Eroare judiciara. Speta. Decizia 10/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10/Ap
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, d-na, procuror în cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul și de către pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, precum și apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 270/30.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic reprezentanta în instanță a apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, lipsă fiind apelantul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
.S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, deliberând, în temeiul dispozițiilor art 287 alin 2 Cod procedură civilă decade apelantul reclamant din dreptul de a motiva apelul.Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art 150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, sentința apelată fiind nelegală și netemeinică. În mod greșit a fost admisă contestația de către instanța de fond întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 504 Cod procedură penală pentru a fi admisă o astfel de acțiune. Trebuia să se constate că hotărârea prin care s-a dispus măsura arestării este nelegală. Ori, măsura reținerii și arestării preventive între 26 martie 2004 - 18.06.2004 a fost luată cu respectarea prevederilor legale întrucât existau indicii că reclamantul se face vinovat de săvârșirea faptei întrucât în apartamentul său se aflau bunuri ace aparțineau părții vătămate.
Față de motivele invocate pe larg în scris solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii.
Reprezentanta în instanță a apelantului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, motive pe care le susține în totalitate.
Urmează ca instanța să rețină că nu sunt îndeplinite prevederile art 504 Cod procedură penală și nici prevederile art. 5 lit. c din CEDO, care prevăd condițiile de reținere ilicită.
În cauză nu există o eroare judiciară cum a susținut reclamantul întrucât la momentul când a fost dispusă măsura arestării preventive existau indicii că reclamantul poate fi inculpat pentru săvârșirea faptei penale, avându-se în vedere și profilul moral al acestuia.
Față de motivele invocate solicită admiterea apelului formulat de partea pe care o reprezintă cât și apelul formulat de Ministerul Public.
Reprezentanta în instanță a Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată că prin sentința civilă nr. 270/30.10.2009 a Tribunalului Brașovs -a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, domiciliat în B,-,.5, cu domiciliul ales în B,-, birou 117, la sediul Cabinetului de Avocat, reprezentat în instanță de avocat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul ales la sediul reprezentantului convențional, situat în B, B- dul - - nr. 7, și, în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamant.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 83/2.04.2007 Prin decizia penală nr. 83 02.04.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Penală- a fost admis apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov - împotriva sentinței penale nr. 3042 21.11.2005, pronunțată de Judecătoria Brașov, ce a fost desființat exclusiv sub aspectul omisiunii aplicării art. 350 alin.(1) Cod procedură penală și, rejudecându-se cauza în aceste limite, s-a dispus revocarea măsurii obligării reclamantului din prezenta cauză de a nu părăsi țara, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin decizia penală nr. 682 18.10.2007, Curtea de APEL BRAȘOV - Secția penală și pentru Cauze cu minori- a respins recursul exercitat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov - împotriva deciziei penale nr. 83 02.04.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Penală.( filele 57-64)
Din depoziția martorului A, rezultă că, acesta a fost inculpat, alături de reclamant, în cadrul procesului penal ce a fost soluționat prin hotărârile judecătorești mai sus indicate.
În această calitate, martorul a arătat că, la momentul la care a fost arestat, organele de anchetă au avut un comportament violent față de reclamant și că, acestea au efectuat și o percheziție la domiciliul reclamantului, care constituia și domiciliul părinților săi.
De asemenea, cu ocazia audierii sale, martorul a arătat că, în perioada de timp în care s-a aflat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție B, asupra reclamantului s-au exercitat presiuni pentru a recunoaște săvârșirea faptelor de care era acuzat, precum și a altor fapte.
În ceea ce privește perioada de timp în care reclamantul a fost deținut în Penitenciarul Codlea, martorul a declarat că, fiind recidivist, această parte a optat pentru desfășurarea unei munci în perioada detenție, opțiune față de care a fost încarcerat într-o celulă în care se aflau persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni grave. Din cauza comportamentului pe care colegii de celulă îl aveau față de el, reclamantul s-a plâns, în repetate rânduri, de regimul de detenție.
Cu ocazia audierii sale, martorul a declarat că, reclamantul s-a plâns și în legătură cu condițiile de detenție, întrucât, celulele erau supraaglomerate, iar mâncarea pe care o primea era proastă.
De asemenea, cu ocazia audierii sale, martorul a arătat că, în perioada detenției la enitenciarul Codlea, reclamantul era vizitat săptămânal de membrii familiei sale și primea pachete cu alimente de la aceștia, precum și faptul că, din cauza procesului penal ce s-a urmat față de acesta, nunta pe care această parte intenționa să o organizeze nu a mai avut loc.( fila 67)
Cu ocazia audierii sale, martora a declarat că, mama reclamantului a luat de la ea, cu titlu de împrumut, suma de 700 lei și a amanetat diferite bunuri, pentru a putea cumpăra alimente, pe care l-a trimis reclamantului, în perioada de timp în care acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Codlea.( fila 66)
Din înscrisurile comunicate la dosarul cauzei de către Penitenciarul Codlea, reiese că, atât la data încarcerării, cât și la data liberării din penitenciar, reclamantul a fost sănătos, din punct de vedere clinic.( filele 45-46)
Art. 504 alin (2) din Codul d e procedură penală stipulează că "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare", iar alin (3) și (4) ale aceluiași articol prevăd că "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de liberate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin 1 lit j
Art. 505 alin (2) din același Cod dispune că "la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata lipsirii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă".
În speță, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile instituite de dispozițiile legale menționate în ceea ce privește perioada de timp în care reclamantul a fost arestat preventiv, respectiv, perioada de timp în care față de acesta au fost luate măsurile preventive neprivative de libertate constând în interdicția de a părăsi Municipiul B și în interdicția de a părăsi țara, fără încuviințarea instanțelor judecătorești, aceasta în raport de soluția de achitare, ce a fost pronunțată față de partea menționată în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește prejudiciul moral reclamat, tribunalul a reținut că, o cuantificare exactă a acestuia nu poate fi realizată. Ținând seama de criteriile instituite de art. 505 din Codul d e procedură penală, instanța constată că, măsurile preventive, ce au fost luate față de reclamant în cursul procesului penal, au fost de natură să afecteze viața socială și familială a acestuia.
La cuantificarea daunelor morale solicitate de reclamant, tribunalul a avut în vedere și împrejurările care au determinat luarea față de această parte a unor măsuri preventive în cadrul procesului penal, întrucât, chiar dacă, prin prisma soluției finale de achitare, ce a fost pronunțată față de partea men ionată în cadrul procesului penal, aceasta este îndreptățită, așa cum am arătat, să beneficieze de despăgubiri în condițiile art. 504 Cod procedură civilă, considerentele ce au determinat luarea de către instanțele de judecată a măsurilor preventive față de reclamant trebuie avute în vedere ca și criteriu de cuantificare a prejudiciului reclamat.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat, din analiza actelor și lucrărilor dosarului că, la momentul în care, instanțele judecătorești au luat față de reclamant măsura arestării preventive ele au reținut la adoptarea soluției lor materialul probator, ce a fost administrat până la momentul sesizării lor cu propunerea de arestare preventivă, astfel cum rezultă din considerentele expuse cu ocazia analizării stării de fapt.
Pe măsura completării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, instanțele judecătorești, constatând că sunt indicii care pun sub semnul îndoielii participarea reclamantului la săvârșirea faptei penale de care a fost acuzat, au înlocuit măsura preventivă privativă de libertate cu măsuri preventive neprivative de liberate, iar, în momentul în care au constatat că nici menținerea acestora nu se mai impune, le-au revocat.
De asemenea, la cuantificarea daunelor solicitate, instanța a avut în vedere și faptul că, reclamantul nu a produs probe de natură a face credibilă susținerea potrivit căreia măsurile preventive, ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal, i-au afectat viața profesională, întrucât, din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că această parte a lucrat, cu forme legale, anterior datei arestării sale preventive, neexistând dovada că, exercita, în mod legal, la data arestării preventive, o profesie.
În ceea ce privește posibilitatea de a obține un loc de muncă, tribunalul a constatat că, aceasta este o simplă afirmație a reclamantului, care nu a putut produce dovezi de natură să ateste că, i-a fost făcută o propunere concretă de a lucra, în mod legal, propunere pe care să nu o fi putut onora din cauza măsurilor preventive ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește susținerea făcut-o în sensul că, măsurile preventive, ce au fost luate față de reclamant în cadrul procesului penal, au determinat anularea unei căsătorii pe care intenționa să o realizeze, instanța a constatat că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât, probele administrate în cauză nu sunt de natură a dovedi existența unei posibilități reale de căsătorie și nici că aceasta a fost anulată din cauza invocată.
De asemenea, tribunalul a constatat că,în cauză, nu a fost produsă nicio probă care să ateste că, în perioada de timp în care a fost încarcerat în Penitenciarul Codlea, reclamantul a contactat vreo boală pentru tratarea căreia să fie nevoit să avanseze diferite sume de bani.
Instan a a constatat, totodată, că, reclamantul nu a produs dovezi în sus inerea preten iei referitoare la restituirea sumelor de bani pe care le-a avansat, în cadrul procesului penal, cu titlu de onorariu avoca ial, i nici în sus inerea afirma iei că a fost nevoit să realizeze diferite împrumuturi băne ti pentru a face fa ă cheltuielilor ocazionate de procesul penal.
În ceea ce prive te preten iile relative la restituirea sumelor de bani ce au fost avansate pentru procurarea unor alimente, tribunalul a constatat că, pe calea procedurii speciale instituită de dispozi iile legale precitate pot fi solicitate numai acele sume pe care partea a fost nevoită să le avanseze din cauza procesului penal, respectiv, numai acele cheltuieli pe care dacă nu ar fi existat acest proces nu le-ar fi efectuat, or, reclamantul trebuia să cheltuiască bani pentru procurarea alimentelor i dacă fa ă de el nu ar fi fost luate, în cadrul procesului penal, măsurile preventive mai sus arătate.
Având în vedere criteriile de individualizare a prejudiciului mai sus indicate, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant.
Așa fiind, instanța, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul art. 504-506 din Codul d e procedură penală, a admis în parte cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, respingând restul pretențiilor formulate de reclamant.
În ceea ce prive te cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a re inut că, partea men ionată nu a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli în legătură cu prezentul proces, astfel că, a respins această cerere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Apelul declarat de reclamant nu este motivat.
În dezvoltarea motivelor de apel Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B arată că reclamantul nu se încadrează în temeiul art. 504 al 2 și 3 Cod procedură penală.
Măsurile reținerii și arestării au fost dispuse în deplină legalitate în condițiile art. 143 Cod procedură civilă, astfel încât acesta se încadrează în excepțiile cuprinse la art. 5 CEDO.
La data luării măsurilor preventive au existat motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Legalitatea măsurii arestării se apreciază față de probele existente în acel moment în dosarul de urmărire penală și actele procesuale prin raportare la prevederile din Codul d e procedură penală care reglementează condițiile de fond și formă ale măsurilor privative de libertate.
Răspunderea statului este o răspundere delictuală și fiecare element al acesteia trebuie dovedit de reclamant.
În motivarea cererii de apel Ministerul Public apreciază că în analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 Cod procedură civilă trebuie avută în vedere legalitatea măsurii arestării preventive la momentul când aceasta a fost dispusă în funcție de probele administrate la momentul dispunerii acesteia. La momentul săvârșirii faptei reținute în sarcina reclamantului existau indicii de vinovăție, fiind găsite în locuința sa o serie de bunuri sustrase de la partea vătămată.
Instanța de fond și-a întemeiat raționamentul pe declarația unui martor care a afirmat că este posibil să se fi desfășurat activități comerciale între persoane particulare în timpul săptămânii.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate față de temeiul cererii de chemare în judecată și de prevederile cuprinse în dispozițiile art. 504, 505 Cod procedură penală, cererea este admisibilă, deoarece se constituie într-o acțiune pentru care reclamantul are deschis accesul la o instanță de judecată.
Cu privire la fondul pretențiilor formulate de reclamant, criticile invocate de Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sunt fondate.
Prima instanță a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 504 alin. 2 Cod procedură penală pe care s-a întemeiat acțiunea reclamantului este circumscrisă unei condamnări definitive de achitare.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 Cod procedură penală raportat la art. 52 al. 3 din Constituția României care statuează că Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare rezultate în judecarea proceselor penale.
În analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 Cod procedură penală trebuie avută în vedere legalitatea măsurii arestării preventive la momentul când această măsură a fost dispusă și ulterior prelungită în funcție de probele existente la momentul dispunerii acesteia.
Ori, la momentul arestării preventive dispuse față de reclamant nu s-a dovedit caracterul nelegal al măsurii preventive de libertate, deoarece existau indiciile temeinice prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, în sensul găsirii unor bunuri sustrase la domiciliul reclamantului de câtre organele de poliție cu ocazia unei percheziții domiciliare.
Argumentația juridică a soluției de achitare a avut la bază prezumția de nevinovăție și lipsa unei dovezi clare care să confirme participarea la locul faptei. Instanța a reținut sub acest aspect că descoperirea bunurilor sustrase de reclamant precum și declarația nesinceră a acestuia nu sunt suficiente pentru a dispune condamnarea pentru infracțiunea de furt calificat sau schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire.
Existența indiciilor temeinice față de persoana reclamantului au fost apreciate în funcție de probele existente la cel moment prin raportare la prevederile Codului d e procedură penală și ale dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, astfel încât privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare.
Art. 5 din CEDO care consacră dreptul de libertate prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția unor cazuri și potrivit căilor legale ____ dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune.
Faptul că ulterior, în fața instanței au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări decât cele aflate inițial la dispoziția organelor de urmărire penală nu sunt de natură să influențeze caracterul legal al măsurii privative de libertate.
Pe dea ltă parte, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul penal în care reclamantul a fost cercetat nu fac nici o referire cu privire la reținerea și arestarea preventivă a reclamantului în sensul încălcării dispozițiilor legale, condiție obligatorie pentru repararea pagubei suferite de persoana în cauză.
În ceea ce privesc daunele morale se constată că n cauză nu sunt îndeplinite condițiile de acordare în raport cu dispozițiile art. 505 al. 1 și 2 Cod procedură penală, precum și a criteriilor ce țin de persoana reclamantului.
Susținerile potrivit cărora măsurile preventive luate în cadrul procesului penal, au determinat anularea căsătoriei, imposibilitatea de a obține un loc de muncă, contactarea unei boli pentru tratarea căreia a fost nevoit să avanseze diferite sume de bani, sunt simple afirmații nedovedite prin probe de natură a face credibile aceste afirmații.
În ceea ce privește apelul reclamantului, întrucât acesta nu a fost motivat, instanța l-a analizat prin prisma caracterului devolutiv a acestei căi de atac, în sensul susmenționat.
Pentru considerentele relevate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamant va fi respins, iar apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B vor fi admise în sensul schimbării sentinței atacate și a respingerii acțiunii civile formulată de reclamantul ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 270/30.01.2009 a Tribunalului Brașov.
Admite apelurile declarate de apelantul pârât Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de B și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 270/30.01.2009 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de P: B.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu
