Drepturi salariale (banesti). Decizia 903/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 903/R-CM
Ședința publică din 08 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.599/CM din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți și intimații-reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Constată că, prin cererile înregistrate pe rolul acestui tribunal și disjunse din dosarul nr- la data de 26.03.2008, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primului pârât la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective, a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu luna iunie 2003 și în continuare, precum și obligarea celui de-al doilea pârât să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt procurori în cadrul Secției Judiciare - Civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, însă acest text a fost abrogat prin nr.OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Se susține în continuare că se încalcă astfel art.114 din Constituție, modificarea fiind necesara a se face numai prin lege organică, nu prin una ordinară.
S-a mai susținut în continuare de către reclamanți că s-au încălcat și prevederile art.41 alin.2 și cele ale art.53, ambele din Constituția României iar potrivit Directivei cadru pentru eliminarea efectelor de durată ale stresului și stabilirea salariaților care pot fi afectați, ar trebui să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, în speță raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
De asemenea s-a arată că, atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Procurorul General sunt ordonatori principali de credite iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Prin sentința civilă nr.599/CM/23 iunie 2008, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească acestora drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.03.2005 și pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce celuilalt pârât fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins-o ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Reclamanții sunt procurori în cadrul Secției Judiciare - Civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art.1 pct.1 din Legea nr.125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG83/2000 este nelegală, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea reclamanților.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța a reținut că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, care a abrogat art.48 din Legea nr.50/1996 și art.1 din protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
În cauză sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Mai mult, faptul că reclamanții sunt îndreptățiți să primească în continuare acest spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, a fost recunoscut chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21, pronunțată la data de 10.03.2008, în cadrul soluționării recursului in interesul legii promovat pentru clarificarea acestui aspect, de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așa fiind, urmează ca instanța să admită în parte acțiunea principală și să oblige pe pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 26.03.2005 și pe viitor, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în temeiul dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii
Tribunalul a apreciat că reclamanților li se cuvine acest spor începând cu data de 26.03.2005 și nu din luna iunie a anului 2003, în cauză fiind incidente dispozițiile art.3 alin.1, coroborate cu cele ale art.1 alin.1, din Decretul nr.167/1958, drepturile solicitate fiind prescrise pentru perioada 1.06.2003-26.03.2005.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți, așa încât, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate invocând dispozițiile art.304 pct.3, 7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- soluția pronunțată de prima instanță este lovită de nulitate, fiind dată cu încălcarea competenței materiale, deoarece la data când s-a judecat cauza era în vigoare nr.OG75/2008, potrivit cu care litigiile cu magistrații sunt soluționate în primă instanță de Curtea de Apel Pitești, situație față de care urmează să fie casată sentința pronunțată de Tribunalul Argeș și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești în primă instanță;
- instanța în mod nelegal a dispus plata pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților;
- soluția pronunțată cuprinde motive contradictorii, reținându-se în mod nelegal că în jurisprudența CEDO în cadrul noțiunii de "bun" ar fi incluse și drepturile de creanță, ce reprezintă drepturi salariale, în realitate în sfera acestei noțiuni intrând numai drepturile reale;
- față de pronunțarea deciziei în interesul Legii nr.21/10 martie 2008, plata sporului de 50% este nelegală după această dată, iar instanța trebuie să facă aplicațiunea dispozițiilor art.329 pct.3 Cod procedură civilă;
- în mod nelegal prima instanță a dispus plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, în situația în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată, fără baza legală pentru respectiva cheltuială;
- nelegală este și obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurată, aceste drepturi neputând fi încadrate în dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976.
Recurentul Ministerul Finanțelor a criticat sentința instanței de fond, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- prima instanță s-a pronunțat în mod nelegal atunci când a admis cererea ce chemare în judecată a acestui recurent, raportat la art.25 din Decretul nr.31/1954, art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/2007; în realitate rolul recurentului este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, respectând procedura reglementată în legea finanțelor publice;
- instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și nu există o legitimare procesuală în cauză, în lipsa unui raport juridic de serviciu între recurent și reclamanți și de asemenea aceștia nu justifică în patrimoniul lor un drept împotriva recurentului, ci numai împotriva unității angajatoare pe care pot să o sancționeze în cazul neîndeplinirii obligației legale;
- în fine, această instituție nu are nici o obligație legală prin prisma dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002, cu alte cuvinte nu are calitate procesuală pasivă.
Intimații-reclamanți, deși citați în mod legal nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare sau concluzii scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată, deoarece este adevărat că potrivit art.I din nr.OUG75/2008, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat, potrivit nr.OG27/2006, erau de competența Curții de Apel în primă instanță, însă ulterior prin decizia nr.104/20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, decizie care potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată, este definitivă și obligatorie, au fost declarate neconstituționale prevederile art.I și art.II din nr.OUG75/2008.
În această situație, în prezent, Curtea de Apel Pitești funcționează numai ca instanță de recurs, toate dosarele aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost scoase de pe rol și trimise spre competentă soluționare acestei instanțe, în raport de dispozițiile art.3 pct.3 și art.158 alin.3 Cod procedură civilă, situație față de care este inadmisibilă casarea sentinței pronunțată de tribunal cu consecința rejudecării în primă instanță de către Curtea de Apel Pitești, pe considerentul arătat mai sus.
A doua critică este de asemenea nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
În mod legal s-a pronunțat prima instanță, atunci când a admis capătul de cerere privind plata drepturilor salariale pe viitor, nefiind vorba în nici un fel de o adăugare la legea specială de salarizare.
În primul rând abrogarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Pe de altă parte, cum salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit cu care drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului, situație față de care intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să solicite acest spor și pe viitor.
Nefondată este și critica prin care se pretinde de către recurentul-pârât că în jurisprudența CEDO, în sfera noțiunii de "bun", așa cum este definit de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO ar fi incluse numai drepturile reale, cu referire strictă la dreptul de proprietate.
Dimpotrivă, practica CEDO a cuprins o mare diversitate de drepturi în noțiunea de "bun" printre care și drepturile de creanță, ce reprezintă drepturile salariale ale intimaților-reclamanți, care deși sunt incluse în legile speciale de salarizare și prevăzute în mod expres, acordarea acestora le este refuzată în mod nejustificat.
A patra critică este de asemenea nefondată.
Pretențiile solicitate de către intimații-reclamanți nu pot înceta după intrarea în vigoare a deciziei în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10.03.2008, atâta vreme cât efectiv acest spor pe perioada dedusă judecății nu a fost inclus în plata drepturilor salariale.
Efectele vor înceta însă numai după includerea acestui spor, în caz contrar, intimații-reclamanți sunt prejudiciați prin neacordarea sporului prevăzut de lege. De altfel, în considerentele acestei decizii, instanța supremă a stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Nici următoarea critică nu este fondată și anume aceea prin care se critică sentința cu privire la admiterea capătului de cerere privind reactualizarea sumelor, deoarece potrivit dispozițiilor art.161 din Codul muncii, salariul se plătește în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul de muncă.
În art.4 al acestui text, se prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Cum în speța de față prin neplata la termen a acestor drepturi s-a cauzat un prejudiciu intimaților-reclamanți, în mod legal a fost admis și acest capăt de cerere.
În fine, nici ultima critică nu este fondată, și anume aceea prin care se pretinde că în mod greșit și eronat s-a dispus de către prima instanță efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă pentru drepturile solicitate, deoarece raportat la dispozițiile art.155 din Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, exista obligația legală a instanței de fond ca și sporul respectiv să fie menționat în carnetele de muncă.
Recursul declarat de recurentul Ministerul Finanțelor este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale către reclamanți, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală a pârâtului.
Este reală susținerea recurentului în sensul că între el și reclamanți nu există raporturi de muncă, atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților având-o cei doi pârâți. În considerarea acestui fapt de altfel recurentul nici nu a fost obligat să achite drepturile salariale reclamanților, ci doar să aloce fondurile necesare achitării acestora.
Este de remarcat că nici în acțiune și nici în sentința civilă recurată nu se face vorbire de existența unor pretinse raporturi de muncă între recurent și intimații-reclamanți, iar calitatea procesuală pasivă a recurentului nerezultând dintr-un raport de muncă, ci doar din dispozițiile legii și anume art.19 din Legea nr.500/2002 și nr.OG22/2002.
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare, calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală pasivă aparține celui obligat în raportul juridic dedus judecății și față de care se poate realiza dreptul subiectiv civil afirmat prin acțiunea introductivă.
Astfel, cum în mod just a reținut instanța de fond, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în baza titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare, pentru plata drepturilor salariale era absolut necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, operațiune ce nu poate fi realizată decât cu concursul direct al recurentului, obținut prin pronunțarea sentinței de față.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.291 Codul muncii și art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.599/CM din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./11.05.209
GM/2 ex.
Jud.fond:
Gh.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
