Drepturi salariale (banesti). Decizia 96/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 96
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Colegiul Economic " " B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 921 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind aceasta, recurentul și reprezentantul pârâtului intimat Consiliul local
Procedura este completă.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamantă, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depusă la dosar întrucât corect instanța de fond a reținut în cauză prevederile art. 51 alin. 3 din Legea nr. 334/2002 din care rezultă fără echivoc că este dată prezumția legală de existență a condițiilor periculoase sau vătămătoare care nu trebuie dovedite prin expertiză ca în cazul sporului general de periclitate, iar cu privire la salarizare, bibliotecarii din bibliotecile școlare sunt salarizați conform Legii nr. 128/1997 și nu conform legii bibliotecilor. Totodată a menționat că însăși recurenta a arătat că locul de muncă al intimatei a fost expertizat și că s-au confirmat condițiile de muncă vătămătoare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 6.07.2007, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Economic " " B și Consiliul Local B, a solicitat obligarea acestora la plata:
- sumelor reprezentând sporul de periclitate de 15%, actualizate în raport cu indicii de inflație;
- sumelor reprezentând îndemnizația de conducere de 25% pentru aceeași perioadă, actualizate în raport de indicii de inflație;
- dobânzii legală calculată conform nr.OG 9/2000, începând cu data de la care trebuiau plătite drepturile salariale solicitate și până la plata lor efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata Colegiului Economic " " B pe perioadă determinată, pe postul de bibliotecar, în perioada 01.01.2005-31.12.2006.
Activitatea ei s-a înscris în condiții periculoase și vătămătoare enumerate în art. 51 alin. 3 din Legea nr. 334/2002, deoarece a lucrat în depozit de carte.
Cu toate acestea nu i-a fost acordat sporul de 15%.
Pe de altă parte nu s-a dat eficiență faptului că fiind singurul bibliotecar a îndeplinit funcția de bibliotecar responsabil, post asimilat funcției de șef serviciu sau șef birou.
În baza art. 52 lit. b din Legea nr. 334/2002 și Anexei IV din OUG nr. 191/2002 pentru funcția de șef birou este prevăzut un spor de 25% din salariul de bază.
Cu privire la dobânda legală arată că în privința naturii juridice există două opinii în practică.
Prima care acceptă că dobânda poate fi solicitată cu titlu de daune interese fiind datorată din momentul în care debitorul este legal în întârziere.
În aceste condiții punerea în întârziere operează de drept conform art.161 alin.1 Codul muncii și art. 161 alin. 4 din același act normativ. Oad oua opinie este în sensul că temeiul solicitării dobânzii legale este art. 483 cod civil și art. 2 din OG nr. 9/2000.
În raport cu aceste două prevederi, dobânzile solicitate au natura juridică de fructe civile și sunt deci datorate proprietarilor de drept ai diferențelor bănești solicitate din momentul în care trebuiau plătite în mod legal.
În final a mai arătat că în baza art. 38 din Legea nr. 334/2002 cele două pârâte au calitate procesuală pasivă.
Prin sentința nr. 921 din 19.09.2007 a Tribunalului Botoșani -Secția civilă, s-a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând sporul de periclitate de 15% din salariul de bază pentru perioada 1.01.2005-31.12.2006, drepturi ce vor fi actualizate în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 pentru drepturile bănești datorate prin sentință, dobândă ce va fi aplicată de la data introducerii acțiunii - 6.07.2007 până la data plății efective.
S-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea sporului de conducere.
Împotriva sus-menționatei sentințe, pârâtul Colegiul Economic " " Bad eclarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul, având în vedere în mod exclusiv prevederile art. 51 alin. 1 din Legea nr. 334/2002, a susținut că reclamanta nu se încadrează în personalul din bibliotecile de drept public, fără a face însă referiri și la prevederile art. 51 alin. 3 din aceeași lege.
A mai susținut că sporul pentru condiții vătămătoare de până la 15% din salariul de bază se acordă, potrivit nr.HG 281/1993, modificată și completată prin nr.HG 1471/2004, în urma expertizării locurilor de muncă cu condiții nocive sau periculoase.
Examinând recursul de față, curtea îl constată neîntemeiat.
Astfel, în considerentele sentinței recurate, printr-o corectă interpretare și aplicare la speță a prevederilor art. 51 alin. 3 din Legea nr. 334/2002, s-a reținut că avea dreptul la sporul reglementat de dispoziția legală arătată.
Potrivit textului normativ sus-menționat "personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, - beneficiază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta".
Or, în baza unui simplu și corect raționament, instanța de fond a reținut că dispoziția legală arătată se aplică și reclamantei atâta timp cât aceasta, în perioada amintită, a lucrat la depozitul de carte a Colegiul Economic " " din
Curtea constată, totodată, că în cauză nu sunt incidente prevederile nr.HG 281/1993, modificată și completată prin nr.HG 1471/2004.
Față de cele de mai sus și cum sentința recurată este legală, curtea având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
În temeiul art. 274.pr.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 400 lei cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Colegiul Economic " " B, împotriva sentinței nr. 921 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 400 lei (RON) cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:
Dact.
2 ex. 6.02.2008
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Pungă Titus