act normativ.
În urma revizuirii Constituției, atribuțiile jurisdicționale din competența Curții de Conturi a României fiind eliminate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi au fost date spre soluționare, până la constituirea instanțelor judecătorești specializate, instanțelor judecătorești ordinare.
În momentul preluării activității jurisdicționale și a personalului de către instanțele judecătorești, conform prevederilor nr.OUG 117/2003, salarizarea reclamanților a fost diminuată prin acordarea - începând cu 01.12.2003 - data transferului de activitate - a unui coeficient de multiplicare inferior celui avut, de 12,5 fiind încălcate astfel dispozițiile art. 164 și art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii.
Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, noțiunea de preluare, utilizată de legiuitor în nr.OUG 117/2003, noțiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale acesteia, reglementată de Titlul IV, Capitolul V din Codul muncii.
Astfel, în lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia preluării judecătorilor financiari de către Ministerul Justiției, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 din Codul muncii în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului fiind transferate integral către cesionar.
Aceste dispoziții sunt în concordanță și cu prevederile Directivei nr. 77/187/ din 14.02.1977 care prevede la art. 3 Secțiunea a II-a menținerea drepturilor salariaților în cazul transferului de întreprinderi sau unități, actul normativ comunitar fiind incident în cauză.
S-a opinat că în mod abuziv a avut loc o restrângere a drepturilor salariale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, fără a aduce o atingere existenței dreptului sau libertății.
Dispozițiile constituționale invocate reprezintă o garanție a protecției juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești, fiind permisă autorităților publice, doar pentru situații de excepție și numai condiționat.
Chiar dacă restrângerea se poate realiza doar prin lege, acesteia nu îi este permisă atingerea substanței, conținutului normativ decât dacă se impune pentru situațiile strict limitativ enumerate de dispozițiile constituționale menționate.
De altfel, la data preluării judecătorilor financiari de către Ministerul Justiției, numărul de posturi pentru instanțele judecătorești a fost suplimentat cu numărul de posturi preluate, fiind majorat corespunzător și bugetul Ministerului Justiției pentru asigurarea cheltuielilor de personal cu sumele cu care s-a diminuat bugetul Curții de Conturi a României, fiind abilitate prin nr.OUG 117/2003 cele două instituții, precum și Ministerul Finanțelor să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile.
Începând cu data de 01.04.2006 reclamanții au considerat că au dreptul la o salarizare conform prevederilor cuprinse în Anexa 1 la.OUG nr. 27/2006 prin acordarea coeficientului de multiplicare 17 în loc de 15 cât li s-a acordat, fiind prejudiciați prin acordarea unor drepturi salariale inferioare celor avute anterior transferului de activitate.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 169 Codul muncii și prevederile art. 3 Secțiunea a II-a din Directiva nr. 77/187/ din 14.02.1977.
Au depus practică judiciară în sensul legalității și temeiniciei pretențiilor invocate.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că foștii judecători financiari și ulterior judecători la Tribunal, reclamanții fac parte din categoria de personal prevăzută de nr.OUG 177/2002 conform dispozițiilor art. 39.
de multiplicare sunt prevăzuți în Cap. A al Anexei 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților iar alineatul 2 al art. 3 din Ordonanță stabilește clar că pe baza coeficienților de multiplicare se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților.
Aceeași concluzie se deduce și din dispozițiile art. 47 din Ordonanța menționată conform 1 și 2 care fac parte din prezenta Ordonanță.
Față de aceste dispoziții legale, reclamanții ar fi trebuit să urmeze calea procedurală prevăzută de dispozițiile art. 41 alin. 1 și 2 din nr.OG 177/2002.
Atât timp cât subzistă un ordin - act administrativ neatacat de reclamanți - acesta își produce în continuare efectele juridice, iar unul din efectele actului administrativ constă în faptul că se bucură de prezumția de legalitate, deci se prezumă că a fost emis cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului cu motivarea că acțiunea prin care reclamanții au solicitat schimbarea coeficientului de multiplicare aplicabil nu este supusă regimului jurisdicției muncii, ci este o acțiune de competența instanței de contencios administrativ.
A mai invocat și excepția de inadmisibilitate a acțiunii motivat de faptul că atât nr.OUG 177/2002 cât și nr.OUG 27/2006 au prevăzut procedura prealabilă care trebuie urmată în cazul în care există nemulțumiri privind modul de stabilire a drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În sens contrat celor susținute de reclamanți a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 169 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și, ca atare, reclamanții trebuie să beneficieze de un coeficient la nivelul unor judecători de tribunal, potrivit funcției ocupate în prezent, iar nu la nivelul curții de apel.
Or, aplicarea în cazul judecătorilor financiari numiți ca judecători, a dispozițiilor art. 169 din Codul muncii - având drept consecință menținerea drepturilor salariale avute ca judecători financiari - este inoperantă, deoarece drepturile salariale ale magistraților sunt stabilite în mod unitar de reglementările proprii în materie de salarizare și anume, de prevederile nr.OUG 27/2006 precum și de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată, care stabilesc că:
"(1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege".
Așadar, toți magistrații beneficiază de o indemnizație stabilită în funcție de nivelul instanței/parchetului unde funcționează și de celelalte criterii legale, astfel că reglementările cuprinse în art. 169 din Codul muncii sunt incompatibile cu specificul normelor ce reglementează salarizarea magistraților.
Mai mult, din examinarea dispozițiilor actului normativ ce a fundamentat numirea judecătorilor financiari ca judecători, rezultă că legiuitorul nu a înțeles să acorde acestora menținerea beneficiilor salariale avute anterior.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din nr.OUG 117/2003: "Judecătorii financiari inspectori și judecătorii financiari, în funcție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, vor fi propuși de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a fi numiți prin decret al Președintelui României în funcții de judecători la instanțele judecătorești prevăzute la art. 2 (tribunale și curți de apel), în raport de opțiunile acestora".
Așadar, art. 5 din nr.OUG 117/2003 nominaliza expres categoriile de instanțe unde urmau să fie numiți ca judecători judecătorii financiari, iar referirea legiuitorului la instanțele unde puteau fi numiți aceștia ca judecători cuprindea în egală măsură și o referire la nivelul drepturilor salariale cuvenite acestora, corespunzătoare unui judecător de la instanța unde urma să fie numit.
În alte cuvinte, prin art. 5 din nr.OUG 117/2003 legiuitorul nu reglementa doar numirea foștilor judecători financiari în funcție de judecător, ci stabilea numirea acestora în funcția de judecător la anumite categorii de instanțe, nominalizate expres de textul de lege (ca judecător de tribunal și curte de apel), astfel că drepturile salariale cuvenite reclamanților din prezenta cauză nu pot fi decât cele ale unui judecător de tribunal.
Această interpretare ține cont și de faptul că dispozițiile cuprinse în legislația de salarizare aplicabilă magistraților stabilesc expres diferențierea indemnizației de încadrare lunară brută în raport de nivelul instanței, astfel că pentru a putea beneficia de o salarizare similară cu a unui judecător de curte de apel, un judecător de tribunal trebuie să promoveze un concurs anume organizat în acest scop.
Ca atare, a considerat că intenția legiuitorului la adoptarea nr.OUG 117/2003 a fost ca judecătorii și procurorii financiari să beneficieze de drepturile salariale corespunzătoare funcției de judecător pe care urmau să o ocupe, în raport de nivelul instanței (tribunal sau curte de apel), iar în situația în care erau numiți ca judecători de tribunal urmau să beneficieze doar de drepturile salariale de care beneficiază orice judecător de tribunal.
O interpretare contrară este în opoziție cu întreaga legislație aplicabilă, ca drept comun, tuturor magistraților - Legea nr. 303/2004, nr.OUG 27/2006 - și care stabilește reguli clare în ceea ce privește statutul și drepturile cuvenite magistraților, anumite drepturi fiind diferențiate inclusiv în funcție de nivelul instanței sau unității de parchet la care funcționează aceștia.
Nici motivarea reclamanților în sensul că au fost transferați nu poate fi primită întrucât aceștia nu au fost transferați, ci au fost numiți prin decret al Președintelui României, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 5 din nr.OUG 117/2003.
De altfel, solicită a se observa că acest lucru rezultă cu claritate din Decretul nr. 12 din 13.01.2004, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 36 din 16.01.2004 unde se precizează: "Pe data de 01.12.2003 judecătorii financiari inspectori și judecătorii financiari prevăzuți în anexa la prezentul decret se numesc în funcția de judecător la instanțele menționate în dreptul fiecăruia".
Prin urmare, reclamanții au fost numiți, nu transferați, situația în raport de care în mod corect drepturile salariale le-au fost stabilite prin ordin al ministrului justiției la nivel de tribunal, pe baza coeficientului de multiplicare corespunzător instanței la care au fost numiți și în funcție de vechimea în magistratură, respectiv coeficientul 12,500. Aceștia au fost doar salarizați cu coeficientul de multiplicare 13, corespunzător funcției de judecător de curte de apel, exclusiv pe perioada cât au îndeplinit funcția de judecător în cadrul Curții de Conturi, dar nu au avut niciodată recunoscut gradul profesional de judecător de curte de apel.
Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, s-a dispus în baza dispozițiilor art. II din nr.OUG 75/2008 scoaterea de pe rol a cauzei formulată de reclamanți și înaintarea la Curtea de APEL GALAȚI spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1692/121/04.07.2008 la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Reclamanții au depus la dosar Ordinul nr. 554/C/23.02.2004 emis de Ministerul Justiției.
Analizând și coroborând materialul probator administrat instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă se vor analiza cu prioritate excepțiile invocate:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța apreciază că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin nr.OUG 117/2003 privind preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești, s-a dispus transferarea judecătorilor financiari la instanțele judecătorești, tribunal, curți de apel și Curtea de Casație și Justiție în raport de opțiunile acestora.
Ordinul 554/C/23.02.2003 emis de Ministerul Justiției a fost emis în calitate de angajator al reclamanților în virtutea raporturilor de muncă cu aceștia și nu în calitatea sa de autoritate publică în înțelesul art. 2 lit. b din Legea nr. 554/2004 astfel că litigiul este unul de drept al muncii de competența Curții așa cum a fost stabilită prin nr.OUG 75/2008.
Prin preluarea activității jurisdicționale și a personalului Curții de Conturi de către instanțele judecătorești prin nr.OUG 117/2003 raporturile de muncă al judecătorilor a continuat, drepturile și obligațiile fiind transferate integral cesionarului și existând astfel o continuitate nu se pune problema stabilirii drepturilor salariale pentru a fi incidente dispozițiile art. 42 din nr.OUG 177/2002 (în vigoare la data transferării) și ale art. 36 din nr.OUG 27/2006 (care a abrogat prima ordonanță) care era în vigoare la introducerii acțiunii.
Reclamanții solicită prin acțiune respectarea drepturilor salariale avute anterior transferării lor, drepturi conferite de dispozițiile art. 169 Codul muncii și nu o contestație împotriva modului de stabilire a salariilor pentru a deveni aplicabile dispozițiile art. 42 din nr.OUG 177/2002 și art. 36 din nr.OUG 27/2000.
Cu privire la excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, procedură impusă de nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2008 operează o îngrădire în exercitarea dreptului legitim în dreptul salarial avut în integralitatea lui, câtă vreme art. 21 din Constituția României alin. 1 și 2 dispune asupra accesului liber la justiție pentru apărarea unor drepturi și interese legitime și interzice îngrădirea exercitării acestui drept.
Prevederile prevăzute în nr.OUG 177/2002 și 27/2006 constituie o jurisdicție specială administrativă și, conform art. 4 și art. 21 din Constituția României ele sunt facultative și nu obligatorii.
De asemenea, conform art. 166 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescriu în termen de 3 ani de la data la care acestea erau datorate astfel că, lipsa procedurii prealabile invocată în temeiul nr.OUG 177/2002 și 27/2008 nu poate înfrânge dispozițiile Codului muncii care, în art. 298 alin. 2 dispune că se abrogă orice alte dispoziții contrare celor care le cuprinde, ca lege organică privind dreptul muncii.
Însă, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.12.2003 - 31.03.2006 invocată de către instanță din oficiu, apreciem că este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în procedura soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri din salarii.
Or, pentru pretențiile aferente perioadei 01.12.2003 - 31.03.2006 termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit succesiv până cel târziu la data de 01.04.2006 iar acțiunea a fost înregistrată la data de 31.03.2008.
Față de aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii, se vor respinge ca fiind prescrise pretențiile solicitate pentru perioada 01.12.2003 - 31.03.2006.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că reclamanții până la data de 23.02.2004 au fost încadrați ca judecători financiari la Curtea de Conturi a României, Colegiul jurisdicțional G și au fost salarizați conform Legii nr. 50/1996 și nr.OUG 177/2002 cu indemnizații de încadrare prevăzută pentru judecătorii curților de apel având coeficientul de multiplicare 13.
La data de 01.02.2004 s-a realizat transferul activității de jurisdicție în temeiul dispozițiilor nr.OUG 177/2003 de la Curtea de Conturi la Ministerul Justiției, respectiv tribunal fiindu-le diminuate drepturile salariale prin acordarea coeficientului de multiplicare 12,5 iar începând cu data de 01.04.2006, prin acordarea coeficientului de multiplicare 16 cât este prevăzut pentru judecătorii de tribunale deși drepturile salariale avute de reclamanți trebuiau menținute ca urmare a transferului lor la tribunal, respectiv pentru perioada 01.02.2004 - 31.03.2006 coeficientul 13 și cu începere din 01.04.2006 coeficientul de multiplicare 17 în raport de care urma să fie stabilită indemnizația de încadrare brută lunară majorată cu sporurile legale cuvenite după vechimea în funcția de judecător a fiecăruia.
În mod nelegal și nejustificativ reclamanților li s-au acordat sumele de salarizare mai mici decât cele pe care le aveau la data transferului de 12,5 și respectiv 16, fiind prejudiciați.
Întrucât drepturile salariale care formează obiectul cauzei nu pot fi reținute sau diminuate, legislația muncii apărând orice drept legal dobândit în cadrul unui raport de muncă în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege - art. 164 alin. 1 Codul muncii, ele urmează a fi acordate în integralitatea lor, fie în cazul raportului de muncă existent, fie în cadrul unui nou raport de muncă în cazul în care se produce un transfer.
Ori, reclamanții au trecut prin transfer în cadrul Ministerului Justiției iar acesta, în calitate de cesionar, avea obligația conform art. 164 alin. 2 Codul muncii să-i preia cu drepturile și obligațiile pe care le aveau la data transferului, el preluând toate drepturile și obligațiile cedentului cu privire la acestea.
Aceste dispoziții ale art. 169 din Codul muncii sunt în concordanță și cu prevederile Directivei nr. 77/187/ din 14.02.1977 care prevăd la art. 3 Secțiunea a II-a menținerea drepturilor salariaților în cazul transferului de întreprinderi sau unități, actul normativ comunicat fiind incident în cauză.
La dosar nu se află nici o dovadă în sensul că reclamanții și-au dat acordul în mod expres de a fi încadrați la un nivel de salarizare inferior celui avut or, conform dispozițiilor art. 287 Codul muncii sarcina probei revenea angajatorului.
Cum nr.OUG 117/2003 nu face nici o referire la modul de salarizare a judecătorilor transferați sunt incidente dispozițiile Codului muncii astfel că se dispune păstrarea drepturilor salariale chiar dacă reclamanții nu funcționează la Curtea de Apel ci la Tribunal.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus se va admite în parte acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE excepțiile necompetenței și a inadmisibilității invocate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,- (actualmente Ministerul Justiției și Libertăților ).
ADMITE în parte acțiunea formulată de reclamanții, și, cu domiciliul ales în G,- la sediul Tribunalului Galați, reclamantul și la adresa de domiciliu din G,-, - 2,. 45 și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL G și CURTEA DE APEL G, ambele instituții cu sediul în G,-.
DISPUNE menținerea indemnizației de încadrare brută lunară aferentă coeficientului de multiplicare 13 pentru perioada 01.12.2003 - 31.03.2006 cu acordarea sporurilor legale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.
OBLIGĂ pe pârâți să procedeze la salarizarea reclamanților conform Anexei A pct. 19 din nr.OUG 127/2006 prin acordarea indemnizației de încadrare brută lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare 17, cu acordarea sporurilor cuvenite și actualizate cu indicele de inflație.
OBLIGĂ pe pârâți la plata diferențelor salariale începând cu data de 30.03.2005, drepturi rezultate din indemnizațiile acordate conform coeficienților de multiplicare stabiliți mai sus, cu sporurile cuvenite, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
RESPINGE ca prescrise pretențiile aferente perioadei 01.12.2003 - 29.03.2005.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu Constantin Iancu | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
: -
: 9 ex.//26 Ianuarie 2009
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu Constantin Iancu
