Eroare judiciara. Speta. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2562/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 140
Ședința publică de la 2.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentant de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul reclamant, de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1477 din 02.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - acțiune în pretenții (reparare prejudiciu erori judiciare).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul reclamant personal și asistat de avocații G, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.01.2009, eliberată de Baroul București (fila 25 dosar) și, în baza împuternicirii avocațiale, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, consilierul juridic pentru apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depusă la dosar (fila 26 dosar), lipsind apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul G, în calitate de reprezentant al apelantului reclamant, depune la dosar, în original, chitanța privind achitarea sumei de 700 lei, reprezentând onorariu pentru consilierul parte.
Avocatul, în calitate de reprezentant al apelantului reclamant, invocă excepția lipsei calității de reprezentant a domnului procuror, ce a semnat ca procuror șef secție, față de împrejurarea că nu acest procuror a participat la ședința de judecată de la 25.09.2008, când dosarul a rămas în pronunțare. În plus, consideră că motivele de apel trebuiau semnate și de Prim Procuror.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea excepției lipsei calității de reprezentant în ceea ce privește persoana semnatară a motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 504 și urm. din Codul d e procedură penală, care reglementează răspunderea statului pentru soluționarea cauzelor având ca obiect repararea prejudiciului în situația unei condamnări pe nedrept, se judecă cu participarea obligatorie a procurorului. Motivele de apel au fost formulate de procurorul de ședință, care și-a îndeplinit obligația potrivit dispozițiilor art. 45 din Codul d e procedură civilă.
Avocatul apelantului reclamant solicită a se constata că, reprezentantul Ministerului Public, în mod eronat susține că această obligativitate nu ar incumba instituției Parchetului. Excepția invocată viza faptul că procurorul care a formulat motivele de apel nu este și cel care a participat la ședința de judecată.
Reprezentantul apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Curtea, după deliberare, asupra excepției lipsei calității de reprezentant, constată că, deși domnul procuror nu a participat la judecarea în primă instanță, are calitatea de procuror - șef secție, iar motivele de apel sunt formulate sub antetul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, astfel încât, în baza legii 304/2004, apreciază că acest procuror avea calitatea de reprezentant a instituției apelante și putea angaja prin semnătura sa consecințele juridice ale căii de atac exercitate, având în vedere faptul că art. 68 din lege nu restrânge sfera procurorilor, doar la cei ce au participat la ședințele de judecată respective, iar conform art. 95 al.3 din lege, repartizarea dosarelor nu se face obligatoriu după criteriul participării la ședința de judecată a procurorului căruia i s-a repartizat lucrarea.
La întrebarea expresă adresată de instanță apelantului reclamant, acesta, prin domnii avocați, arată că mai solicită doar administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele deja depuse la dosar și nu mai doresc administrarea nici unei alte probe în cauză, în ceea ce-i privește.
Curtea, raportat și la mențiunile din motivele de apel, ia act de această poziție procesuală expresă.
Reprezentantul apelantului Ministerul Finanțelor Public, având cuvântul, arată că nu are alte probe de administrat. E de acord cu probele solicitate de reclamant.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are alte probe și este de acord cu probele reclamantului.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 295 din Codul d e procedură civilă, raportate la cele ale art. 292 din Codul d e procedură civilă și art. 167 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru apelantul, probă deja administrată.
Curtea, având în vedere că părțile nu mai au cereri prealabile de formulat și nici alte probe de propus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul G, în calitate de reprezentant al apelantului reclamant, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, având în vedere următoarele considerente:
În mod corect, instanța de fond a constatat că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 504 din Codul d e procedură penală și ale răspunderii civile delictuale, față de prevederile art. 998 din Codul civil. Potrivit art. 48 al.3 din Constituție, statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare și, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. 45/1998, principiul responsabilității Statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale, trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, se impunea repararea integrală de către stat a pagubei suferite de reclamatul, având în vedere că acesta a fost privat de liberate în mod abuziv, cu încălcarea prezumției de nevinovăție, fiind în stare de detenție o perioadă de 679 de zile și aflat în stare de cercetare penală timp de 1672 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Parchetul este cel care i-a produs reclamantului prejudicii morale și materiale, prin trimiterea acestuia în judecată, iar dacă se făcea o corectă încadrare a faptei, astăzi, nu se mai ajungea în această situație. Urmare a arestării și cercetării reclamantului, s-a ajuns la pierderea realizării de venituri și profit din activitatea societății comerciale, efectuarea de importante cheltuieli pe perioada cercetării penale și a judecății, deplasarea familiei la locul de deținere, suferința fizică și psihică a reclamantului pe perioadele menționate, alterarea și pierderea demnității, onoarei și poziției sociale personale în societate, întreruperea activității didactice a soției, care s-a îmbolnăvit datorită situației create.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
La interpelarea instanței, apelantul, precizează personal că, în prezent, realizează venituri din activitatea pe care o prestează în cadrul firmei pe care o deține, în calitate de asociat unic, iar în ceea ce o privește pe soția sa, arată că aceasta nu și-a mai reluat activitatea profesională didactică, însă lucrează în cadrul aceleiași firme, în calitate de administrator.
Avocatul, în calitate de reprezentant al apelantului reclamant, apreciază că, în această materie operează principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală. În ceea ce privește cuantificarea daunelor morale, nu se poate face practic o evaluare exactă, având în vedere că libertatea umană, suferința psihică și fizică, demnitatea omului sunt inestimabile.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, apreciază că instanța de fond, în mod greșit a diminuat suma solicitată de reclamant, care din punctul său de vedere este justificată și dovedită, având în vedere că partea a fost asistată de avocați în cele două cicluri procesuale, în faza de cercetare penală, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acest sens, invocă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora, cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale, sunt întemeiate.
Cu privire la apelurile declarate de Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestora ca nefondate, considerentele anterioare justificând această soluție.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în cuantum 500 lei, potrivit chitanței nr. 3 din 10.01.2009, pe care o depune la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că, este adevărat că răspunderea statului este reglementată de dispozițiile art. 504 al.1 și 2 din Codul d e procedură penală, potrivit cărora persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
În speța de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 504 al.2 din Codul d e procedură penală, invocat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în apelul acestuia, pe care îl susține în parte.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de prima instanță, pe care îl apreciază ca fiind mult prea mare față de consecințele avute asupra reclamantului starea de detenție și cercetarea penală, chiar dacă acea daună i-a afectat relativ modul de viață, restrângându-i temporar posibilitățile de afirmare materială și profesională. Consideră că acordarea unei sume atât de mari cu titlu de despăgubiri morale, fără a proba în nici un fel aceste pretenții, ar putea avea ca rezultat îmbogățirea nejustificată a reclamantului.
Se invocă de către apelantul reclamant dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, însă nu s-a avut în vedere faptul că prin hotărârile pronunțate de această autoritate, sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt mult mai mici.
Concluzionând, solicită admiterea apelului Parchetului, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor morale.
Solicită admiterea în parte și a apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice și respingerea apelului reclamantului, pentru aceleași considerente anterioare.
Reprezentantul apelantului pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea apelului său astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor.
Consideră că instanța de fond nu a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor, concluzionând că reclamantul a făcut dovada unui prejudiciu personal, nepatrimonial, decurgând din arestarea și condamnarea sa pe nedrept, în condițiile în care, din punctul său de vedere, precizat și prin motivele de apel formulate în cauză, arestarea nu a fost nelegală, iar partea nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei fapte penale.
În mod greșit s-a apreciat de prima instanță și cu privire la faptul că reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat de disprețul public la care acesta a fost supus prin mediatizarea litigiului în care a fost implicat, ignorând faptul că în legislația națională există norme care reglementează dreptul la replică împotriva unor articole care sunt apreciate ca neexprimând adevărul. În acest context, instanța de fond nu putea acorda reclamantului despăgubiri conform criteriilor stabilite în art. 505 din Codul d e procedură penală.
Cu privire la apelul declarat de Ministrul Public, pune concluzii de admitere, iar în ceea ce privește apelul declarat de reclamat, solicită respingerea acestuia ca nefondat, pentru ansamblul argumentelor prezentate anterior.
CURTEA,
La data de 31 ianuarie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei, din care 500.000 lei cu titlu de daune materiale și 3.500.000 lei cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile ce i-au fost create printr-un proces penal, pentru care în final a primit soluția de achitare în perioada de cercetare penală 21 august 2002 - 22 martie 2007 și respectiv în perioada cât a fost arestat preventiv de la 21 septembrie 2002 la 28 iunie 2004 (aproximativ 1 an și 9 luni).
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost arestat la data de 21 septembrie 2002, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, pentru care, inițial TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, prin sentința penală nr. 533/2003 și împotriva căreia, apelul său a fost respins prin decizia penală nr. 454/2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală prin decizia penală nr. 4862 din 22 octombrie 2003 prin care, în baza art. 38516și art. 333 Cod procedură penală, cauza a fost restituită la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea completării urmăririi penale.
În urma completării cercetărilor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis un nou rechizitoriu la data de 06 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1052/P/2002, de trimitere în judecată a inculpatului - reclamant în cauză - - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
După reluarea ciclului procesual, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală a pronunțat sentința penală nr. 462 din 18 aprilie 2006 în dosarul nr. 122/2004 de achitare a inculpatului - reclamant, pentru săvârșirea infracțiunii susmenționate,conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) Cod de procedură penală, constatându-se că inculpatul a fost arestat de la 21 august 2002 la 29 iunie 2004, cu motivarea că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa, în sensul că la data de 21 august 2002 ar fi deținut 198 pastile extasy destinate vânzării în orașul
Apelul declarat împotriva acestei sentințe penale de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a fost admis, doar în sensul că s-a dispus confiscarea și distrugerea unei cantități de 160 comprimate depuse la camera de corpuri delicte, fiind menținută soluția de achitare.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa formulat recurs, pe care apoi și l-a retras, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin decizia penală nr. 1580 din 23 martie 2007 pronunțată în dosarul nr-, s-a luat act de retragerea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Reclamantul a susținut în acțiunea sa, că în perioada cercetării penale nu s-a respectat prezumția de nevinovăție și confidențialitatea anchetei, probele fiind administrate defectuos, astfel că a fost supus pe nedrept unui regim de detenție de circa 2 ani, participând la un proces trucat timp de 5 ani, intens mediatizat în presă și televiziune, el suferind stigmatizarea din partea societății, ca și a familiei sale, determinând și accentuând suferințele sale fizice și psihice și ale familiei sale, astfel soția sa a fost nevoită să-și întrerupă activitatea, s-a îmbolnăvit de diabet în mod grav, fiind dependentă de insulină și nevoită să urmeze un tratament medical de lungă durată.
Atât soția cât și copilul reclamantului au fost nevoiți să rămână într-o comunitate restrânsă și să suporte pe plan familial și social, consecințele arestării inculpatului.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită cerința erorii judiciare impusă pentru aplicarea art. 504 Cod de procedură penală, întrucât în speță nu a existat mai întâi, în contra reclamantului, o hotărâre judecătorească de condamnare, care în rejudecare, după casare, cauza să fi fost apoi finalizată cu achitarea, în speță nefiind incidente nici prevederile art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, întrucât în cauza penală s-au efectuat anumite cercetări, luându-se și măsurile preventive corespunzătoare, iar faptul că ulterior reclamantul a fost pus în libertate, nu conduce la ideea că arestarea preventivă a fost ilegală, temeinicia luării și menținerii acestei măsuri fiind verificată de către instanța de judecată, iar măsura dispusă nu încalcă nici prevederile art. 20 din Constituția României și nici art. 3 din Protocolul nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamntul nu a precizat în ce constau daunele materiale de 500.000 lei/ron solicitate, iar cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului penal cu onorariile de avocat sunt cheltuieli voluptorii efectuate pentru o siguranță privind modul în care va fi apărat în cauză, în condițiile în care, reclamantul avea dreptul la un apărător din oficiu.
Privitor la daunele morale de 3.500.000 lei/ron solicitate, pârâtul a arătat că instanța, în lipsa unor criterii precise de acordare, poate acorda daune morale, doar în limita unui - probatoriu pertinent și util care să contureze dimensiunea suferințelor fizice și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima.
S-a atașat dosarul penal al Tribunului B - Secția a II a Penală nr. 122/2004 prin care s-a pronunțat sentința penală nr. 462/2006 prin care a fost achitat reclamantul, cu toate celelalte dosare penale corespunzătoare ciclurilor procesuale ale litigiului.
S-au încuviințat probele cu înscrisuri și declarație de martor, fiind respinsă proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant, ca nefiind utilă cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1477 din 02 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV Civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, s-a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 9.955 lei reprezentând daunele materiale și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale suferite de către reclamant ca urmare a arestării pe nedrept, în perioada 21 august 2002 - 29 iunie 2004 și cercetării penale pe nedrept în perioada 21 august 2002 - 22 martie 2007.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a respinge excepția privind inadmisibilitatea acțiunii invocată de către pârât prin întâmpinare, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa constatat că, dimpotrivă, potrivit art. 504 Cod de procedură penală, reclamantul a suferit o condamnare definitivă în primul ciclu procesual de 10 ani închisoare prin sentința penală nr. 533/2003 a TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală și decizia penală nr. 454/2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, pentru ca în al doilea ciclu procesual, să primească o hotărâre de achitare cu caracter definitiv, textul de lege fiind aplicabil cauzei.
În plus, acțiunea este admisibilă din perspectiva art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, privitor la invocata arestare nelegală care este confirmată prin sentința de achitare, și nici o lege nu interzice formularea unei astfel de acțiuni, altfel ar însemna, o încălcare a dreptului la accesul în justiție al reclamantului.
Pe fondul litigiului, văzând materialul probator anexat ce rezultă inclusiv din dosarele penale atașate, s-a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 533/2003 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infecțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 precum și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a fost respins prin decizia penală nr. 454/2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul care a fost admis prin decizia nr. 4862 din 22 octombrie 2003 Curții Supreme de Justiție - Secția Penală și, în baza art. 38516și art. 333 din Codul d e procedură penală a fost restituită cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea completării urmăririi penale.
După efectuarea și completarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis un nou rechizitoriu la data de 06 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1052/P/2002 prin care a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului - reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
După reluarea ciclului procesual instanța de fond, respectiv TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, a pronunțat sentința nr. 462 din 18 aprilie 2006 în dosarul nr. 122/2004 prin care în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală a dispus achitarea inculpatului - reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, și totodată, printre altele a constatat că inculpatul a fost arestat de la 21 august 2002 la 29 iunie 2004.
În motivarea acestei sentințe tribunalul a arătat în esență că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa, constând în aceea că pe data de 21 august 2002 ar fi deținut un număr de 198 pastile extasy destinate vânzării în orașul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI care a fost admis prin decizia penală nr. 672/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I penală doar în privința confiscării și distrugerii unei cantității de 160 comprimate depuse la camera de corpuri delicte, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței (inclusiv cele privind achitarea inculpatului).
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, însă prin decizia nr. 1580 din 22 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Penală în dosarul nr- s-a luat act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, astfel încât soluția de achitare a inculpatului - reclamant a devenit definitivă.
În raport de situația de fapt, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa constatat că sunt aplicabile speței, prevederile art. 504 Cod de procedură penală și că acțiunea privind acordarea de daune materiale și morale solicitată este întemeiată, urmând a fi aplicat în mod corespunzător și principiul ce derivă din răspunderea civilă delictuală, în sensul că reparația acordată trebuie să acopere prejudiciul integral produs, de ordin material, patrimonial și respectiv de ordin moral.
În speță, tribunalul a reținut că prin condamnarea pe nedrept a reclamantului, acestuia i-au fost cauzate multiple suferințe psihice, expunerea disprețului public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale ca persoană cu studii superioare având perspectiva dezvoltării unei cariere profesionale de care a fost lipsit, fiind expus disprețului public - litigiul său fiind mediatizat puternic,prin izolare de familie și societate, imprimându-i-se un sentiment de frustrare accentuată, de realizare din punct de vedere material și moral, de a se bucura de o viață normală, inclusiv familia sa.
Din declarația martorei, coroborată cu înscrisurile depuse de reclamant la dosar (filele 88 - 91) a rezultat că soția reclamantului, de profesie cadru didactic, a fost nevoită să-și întrerupă activitatea, deoarece s-a îmbolnăvit grav de diabet pe fondul stresului provocat de arestarea reclamantului, fiind dependentă de insulină în prezent și urmând un tratament de lungă durată.
S-a mai reținut că soția și copilul reclamantului au fost nevoiți să rămână într-o comunitate restrânsă, ca urmare a imaginii negative creată reclamantului prin arestarea și condamnarea sa pe nedrept, prejudiciul moral fiind evident, în condițiile în care reclamantul a fost în imposibilitatea de a-și desfășura normal viața, de a fi alături de familie, prin starea de stres permanent, de suferințe fizice și psihice suportate care impun acordarea unor daune morale într-un cuantum de 1.000.000 lei/ron, considerate ca fiind necesare, suficiente și rezonabile pentru repararea prejudiciului reclamantului, menționându-se că și faptul achitării sale, constituie o importantă reparație morală de care a beneficiat reclamantul.
S-a considerat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale și cel al repunerii părților în situația anterioară, nu pot avea decât un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care să-i permită reclamantului să găsească o alinare, în condiții de viață mai confortabile, de a găsi anumite satisfaceri de ordin moral în suma acordată, care să înlocuiască valoarea de care a fost privată, suma solicitată de 3.500.000 lei/ron, fiind apreciată ca fiind una exorbitantă, menită să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru cel ce o solicită.
S-au acordat și daune materiale în cuantum de 9.955 lei privitoare la onorariile de avocat achitate în cursul procesului penal, potrivit chitanțelor de la dosar și a onorariilor de expertiză, inclusiv pentru expertul parte încuviințat.
S-au exclus sumele de 10.000.000 lei/rol de la fila 117 dosar penal, întrucât era pe alt nume decât cel al reclamantului și de 16.850.000 lei/rol, întrucât s-a constatat că cele două chitanțe de la fila 119 sunt identice cu cele de la filele 93 și 95 pentru sume care nu pot fi acordate de două ori.
Nu s-au primit susținerile pârâtului că aceste cheltuieli cu onorariile avocaților aleși ar fi cheltuieli voluptorii, întrucât dimpotrivă, ele se înscriu în cheltuielile necesare și utile, fiind fără relevanță posibilitatea reprezentării de un apărător din oficiu.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cauză, conform art. 274 Cod de procedură civilă, având în vedere lipsa chitanțelor doveditoare la dosar.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamantul, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
1. În apelul formulat de reclamantul s-a arătat că în temeiul art. 504 Cod de procedură penală și art. 998 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, nu s-a respectat principiul reparației integrale a pagubei suferite, statul român fiind obligat la daune materiale și morale insuficiente și inechitabile, cu nerespectarea prevederilor art. 48 alin. 3 din Constituția României și cu ignorarea Deciziei Constituționale nr. 45/1998 care a statuat că nu este de acceptat ca anumite erori juridice neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta, respectiv cu ignorarea art. 5 paragraful I din Convenția Europeană referitoare la privarea nelegală de libertate, Curtea Europeană, în jurisprudența sa constantă, arătând că sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției legale.
S-au ignorat și criticile de reparare a prejudiciului în mod integral conform art. 505 Cod de procedură penală.
Or, detenția reclamantului a fost pe o durată foarte mare de timp de 679 de zile, iar cercetarea penală s-a prelungit circa 5 ani de zile, pe aceeași perioadă, reclamantul trecând prin suferințe fizice și psihice, inclusiv a familiei sale, pierderea realizării de venituri și profit din activitatea societății comerciale, pierderea și alterarea demnității, onoarei și poziției personale în societate dar și a soției sale nevoită să-și întrerupă activitatea de cadru didactic și a fiului său de 15 ani - profund afectat psihic și moral în mediul școlar, în plus reclamantul suportând anumite cheltuieli necesare deplasării familiei la locul detenției și cu asigurarea apărării.
S-a criticat și faptul că prima instanță s-a limitat să acorde doar cheltuielile de judecată pe parcursul a 5 ani de cercetare penală, așadar limitat și nu s-a acordat suma de 17.000 lei onorariu de avocat conform chitanțelor de la prima instanță, în copii, pe care le depune în original, în apel, în prezenta cauză.
S-a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile care să stabilească în concret și cuantumul daunelor materiale.
S-a solicitat admiterea apelului și acordarea daunelor materiale și morale pentru acoperirea integrală a prejudiciului.
2. În apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, s-a criticat sentința pentru respingerea greșită a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, reiterând argumentele că nu sunt incidente prevederile art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală cu raportare la art. 417 Cod de procedură penală, dar nici prevederile art. 504 alin. 2 Cod de procedură civilă, nefiind în speță o eroare judiciară, întrucât reclamantul a beneficiat de achitare, constatându-se perioada de arestare preventivă ca măsură luată în cursul cercetărilor penale, verificată de instanțele de judecată la momentele respective, astfel, nefiind în cauză, nici o situație de arestare nelegală, reclamantului fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 5 pct. 3 și 4 și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prima instanță de judecată a acordat cheltuieli de judecată nejustificat de mari, de 9.955 lei - onorarii experți și onorarii avocat, efectuate pe parcursul unui an, instanța având dreptul să mărească ori să micșoreze onorariile avocaților, în raport de valoarea pricinii și munca desfășurată în cauză potrivit art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, chiar dacă sunt chitanțe de plată a onorariilor din dosarul penal și nu în prezenta cauză.
Din prevederile art. 193 Cod de procedură penală nu rezultă că statul ar avea vreo obligație de acoperire a cheltuielilor suportate de parte în procesul penal, astfel că acestea rămân suportate de către reclamantul în cauză.
În plus, reclamantul în cursul cercetărilor penale, față de gravitatea infracțiunii pentru care era acuzat, beneficia de dreptul la un avocat din oficiu conform art. 171 Cod de procedură penală, nefiind obligatorie angajarea unor avocați aleși.
Pe aspectul acordării daunelor morale, s-a criticat cuantumul acordat prin sentința apelată, reclamantului, de 1.000.000 lei, nejustificat de mare, fără a fi probat un astfel de prejudiciu cauzat reclamantului și familiei sale, lăsat la aprecierea și convingerea instanței, întrucât s-a demonstrat că arestarea nu a fost nelegală, acesta nu a suferit o condamnare definitivă, care apoi, în rejudecare, soluția să se finalizeze cu achitarea, prejudiciul realizat printr-o mediatizare în presă și televiziune putând primi o reparație în baza art. 72 din Legea nr. 3/1974 republicată printr-un "drept la replică" recunoscut și în jurisprudența Curții Constituționale, mediatizarea unui caz penal neputând fi oprită, fără a se îngrădi libertatea de exprimare, drept recunoscut de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a absolutizat și declarația martorei audiate, spre a se proba prejudiciul creat familiei reclamantului, nefiind dovedită dobândirea afecțiunii de diabet a soției reclamantului la momentul arestării și cercetării reclamantului, care la data de 15 iunie 2004 figura ca director de marketing la Com și luată în evidențele medicale cu diabet zaharat și cu TBC pulmonar secundar la Spitalul "S "
Era însă importantă o expertiză medico - legală care să evidențieze raportul de cauzalitate dintre afecțiunile soției reclamantului și cercetarea penală a acestuia, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție menționând în mod constant, că daunele trebuie acoperite în raport de probele administrate, iar acordarea unor sume mai mari decât întinderea prejudiciului real suferit se poate transforma, în mod inadmisibil, într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
Astfel, suma acordată, echivalează cu 270.000 euro și este o sumă exorbitantă, menită să ducă la o astfel de îmbogățire, fără justă cauză.
S-a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantului.
3. În apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIs -a criticat sentința apelată prin faptul că instanța de fond nu avut un rol activ în administrarea probatoriului, aceasta trebuind să acorde orice fel de probe, spre aflarea adevărului în cauză, respectiv a prejudiciului real pe care reclamantul l-a suferit și pentru care a formulat o cerere de acordare a unei mari sume de bani, cu titlu de daune morale și materiale, instanța acordând despăgubiri de 1.000.000 lei daune morale excesive care determină îmbogățirea sa fără justă cauză, or singurul mijloc de viață onestă estre munca, instanța ignorând doctrina și practica judiciară în materie.
În speță, probatoriul administrat nu a demonstrat că raportat la valorile spirituale ale societăți, prestigiul reclamantului a avut într-atât de suferit încât să se acorde o sumă atât de mare, fiind citată și cauza "Temeșan contra României" prin care, pentru lipsire de libertate în mod nelegal, s- acordat suma de 1.600 euro cu titlu de daune morale.
Nici cu privire la suma de 9.955 lei cu titlu de daune materiale, s-a mai arătat - reclamantul nu și-a probat aceste pretenții astfel că această cerere trebuia respinsă.
S-a solicitat admiterea apelului, casarea acesteia și pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
La termenul de formulare de probe - 02 martie 2009 - s-a solicitat doar administrarea probei cu înscrisuri în apel d e către apelantul - reclamant, depunându-se în acest sens, chitanța în original pentru suma de 700 lei/ron achitată pentru onorariu expert consilier parte încuviințată pentru dosarul nr. 122/2004 al Tribunalului Municipiului B la Casa de Economii și Consemnațiuni SA la data de 06 februarie 2006, nr. -/1.
Nu s-au mai solicitat alte probe în apel.
Apelurile în cauză sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Privitor la apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitatea sa de reprezentant al Statului Român chemat în judecată, Curtea constată că primele critici din apel referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu ar fi îndeplinite cerințele art. 504 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, în cauză, nu sunt fondate, decât parțial.
Dacă poate fi primită critica în sensul că nu ne aflăm în speță, în prezența unei erori judiciare prevăzută ca cerință a art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală, întrucât într-adevăr, în primul ciclu procesual, după emiterea primului rechizitoriu de trimitere în judecată, prima hotărâre de condamnare la 10 ani închisoare, în speță nu rămas definitivă, astfel cum a reținut greșit prima instanță, întrucât prin admiterea recursului, s-a desființat această hotărâre de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă pentru completarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și administrarea unei expertize de identificare a urmelor papilare de pe pachetul în care s-au depistat comprimatele de "extasy" în autoturismul petentului, cu cele ale inculpatului - reclamant (expertiză neefectuată însă, ca urmare a dispariției inexplicabile constatate a ambalajului respectiv), nu se poate reține însă, inaplicabilitatea prevederilor art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, privitoare la arestarea preventivă nelegală a reclamantului - inculpat în cursul procesului, peste un an și nouă luni.
Susținerea acestui apelant că arestarea a fost legală, ea fiind apreciată la momentul aplicării acestei măsuri preventive, prin controlul judecătoresc care a verificat aspectele de legalitate și temeinicie, este greșită, ea fiind înlăturată chiar prin sentința penală de achitare a inculpatului pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală și menținută de Curtea de APEL BUCUREȘTI care nu a modificat sentința, decât pe aspectul luării măsurii de confiscare a comprimatelor aflate la Secțiunea de corpuri delicte, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind retras.
Afirmația că prima instanță trebuia să analizeze și faptul că însăși arestarea a fost determinată de anumite fapte și împrejurări ce pot fi imputate reclamantului, nu poate fi primită de către instanța de apel, ea neavând căderea să pună în discuție o hotărâre penală de achitare, rămasă definitivă, așadar intrată sub autoritatea lucrului judecat.
Curtea constată însă, că apelurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI sunt fondate pe aspectul criticilor ce țin de cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță reclamantului, prin sentința apelată.
Astfel, într-adevăr, Curtea constată că suma acordată cu acest titlu de 1.000.000 lei/ron (echivalentul sumei de circa 270.000 de euro) este o sumă exorbitantă care depășește prejudiciul moral suferit de către reclamant și familia sa, privind arestarea nelegală a reclamantului, cercetarea sa pe parcursul a 5 ani, timp în care a planat asupra sa, suspiciunea că s-ar face vinovat de infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, suportând oprobriul public, deteriorarea imaginii sale în societate, izolarea familiei, agravarea stării de sănătate a soției etc. - aspecte analizate, potrivit probelor administrate la fond, de către prima instanță, din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 505 Cod de procedură penală și art. 998 Cod Civil privind răspunderea civilă delictuală.
Critica din apelul Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate dintre sănătatea soției reclamantului și prejudiciul suferit de reclamant și familia sa în perioada analizată, nu este fondată, nefiind necesară o expertiză medico - legală care să fi stabilit legătura de cauzalitate între cele două elemente, fiind certă o agravare a stării de sănătate a soției petentului arestat un timp îndelungat (679 de zile) până să se fi pronunțat hotărârea de achitare și cercetat penal pentru o infracțiune de o mare gravitate în timp de 5 ani, cu un mare impact public, prin mediatizarea cazului în presă și televiziune, care au determinat în mod cert, suferințe fizice și psihice reclamantului și familiei sale.
Susținerea că pentru acoperirea prejudiciului rezultând din mediatizarea cazului, reclamantul s-ar fi putut îndrepta împotriva organelor de presă și televiziune, pentru a-și susține un drept la replică " reglementat de art. 72 din Legea nr. 3/1974, cu efect de reparație a prejudiciului astfel încercat, nu limitează însă dreptul reclamantului la o acțiune în justiție întemeiată pe art. 504 - 505 Cod de procedură penală.
Nici critica apelantului Ministerul Finanțelor Publice prin care s-a apreciat ca fiind absolutizată declarația martorei audiate în cauză privind suferințele și prejudiciile suferite de reclamant și familia acestuia, nu este fondată, câtă vreme declarația s-a coroborat cu înscrisurile medicale de la dosar, iar adresa invocată din 15 iunie 2004 privind menționarea soției reclamantului ca având calitatea de director de marketing la SC Com, nu contrazice restul probelor cu înscrisuri administrate.
Privitor la daunele acordate de către prima instanță, susținerea din apelul Ministerul Finanțelor Publice, că onorariile de avocat sunt nejustificate de mari și că ele trebuie suportate în mod exclusiv de către reclamant în calitatea sa de inculpat în procesul penal, cu atât mai mult, cu cât, potrivit art. 171 Cod de procedură civilă acesta avea asigurat pe parcursul procesului penal, un avocat din oficiu, nefiind obligatoriu angajarea de avocați aleși, Curtea apreciază că ea este total nefondată, întrucât modul în care îi este asigurată apărarea nu poate fi apreciată, decât de către cel acuzat în cauza penală respectivă, de o infracțiune cu un pericol social ridicat, ca cea pentru care a fost cercetat și arestat reclamantul, dreptul la avocat ales având prioritate de alegere în raport cu asigurarea apărării din oficiu.
În raport cu cauza penală respectivă, în orice caz, onorariile solicitate de către reclamant pe care efectiv le-a achitat, nu se înscriu în limite nejustificate, pe perioada analizată.
Este excesiv a aprecia că onorariile de avocat și experți suportate de către reclamant în timpul cercetărilor penale finalizate cu achitarea sa, nu i-au adus un prejudiciu material cert în patrimoniul său, astfel că nu se poate considera că acest prejudiciu trebuie suportat direct de către reclamant, dacă el nu a fost determinat de o culpă a sa.
În mod legal și temeinic astfel, prima instanță a cuprins în prejudiciul material încercat de către reclamant și aceste cheltuieli.
Sub acest aspect, apelul reclamantului privitor la greșita neacordare a cheltuielilor cu acest titlu în mod integral, este fondat.
Se constată astfel că în mod greșit s-a reținut identitatea unor sume solicitate de către prima instanță, Curtea constatând că, dimpotrivă chitanța de la fila 95 din dosarul invocat pentru suma de 700 lei, nu este identică cu cea de-a doua chitanță de la fila 119.în consecință, în apel va fi acordată cu titlu de daune materiale și această sumă.
Apelul reclamantului se privește însă nefondat, pe aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate și neacordate de 3.500.000lei/ron, care apar exorbitante, total nerezonabile, peste prejudiciul real, material și moral încercat de către reclamant, greșit susținându-se că s-a încălcat de către prima instanță principiul reparației integrale ce guvernează materia răspunderii civile delictuale și neaplicarea criteriilor art. 505 Cod de procedură penală, astfel cum rezultă din analiza celorlalte două apeluri în cauză.
Pentru daunele materiale în plus neacordate, potrivit susținerilor reclamantului, din apel, privind nerealizarea veniturilor la societatea comercială etc. Curtea constată că nu s-au administrat probe pertinente în cauză care să justifice acordarea unor sume cu acest titlu.
Iar criticile referitoare la neacordarea în plus de daune materiale, până la suma solicitată din acțiune, prin neaplicarea corectă a criticilor ce decurg din art. 505 Cod de procedură civilă și principiului reparației integrale a prejudiciului, Curtea constată că, dimpotrivă, s-au aplicat aceste criterii, dar într-un mod excesiv, ajungându-se la o sumă nerezonabilă de 1.000.000 lei/ron acordată prin sentința apelată, care determină o îmbogățire nejustificată a petentului, însăși sentința penală de achitare constituind o reparație a prejudiciului moral suferit ce nu trebuie ignorată, ea cântărind în mod corespunzător în balanța acoperirii în concret a prejudiciului integral și real suferit.
Se are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, privind acordarea unor sume cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudicii astfel încercate, într-un cuantum rezonabil, dar și datele concrete ale speței, astfel cum rezultă din lucrările și probele dosarului de față.
În consecință, Curtea apreciază că suma de 80.000 lei/ron acoperă în chip rezonabil prejudiciul moral al reclamantului în acțiunea dedusă judecății, față de suma exorbitantă de 1.000.000 lei/ron stabilită la fond.
Critica din apelul reclamantului, în sensul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli cu onorariul de avocat în prezenta cauză la fond, pentru care se depune originalul chitanței, în apel, pentru suma de 17.000 lei/ron se apreciază fondată în parte, potrivit cu art. 274 Cod de procedură civilă, în raport de complexitatea cauzei, urmând a fi reduse potrivit art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă la suma de 5.000 lei.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, vor fi admise apelurile, va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că va majora cuantumul daunelor materiale la suma de 10.455 lei și va diminua cuantumul daunelor morale la suma de 80.000 lei/ron, va obliga Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată la fond în cauză, reduse conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, la 5.000 lei/ron și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă va respinge cererea apelantului - reclamant de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată din apel, ca nefondate, lipsind chitanța doveditoare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelantul - reclamant domiciliat în B, șos. - nr. 10,. 114 B,. A,. 2,.11, sector 2, de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B,- - 3, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1477 din 02 octombrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV Civilă,în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că majorează cuantumul daunelor materiale la suma de 10.455 lei/ron și diminuează cuantumul daunelor morale la suma de 80.000 lei/ron și obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, efectuate la fond, în sumă de 5.000 lei/ron - onorariu avocat, redus conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea apelantului - reclamant de obligare a intimatului - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariul de avocat, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.
.
5ex./07.04.2009
-4.-
La data de 31 ianuarie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei, din care 500.000 lei cu titlu de daune materiale și 3.500.000 lei cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile ce i-au fost create printr-un proces penal, pentru care în final a primit soluția de achitare în perioada de cercetare penală 21 august 2002 - 22 martie 2007 și respectiv în perioada cât a fost arestat preventiv de la 21 septembrie 2002 la 28 iunie 2004 (aproximativ 1 an și 9 luni).
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost arestat la data de 21 septembrie 2002, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, pentru care, inițial TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală l-a condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b) din Codul penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, prin sentința penală nr. 533/2003 și împotriva căreia, apelul său a fost respins prin decizia penală nr. 454/2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs reclamantul, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală prin decizia penală nr. 4862 din 22 octombrie 2003 prin care, în baza art. 38516și art. 333 Cod procedură penală, cauza a fost restituită la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea completării urmăririi penale.
În urma completării cercetărilor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis un nou rechizitoriu la data de 06 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1052/P/2002, de trimitere în judecată a inculpatului - reclamant în cauză - - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
După reluarea ciclului procesual, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală a pronunțat sentința penală nr. 462 din 18 aprilie 2006 în dosarul nr. 122/2004 de achitare a inculpatului - reclamant, pentru săvârșirea infracțiunii susmenționate,conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) Cod de procedură penală, constatându-se că inculpatul a fost arestat de la 21 august 2002 la 29 iunie 2004, cu motivarea că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa, în sensul că la data de 21 august 2002 ar fi deținut 198 pastile extasy destinate vânzării în orașul
Apelul declarat împotriva acestei sentințe penale de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a fost admis, doar în sensul că s-a dispus confiscarea și distrugerea unei cantități de 160 comprimate depuse la camera de corpuri delicte, fiind menținută soluția de achitare.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa formulat recurs, pe care apoi și l-a retras, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin decizia penală nr. 1580 din 23 martie 2007 pronunțată în dosarul nr-, s-a luat act de retragerea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Reclamantul a susținut în acțiunea sa, că în perioada cercetării penale nu s-a respectat prezumția de nevinovăție și confidențialitatea anchetei, probele fiind administrate defectuos, astfel că a fost supus pe nedrept unui regim de detenție de circa 2 ani, participând la un proces trucat timp de 5 ani, intens mediatizat în presă și televiziune, el suferind stigmatizarea din partea societății, ca și a familiei sale, determinând și accentuând suferințele sale fizice și psihice și ale familiei sale, astfel soția sa a fost nevoită să-și întrerupă activitatea, s-a îmbolnăvit de diabet în mod grav, fiind dependentă de insulină și nevoită să urmeze un tratament medical de lungă durată.
Atât soția cât și copilul reclamantului au fost nevoiți să rămână într-o comunitate restrânsă și să suporte pe plan familial și social, consecințele arestării inculpatului.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită cerința erorii judiciare impusă pentru aplicarea art. 504 Cod de procedură penală, întrucât în speță nu a existat mai întâi, în contra reclamantului, o hotărâre judecătorească de condamnare, care în rejudecare, după casare, cauza să fi fost apoi finalizată cu achitarea, în speță nefiind incidente nici prevederile art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, întrucât în cauza penală s-au efectuat anumite cercetări, luându-se și măsurile preventive corespunzătoare, iar faptul că ulterior reclamantul a fost pus în libertate, nu conduce la ideea că arestarea preventivă a fost ilegală, temeinicia luării și menținerii acestei măsuri fiind verificată de către instanța de judecată, iar măsura dispusă nu încalcă nici prevederile art. 20 din Constituția României și nici art. 3 din Protocolul nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamntul nu a precizat în ce constau daunele materiale de 500.000 lei/ron solicitate, iar cheltuielile de judecată efectuate pe parcursul procesului penal cu onorariile de avocat sunt cheltuieli voluptorii efectuate pentru o siguranță privind modul în care va fi apărat în cauză, în condițiile în care, reclamantul avea dreptul la un apărător din oficiu.
Privitor la daunele morale de 3.500.000 lei/ron solicitate, pârâtul a arătat că instanța, în lipsa unor criterii precise de acordare, poate acorda daune morale, doar în limita unui - probatoriu pertinent și util care să contureze dimensiunea suferințelor fizice și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima.
S-a atașat dosarul penal al Tribunului B - Secția a II a Penală nr. 122/2004 prin care s-a pronunțat sentința penală nr. 462/2006 prin care a fost achitat reclamantul, cu toate celelalte dosare penale corespunzătoare ciclurilor procesuale ale litigiului.
S-au încuviințat probele cu înscrisuri și declarație de martor, fiind respinsă proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant, ca nefiind utilă cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1477 din 02 octombrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV Civilă în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, s-a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 9.955 lei reprezentând daunele materiale și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale suferite de către reclamant ca urmare a arestării pe nedrept, în perioada 21 august 2002 - 29 iunie 2004 și cercetării penale pe nedrept în perioada 21 august 2002 - 22 martie 2007.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a respinge excepția privind inadmisibilitatea acțiunii invocată de către pârât prin întâmpinare, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa constatat că, dimpotrivă, potrivit art. 504 Cod de procedură penală, reclamantul a suferit o condamnare definitivă în primul ciclu procesual de 10 ani închisoare prin sentința penală nr. 533/2003 a TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală și decizia penală nr. 454/2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, pentru ca în al doilea ciclu procesual, să primească o hotărâre de achitare cu caracter definitiv, textul de lege fiind aplicabil cauzei.
În plus, acțiunea este admisibilă din perspectiva art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, privitor la invocata arestare nelegală care este confirmată prin sentința de achitare, și nici o lege nu interzice formularea unei astfel de acțiuni, altfel ar însemna, o încălcare a dreptului la accesul în justiție al reclamantului.
Pe fondul litigiului, văzând materialul probator anexat ce rezultă inclusiv din dosarele penale atașate, s-a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 533/2003 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infecțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 precum și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care a fost respins prin decizia penală nr. 454/2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul care a fost admis prin decizia nr. 4862 din 22 octombrie 2003 Curții Supreme de Justiție - Secția Penală și, în baza art. 38516și art. 333 din Codul d e procedură penală a fost restituită cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea completării urmăririi penale.
După efectuarea și completarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis un nou rechizitoriu la data de 06 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1052/P/2002 prin care a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului - reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
După reluarea ciclului procesual instanța de fond, respectiv TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, a pronunțat sentința nr. 462 din 18 aprilie 2006 în dosarul nr. 122/2004 prin care în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c din Codul d e procedură penală a dispus achitarea inculpatului - reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, și totodată, printre altele a constatat că inculpatul a fost arestat de la 21 august 2002 la 29 iunie 2004.
În motivarea acestei sentințe tribunalul a arătat în esență că din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa, constând în aceea că pe data de 21 august 2002 ar fi deținut un număr de 198 pastile extasy destinate vânzării în orașul
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI care a fost admis prin decizia penală nr. 672/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I penală doar în privința confiscării și distrugerii unei cantității de 160 comprimate depuse la camera de corpuri delicte, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței (inclusiv cele privind achitarea inculpatului).
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, însă prin decizia nr. 1580 din 22 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Penală în dosarul nr- s-a luat act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, astfel încât soluția de achitare a inculpatului - reclamant a devenit definitivă.
În raport de situația de fapt, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa constatat că sunt aplicabile speței, prevederile art. 504 Cod de procedură penală și că acțiunea privind acordarea de daune materiale și morale solicitată este întemeiată, urmând a fi aplicat în mod corespunzător și principiul ce derivă din răspunderea civilă delictuală, în sensul că reparația acordată trebuie să acopere prejudiciul integral produs, de ordin material, patrimonial și respectiv de ordin moral.
În speță, tribunalul a reținut că prin condamnarea pe nedrept a reclamantului, acestuia i-au fost cauzate multiple suferințe psihice, expunerea disprețului public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale ca persoană cu studii superioare având perspectiva dezvoltării unei cariere profesionale de care a fost lipsit, fiind expus disprețului public - litigiul său fiind mediatizat puternic,prin izolare de familie și societate, imprimându-i-se un sentiment de frustrare accentuată, de realizare din punct de vedere material și moral, de a se bucura de o viață normală, inclusiv familia sa.
Din declarația martorei, coroborată cu înscrisurile depuse de reclamant la dosar (filele 88 - 91) a rezultat că soția reclamantului, de profesie cadru didactic, a fost nevoită să-și întrerupă activitatea, deoarece s-a îmbolnăvit grav de diabet pe fondul stresului provocat de arestarea reclamantului, fiind dependentă de insulină în prezent și urmând un tratament de lungă durată.
S-a mai reținut că soția și copilul reclamantului au fost nevoiți să rămână într-o comunitate restrânsă, ca urmare a imaginii negative creată reclamantului prin arestarea și condamnarea sa pe nedrept, prejudiciul moral fiind evident, în condițiile în care reclamantul a fost în imposibilitatea de a-și desfășura normal viața, de a fi alături de familie, prin starea de stres permanent, de suferințe fizice și psihice suportate care impun acordarea unor daune morale într-un cuantum de 1.000.000 lei/ron, considerate ca fiind necesare, suficiente și rezonabile pentru repararea prejudiciului reclamantului, menționându-se că și faptul achitării sale, constituie o importantă reparație morală de care a beneficiat reclamantul.
S-a considerat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale și cel al repunerii părților în situația anterioară, nu pot avea decât un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care să-i permită reclamantului să găsească o alinare, în condiții de viață mai confortabile, de a găsi anumite satisfaceri de ordin moral în suma acordată, care să înlocuiască valoarea de care a fost privată, suma solicitată de 3.500.000 lei/ron, fiind apreciată ca fiind una exorbitantă, menită să se transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru cel ce o solicită.
S-au acordat și daune materiale în cuantum de 9.955 lei privitoare la onorariile de avocat achitate în cursul procesului penal, potrivit chitanțelor de la dosar și a onorariilor de expertiză, inclusiv pentru expertul parte încuviințat.
S-au exclus sumele de 10.000.000 lei/rol de la fila 117 dosar penal, întrucât era pe alt nume decât cel al reclamantului și de 16.850.000 lei/rol, întrucât s-a constatat că cele două chitanțe de la fila 119 sunt identice cu cele de la filele 93 și 95 pentru sume care nu pot fi acordate de două ori.
Nu s-au primit susținerile pârâtului că aceste cheltuieli cu onorariile avocaților aleși ar fi cheltuieli voluptorii, întrucât dimpotrivă, ele se înscriu în cheltuielile necesare și utile, fiind fără relevanță posibilitatea reprezentării de un apărător din oficiu.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în cauză, conform art. 274 Cod de procedură civilă, având în vedere lipsa chitanțelor doveditoare la dosar.
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamantul, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
1. În apelul formulat de reclamantul s-a arătat că în temeiul art. 504 Cod de procedură penală și art. 998 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală, nu s-a respectat principiul reparației integrale a pagubei suferite, statul român fiind obligat la daune materiale și morale insuficiente și inechitabile, cu nerespectarea prevederilor art. 48 alin. 3 din Constituția României și cu ignorarea Deciziei Constituționale nr. 45/1998 care a statuat că nu este de acceptat ca anumite erori juridice neimputabile victimei, să fie suportate de aceasta, respectiv cu ignorarea art. 5 paragraful I din Convenția Europeană referitoare la privarea nelegală de libertate, Curtea Europeană, în jurisprudența sa constantă, arătând că sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției legale.
S-au ignorat și criticile de reparare a prejudiciului în mod integral conform art. 505 Cod de procedură penală.
Or, detenția reclamantului a fost pe o durată foarte mare de timp de 679 de zile, iar cercetarea penală s-a prelungit circa 5 ani de zile, pe aceeași perioadă, reclamantul trecând prin suferințe fizice și psihice, inclusiv a familiei sale, pierderea realizării de venituri și profit din activitatea societății comerciale, pierderea și alterarea demnității, onoarei și poziției personale în societate dar și a soției sale nevoită să-și întrerupă activitatea de cadru didactic și a fiului său de 15 ani - profund afectat psihic și moral în mediul școlar, în plus reclamantul suportând anumite cheltuieli necesare deplasării familiei la locul detenției și cu asigurarea apărării.
S-a criticat și faptul că prima instanță s-a limitat să acorde doar cheltuielile de judecată pe parcursul a 5 ani de cercetare penală, așadar limitat și nu s-a acordat suma de 17.000 lei onorariu de avocat conform chitanțelor de la prima instanță, în copii, pe care le depune în original, în apel, în prezenta cauză.
S-a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile care să stabilească în concret și cuantumul daunelor materiale.
S-a solicitat admiterea apelului și acordarea daunelor materiale și morale pentru acoperirea integrală a prejudiciului.
2. În apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, s-a criticat sentința pentru respingerea greșită a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, reiterând argumentele că nu sunt incidente prevederile art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală cu raportare la art. 417 Cod de procedură penală, dar nici prevederile art. 504 alin. 2 Cod de procedură civilă, nefiind în speță o eroare judiciară, întrucât reclamantul a beneficiat de achitare, constatându-se perioada de arestare preventivă ca măsură luată în cursul cercetărilor penale, verificată de instanțele de judecată la momentele respective, astfel, nefiind în cauză, nici o situație de arestare nelegală, reclamantului fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 5 pct. 3 și 4 și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prima instanță de judecată a acordat cheltuieli de judecată nejustificat de mari, de 9.955 lei - onorarii experți și onorarii avocat, efectuate pe parcursul unui an, instanța având dreptul să mărească ori să micșoreze onorariile avocaților, în raport de valoarea pricinii și munca desfășurată în cauză potrivit art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, chiar dacă sunt chitanțe de plată a onorariilor din dosarul penal și nu în prezenta cauză.
Din prevederile art. 193 Cod de procedură penală nu rezultă că statul ar avea vreo obligație de acoperire a cheltuielilor suportate de parte în procesul penal, astfel că acestea rămân suportate de către reclamantul în cauză.
În plus, reclamantul în cursul cercetărilor penale, față de gravitatea infracțiunii pentru care era acuzat, beneficia de dreptul la un avocat din oficiu conform art. 171 Cod de procedură penală, nefiind obligatorie angajarea unor avocați aleși.
Pe aspectul acordării daunelor morale, s-a criticat cuantumul acordat prin sentința apelată, reclamantului, de 1.000.000 lei, nejustificat de mare, fără a fi probat un astfel de prejudiciu cauzat reclamantului și familiei sale, lăsat la aprecierea și convingerea instanței, întrucât s-a demonstrat că arestarea nu a fost nelegală, acesta nu a suferit o condamnare definitivă, care apoi, în rejudecare, soluția să se finalizeze cu achitarea, prejudiciul realizat printr-o mediatizare în presă și televiziune putând primi o reparație în baza art. 72 din Legea nr. 3/1974 republicată printr-un "drept la replică" recunoscut și în jurisprudența Curții Constituționale, mediatizarea unui caz penal neputând fi oprită, fără a se îngrădi libertatea de exprimare, drept recunoscut de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a absolutizat și declarația martorei audiate, spre a se proba prejudiciul creat familiei reclamantului, nefiind dovedită dobândirea afecțiunii de diabet a soției reclamantului la momentul arestării și cercetării reclamantului, care la data de 15 iunie 2004 figura ca director de marketing la Com și luată în evidențele medicale cu diabet zaharat și cu TBC pulmonar secundar la Spitalul "S "
Era însă importantă o expertiză medico - legală care să evidențieze raportul de cauzalitate dintre afecțiunile soției reclamantului și cercetarea penală a acestuia, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție menționând în mod constant, că daunele trebuie acoperite în raport de probele administrate, iar acordarea unor sume mai mari decât întinderea prejudiciului real suferit se poate transforma, în mod inadmisibil, într-un izvor de îmbogățire fără just temei.
Astfel, suma acordată, echivalează cu 270.000 euro și este o sumă exorbitantă, menită să ducă la o astfel de îmbogățire, fără justă cauză.
S-a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantului.
3. În apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIs -a criticat sentința apelată prin faptul că instanța de fond nu avut un rol activ în administrarea probatoriului, aceasta trebuind să acorde orice fel de probe, spre aflarea adevărului în cauză, respectiv a prejudiciului real pe care reclamantul l-a suferit și pentru care a formulat o cerere de acordare a unei mari sume de bani, cu titlu de daune morale și materiale, instanța acordând despăgubiri de 1.000.000 lei daune morale excesive care determină îmbogățirea sa fără justă cauză, or singurul mijloc de viață onestă estre munca, instanța ignorând doctrina și practica judiciară în materie.
În speță, probatoriul administrat nu a demonstrat că raportat la valorile spirituale ale societăți, prestigiul reclamantului a avut într-atât de suferit încât să se acorde o sumă atât de mare, fiind citată și cauza "Temeșan contra României" prin care, pentru lipsire de libertate în mod nelegal, s- acordat suma de 1.600 euro cu titlu de daune morale.
Nici cu privire la suma de 9.955 lei cu titlu de daune materiale, s-a mai arătat - reclamantul nu și-a probat aceste pretenții astfel că această cerere trebuia respinsă.
S-a solicitat admiterea apelului, casarea acesteia și pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
La termenul de formulare de probe - 02 martie 2009 - s-a solicitat doar administrarea probei cu înscrisuri în apel d e către apelantul - reclamant, depunându-se în acest sens, chitanța în original pentru suma de 700 lei/ron achitată pentru onorariu expert consilier parte încuviințată pentru dosarul nr. 122/2004 al Tribunalului Municipiului B la Casa de Economii și Consemnațiuni SA la data de 06 februarie 2006, nr. -/1.
Nu s-au mai solicitat alte probe în apel.
Apelurile în cauză sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Privitor la apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor în calitatea sa de reprezentant al Statului Român chemat în judecată, Curtea constată că primele critici din apel referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, întrucât nu ar fi îndeplinite cerințele art. 504 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, în cauză, nu sunt fondate, decât parțial.
Dacă poate fi primită critica în sensul că nu ne aflăm în speță, în prezența unei erori judiciare prevăzută ca cerință a art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală, întrucât într-adevăr, în primul ciclu procesual, după emiterea primului rechizitoriu de trimitere în judecată, prima hotărâre de condamnare la 10 ani închisoare, în speță nu rămas definitivă, astfel cum a reținut greșit prima instanță, întrucât prin admiterea recursului, s-a desființat această hotărâre de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă pentru completarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și administrarea unei expertize de identificare a urmelor papilare de pe pachetul în care s-au depistat comprimatele de "extasy" în autoturismul petentului, cu cele ale inculpatului - reclamant (expertiză neefectuată însă, ca urmare a dispariției inexplicabile constatate a ambalajului respectiv), nu se poate reține însă, inaplicabilitatea prevederilor art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, privitoare la arestarea preventivă nelegală a reclamantului - inculpat în cursul procesului, peste un an și nouă luni.
Susținerea acestui apelant că arestarea a fost legală, ea fiind apreciată la momentul aplicării acestei măsuri preventive, prin controlul judecătoresc care a verificat aspectele de legalitate și temeinicie, este greșită, ea fiind înlăturată chiar prin sentința penală de achitare a inculpatului pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală și menținută de Curtea de APEL BUCUREȘTI care nu a modificat sentința, decât pe aspectul luării măsurii de confiscare a comprimatelor aflate la Secțiunea de corpuri delicte, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind retras.
Afirmația că prima instanță trebuia să analizeze și faptul că însăși arestarea a fost determinată de anumite fapte și împrejurări ce pot fi imputate reclamantului, nu poate fi primită de către instanța de apel, ea neavând căderea să pună în discuție o hotărâre penală de achitare, rămasă definitivă, așadar intrată sub autoritatea lucrului judecat.
Curtea constată însă, că apelurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI sunt fondate pe aspectul criticilor ce țin de cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță reclamantului, prin sentința apelată.
Astfel, într-adevăr, Curtea constată că suma acordată cu acest titlu de 1.000.000 lei/ron (echivalentul sumei de circa 270.000 de euro) este o sumă exorbitantă care depășește prejudiciul moral suferit de către reclamant și familia sa, privind arestarea nelegală a reclamantului, cercetarea sa pe parcursul a 5 ani, timp în care a planat asupra sa, suspiciunea că s-ar face vinovat de infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, suportând oprobriul public, deteriorarea imaginii sale în societate, izolarea familiei, agravarea stării de sănătate a soției etc. - aspecte analizate, potrivit probelor administrate la fond, de către prima instanță, din perspectiva criteriilor prevăzute de art. 505 Cod de procedură penală și art. 998 Cod Civil privind răspunderea civilă delictuală.
Critica din apelul Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate dintre sănătatea soției reclamantului și prejudiciul suferit de reclamant și familia sa în perioada analizată, nu este fondată, nefiind necesară o expertiză medico - legală care să fi stabilit legătura de cauzalitate între cele două elemente, fiind certă o agravare a stării de sănătate a soției petentului arestat un timp îndelungat (679 de zile) până să se fi pronunțat hotărârea de achitare și cercetat penal pentru o infracțiune de o mare gravitate în timp de 5 ani, cu un mare impact public, prin mediatizarea cazului în presă și televiziune, care au determinat în mod cert, suferințe fizice și psihice reclamantului și familiei sale.
Susținerea că pentru acoperirea prejudiciului rezultând din mediatizarea cazului, reclamantul s-ar fi putut îndrepta împotriva organelor de presă și televiziune, pentru a-și susține un drept la replică " reglementat de art. 72 din Legea nr. 3/1974, cu efect de reparație a prejudiciului astfel încercat, nu limitează însă dreptul reclamantului la o acțiune în justiție întemeiată pe art. 504 - 505 Cod de procedură penală.
Nici critica apelantului Ministerul Finanțelor Publice prin care s-a apreciat ca fiind absolutizată declarația martorei audiate în cauză privind suferințele și prejudiciile suferite de reclamant și familia acestuia, nu este fondată, câtă vreme declarația s-a coroborat cu înscrisurile medicale de la dosar, iar adresa invocată din 15 iunie 2004 privind menționarea soției reclamantului ca având calitatea de director de marketing la SC Com, nu contrazice restul probelor cu înscrisuri administrate.
Privitor la daunele acordate de către prima instanță, susținerea din apelul Ministerul Finanțelor Publice, că onorariile de avocat sunt nejustificate de mari și că ele trebuie suportate în mod exclusiv de către reclamant în calitatea sa de inculpat în procesul penal, cu atât mai mult, cu cât, potrivit art. 171 Cod de procedură civilă acesta avea asigurat pe parcursul procesului penal, un avocat din oficiu, nefiind obligatoriu angajarea de avocați aleși, Curtea apreciază că ea este total nefondată, întrucât modul în care îi este asigurată apărarea nu poate fi apreciată, decât de către cel acuzat în cauza penală respectivă, de o infracțiune cu un pericol social ridicat, ca cea pentru care a fost cercetat și arestat reclamantul, dreptul la avocat ales având prioritate de alegere în raport cu asigurarea apărării din oficiu.
În raport cu cauza penală respectivă, în orice caz, onorariile solicitate de către reclamant pe care efectiv le-a achitat, nu se înscriu în limite nejustificate, pe perioada analizată.
Este excesiv a aprecia că onorariile de avocat și experți suportate de către reclamant în timpul cercetărilor penale finalizate cu achitarea sa, nu i-au adus un prejudiciu material cert în patrimoniul său, astfel că nu se poate considera că acest prejudiciu trebuie suportat direct de către reclamant, dacă el nu a fost determinat de o culpă a sa.
În mod legal și temeinic astfel, prima instanță a cuprins în prejudiciul material încercat de către reclamant și aceste cheltuieli.
Sub acest aspect, apelul reclamantului privitor la greșita neacordare a cheltuielilor cu acest titlu în mod integral, este fondat.
Se constată astfel că în mod greșit s-a reținut identitatea unor sume solicitate de către prima instanță, Curtea constatând că, dimpotrivă chitanța de la fila 95 din dosarul invocat pentru suma de 700 lei, nu este identică cu cea de-a doua chitanță de la fila 119.în consecință, în apel va fi acordată cu titlu de daune materiale și această sumă.
Apelul reclamantului se privește însă nefondat, pe aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate și neacordate de 3.500.000lei/ron, care apar exorbitante, total nerezonabile, peste prejudiciul real, material și moral încercat de către reclamant, greșit susținându-se că s-a încălcat de către prima instanță principiul reparației integrale ce guvernează materia răspunderii civile delictuale și neaplicarea criteriilor art. 505 Cod de procedură penală, astfel cum rezultă din analiza celorlalte două apeluri în cauză.
Pentru daunele materiale în plus neacordate, potrivit susținerilor reclamantului, din apel, privind nerealizarea veniturilor la societatea comercială etc. Curtea constată că nu s-au administrat probe pertinente în cauză care să justifice acordarea unor sume cu acest titlu.
Iar criticile referitoare la neacordarea în plus de daune materiale, până la suma solicitată din acțiune, prin neaplicarea corectă a criticilor ce decurg din art. 505 Cod de procedură civilă și principiului reparației integrale a prejudiciului, Curtea constată că, dimpotrivă, s-au aplicat aceste criterii, dar într-un mod excesiv, ajungându-se la o sumă nerezonabilă de 1.000.000 lei/ron acordată prin sentința apelată, care determină o îmbogățire nejustificată a petentului, însăși sentința penală de achitare constituind o reparație a prejudiciului moral suferit ce nu trebuie ignorată, ea cântărind în mod corespunzător în balanța acoperirii în concret a prejudiciului integral și real suferit.
Se are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, privind acordarea unor sume cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudicii astfel încercate, într-un cuantum rezonabil, dar și datele concrete ale speței, astfel cum rezultă din lucrările și probele dosarului de față.
În consecință, Curtea apreciază că suma de 80.000 lei/ron acoperă în chip rezonabil prejudiciul moral al reclamantului în acțiunea dedusă judecății, față de suma exorbitantă de 1.000.000 lei/ron stabilită la fond.
Critica din apelul reclamantului, în sensul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli cu onorariul de avocat în prezenta cauză la fond, pentru care se depune originalul chitanței, în apel, pentru suma de 17.000 lei/ron se apreciază fondată în parte, potrivit cu art. 274 Cod de procedură civilă, în raport de complexitatea cauzei, urmând a fi reduse potrivit art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă la suma de 5.000 lei.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, vor fi admise apelurile, va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că va majora cuantumul daunelor materiale la suma de 10.455 lei și va diminua cuantumul daunelor morale la suma de 80.000 lei/ron, va obliga Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată la fond în cauză, reduse conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, la 5.000 lei/ron și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă va respinge cererea apelantului - reclamant de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată din apel, ca nefondate, lipsind chitanța doveditoare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de apelantul - reclamant domiciliat în B, șos. - nr. 10,. 114 B,. A,. 2,.11, sector 2, de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B,- - 3, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1477 din 02 octombrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a IV Civilă,în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că majorează cuantumul daunelor materiale la suma de 10.455 lei/ron și diminuează cuantumul daunelor morale la suma de 80.000 lei/ron și obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, efectuate la fond, în sumă de 5.000 lei/ron - onorariu avocat, redus conform art. 274 pct. 3 Cod de procedură civilă, către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea apelantului - reclamant de obligare a intimatului - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariul de avocat, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.
.
5ex./07.04.2009
-4.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena
