Drepturi salariale (banesti). Decizia 92/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.92/2009
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica vicePREȘEDINTE: Alina Lodoabă Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1313 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Se constată că pârâta recurentă "" SA Baî nregistrat la dosar Concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la ribunalul Alba, sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta B solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata sumei de 15.540 lei cu titlu despăgubiri civile, actualizate în funcție de indicele de inflație, începând cu data de 9.04.2007 și până la plata efectivă;
- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu 1.01.2007 și până la 31.03.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite ca preaviz, concediu de odihnă, în baza adresei nr. 174/ 5.03.2007 pârâtei;
- să fie obligata pârâta să emită adeverință anexă la carnetul de muncă pentru operarea acestor sume de bani ca drepturi salariale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au fost invocate următoarele:
Reclamanta fost salariata pârâtei, până la data de 31.03.2007, când a fost concediată prin decizia nr. 50/2.04.2007, urmare reorganizării activității. La concediere, reclamanta primit indemnizație în cuantum de 22639 lei. Aceasta a susținut că trebuia să primească indemnizație egală cu echivalentul 15 salarii medii brute, calculate la nivelul anului 2006, cu indexare de 12 % aplicabilă pentru 2007, conform art. 4 din Planul social - versiunea finală la data de 21.04.2005 iar potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă, conform vechimii în muncă, 5 salarii medii nete pentru anul 2007, și această din urmă sumă de bani nu a mai fost achitată.
A mai susținut că deși aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de concediere, pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care a solicitat reactualizarea sumelor, începând cu data nașterii dreptului.
Referitor la sumele datorate cu titlu de indemnizație de preaviz a susținut că acestea au fost plătite fără acordarea indexării de 12% cuvenită, pentru anul 2007, și că în aceeași manieră s-a procedat și în privința sumelor acordate drept compensare în bani, pentru concediul legal de odihnă neefectuat.
S-a mai susținut că se impune eliberarea unei adeverințe, ca anexă carnetului de muncă, pentru atesta drepturile salariale cuvenite.
Prin sentința civilă nr.1313/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul Alba, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta B și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, prin majorarea salariului de bază, în procent de 12%, începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 15.08.2007, în sumă de 15.540 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă, în baza adresei nr.174/05.03.2007 emisă de unitatea pârâtă.
- pârâta a fost obligată să emită o adeverință prin care să se confirme faptul că sumele mai sus menționate sunt drepturi de natură salarială, cu scopul efectuării cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
- pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta fost salariata pârâtei, începând cu data de 1.10.1983, fiind concediată prin decizia nr. 50/2.04.2007, în temeiul art.65-66 Codul muncii, respectiv, ca urmare reorganizării activității pârâtei.
Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă, rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă și Federația Sindicatelor Libere și celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei.
În cazul concedierii, potrivit Planului Social, salariatul avea dreptul la un preaviz de 60 de zile calendaristice iar pe durata preavizului care nu putea fi acordat, pârâta urma să- plătească salariatului indemnizație egală cu salariul de bază precum și celelalte drepturi salariale, ce iar fi revenit potrivit contractului individual de muncă.
La data încetării contractului individual de muncă, pârâta va plăti salariatului și toate drepturile salariale ce decurg din calculul concediului de odihnă pentru anul 2007.
În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta avea obligația să acorde angajatului, salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum și salariile prevăzute de Planul Social, funcție de vechimea salariatului în cadrul ( art. 6 din decizia de încetare contractului individual de muncă).
În cazul de față, instanța de fond a reținut că suma achitată salariatului fost de 18.104 lei.
Potrivit contractului colectiv de muncă fost stabilită o creștere salariilor de bază începând cu 1.01.2007 de 12 %, aplicabilă salariaților aflați în evidența pârâtei la data de 1.01.2007.
Pentru anul 2006 salariul mediu brut pe societate fost de 1850 RON pe persoană, așa cum rezultă din adresa nr. 1225/16.05.2006, comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale, iar pentru anul 2007 de 2000 RON pe persoană, conform adresei nr. 504/ 2007, comunicată de pârâtă structurilor teritoriale.
De asemenea potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariații beneficiau de un drept de preaviz diferențiat, respectiv pentru vechime de până la 5 de ani, de 30 zile calendaristice; pentru vechime de la 5 - 10 ani, de 45 zile calendaristice și la vechime de peste 10 ani, de 60 de zile calendaristice (art. 48 ), precum și de indemnizație minimă de concediere din alte motive decât cele ce țin de salariat, inclusiv în cazul concedierilor colective, după cum urmează: la vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la vechime de la 3 - 10 ani de 3 salarii medii nete și la vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 ).
Aceste obligații ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 și prelungit pentru anul 2007 înregistrat la.S și Familie București și comunicat apoi structurilor teritoriale așa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007.
Potrivit Planului Social - versiunea finală din 21.04.2005, în cazul concedierii colective, societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariații cu vechime de la de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu vechime de la 5 la 15 ani și 15 salarii pentru salariatul cu vechime de peste 15 ani.
Pentru anul 2005, salariul mediu brut se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de muncă și deciziei de concediere rezultă că reclamantei i se cuvenea plată compensatorie salariilor acordate calculată la salariul mediu brut pentru anul 2006 de 1.850 RON / persoană, indexabil cu 12 % așa cum prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, echivalentul 15 salarii medii brute conform planului social plus 5 salarii medii brute potrivit art. 50 din CCM. De asemenea reclamanta urma să beneficieze de suma indexată cu 12 % pentru acordarea dreptului de preaviz și indemnizației pentru concediu de odihnă rămas neefectuat.
În urma calculului efectuat rezultat diferență totală de 15.540 lei neachitată salariatului de către pârâtă, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data rămânerii definitive prezentei hotărâri și până la data plății efective.
Pârâta nu formulat întâmpinare și nu ridicat obiecții sau alte excepții asupra drepturilor pretinse de salariat.
Potrivit art. 286 - 288 Codul muncii litigiile de muncă se soluționează cu celeritate, sarcina probei revenind angajatorului, care poate fi decăzut din dreptul de solicita probe și de invoca excepții în condițiile în care nu se preocupă de administrarea probațiunii în termenul prevăzut de lege.
Lipsa apărării pârâtei a fost considerată ca achiesare la pretențiile din prezenta acțiune.
A fost considerat justificat și capătul de cerere privind eliberarea unei adeverințe ca anexă la carnetul de muncă pentru operarea sumelor de bani cu indexarea de 12 % pentru anul 2007 ca drepturi salariale.
În baza art. 274 Cod proc. civ. pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal ca fiind prescris dreptul la acțiune, iar în subsidiar, ca fiind nefondată, cu plata cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive a arătat că procedura de citare a societății pârâte a fost viciată, strada pe care se află sediul fiind menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect și că pe citație nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai apreciat că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de depunere a acțiunii fiind de 30 de zile, potrivit art.283 lit. a din Codul muncii, și că pretențiile invocate de reclamant, decurgând din încetarea contractului individual de muncă, nu sunt drepturi salariale, ci drepturi bănești, rezultate ca urmare a concedierii.
În condițiile în care s-ar aprecia că aceste drepturi sunt rezultate ale aplicării dispozițiilor contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni potrivit art.283 lit. e din Codul muncii și curge de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv de la data concedierii.
Art.42 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 distinge între adaosurile la salariul de bază și alte venituri. În consecință solicitarea privind plata unei sume cu titlu de indemnizație minimă de concediere, în baza art.50 din contractul colectiv de muncă, nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei se susține că hotărârea primei instanței este nelegală și cu privire la modul greșit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecății.
În conformitate cu dispozițiile art.69 din Codul muncii, la data de 21.04.2005 la nivelul societății, s-a încheiat Planul Social, prin care s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005 precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până în 31.12.2010.
Sumele fixe acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe în 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul disponibilizării, sau salariul fiecărui angajat în parte, așa cum s-a statuat prin art.50 din contractul colectiv de muncă și art.4 din Planul social.
Cele două categorii de măsuri prevăzute în textele respective nu pot fi cumulate, așa cum se prevede în Amendamentul încheiat în data de 13.09.2006 prin care a fost completat pct.4 din Planul social precum și art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008.
Prin urmare, acest capăt de cerere se impune a fi respins ca neîntemeiat.
Prin Planul social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările din 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, până la 31.12.2010. În temeiul acestui plan a fost întocmit Proiectul de concediere colectivă înregistrat cu nr.1117/30.08.2006. Măsura a fost adusă la cunoștința sindicatului, și, cu respectarea prevederilor legale.
Modalitatea de calcul a indemnizației de disponibilizare se stabilește în art.4 din Planul Social, baza de calcul reprezentând-o salariul mediu brut din anul 2004, înmulțit cu 8, 12, 15 salarii, iar din sumele rezultate se scade cota de impozitare de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, astfel că aprecierea reclamantei privind incorecta calculare a indemnizației de concediere este neîntemeiată.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare iar prin concluziile scrise aceasta a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate.
De asemenea a solicitat și respingerea pe fond a recursului, învederând în esență că măsurile compensatorii prevăzute în Planul social trebuiau cumulate cu cele din Contractul colectiv de muncă și că acestea trebuiau acordate în valoare neimpozitată.
Deliberând asupra recursului de față, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Susținerea recurentei în sensul că procedura de citare a societății realizată de instanța de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menționată Calea în loc de Calea lor, cum este corect, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare, predarea a fost legal îndeplinită, fiind semnată de lucrătorul de la registratura pârâtei, astfel că există garanția că a ajuns în posesia celor în drept, în timp util.
În acest fel este neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citației, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat, aceasta având la dispoziție un interval mai mare de două luni pentru a-și formula apărarea în cauză (a fost citată pe data de 16 iulie 2008, iar termenul de judecată era fixat pe 10.09.2008).
Nici susținerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamant este prescrisă nu poate fi primită.
Contrar susținerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit. a din Codul muncii, întrucât pretențiile invocate de reclamant nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit. e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclamant nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei,reclamanta se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
Pe fondul cauzei Curtea reține că reclamanta a fost salariata societății pârâte până la data de 31.03.2007.
Prin cererea adresată instanței de fond reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.540 lei despăgubiri civile actualizate în funcție de indicele de inflație începând cu data de 9.04.2007 și până la plata efectivă, motivat de faptul că pârâta nu i-ar fi plătit drepturile cuvenite în temeiul art.50 din contractul colectiv de muncă, ca urmare a concedierii sale colective, respectiv cinci salarii medii nete.
Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.6 din decizia de concediere reclamantei i se cuvine suma de 22630 lei " cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de muncă completate cu prevederile Planului social".
Părțile, reclamanta și respectiv pârâta, au interpretat diferit conținutul acestui articol precum și al alin.4 al art. 50 din Contractul colectiv de muncă.
Astfel, reclamanta a susținut că sintagma "completate cu prevederile Planului social " semnifică dreptul salariatului de a beneficia simultan atât de prevederile contractului colectiv de muncă cât și de cele ale Planului social în timp ce pârâta a susținut că această sintagmă reprezintă o referire la modul de calcul și nu la acordarea cumulată a unor drepturi.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2007 la nivelul:
" La concedierile individuale din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație de concediere, după cum urmează:
- de la 0 la 3 ani 1,5 salarii medii nete
- de la 3 la 10 ani 3 salarii medii nete
- peste 10 ani 5 salarii medii nete"
A 2 al art.50 prevede " În cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația precedentă."
A 3 al aceluiași articol, stabilește că " acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu iar alin.4 statuează că " Prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți."
Prin urmare, art. 50 din Contractul colectiv de muncă stabilește doar în situația concedierilor individuale cuantumul concret al indemnizației de concediere.
Pentru concedierile colective se prevede expres că valorile urmează a fi stabilite în baza negocierilor cu ( alin 3 al art.50). Ceea ce garantează art. 50 în privința concedierilor colective este aplicarea unei formule de calcul similare cu cea utilizată în situația concedierilor individuale, respectiv o formulă în care nivelul indemnizațiilor să fie corelat cu vechimea în unitate (art.2 al art.50). În acest sens sunt și prevederile alin 4 al aceluiași articol în care se arată că prevederile articolului 50 sunt completate de prevederile Planului social. Această precizare era necesară deoarece prin el însuși art. 50 nu conținea nici o dispoziție concretă referitoare la drepturile salariaților în cazul concedierilor colective.
Din cuprinsul Contractului colectiv de muncă nu rezultă așadar ceea ce susține reclamanta, respectiv că drepturile compensatorii reglementate în acest act se cumulează (completează) cu cele prevăzute în Planul social, art. 50 alin. 4 ca și art. 6 din decizia de concediere făcând vorbire despre completarea prevederilor din Contract cu prevederile din Plan, nu a drepturilor din Contract cu cele din Plan.
De altfel, o astfel de completare, în manierea susținută de reclamantă, nici nu ar fi posibilă pentru că, așa cum am arătat, nu prevede drepturi concrete în cazul concedierilor colective ci prevede doar reguli care trebuie obligatoriu să constituie punct de plecare la negociere, în vederea determinării lor și înscrierii în planul social.
Drepturile cuvenite reclamantei, ca urmare a concedieri colective, au fost acordate în mod corect, de către angajator, în concordanță cu prevederile Planului social.
În acest Plan social, care reprezintă o concretizare a negocierii impuse de art.50 alin 2 și 3 din Contractul Colectiv de Muncă, s-a stabilit la punctul 4, acordarea de pachete financiare, astfel:
"În funcție de vechimea în angajații vor primi următoarele pachete:
Parte integrantă a negocierilor finale:
- 0,5 - 5 ani vechime 8 salarii*
- 5 - 15 ani vechime 12 salarii*
- peste 15 ani vechime 15 salarii*
*= pentru anul 2005Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004( majorat în anii următori direct proporțional cu același procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)
Plata se va efectua în maxim trei tranșe. Ar putea fi posibile excepții în special în cazul celor care intră sub incidența punctului 5 (întocmirea propriei afaceri)."
Prin acțiunea introductivă reclamanta a recunoscut că a încasat suma de 22639 lei reprezentând cuantumul indemnizației de concediere cuvenite în temeiul Planului social.
În aceste condiții dispoziția instanței de obligare a pârâtei la plata sumei de 15540 lei respectiv a încă 5 salarii medii nete în temeiul art. 50 din contractul colectiv de muncă este nelegală.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor rezultate din acordarea sumelor cuvenite cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz în valoare nemajorată cu 12 procente, precum și a salariului în perioada 01. 01. 2007- 31.03.2007 în cuantum neindexat, recurenta nu a formulat nici o critică concretă în recurs deși a solicitat modificarea în tot a sentinței și respingerea în întregime a acțiunii reclamantei. De altfel pârâta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit dispozițiilor art.287 din Codul muncii, nu a produs nici o dovadă din care să rezulte cuantumul drepturilor acordate reclamantei cu titlu de compensație pentru neacordarea concediului de odihnă și a perioadei de preaviz și nici în privința salariului achitat reclamantei pentru perioada în discuție.
Față de cele ce preced, în conformitate cu art.312 alin.2 Cod proc.civ. și art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondat recursul declarat de societatea pârâtă și, pe cale de consecință, va modifica sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta .
Prin urmare, societatea pârâtă va fi obligată să-i plătească reclamantei majorarea cu 12% a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.03.2007, precum și diferențele aferente sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Totodată, pârâta va fi obligată să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani sus menționate în carnetul de muncă al reclamantei.
Va fi respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15 540 lei.
În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta B va fi obligată să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată la fond.
Potrivit art.274 Cod proc.civ. intimata va fi obligată să plătească recurentei B suma de 148 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1313/8 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică hotărârea atacată, după cum urmează:
Admite, în parte, acțiunea de dreptul muncii formulată de reclamanta - împotriva pârâtei "" SA B și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei majorarea cu 12 % a salariului de bază începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 31.03.2007, precum și diferența aferentă sumelor primite cu titlu de preaviz și concediu de odihnă.
Obligă pârâta să emită o adeverință pentru operarea sumelor de bani de mai sus în carnetul de muncă al reclamantei.
Respinge capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor civile în sumă de 15540 lei.
Obligă pârâta "" SA B să plătească reclamantei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond.
Obligă intimata reclamantă - să plătească recurentei pârâte "" SA B suma de 148 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
MS
2 ex. 03.03.2009
Jud.fond-,
Președinte:Alina Lodoabă Manuela StoicaJudecători:Alina Lodoabă Manuela Stoica, Ana Doriani
