Eroare judiciara. Speta. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/A/2010
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 982 din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. M, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror, lipsă fiind reclamantul apelant și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, Curtea constată că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15 lit. s din Legea nr. 146/1997.
Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 04.01.2010, pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin a Jud. Mad epus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, admiterea excepției invocate și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, în ce privește acordarea de către Statul Român a daunelor materiale și morale în cuantum total de 730.000 EURO, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, constată că la data de 20.01.2010, reclamantul apelant a depus la dosar un înscris întitulat "", la care a anexat copii de pe următoarele înscrisuri: o plângere formulată de în calitate de parte vătămată în dosarul penal nr- al Tribunalului Maramureș, decizia penală nr.351/R/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, copia dispozitivului deciziei penale nr.137/21.05.2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2455/2002, soluția pronunțată în dosar nr-, cazierul judiciar al reclamantului apelant, eliberat la data de 3 mai 2007 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, procesul-verbal nr. 57357 din 06.11.2006 și declarația dată de numitul la data de 28.12.2007.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj arată că a lecturat de la dosar întâmpinarea depusă de pârâtul intimat și nu solicită acordarea unui termen pentru studiul întâmpinării.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală proc.civ. invocă un motiv de apel d e ordine publică, și anume, nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 129 alin. 6.pr.civ. prin aceea că a schimbat obiectul și temeiul juridic al cererii deduse judecății, din încălcarea art. 129 alin. 6.pr.civ. decurgând implicit nejudecarea fondului cauzei de către prima instanță, ceea ce atrage incidența în cauză a prevederilor art. 297 alin. 1.pr.civ.
Nefiind de formulat alte cereri în probațiune sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra motivului de apel d e ordine publică invocat din oficiu de către instanță, precum și asupra apelului declarat de reclamant.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj solicită admiterea motivului de apel d e ordine publică invocat din oficiu de către instanță, arătând că din considerentele și dispozitivul hotărârii atacate rezultă că prima instanță s-a referit la dispozițiile art. 504.pr.pen. în condițiile în care acțiunea reclamantului nu se întemeia pe acest articol. Solicită admiterea apelului declarat de reclamant, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș, întrucât au fost nesocotite de către prima instanță dispozițiile art. 129 alin. 6.pr.civ. prin aceea că a schimbat obiectul și temeiul juridic al cererii deduse judecății.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 329/17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Vișeu d Sus în dosar nr-, s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, având ca obiect plata sumei de 730.000 Euro daune morale și materiale, pentru arestarea și internarea ilegală în Secția de Psihiatrie a Spitalului din S M, în favoarea Tribunalului Maramureș, reținându-se în considerentele sentinței faptul că, potrivit art. 504 alin. 2 proc.pen. raportat la art. 2 pct. 1 lit. b și h proc.civ. competența de soluționare în primă instanță a unei astfel de acțiuni revine tribunalului, iar nu judecătoriei.
Pe rolul Tribunalului Maramureș, cauza a fost înregistrată sub nr-, fiind soluționată prin sentința civilă nr. 982/22.10.2009, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite situațiile prevăzute de art. 504.proc.pen. și că reclamantul nu și-a dovedit acțiunea, așa cum pretindea art. 1169.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea apelului său, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând în motivarea apelului că instanța de fond nu a ținut cont că arestarea sa pe data de 17.05.1988 și internarea sa din Psihiatria din SMs -au făcut în totală ilegalitate, dovedită cu datele înscrise pe biletul de ieșire din spital, astfel încât, încadrarea în drept a acestui abuz nu reclamantul trebuie să o facă, ci instanța de judecată, mai ales că, pentru fiecare abuz comis în perioada comunistă și după, nu e necesară o lege specială, un articol de lege special.
Tot în motivarea apelului apelantul a reiterat întreaga stare de fapt a cauzei, astfel cum a fost expusă și prin cererea introductivă de instanță și prin precizările ulterioare, prin analizarea mai multor dosare penale, pretins înscenate apelantului de Poliție și prin expunerea condițiilor în care apelantul a fost dat afară de la serviciu întrucât avea cazierul pătat.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtul intimat a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, admiterea excepției invocate de pârât și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504.proc.pen. respectiv, în cazul apelantului, nu a existat o condamnare definitivă. S-a mai arătat în întâmpinare că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999.civ.
La termenul de judecată din data de 21.01.2010 Curtea, din oficiu, a invocat, în temeiul art. 295 alin. 1 teza finală proc.civ. raportat la art. 129 alin. 6.proc.civ. un motiv de apel d e ordine publică, respectiv, nesocotirea de către prima instanță a dispozițiilor art. 129 alin. 6.proc.civ. decurgând din schimbarea de către instanța fondului a obiectului și temeiului juridic ale cererii deduse judecății, consecința acestei nesocotiri atrăgând incidența în cauză a prevederilor art. 297 alin. 1.proc.civ. respectiv, nejudecarea fondului cauzei de către prima instanță.
Examinând apelul reclamantului prin prisma acestui motiv de apel d e ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata sumei de 490.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru arestarea și internarea ilegală în Secția de Psihiatrie a Spitalului din S M, timp de 49 de zile, în perioada 17.05.1988-04.07.1988, câte 10.000 Euro pentru fiecare zi de detenție - internare - tortură; obligarea aceluiași pârât la plata sumei de 240.000 Euro pentru cei 20 de ani de hărțuire continuă, din 1988 și până în prezent, prin înscenări organizate de, poreclită oficial Poliție, și mușamalizate la fel ca în perioada comunistă de către instanțele de judecată, câte 12.000 Euro pentru fiecare an.
În motivarea cererii introductive de instanță reclamantul a expus, din perspectiva viziunii proprii, condițiile în care a fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului din S M, precum și motivele pentru care, în opinia reclamantului, acesta a fost supus unei hărțuiri continue timp de peste 20 de ani, prin înscenarea unor dosare penale de către Poliție.
Din expunerea detaliată a motivelor pe care se întemeiază cererea reclamantului rezultă neîndoielnic că reclamantul pretinde obligarea Statului Român la despăgubiri pentru prejudiciile morale, psihice și fizice ce i-au fost cauzate de internarea sa în Secția de Psihiatrie a Spitalului din S M, respectiv, de pretinsa hărțuire continuă de peste 20 de ani.
Din modul în care a fost redactată cererea introductivă de instanță și din modul în care au fost expuse considerentele pentru care, în opinia reclamantului, acestuia i se cuvin despăgubiri cu titlu de daune morale și materiale, rezultă evident că temeiul juridic al cererii reclamantului - chiar dacă reclamantul nu a invocat expres un anumit text legal în fundamentarea pretențiilor sale -, este răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 998-999.civ.
Nicăieri în cuprinsul cererii introductive de instanță, și nici ulterior, pe parcursul soluționării cauzei la fond, reclamantul nu a invocat ca temei al cererii sale prevederile art. 504.proc.pen. ci, dimpotrivă, a susținut constant că Statul Român este vinovat pentru prejudicierea sa morală și fizică și, în consecință, este îndreptățit la a primi despăgubiri pentru acest prejudiciu.
Drept urmare, instanța de fond era datoare să analizeze cererea reclamantului din perspectiva dispozițiilor art. 998-999.civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv, să verifice dacă, raportat la cele invocate de reclamant în cuprinsul cererii sale, în cauză sunt sau nu întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998-999.civ.
Potrivit art. 129 alin. 6.proc.civ. în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin urmare, indiferent de modul în care reclamantul a înțeles să-și formuleze acțiunea - cu o mai mică sau mai mare acuratețe juridică -, și indiferente dacă reclamantul a înțeles sau nu să invoce în susținerea cererii sale un anumit temei juridic, instanța este obligată să se pronunțe strict asupra pretențiilor deduse judecății de către reclamant prin cererea introductivă de instanță, nefiindu-i permis judecătorului, cu încălcarea principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, să schimbe obiectul ori temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
Singurul care poate dispune de proces este reclamantul, el este singurul care poate eventual să-și precizeze cererea de chemare în judecată, și aceasta doar în condițiile art. 132.proc.civ. și singurul care este îndreptățit, în aceleași condiții, să invoce temeiul juridic pe care își fundamentează pretențiile deduse judecății.
Din această perspectivă mai sus evocată, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, întemeiată pe prevederile art. 504.proc.pen. deși, în niciun moment pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță, reclamantul nu a invocat în susținerea cererii sale aceste dispoziții ale art. 504.proc.pen. prima instanță procedând în mod nelegal la schimbarea obiectului și al temeiului juridic ale cererii deduse judecății.
Este știut faptul că, prin prisma art. 129 alin. 2, 4 și 5.proc.civ. judecătorul este îndreptățit să lămurească împrejurările de fapt și de drept ale cauzei și să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale, el putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, însă, toate aceste prerogative pot fi exercitate de către judecător doar prin raportare strictă la obiectul cererii deduse judecății.
Prin urmare, respingând acțiunea reclamantului pe motiv că acesta nu și-a dovedit pretențiile în condițiile art. 1169.civ. raportat la art. 504.proc.pen. prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, prin necercetarea fondului cauzei deduse judecății și prin încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 2, 4, 5 și 6.proc.civ.
Așa fiind, Curtea constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 297 alin. 1.proc.civ. impunându-se admiterea apelului, desființarea în întregime a sentinței apelate, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Maramureș, urmând ca în rejudecare să se analizeze cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor art. 998-999.civ. iar nu ale art. 504.proc.pen. instanța de rejudecare, în conformitate cu art. 129 alin. 2, 4 și 5.proc.civ. urmând să administreze probele pe care le va considera necesare pentru verificarea îndeplinirii în speță a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 982 din 22.10.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Maramureș.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - --- - - -
Red./dact.MM
6ex./26.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop
