Eroare judiciara. Speta. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia Nr. 132/Ap
Completul compus din:
Ședința publică din 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
Grefier - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, d-na, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, reclamantul - și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de B -, împotriva sentinței civile nr. 201/3 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 30 octombrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constatată că prin sentința civilă nr.201/3 iulie 2009 Tribunalului Brașov, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în prezent deținut în Penitenciarul Codlea, cu domiciliul ales în B,-, -. A,. 6 la sediul Cabinetului de Avocat, reprezentat în instanță de avocat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul ales la sediul reprezentantului convențional, situat în B,- și, în consecință:
A obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamant.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Ordonanța emisă la data de 24.05.2004, organele poliției data de 24.05.2004, au dispus reținerea reclamantului pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. La adoptarea acestei soluții s-a reținut că, infracțiunea reținută în sarcina reclamantului constă în aceea că, în noaptea de 21/22 05.2004, a sustras prin escaladare, din incinta hotelului din B bunuri în valoare de cca 10.000 Euro.
temeinice ale vinovăției constau în faptul că, cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate și ridicate un număr de 3 urme papilare prevalate de pe o bară de țeavă metalică situată în partea inferioară a unui balcon situat la etajul 1, aferent camerei în care au fost cazate părțile vătămate.
Prin adresa nr. 5651/24.05.2004 a Poliției Municipiului B- Biroul Criminalistic s-a stabilit că toate cele trei urme papilare au fost create de învinuitul.
Prin încheierea ședinței publice din data de 01.06.2004, Judecătoria Brașova admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și, în consecință, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 20 de zile.
Prin încheierea ședinței publice din data de 7.10.2004, Judecătoria Brașova dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura de a nu părăsi localitatea
Prin încheierea ședinței publice din data de 06.09.2007, Judecătoria Brașova dispus înlocuirea măsurii obligării de nu părăsi Municipiul B cu măsura de a nu părăsi România decât cu acordul instanței de judecată.
Prin sentința penală nr. 2087/14.12.2007, Judecătoria Brașova dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2lit.a și a celor ale art. 10 alin. (1) lit. c Cod procedură penală.
Prin decizia penală nr. 146/17.06.2008, Tribunalul Brașova admis apelul astfel declarat cu consecința schimbării sentinței apelate și condamnării inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Martorul a declarat, cu ocazia audierii sale, că, în anul 2002, reclamantul a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, ulterior fiind achitat, iar, în anul 2004, fost, din nou arestat, iar, ulterior, față de acesta a fost luată măsura interzicerii de a părăsi
De asemenea, cu ocazia audierii sale, martorul a declarat că, atât reclamantul, cât și părinții acestuia sunt de penticostal, astfel că, au fost foarte afectați de măsurile pe care organele de urmărire penală și instanțele de judecată le-au luat față de reclamant, precum și de atitudinea pe care vecinii lor au avut- față de ei ca o consecință a acestor măsuri.
Din declarația martorului, rezultă că, de data la care instanțele judecătorești au luat față de acesta măsurile preventive ale arestării și interdicției de a părăsi Municipiul B, reclamantul a lucrat, fără forme legale, în domeniul amenajărilor interiore și la un atelier în care se confecționau obiecte de cult.
Din declarația martorului, reiese că, în prezent, reclamantul se află încarcerat la Penitenciarul Codlea, unde execută o pedeapsă definitivă, și că,atitudinea colegilor de detenție, precum și atitudinea acestuia s-au schimbat, el nemaifiind supus unor tratamente umilitoare.
Art. 504 alin (2) din Codul d e procedură penală stipulează că "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare", iar alin (3) și (4) ale aceluiași articol prevăd că "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de liberate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin 1 lit.
În ceea ce privește prejudiciul moral reclamat, tribunalul reține că, o cuantificare exactă a acestuia nu poate fi realizată. Ținând seama de criteriile instituite de art. 505 din Codul d e procedură penală, instanța constată că, măsurile preventive, ce au fost luate față de reclamant în cursul procesului penal au fost de natură să afecteze viața socială și familială a acestuia.
Sub acest aspect, tribunalul constată, din analiza actelor și lucrărilor dosarului că, la momentul în care, instanțele judecătorești au luat față de reclamant măsura arestării preventive ele au reținut la adoptarea soluției lor materialul probator, ce a fost administrat până la momentul sesizării lor cu propunerea de arestare preventivă, astfel cum rezultă din considerentele expuse cu ocazia analizării stării de fapt.
Pe măsura completării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, instanțele judecătorești, constatând că sunt indicii care pun sub semnul îndoielii participarea reclamantului la săvârșirea faptei penale de care a fost acuzat, au înlocuit măsura preventivă privativă de libertate cu măsuri preventive neprivative de liberate, iar, în momentul în care au constatat că nici menținerea acestora nu se mai impune, le-au revocat.
De asemenea, la cuantificarea daunelor solicitate,instanța va avea în vedere și faptul că, reclamantul nu a produs probe de natură a face credibilă susținerea potrivit căreia măsurile preventive, ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal, i-au afectat viața profesională, întrucât, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, această parte nu a lucrat, cu forme legale, anterior datei arestării sale preventive, neexistând dovada că, exercita,în mod legal, la data arestării preventive, o profesie.
În ceea ce privește posibilitatea de a obține un loc de muncă în străinătate, tribunalul constată că, aceasta este o simplă afirmației a reclamantului, care nu a putut produce dovezi de natură să ateste că, i-a fost făcută o propunere concretă de a lucra, în mod legal, în străinătate, propunere pe care să nu o fi putut onora din cauza măsurilor preventive ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește susținerea pe care reclamantul a făcut-o în sensul că, măsurile preventive, ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal, au determinat anularea unei căsătorii pe care intenționa să o realizeze, instanța constată că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât, probele administrate în cauză nu sunt de natură a dovedi existența unei posibilități reale de căsătorie și nici că aceasta a fost anulată din cauza invocată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
In dezvoltarea motivelor de apel reclamantul arată ca suma acordată cu titlu de despăgubire este disproporționată în raport de numeroasele traume fizice și morale pe care le-a suferit în urma abuzurilor organelor de urmărire penală și de durata procesului penal.
Considerentele sentinței analizează inutil și nejustificat momentul dispunerii măsurii privative de libertate împotriva reclamantului, făcându-se abstracție de prevederile cuprinse în normele de procedură penală și în Constituție.
La aprecierea sumei acordate cu titlu de daune morale, Tribunalul Brașov în mod nelegal nu a luat în considerare și măsura preventivă restrictivă de libertate, ulterioară arestării.
Apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin invocă prin motivele de apel excepția de tardivitate a formulării acțiunii în temeiul art. 506 al. 2 Cod procedură penală precum și inadmisibilitatea acțiunii, întru-cât nu sunt îndeplinite condițiile privitoare la existența unui prejudiciu cert și a unei hotărâri de achitare survenită ulterior ca urmare a rejudecării cauzei.
In cererea de apel sunt invocate dispozițiile CEDO, care reglementează situațiile de privare de libertate licită, considerându-se că în speță măsura arestării a avut un caracter legal, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile acordării dreptului la reparație.
Legat de cuantumul pretențiilor, pe lângă faptul că sunt exagerate, sunt și nedovedite. In stabilirea prejudiciului moral se au în vedere criterii ce țin de personalitatea reclamantului, de daunele morale suferite și de felul în care au fost lezate anumite valori morale în plan socioprofesional, afectiv, sănătate, viață privată.
Prin apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov soluția primei instanțe este criticată prin prisma art. 504 al. 2 și 3 Cod procedură penală și a probelor administrative în cursul judecății, având în vedere că întreaga argumentație juridică a soluției de achitare are la bază principiul in dubio pro reo care a fost valorificat în favoarea inculpatului, actualmente reclamant.
In cauză reclamantul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat de pârâtul
Examinând sentința atacată prin prisma criteriilor din apel, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția de tardivitate a formulării acțiunii, invocată în apel d e către Ministerul Finanțelor Publice prin B, se constatat în raport cu dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, că reclamantul avea deschisă calea promovării unei acțiuni numai de la data rămânerii definitive a soluției de achitare care corespunde datei de 26.02.2009, dată la care s-a pronunțat decizia penală nr. 146 Curții de Apel Brașov. In raport de această dată prezenta cerere a fost promovată în termenul instituit de lege de 18 luni astfel că excepția de tardivitate este neîntemeiată.
In ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, fată de temeiul cererii de chemare în judecată și de prevederile cuprinse în dispozițiile art. 504, 505 și 506 Cod procedură penală, cererea este admisibilă, deoarece se constituie într-o acțiune pentru care reclamantul are deschis accesul la o instanță de judecată.
Cu privire la fondul pretențiilor formulate de reclamant, criticile invocate de Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sunt fondate.
Prima instanță a reținut că aplicabilitatea dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală, pe care s-a întemeiat acțiunea reclamantului este circumscrisă fie unei condamnări definitive, a cărei neegalitate a fost constatată în urma exercitării cailor de atac, fie unei arestări survenite în cursul procesului penal (în faza urmăririi penale sau a judecății).
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 Cod procedură penală raportat la art. 52 al.3 din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzare prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Caracterul nelegal al măsurii privative de libertate a fost dovedit în cauză deoarece, la momentul arestării preventive dispuse față de apelantul reclamant existau indiciile temeinice prevăzute de art.143 din Codul d e procedură penală, în sensul existenței unor urme papilare la locul de unde s-au sustras bunurile coroborate cu cele concluzionate de raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și care relevau vinovăția acestuia.
De altfel argumentația juridică a soluției de achitare a avut la bază principiul in dubio pro reo, care a fost valorificat în favoarea reclamantului. Ca urmare privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare. Existența unor indicii temeinice față de persoana reclamantului au fost apreciate în funcție de probele existente la acel moment, prin raportare la prevederile Codului d e procedură penală care reglementează condițiile masurilor privative de libertate și la dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aplicabile în speță.
Acest articol, care consacră dreptul la libertate și siguranță prevedere că "orice persoană are dreptul la libertate, siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale.) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune.
Astfel, atât în raport cu dispozițiile Codului d e procedură penală, ale hotărârilor juridice penale pronunțate în cauză și ale art. 5 din CEDO, măsura privatoare de libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind legală.
Faptul că ulterior, în cursul judecării cauzei, în fața instanței au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt, decât cele aflate inițial la dispoziția organelor de urmărire penală nu sunt de natură a influența caracterul legal al măsurii privative de libertate.
In ceea ce privesc daunele morale criticate atât în apelul reclamantului cât și în apelul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B se constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de acordare în raport cu dispozițiile art. 505 al.1 și 2 Cod procedură penală și a criteriilor ce țin de persoana reclamantului, de felul în care au fost lezate valorile morale pe plan socioprofesional, de familie, sănătate, viață privată.
Susținerile reclamantului potrivit cărora, măsurile preventive ce au fost luate față de el în cadrul procesului penal i-ar fi afectat viața profesională, prin imposibilitatea de a obține un loc de muncă în străinătate, anularea căsătoriei pe care intenționa să o realizeze, afectarea stării de sănătate, sunt simple afirmații nedovedite prin probe de natură face credibile aceste susțineri.
Apelantul reclamant este cunoscut cu antecedente penale, iar din materialul probator administrat rezultă că ulterior datei arestării preventive, nu exercită nici o profesie.
Având în vedere că prin ordonanța procurorului sau prin hotărâre judecătorească nu s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării luată față de reclamant, instanța reține că arestarea acestuia a fost legală, astfel încât criteriile privind cuantumul prejudiciului moral este nefondat.
In temeiul considerentelor expuse mai sus, apelul declarat de reclamantul va fi respins, iar apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a Statului Român prin vor fi admise, în sensul modificării sentinței apelate și a respingerii acțiunii civile formulată de reclamant ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 201/3.07.2009a Tribunalului Brașov.
Admite apelurile declarate de apelanții Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin B împotriva sentinței civile nr. 201/3.07.2009 a Tribunalului Brașov pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin
Înlătură dispoziția cu privire la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 24.11.09
Dact. GG - 3.12.09
5 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Camelia Juravschi
