Drepturi salariale (banesti). Decizia 946/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 946
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.3129/16.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA- GRUP, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului, învederând instanței că potrivit Planului Social nu se poate cumula pachetul financiar prevăzut de acesta cu indemnizația de concediere prevăzută de art.50 din CCM.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.3129/16.10.2009 a respins acțiunea privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au fost angajați ai societății pârâte pana in lunile septembrie 2007- decembrie 2007, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă.
În art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii se prevede că,Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractul colectiv de muncă aplicabil (art. 50) și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
În art. 154 alin. 1 Codul Muncii este definit alariul, care,reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar în art. 155 Codul Muncii se arată din ce este compus acesta:, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Pe de altă parte, Codul Fiscal exclude în mod expres aceste drepturi din categoria veniturilor salariale, în art. 55 alin. 4 lit. fiind prevăzut:,următoarele sumenu sunt incluse în veniturile salarialeși nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective".
Ca urmare, indemnizația prevăzută de contractul colectiv de muncă nu reprezintă un drept salarial (inclus în salariu) și, fiind introdus printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, fac aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii.
Reclamanții aveau posibilitatea formulării acestei cereri în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, în speță, data încetării raporturilor de muncă respectiv data de 14.09.2007 reclamantul, 17.11.2007 reclamanta, 01.09.2007 reclamanta, 26.08.2006 reclamantul, 02.12.2007 reclamantul, 18.09.2007 reclamanta, 18.09.2007 reclamanta, 18.09.2007 reclamanta.
Raportat la data formulării cererii reclamanților, respectiv 12.06.2008, instanța constată că termenul legal menționat anterior a fost depășit, motiv pentru care, constatând excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată, instanța o va admite și va constata prescris acest drept, cu consecința respingerii cererii.
In ceea ce o privește pe reclamanta, având in vedere ca de la data încetării raporturilor de munca, respectiv data de 08.03.2008 si pana la data introducerii acțiunii, respectiv data de 29.08.2008, nu au trecut mai mult de 6 luni, acțiunea fiind formulata in termen, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond s-a reținut că la încetarea contractului individual de muncă, reclamanta a primit suma de 22630 RON cu titlul de indemnizație de concediere, conform prevederilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă și din copia carnetului de muncă al reclamantei, aceasta avea un salariu de bază lunar de 1700 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, arătând că în mod nelegal instanța de fond a reținut că sunt aplicabile dispoz. art. 283 lit. e Codul Muncii, întrucât drepturile reprezentate de indemnizația de concediere reprezintă drepturi salariale cărora le sunt aplicabile dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, referitor la reclamanta, s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, fiind greșită afirmația cum că intenția părților semnatare ale planului social a fost de a nu se acumula parchetul financiar prevăzut în acesta cu cel prevăzut de art. 50 din CCM, ci doar de a se acorda parchete mai avantajoase.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 lit. c Codul Muncii, reținut corect de instanța de fond; obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor - CCM la nivel de unitate modificat prin adoptarea Planului Social și a la acesta. Părțile CCM nu au intenționat să acorde două remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv indemnizație de concediere.
A depus la dosar Planul Social - versiune finală 24.04.2005 și amendament la plan social din 13.09.2006.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reținut următoarele:
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, a reținut că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că această indemnizație are natura juridică a unei despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii,și nu ale art. 283 lit. e Codul Muncii, este fondată critica recurenților cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.
Soluționând cauza pe excepția prescripției dreptului la acțiune, reținută în mod greșit de instanța de fond, în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 cod pr. civilă, în conformitate cu care casarea unei hotărâri se pronunță și în cazul în care instanța cărei hotărâri este recurată soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În privința recurentei reclamanta, pentru care instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că, deși tribunalul a arătat că a analizat pe fond pretențiile deduse judecății, în fapt nu a motivat hotărârea în privința respingerii pretențiilor acesteia.
Astfel, deși în întâmpinarea depusă de dosar pârâta a făcut precizări prealabile cu privire la principalele dispozițiile ale Planului Social pentru salariații disponibilizați și diferențele dintre măsurile financiare stabilite în cadrul concedierilor colective conform CCM, comparativ cu cele prevăzute prin Planul Social - anexă la CCM/ în anul 2005, instanța de fond nu a analizat în nici un fel aceste susțineri invocând, generic dispoz. art.50 din Contractul Colectiv de Muncă.
În aceste condiții hotărârea cu privire la fondul cauzei nu este motivată, necuprinzând mențiunile cuprinse în art. 261 alin. 1 pct. 5 Codul d e procedură civilă, ceea ce face imposibil realizarea de către instanța de recurs a controlului judiciar prevăzut de lege.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1 cod pr. civilă, 312 alin.3 și 5 cod pr. civilă, va fi admis recursul, va fi casată sentința și va fi trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, pentru soluționarea în fond a cauzei.
La tribunal, cauza a fost înregistrată sub nr- la 12 mai 2009.
În conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de Muncă al Societății înregistrate sub nr. 2643/11.05.2005 pct. 4-"angajații disponibilizați sunt îndreptățiți de a beneficia în funcție de vechimea în de indemnizații de concediere care vor fi calculate" - pentru 2005. Salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același punctaj cu are se majorează salariile prevăzute în contractul de muncă.
Amendamentul la plata social din 13.09.2006 și 09.01.2006 au modificat punctul 4 din Planul Social în sensul că indemnizația de concediere va avea la bază "Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui care se acordă respectiva indemnizație.
Tot prin aceste amendamente s-a stabilit că indemnizația de concediere stabilită în art. 50 alin. 1 din CCM nu se poate cumula cu indemnizația de concediere acordată în baza Planului social.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susține că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Susține, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art.50 din CCM, încheiat între SA și salariați, reprezentați de pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestora indemnizație minimă de concediere: de la 0 - 3 ani - 1,5 salarii medii nete; 3 - 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete.
În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însușit de părți, astfel reținându-se că acestea doar se completează și nu adaugă în plus la textul de lege vizat.
Față de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.
Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul aceleiași unități și ca urmare, și măsurile de protecție negociate privesc decât această activitate.
A interpreta că cele două noțiuni sunt distincte și privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, aceleași părți înțelegând să lămurească același aspect și prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.3129/16.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA- GRUP.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.
Tehn.red./2ex/22.02.2010
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
