Eroare judiciara. Speta. Decizia 126/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/A/2008
Ședința publică din 9 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Traian Dârjan
JUDECĂTOR 2: Tania Antoaneta Couți
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de reclamantul - și de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 810 din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data de 09.05.2008, apelantul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul de registratură a instanței, concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.810 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dos.nr-, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul -, împotriva pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretențiilor.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantului cheltuieli parțiale de judecată, în sumă de 35 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.18 din 10.12.1952 a Tribunalului Militar Teritorial T, reclamantul - a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acte preparatorii la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzut de art.267 alin.penultim pen. Reclamantul fost arestat la data de 3.04.1952 și eliberat la data de 8.10.1955.
Prin sentința penală nr.384 din 19.02.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dos.nr-, a fost admisă în principiu și în fond cererea de revizuire formulată în baza art.403 alin.3 pr.pen.împotriva sentinței penale nr.18/10.12.1952 a Tribunalului Militar Teritorial T, care a fost anulată în baza art.405 alin.1 pr.pen.în privința revizuientului și în rejudecarea cauzei, în baza art.11 pct.2 rap.la art.10 lit.a) pr.pen. revizuientul a fost achitat pentru săvârșirea delictului de acte preparatorii în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Prima instanță a mai reținut prin prisma art.504 alin.1 și art.505 alin.1, 2 și 4 pr.pen. că în privința reclamantului s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.18/1952. Din moment ce legiuitorul face referire la achitare fără alte condiționări, susținerea pârâtului că situația reclamantului nu se încadrează în teza prevăzută de art.504 alin.1 pr.pen. pentru că admiterea cererii de revizuire a fost determinată de descoperirea unor fapte noi neavute în vedere de instanță la momentul condamnării este lipsită de temei, căci acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Or reclamantul este îndreptățit să obțină despăgubiri bănești pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate prin condamnarea suferită pe nedrept.
Verificând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada existenței sau întinderii prejudiciului material pretins. Acesta a susținut că la momentul arestării, el era singurul întreținător al familiei, motiv pentru care după arestarea lui situația financiară a familiei sale s-a înrăutățit considerabil. Din copia carnetului de muncă a rezultat că reclamantul s-a încadrat în muncă în anul 1958, ceea ce înseamnă că la data arestării nu muncea, ci era student la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Institutului "" Întrucât reclamantul nu era întreținătorul familiei la momentul arestării, nu poate pretinde că arestarea sa a lipsit familia de mijloacele necesare traiului. Totodată el nu poate pretinde că arestarea lui a dus la pauperizarea familiei, la îmbolnăvirea surorii lui din cauza malnutriției și a condițiilor proaste de viață și a decesului acesteia.
Reclamantul a pretins că bolile contractate în timpul perioadei de executare a pedepsei s-au manifestat toată viața, afectându-i condițiile de muncă și de viață, în dovedirea susținerilor lui depunând la dosar bilete de ieșire din spital. Aceste acte medicale confirmă existența diagnosticului invocat de reclamant, însă ele sunt emise în anii 2000-2002, când reclamantul avea peste 70 de ani, dar nu dovedesc că bolile au început să se manifeste în urmă cu peste 50 de ani.
De asemenea, reclamantul a arătat că pedeapsa aplicată pe nedrept i-a întârziat cu 10 ani obținerea diplomei universitare, însă susținerea acestuia este, întrucât din cuprinsul adeverinței eliberate de Institutul a rezultat că reclamantul fost reînmatriculat în următorul an școlar după eliberarea lui din penitenciar. A fost eliberat la data de 8.10.1955, iar prin Ordinul Ministrului Învățământului nr.122/C1/03.01.1956 i s-a aprobat reînmatricularea în anul III al Facultății de Medicină Veterinară, după care la data de 23.07.1958 a fost exmatriculat pentru faptele săvârșite în anul 1956 în timpul revoltelor din Ungaria, care nu au legătură cu condamnarea pentru care a fost achitat.
Prin urmare, condamnarea dispusă prin sentința penală nr.18/1952, i-a întârziat pregătirea profesională a reclamantului numai între momentul arestării și C al reînmatriculării ce a avut loc în anul 1956, orice altă întârziere neputând fi pusă pe seama acestei sancțiuni. Eventualele diferențe dintre remunerația pe care reclamantul a obținut-o prestând munci necalificate și cea pe care ar fi obținut-o având diploma universitară de medic veterinar în perioada 1956-1965, constituie un prejudiciu ce nu se află în strânsă legătură de cauzalitate cu condamnarea pentru care a fost achitat.
Același reclamant a mai susținut că pedeapsa executată pe nedrept i-a afectat pensia, întrucât stagiul de cotizare i-a fost stabilit numai la 30 de ani, în loc de 45 de ani cât este înscris în carnetul de muncă, adică perioada cuprinsă între anul 1958 când s-a încadrat în muncă și anul 1993 când s-a pensionat, astfel încât a pierdut 15 ani din cauza condamnării politice. Dar reclamantul este în eroare, deoarece perioada de 30 de ani reprezintă stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului anual potrivit art.41 din 4 din Lege anr.19/2000.
În cauză au fost administrate și probe testimoniale. Martorii și au arătat că pentru reclamant, condamnarea suferită a constituit o pentru el în obținerea unor funcții de conducere la care ar fi fost îndreptățit potrivit abilităților lui profesionale.
Reclamantul a dovedit că nedreapta condamnare penală i-a afectat cariera profesională și nivelul veniturilor salariale, întrucât în mod evident o funcție de conducere i-ar fi adus un salariu mai mare decât C obținut într-o funcție de execuție. Dar reclamantul nu a probat întinderea exactă a acestui prejudiciu, nici împrejurarea că întreg prejudiciul s-ar afla în raport de cauzalitate doar cu acea condamnare. Apoi reclamantul beneficiază din anul 1993, de drepturile conferite de Decretul-lege nr.118/1990.
În consecință, prima instanță a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale în sumă de 50.000 euro și a respins capătul de cerere referitor la daunele materiale în sumă de 500.000 euro.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul.
În apelul declarat de reclamantul -, s-a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii și în consecință obligarea pârâtului la plata cu titlu de daune materiale determinate prin sentința penală de condamnare cu caracter politic și punerea ei în executare și a sumei de 500.000 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată integrale în fond și în apel.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că sentința atacată este parțial netemeinică și nelegală, în condițiile în care i s-a respins integral capătul de cerere privind daunele materiale, pe motiv că nu a făcut dovada prejudiciului material suferit prin condamnare și nici prin executarea pedepsei închisorii, acordându-i-se exclusiv daune morale.
Or așa cum a dovedit cu înscrisuri și martori, în perioada în care a fost arestat, reclamantul era singurul întreținător al familiei lui, tatăl său fiind și el condamnat politic, în timp ce mama sa nu putea presta decât periodic diferite munci necalificate, în timp ce sora lui din cauza lipsurilor materiale, a decedat.
Prima instanță nu a luat în considerare prejudiciul cert cauzat prin lipsirea lui de posibilitatea efectivă de a munci și realiza venituri în perioada detenției de 3 ani și 6 luni.
Chiar dacă era student în momentul arestării, el presta diferite munci și realiza venituri. Este vorba de un prejudiciu nerealizat, un câștig cert, real, posibil și foarte probabil de obținut.
Însăși faptul lipsirii de libertate timp de 3 ani și 6 luni, pentru reclamant a însemnat întârzierea corespunzătoare a absolvirii facultății și încadrării lui în muncă pentru obținerea de venituri. Acesta este un cert prejudiciu material, posibil și ușor de cuantificat.
Hotărârea apelată este profund nedreaptă, deoarece în mod absolut aberant s-a afirmat că această condamnare cu caracter politic nu ar fi avut și alte consecințe asupra existenței lui și implicit asupra prejudiciului material cert determinat din această marginalizare profesională și socială. Este notorie etichetarea pe care o aveau toți cei care suferiseră astfel de condamnări de foști deținuți politici și consecințele acelui statut.
Reclamantul a mai susținut că a dovedit cu probe certe prejudiciul suferit prin refuzul încadrării și promovării lui profesionale. Pretinsele compensații de care ar fi beneficiat din partea Statului Român, sunt nesemnificative în raport cu dauna efectiv cauzată în decursul întregii lui existențe.
Prin completarea motivelor de apel depuse la dosar 9-11, reclamantul-apelant a descris amănunțit evenimentele principale din viața sa, arătând că a început să lucreze încă din anul 1949, obținând venituri din muncă pentru el și familia lui, de care nu a mai beneficiat ca urmare a arestării și condamnării pe nedrept.
În timpul detenției, reclamantul a suferit pedepse corporale, a fost supus la munci grele, înfometat și a trăit în frig, ceea ce i-a declanșat o serie de boli care s-au acutizat cu trecerea anilor.
În apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, iar în subsidiar diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.
În motivarea apelului său, pârâtul a susținut că raportat la condițiile admiterii acțiunii, repararea pagubei conform art.504 alin.1 pr.pen. și la temeiul admiterii acțiunii în revizuire formulate de reclamant în care s-a pronunțat sentința penală nr.384/2007, nu sunt întrunite condițiile care să îi dea dreptul reclamantului la repararea pagubei, întrucât în speță nu este vorba de o eroare judiciară. Cererea de revizuire a fost admisă pe temeiul art.394 lit.a) pr.pen. respectiv pentru că "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". În speță nu poate fi vorba de o eroare judiciară care să-i dea reclamantului dreptul la despăgubiri, întrucât tribunalul militara soluționat corect cauza și a hotărât condamnarea lui - în acord cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată și raportat la starea de fapt existentă în acel moment.
Cu privire la cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri morale, pârâtul-apelant a susținut că este disproporționat în raport cu argumentele pe care a reușit să le probeze și din care rezultă gradul în care drepturile personale nepatrimoniale garantate de Constituție i-au fost afectate.
Potrivit doctrinei, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative în plan fizic, psihic, importanța valorilor materiale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
Referitor la suferințele pe plan fizic, reclamantul a susținut că bolile contactate în timpul perioadei de executare a pedepsei, s-au manifestat toată viața, afectându-i condițiile de muncă și viață. Biletele de ieșire din spital din anii 2000-2002, nu probează că momentul de debut al acestor boli este cu 50 de ani în urmă.
În ceea ce privește afectarea situației familiale, reclamantul a pretins că la momentul arestării era singurul întreținător al familiei, motiv pentru care situația financiară a familiei sale s-a înrăutățit considerabil. Întrucât din copia carnetului de muncă a rezultat că reclamantul s-a încadrat în muncă în anul 1958, acesta nu poate pretinde că arestarea sa a lipsit familia de mijloacele necesare traiului.
În privința dreptului la instruire, întârzierea poate fi reținută doar pentru perioada cuprinsă între momentul arestării și C al reînmatriculării.
În acest context, pârâtul a considerat disproporționată aprecierea instanței, potrivit căreia suma de 50.000 euro este rezonabilă.
Reclamantul - apelant -, a depus și concluzii scrise la dosar 18-20, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârât, admiterea apelului reclamantului și schimbarea sentinței în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune materiale.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Reclamantul - a fost condamnat prin sentința nr.18 din 10 decembrie 1952 pronunțată de Tribunalul militar teritorial T în dos.nr.30/1952, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare corecțională, în baza art.267 pen.combinat cu art.25 pct.II, art.304 și art.463, pentru săvârșirea delictului de pregătire a actelor preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Prin sentința penală nr.384 din 12 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dos.nr-, în baza art.403 alin.3 pr.pen.s-a admis în principiu și în fond cererea de revizuire formulată de revizuientul - împotriva sentinței penale nr.18/10.12.1952, pronunțată de fostul Tribunal militar teritorial Timișoara, iar în temeiul art.406 alin.1 pr.pen. a fost anulată hotărârea judecătorească sus-menționată în privința revizuientului și în rejudecarea cauzei în baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) pr.pen. l-a achitat pe revizuient pentru săvârșirea delictului de acte preparatorii în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat.
Conform art.504 alin.1 pr.pen. persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Această ipoteză a normei juridice este îndeplinită în speță, întrucât prin sentința nr.18/1952 a Tribunalului militar teritorial Timișoaraa fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională, din care a executat 3 ani și 6 luni, iar prin sentința penală nr.384/2007 a Judecătoriei Arad rămasă definitivă, s-a rejudecat cauza, iar reclamantul a fost achitat.
Față de această situație, susținerea pârâtului - apelant că acțiunea reclamantului trebuia respinsă în totalitate, deoarece nu a fost vorba de o eroare judiciară, nu are niciun temei legal, din moment ce a existat o condamnare executată efectiv, iar în urma rejudecării a fost anulată sentința de condamnare și s-a dispus achitarea.
Prima instanță nu a reținut că Tribunalul militar teritorial T ar fi fost în eroare atunci când a pronunțat sentința nr.18/1952, care a fost într-adevăr conformă cu dispozițiile penale edictate de statul acelei perioade, numai că întregul sistem din acel timp a fost unul abuziv, care nu a respectat drepturile fundamentale ale omului, motiv pentru care a și fost admisă cererea de revizuire, anulată sentința de condamnare și achitat reclamantul.
Art.504 pr.pen.a instituit răspunderea statului pentru arestarea pe nedrept a unei persoane, fără să se facă o distincție între prejudiciul material și moral. Dar în temeiul acestui text legal, pot fi acordate atât daune materiale, cât și daune morale, cu condiția dovedirii lor.
În privința acordării daunelor morale și a cuantumului acestora, în mod just a apreciat prima instanță că față de durata pedepsei executate efectiv, de 3 ani și 6 luni, privarea de libertate i-a afectat reclamantului pregătirea profesională, fiind arestat la vârsta de 23 de ani când era student în anul III la Facultatea de Medicină Veterinată, i-a fost răpită libertatea prin smulgerea lui din sânul familiei greu încercate, cu tatăl arestat și sora bolnavă iar ulterior decedând, inoculându-i sentimentul de neputință și disperare față de membrii familiei lui.
După ce reclamantul a fost eliberat din penitencirar, vârsta de continuare a studiilor și de întemeiere a familiei au fost decalată, iar stigmatul închisorii nu i-a permis să acceadă în funcțiile la care l-ar fi îndreptățit sârguința depusă, capacitatea și meritele profesionale, aspecte ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din declarațiile de martori.
În concluzie, daunele morale au constat în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
În funcție de aceste criterii, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei în echivalentul lor în lei în favoarea reclamantului de către prima instanță, reprezintă o sumă rezonabilă, în măsură să le acopere și să le compenseze.
Reclamantul a mai solicitat prin acțiunea introductivă de instanță, obligarea pârâtului și la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune (despăgubiri) materiale.
Din adeverința eliberată de Direcția Regionalei CFR C la 8 august 1949, fila 12 dosar recurs, rezultă că " student este în serviciul CFR în calitate de contabil la Cantina Regionalei CFR C", având un salariu brut de 6.968 lei. Prin acest înscris, coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de apel reține că reclamantul era încadrat în muncă la data arestării lui, astfel că a fost lipsit de veniturile pe care le-ar fi putut realiza în perioada detenției de 3 ani și 6 luni.
Luând în calcul salariul minim pe economia națională din prezent și înmulțit cu 42 de luni, cât a fost deținut reclamantul pe nedrept, instanța de apel apreciază că reclamantul a suferit și o pagubă materială reprezentând echivalentul a 10.000 euro.
Celelalte susțineri ale reclamantului: faptul că la data arestării era întreținător al familiei, întârzierea absolvirii facultății și finalizării pregătirii lui profesionale, precum și cuantumul mai redus al pensiei stabilite ca urmare a reluării în calcul a perioadei de 3 ani și 6 luni, nu sunt întemeiate și prin urmare nu sunt în măsură să ducă la stabilirea unor despăgubiri materiale mai mari decât echivalentul sumei de 10.000 euro în favoarea reclamantului.
Reclamantul beneficiază de unele drepturi acordate în baza Decretului-lege nr.118/1990.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 pr.civ. se va admite în parte apelul reclamantului împotriva sentinței, care va fi schimbată în parte, în sensul că va fi obligat pârâtul să îi plătească recamantului echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune materiale.
La prima instanță, reclamantul a dovedit 10 bis, că a ocazionat cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, astfel că față de admiterea în parte a acțiunii, i se vor acorda cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, în loc de 35 lei cât i-a acordat tribunalul.
În baza art.296 pr.civ. se va respinge apelul pârâtului ca nefondat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Reclamantul - apelant a solicitat cheltuieli de judecată și în apel, însă nu a făcut dovada plății lor, mențiunea de pe împuternicirea avocațială aflată la fila 4, nefiind concludentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D
Admite în parte apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.810 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pârâtul să îi plătească reclamantului echivalentul în lei a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune materiale.
Obligă pârâtul să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în primă instanță în sumă de 500 lei, în loc de 35 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - --- - - -
Red.DT: 09.05.2008
Dact.CA: 12.05.2008 - 6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Tania Antoaneta Couți
