Drepturi salariale (banesti). Decizia 986/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 986
Ședința publică din data de 11 mai 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- - Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 172 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații- reclamanți și, A, A, A, R, R, N, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales în municipiul P, str. G -, nr. 6, jud. P, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,--3, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții, a, a, - -, a, R, R, judecători și, - asistenți judiciari, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că au fost și continuă să fie discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind prejudiciați prin această discriminare cu sumele aferente diferenței dintre indemnizațiile efectiv primite și indemnizațiile pe care ar trebui să le primească, începând cu 01.01.2005.
S-a mai cerut obligarea pârâților la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost și sunt supuși reclamanții, la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării prin neacordarea acelorași indemnizații începând cu 01.01.2005, la plata dobânzilor legale și a indexării sumelor datorate începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri și efectuarea mențiunilor privitoare la drepturile salariale în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Legea nr. 508/2004 a fost creată Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, iar procurorii acestei direcții, indiferent că activează la nivelul structurii centrale sau la nivelul structurilor teritoriale, pentru luarea măsurii arestării preventive, pentru prelungirea arestării preventive, pentru autorizarea percheziției ori a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice, pentru liberarea provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar, trebuie să se adreseze instanțelor de judecată competente a judeca în fond, care hotărăsc asupra cererilor ce le sunt deduse spre soluționare.
S-a mai învederat că persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse pot formula plângere la instanța competentă a judeca în fond, iar judecarea în fond, apel și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de judecătorii, tribunale și curți de apel. Astfel, atât judecătorii, cât și procurorii de la parchetele de pe lângă instanțe au fost discriminați în sensul că pentru aceeași muncă și competență ca și cea a procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au salarii inferioare, încălcându-se principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor, prevăzut de art 1 alin. 2, lit. e, pct. I din OG nr.137 /2000, dar și de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, s-au invocat prevederile OG nr.137 /2000 și ale Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prevederile Constituției României și ale Legii Nr. 508/2004, respectiv ale OUG nr.27/2006.
Tribunalul Prahovaa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu se poate reține ca fiind discriminatorie remunerarea diferită a reclamanților în raport cu magistrații procurori, ce funcționează în cadrul DIICOT, întrucât competențele legale ale acestora sunt diferite, ca și riscurile și răspunderea profesională, nefiind încălcate dispozițiile OG nr. 137/2000.
Și pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că instituirea pentru procurorii DIICOT unei indemnizații lunare calculate conform coeficienților stabiliți pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ a fost justificată de elementele specifice pe care le presupune lupta împotriva corupției și a crimei organizate neexistând discriminare în sensul OG nr. 137/2000, fiind dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de reglementare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor și adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP P, formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu trebuie confundat cu bugetul de stat, răspunzând doar de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar părți în cauză nu pot fi, potrivit art.282 din Codul muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul.
Prin încheierea din 28.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTIa fost admisă cererea de abținere formulată de judecătorii Tribunalului Prahova, precum și de asistenții judiciari, dispunându-se trimiterea pricinii spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, în temeiul art.33 alin.1 Cod pr.civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr-.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere arătând că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se produce o încălcare a principiului interzicerii discriminării trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
De asemenea, s-a arătat că OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevede expres care sunt faptele și actele de discriminare, precum și criteriile de discriminare.
Prin sentința civilă nr. 172 pronunțată la data de 1 februarie 2008, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins cererea față de acest pârât.
Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte acțiunea, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Prahova au fost obligați să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale primite și cele corespunzătoare coeficientului de multiplicare conform anexei II a OUG nr. 27/2006 în raport cu funcția deținută de aceștia începând cu 01.04.2006, indexate cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, aceste drepturi urmând a se acorda și în viitor până la înlăturarea discriminării.
De asemenea, pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar celelalte capete de cerere au fost respinse.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiată fiind admisă întrucât acest pârât nu este parte într-un litigiu de muncă cum este cel de față, conform dispozițiilor art.282 din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții sunt judecători și asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Prahova, aceștia invocând existența unei discriminări sub aspectul remunerației diferite a muncii în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, întemeindu-și cererea pe dispozițiile OG nr. 137/2000- art. 1 alin 2 și ale art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai reținut că prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de ÎCCJ - Secțiile Unite cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art. 329 alin. ultim Cod pr. civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, a reținut tribunalul, în expunerea de motive preliminară din OUG nr. 27/2006 s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, urmărindu-se eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Or, a arătat prima instanță, noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea OUG nr. 27/2006 și apoi, prin emiterea Legii nr. 45/2007, nu a înlăturat discriminarea directă, ci a stabilit un coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate deși avea ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților, actele normative menționate sporind nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul DNA și a DIICOT, prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6 - 13 de la lit. A din Anexa I la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. S-a mai arătat că această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de salariați menționată un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce judecătorul cu grad de tribunal care judecă în primă instanță un dosar instrumentat de un astfel de procuror -iar prin actul său de judecată efectuează controlul urmăririi penale- este salarizat cu un coeficient de multiplicare de doar 15. Procurorii din cadrul acestor structuri beneficiază în plus "și de drepturile stabilite expres pentru aceștia, prin alte acte normative" fiind afectat însuși principiului unității procesului penal, întrucât se recunoaște urmăririi penale superioritate în raport cu judecata.
S-a mai reținut că acordarea unei importanțe vădit superioare activității desfășurată de procurorii din cadrul DIICOT și DNA raportat la activitatea desfășurată pentru aceleași cauze de judecători este nejustificată și nu reprezintă o metodă adecvată de atingere a scopului legitim urmărit și anume: "reducerea fenomenului de corupție", iar instituirea unor criterii diferite de salarizare în situația în care activitatea de urmărire penală nu este superioară judecății plasează categoria profesională a judecătorilor într-o situație discriminatorie față de procurorii DIICOT și DNA având ca efect direct, în condiții de competență materială identică, restrângerea exercitării dreptului " la un salariu egal pentru muncă egală", contrar art. 1 alin. 2 lit. (i) din OG nr. 137/2000, completată și modificată.
De asemenea, urmărirea penală este fundamentată în mare parte pe activitatea și controlul exercitat de judecătorii care, în lumina dispozițiilor legale de procedură interne și a celor europene, autorizează efectuarea de percheziții, interceptări telefonice, dispun luarea măsurilor preventive, iar activitatea de judecată este guvernată, între altele, și de principiul nemijlocirii, în conformitate cu care toate probele administrate în cadrul urmăririi penale trebuie readministrate în fața instanței de judecată, astfel că este firesc ca atât magistrații procurori care efectuează urmărirea penală, cât și magistrații judecători care soluționează aceleași cauze pe fond, să aibă același nivel de salarizare.
Totodată, s-a reținut că prevederile legale instituite prin art. 11 alin. 1 și 2 raportat la art. 2 și 3 din OUG nr.27/2006, care a fost aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 45/2007, nu respectă nici garanțiile oferite de dreptul european prin art. 5 - 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, la care s-a făcut trimitere, continuând tratamentul discriminator între magistrați -respectiv între cei incluși în structurile DIICOT și DNA și cei aflați la judecătorii, tribunale, curți de apel, precum și la parchetele de pe lângă acestea, instituit de art. 28 alin. 4 din OUG nr. 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și de art. 24 din Legea nr. 508/2004.
S-a concluzionat că pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova și Curtea de APEL PLOIEȘTI au încălcat principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art. 1 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000, dar și de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse, acțiunea a fost admisă în parte în sensul celor sus-arătate, respingându-se celelalte capete de cerere ale reclamanților.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat în termen legal recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Prahova.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală invocând disp.art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă.
Susține recurentul că prin hotărârea nr. 255/1.08.2007 a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a soluționat petiția formulată de mai multe persoane ce au solicitat constatarea existenței unui tratament diferențiat între procurorii și judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și a parchetelor de pe lângă acestea, pe de o parte și procurorii din cadrul DNA și DIICOT, pe de altă parte, s-a statuat că faptele prezentate nu constituie discriminare potrivit OG nr. 137/2000.
Se arată că prin hotărârea atacată tribunalul a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, depășindu-se limitele puterii judecătorești, în cauză fiind incidente disp. art. 304 pct. 4 Cod pr.civilă.
Se mai învederează că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, existând posibilitatea ca cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Referitor la cererea privind acordarea în continuare a despăgubirilor egale cu diferențele de drepturi de natură salarială, s-a susținut că aceasta este inadmisibilă întrucât se referă la un drept viitor care nu s-a născut încă.
O altă critică se referă la nelegalitatea sentinței invocându-se disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă susținându-se că nu poate exista discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin. 3 din OG nr. 137/2000, care prevede că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol privește persoane aflate în situații comparabile, neputând exista o asemenea situație între asistenții judiciari și procurorii din cadrul DIICOT și DNA.
Și cu privire la reclamanții judecători, se susține că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât acestea privesc acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în cauză neexistând un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin cerere, iar reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit de OG nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Se concluzionează că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii sau nereglementarea de către legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional a unor categorii nu este o problemă care poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării.
Se mai arată că din examinarea dispozițiilor OUG nr. 27/2006, la care s-a făcut referire, rezultă că legiuitorul stabilește că drepturile salariale ale procurorilor din cadrul DIICOT și DNA- care sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ- sunt similare cu cele ale procurorilor de la parchetul de pe lângă instanța supremă, pe durata numirii, iar conform art. 83 alin. 9 din Legea nr. 304/2004, la data încetării activității în cadrul Parchetului Național Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii și prin soluția pronunțată, prima instanță eludează dispozițiile pe care le invocă în argumentarea juridică instituind un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, ajungându-se în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Se conchide că există posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și adoptarea unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâtul Tribunalul Prahovaa criticat la rândul său hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală susținând că nu se poate reține existența unei discriminări în raport cu procurorii ce funcționează în cadrul DIICOT, structură din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, câtă vreme, potrivit art. 2 și 3 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Se mai arată că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță de urgență și nu se poate considera această situație ca fiind discriminatorie, întrucât competențele legale ale procurorilor menționați sunt diferite, iar reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000.
Se învederează în continuare că principiul legalității în fața legii invocat de reclamanți nu presupune uniformitate, iar judecătorul nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, ci doar să interpreteze și să aplice legea în vigoare, admiterea acțiunii ducând la acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, constituind depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursurile declarate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din respectiva ordonanță de urgență.
În esență, prin acțiunea formulată, reclamanții-judecători și asistenți judiciari la ribunalul Prahova - au arătat că sunt discriminați în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT sub aspectul remunerației diferite a muncii, iar în considerarea acestei discriminări, au susținut că sunt prejudiciați cu sumele aferente diferenței dintre indemnizațiile efectiv primite și indemnizațiile la care, potrivit susținerilor acestora, sunt îndreptățiți să aspire.
Pentru judecătorii de la tribunale, coeficienții de multiplicare sunt expres prevăzuți în anexa la OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare- lit.A pct.20-24, iar în ceea ce-i privește pe asistenții judiciari, se reține că potrivit art.16 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, aceștia sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare brută lunară potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți, după caz, la lit.A din anexă, nr.crt.28-31, în raport cu vechimea în funcții juridice, aceștia beneficiind, conform alin.2 al art.16, în mod corespunzător, și de alte drepturi prevăzute la art.41, 5, 7, 8, 24 și 25 din același act normativ.
Reclamanții solicită, practic, achitarea unor diferențe salariale actualizate, rezultând din aplicarea unor alți coeficienți de multiplicare, mai mari decât cei la care sunt îndreptățiți potrivit dispozițiilor legale, respectiv a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT-care au dreptul, tot conform OUG nr.27/2006, la alți coeficienți de multiplicare- deci a unor coeficienți de multiplicare prevăzuți de anumite dispoziții legale pentru alte subiecte de drept.
Astfel, conform art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit nr.crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși pentru aceștia între 19 și 23, corespunzător Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008 și nr.820/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, precum și considerentele mai sus-reținute, rezultă că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul celor statuate prin dispozitivul sentinței atacate.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite, în cauză fiind incidente motivele de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge în totalitate acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 17, sector 5 și Tribunalul Prahova, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, împotriva sentinței civile nr. 172 din 1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații -reclamanți și, A, A, A, R, R, N, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales în municipiul P, str. G -, nr. 6, jud. P, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în municipiul B,--3, sector 1 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - -
Grefier
/VS
3 ex./06.06.2009
f--Trib.
de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
