Drepturi salariale (banesti). Decizia 909/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5098/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.909R
Ședința publică din data de 19.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4695 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11532/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4695 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost respinsă acțiunea reclamantelor față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, aceștia fiind obligați la plata către reclamante a sumelor reprezentând spor de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația lunară brută, începând cu luna ianuarie 2008 pentru reclamantele și, februarie 2008 pentru reclamanta și aprilie 2008 pentru reclamanta și în continuare actualizate cu indicele de inflație.
S-a dispus obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în conformitate cu carnetele de muncă, reclamantele dețin funcția de grefier la Judecătoria Buftea.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă, Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii în stat. In speța dedusă judecății, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996. Ministerul Justiției și Libertăților a invocat faptul că Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin OG nr.8/2007.
S-a constatat că, legea incidență în cauză are caracter de lege organică, conform art.73 cpt.l lit.e din Constituție. Insă aceste acte normative, OG 83/2000 și OG nr.8/2007, sunt acte inferioare Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000. Față de aceste considerente este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege să nu poate fi concretizat în practică. Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat presupune ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal, să se bucure de ele.
De asemenea, potrivit art.1 Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
De altfel, caracterizat în mod indubitabil într-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare psihică, constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri", potrivit practicii CEDO (pensia, acțiunile, părțile sociale). Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind "un bun", în sensul practicii CEDO. In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare economică (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească), deci un bun în sensul primei fraze din art.1.
S-a considerat că, proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat, din perspectiva nr.44 din Constituția României coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO.
S-a apreciat că, măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societatea democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri. Acest act internațional fiind ratificat de România, nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
În concluzie prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 a încălcat dreptul reclamanților la un bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât abrogarea a avut loc printr-un act juridic cu o forță inferioară legii, așa cum s-a precizat anterior.
S-a precizat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, or aceste condiții nu s-au schimbat, din contră s-au acutizat, odată cu intrarea României în UE.
S-a menționat că, acțiunea reclamantelor a fost întemeiată și pe dispozițiile Deciziei nr.XXI din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la cele ale art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de instanța supremă în favoarea reclamantelor.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, a arătat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care prevedeau sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihica pentru personalul auxiliar de specialitate au fost abrogate prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007.
Prin art.30 din OG nr.8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime iar decizia Înaltei Curți a avut în vedere doar OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Recurentul a mai arătat și faptul că instanța a depășit limitele puterii judecătorești acordând un drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să îl abroge, făcându-se referire la Decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Astfel, potrivit Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, s-a statuat în sensul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"; prin urmare, instanțele judecătorești au a face aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
În consecință, contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate, acțiunea intimatelor prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi salariale și cu privire la care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, în privința interpretării art.47 din Legea nr.50/1996, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia amintită, este fondată.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului aplicarea greșită a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, de către instanța fondului care ar fi interpretat eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal, pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că" personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pe de altă parte, este fondată critica recurentului referitoare la nelegala acordare a dreptului solicitat de intimatele reclamante, în continuare, în raport de împrejurarea că prin Legea nr.330/2009, intrată în vigoare la data de 12.11.2009, s-a reglementat în mod unitar salarizarea personalului bugetar, inclusiv a personalului auxiliar a instanțelor judecătorești, abrogându-se legea specială de salarizare, a acestei categorii de personal, astfel că nu se mai pot acorda drepturile bănești solicitate după această dată.
Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă nu poate fi reținut, deoarece invocarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale din 27 mai 2009 privind conflictul juridic de natură constituțională nu este de natură să înlăture Decizia nr.21 din 10.03.2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că drepturile salariale cuvenite reclamantelor vor fi acordate până la data intrării în vigoare a Legii unice de salarizare nr.330/2009.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4695 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11532/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Drepturile salariale cuvenite reclamanților vor fi acordate până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare nr.330/2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.R./2ex
16.03.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
