Eroare judiciara. Speta. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 150/Ap
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
GREFIER - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, d-na, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, reclamantul și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin B - împotriva sentinței civile nr. 73/6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 3 2009 și apoi pentru 8 2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față
Constată că prin sentința civilă nr.73/S/6.03.2009, Tribunalul Brașova admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și, în consecință:
A obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, rezultate din privarea de libertate în mod nelegal.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamant.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 211/20.06.2002 a Judecătoriei Zărnești, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) Cod penal, la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. ( 1) și (2) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și la doi ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal.
În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani aplicată reclamantului prin sentința penală nr. 945/1999 a Judecătoriei Brașov. Aceste pedepse au fost contopite în cea mai grea dintre ele, potrivit art. 33 lit. a și art. 34 lit b Cod penal, aplicându-se pedeapsa de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat grațierea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 945/199 a Judecătoriei Brașov și s-a dispus ca aceasta să se execute alături de cea de mai sus, astfel că, în final, a rezultat o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 24/13.01.2003, Tribunalul Brașova respins ca nefondat apelul declarat împotriva acestei sentințe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs peste termen reclamantul din prezenta cauză, arătând că nu a fost prezent la instanța de fond și la cea de apel, întrucât a fost plecat justificat din țară.
Prin decizia penală nr. 817/20.09.2004, Curtea de APEL BRAȘOVa admis recursul astfel declarat, a casat decizia recurată, a desființat sentința pronunțată de prima instanță și a reținut cauza spre rejudecare.
Totodată, prin hotărârea pe care pronunțat-o, instanța de recurs a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 323 /2002 din 13.02.2003 al Judecătoriei Zărnești, a dispus punerea de îndată în liberate a reclamantului și a dispus luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței. ( filele 10-12)
Prin decizia penală nr. 661/7.11.2005, Curtea de APEL BRAȘOV, a dispus restituirea la Parchetul de lângă Tribunalul Brașova cauzei penale privind pe reclamantul din prezenta cauză, pentru completarea urmăririi penale și a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.( filele 13-16)
În motivarea soluției sale, Curtea de APEL BRAȘOVa reținut că nu este imputabil organelor de urmărire penală faptul că urmărirea penală este incompletă, întrucât, versiunea reclamantului a fost cunoscută doar în fața instanței de recurs și a făcut necesară administrarea de probe pentru verificarea temeiniciei ei. S-a reținut, de asemenea, că reclamantul a fost căutat în mod repetat în faza urmăririi penale însă nu a fost găsit și a fost dat în urmărire generală.
Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 27.03.2006, Judecătoria Zărneștia constatat că a încetat de drept măsura preventivă ce a fost luată față de reclamant. ( filele 17-19)
Prin Rezoluția din data de 08.11.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneștis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) Cod penal ( 3 fapte ) și de art. 215 alin. (1) și (2) ( 1 faptă) cu aplicarea art. 33 lit a cod penal, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. (filele 6-9)
Din actele aflate la filele 66-68 din dosarul cauzei rezultă perioada în care reclamantul a fost reținut, respectiv 11 noiembrie 2003- 21 septembrie 2004.
Din depoziția martorului, ce a fost audiat la solicitarea reclamantului, rezultă că, acesta este perceput în Orașul, unde a locuit și și-a desfășurat activitatea, ca o persoană cinstită și corectă. Această percepție a comunității nu s-a schimbat nici după data condamnării și arestării părții menționate, martorul declarând că, după data expirării perioadei de detenție, când reclamantul s-a întors în Orașul, acesta nu a avut nicio problemă în a stabili relații cu ceilalți membrii ai comunității, întrucât, aceștia nu au crezut că acesta este un infractor.
De asemenea, din depoziția acestui martor, reiese că, urmare a declanșării procesului penal împotriva reclamantului, toate bunurile ce au aparținut firmelor acestuia au fost puse sub sechestru, astfel că el nu a mai putut să continue activitatea în cadrul acestor firme, însă nici nu a încercat să se angajeze în cadrul altor firme.
Martorul a declarat, cu ocazia audierii sale, că l-a vizitat pe reclamant de 2- 3 ori în perioada de timp în care acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Codlea, ocazie cu care, reclamantul i-a spus că este foarte afectat de cele ce s-au întâmplat, că nu este vinovat și că i-a cerut ajutorul pentru a găsi un avocat care să îi apere interesele. De asemenea, reclamantul i-a supus martorului că, condițiile din Penitenciar sunt foarte proaste, întrucât, din cauza lipsei de spațiu, într-un pat dorm și câte doi deținuți, iar condițiile de igienă sunt precare.
De asemenea, martorul a arătat că, reclamantul i-a comunicat că nu poate consuma mâncarea pe care o primește în penitenciar, întrucât, religia pe care o are nu îi permite să consume carne de porc.
Martorul a mai declarat, cu ocazia audierii sale că, soția reclamantului a venit în țară pentru a-i acorda acestuia sprijinul material și moral de care reclamantul avea nevoie, sens în care, pentru a obține sumele de bani necesare pentru plata onorariului avocatului, care l-a apărat pe reclamant și pentru suportarea costului demersurilor necesare strângerii de probe pentru dovedirea nevinovăției reclamantului, aceasta a înstrăinat două imobile pe care le deținea pe teritoriul României și a trimis pachete reclamantului, în perioada de timp în care acesta s-a aflat în Penitenciar, care au totalizat 9.000 - 10.000 Euro. ( filele 220-222)
Din declarația martorului, ce a fost audiat, de asemenea, la solicitarea reclamantului, se reține că, în perioada de timp cuprinsă între 1989-2000, reclamantul a deținut în Orașul mai multe afaceri. În anul 2000, acesta a părăsit țara și s-a stabilit în, unde a înființat o firmă în domeniul construcțiilor, iar, în urma căsătoriei, s-a stabilit împreună cu soția sa în Spania- Madrid, martorul precizând că, în perioada 200-2004, nu l-a văzut pe reclamant niciodată.
Ca urmare arestării sale pe teritoriul Germaniei, martorul a declarat că reclamantul a fost adus în România, fiind încarcerat în Penitenciarele Jilava și. Martorul a arătat, cu ocazia audierii sale, că nu l-a vizitat niciodată pe reclamant cât timp acesta s-a aflat în închisoare și că, toate informațiile referitoare la starea acestuia le-a obținut de la copiii reclamantului, care locuiesc în Orașul.
Astfel, martorul a declarat că, din relatările copiilor reclamantului cunoaște că acesta era nemulțumit și afectat de regimul de detenție, întrucât, camera în care a fost plasat era supraaglomerată, iar mâncarea pe care o primea conținea carne de porc, pe care el nu o putea consuma din cauza religiei pe care o are, astfel că, era nevoit să facă schimb de produse cu ceilalți deținuți pentru a putea face rost de alimentele pe care le putea consuma.
Martorul a declarat că l-a văzut personal pe reclamant după ce acesta a fost eliberat din penitenciar, și că acesta i-a relatat și el despre condițiile de detenție, care au fost de natură să îl afecteze atât fizic cât și psihic. Această stare a reclamantului l-a pus pe acesta în imposibilitatea de a se angaja după data eliberării sale, el trăind din sumele de bani pe care i le trimitea soția sa, care locuiește în Spania.
Martorul a declarat cu ocazia audierii sale că, în perioada de timp în care s-a aflat în Penitenciar, precum și ulterior datei la care acesta a fost eliberat, respectiv, pe toată durata desfășurării procesului penal, reclamantul a fost sprijinit atât moral cât și material de soția sa, care a trimis sume de bani, care s-au ridicat la 8000- 10.000 Euro, de asemenea, aceasta a înstrăinat două imobile pe care le avea în România, tot în ideea de a-l sprijini pe reclamant.
Martorul a mai declarat că, din relatările reclamantului și ale copiilor acestuia, a aflat că mama reclamantului s-a îmbolnăvit ca urmare a declanșării urmăririi penale față de acesta.
Din depoziția martorului se reține că, în urma expirării perioadei de timp în care reclamantului i s-a interzis să părăsească țara, acesta a plecat în Spania, unde locuiește împreună cu familia sa și unde are o afacere în domeniul construcțiilor. (filele 223-225)
Ca urmare a aspectelor rezultate din depozițiile martorilor, tribunalul a dispus efectuarea unor adrese către Penitenciarul Codlea, cu solicitarea de a comunica la dosarul cauzei fișa medicală a reclamantului, întocmită cu ocazia încarcerării sale în Penitenciarele din România și cu solicitarea de a comunica dacă, pe în perioada de timp în care s-a aflat în Penitenciarul Codlea, reclamantul a formulat plângeri referitor la încălcarea drepturilor sale.
De asemenea, tribunalul a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a depune la dosarul cauzei dovada demersurilor întreprinse la autoritățile statului (poliției, parchete) în faza urmăririi penale.
Din fișa medicală a reclamantului, reiese că acesta nu a contactat nicio boală în perioada detenției sale și că, în perioada de timp în care s-a aflat în penitenciar, starea de sănătate a acestuia nu s-a înrăutățit.
De asemenea, din relațiile ce au fost comunicate de Penitenciarul Codlea rezultă că, în intervalul de timp în care reclamantul s-a aflat în acest Penitenciar, el nu a formulat plângeri în legătură cu încălcarea drepturilor sale. ( filele 232- 237)
Art. 504 alin (2) din Codul d e procedură penală stipulează că "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare", iar alin (3) și (4) ale aceluiași articol prevăd că "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de liberate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin 1 lit j
Art. 505 alin (2) din același Cod dispune că "la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata lipsirii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă".
În speță, Tribunalul apreciază că sunt îndeplinite condițiile instituite de dispozițiile legale menționate în ceea ce privește perioada de timp în care reclamantul a fost deținut în temeiul mandatului de executare a pedepsei, ce a fost emis în baza sentinței penale nr. 21120.06.2002 a Judecătoriei Zărnești, respectiv 11 noiembrie 2003 - 21 septembrie 2004, aceasta deoarece, deținerea părții menționate s-a făcut în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare, ce a fost desființată în căile de atac, iar, ca urmare a rejudecării cauzei, s-a dispus, prin ordonanța procurorului, scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului.
În ceea ce privește măsura restrictivă de libertate, ce a fost luată față de reclamant în cursul desfășurării procesului penal, tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condițiile instituite de dispozițiile legale menționate, pentru ca reclamantul să ceară despăgubiri, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
O condiție esențială pentru acordarea de despăgubiri în condițiile textelor de lege anterior indicate este aceea a caracterului nelegal al măsurii restrictive de liberate.
În speță, se reține că, măsura obligării reclamantului de a nu părăsi țara a fost luată de instanța Curții de APEL BRAȘOV, printr-o hotărâre definitivă, respectiv, prin decizia penală nr. 817/20.09.2004. În motivarea soluției de instituire a acestei măsuri preventive, instanța a reținut că, sunt întrunite temeiurile de fapt și de drept ce fac necesară luarea acestei măsuri. Sunt incidente dispozițiile art. 136 Cod procedură penală privind scopul procesului penal, art. 148 ind. h Cod procedură penală, întrucât sunt întrunite condițiile cumulative cerute de textul de lege reprezentat de art. 145 ind. 1 Cod procedură penală, deoarece, reclamantul are antecedente în părăsirea teritoriului țării și este necesară prezența sa la proces, având în vedere și motivul pentru care cauza a fost casată cu reținere spre rejudecare de către instanța de recurs.
Același raționament al instanței se regăsește și în decizia penală nr. 661/7.11.2005 a Curții de APEL BRAȘOV, sub aspectul menținerii măsurii restrictive de libertate ce fost luată față de reclamant.
Sub acest aspect, sunt de menționat și statuările făcute de instanța Curții de APEL BRAȘOV sub aspectul că necesitatea completării urmăririi penale nu poate fi imputată organelor de urmărire penală, care au fost în imposibilitatea obiectivă de a lua declarația reclamantului, întrucât, acesta a părăsit teritoriul țării, fiind de negăsit, cu toate diligențele depuse de organele de cercetare penală, aspect ce a determinat darea lui în urmărire generală.
Apoi, se reține că, în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, emisă de procuror la data de 08.11.2007, nu se stabilește caracterul nelegal al măsurii preventive, ce a fost luat față de reclamant în cursul procesului penal, ci, soluția de scoatere de sub urmărire penală a fost luată pe baza unor probe ce au fost administrare, ulterior, restituirii cauzei, pentru completarea urmăririi penale.
De asemenea, sub aspectul analizat, este de menționat că, prin Încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 27.03.2006 a Judecătoriei Zărnești, nu se statuează asupra caracterului nelegal al măsurii preventive, neprivative de libertate, ce a fost luată față de reclamant, ci instanța constată doar că aceasta a încetat de drept.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul constată că, nu se poate reține caracterul nelegal al măsurii preventive, neprivative de liberate, ce a fost luată față de reclamant pe parcursul desfășurării procesului penal, astfel că, va respinge pretențiile relative la acordarea de daune materiale și morale reclamantului pentru perioada de timp în care față de acesta a operat măsura de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței judecătorești.
În ceea ce privește prejudiciul moral reclamat, Tribunalul reține că, din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că, condamnarea penală a reclamantului și privarea de libertate a acestuia în intervalul de timp cuprins între 11.11.2003- 21.09.2004, au produs acestei părți suferințe fizice și psihice și i-au afectat și pe membrii familiei sale, astfel că, ținând seama de criteriile instituite de art. 505 alin (2) din Codul d e procedură penală, apreciază suma de 50.000 lei ca fiind îndestulătoare ca și compensație materială pentru prejudiciul moral încercat.
Sub acest aspect, instanța reține că nu au fost dovedite afirmațiile pe care reclamantul le-a făcut în sensul că, deținerea să în perioada de timp menționată a determinat îmbolnăvirea mamei sale și izolarea sa de către membrii comunității din Orașul, ca urmare a afectării prestigiului de care se bucură în rândul acestei comunității, întrucât, în cauză nu a fost produsă de către partea menționată nicio probă în acest sens.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul reține că acestea sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, pentru următoarele considerente:
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamantul a susținut că, daunele materiale pe care le-a solicitat se compun din prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a pierderii unor afaceri din cauza pierderii unor oportunități de afaceri, respectiv, din cauza renunțării unor parteneri la continuarea afacerilor demarate împreună cu el și din cheltuielile pe care le-a făcut în cadrul procesului penal.
Instanța constată că, niciuna dintre probele ce au fost administrate în cauză nu sunt de natură să aceste afirmații ale reclamantului.
Astfel, se reține că, partea menționată nu a făcut decât dovada că a deținut sau că deține firme în țară și în străinătate, însă nu a putut proba că, a pierdut oportunități de afaceri sau că firmele sale au înregistrat pierderi în perioada de timp în care acesta a fost privat de libertate.
Sub acest aspect, se reține că, reclamantul trebuia să probeze cu înscrisuri prejudiciul pe care susține că l-a încercat în activitatea firmelor sale, or, astfel de înscrisuri nu au fost depuse la dosar.
În ceea ce privește cheltuielile pe care reclamantul a susținut că le-a făcut în timpul procesului penal, instanța constată că, nici sub acest aspect nu au fost depuse înscrisuri care să ateste cuantumul acestor cheltuieli.
Astfel, deși, reclamantul a făcut referire la onorariul pe care l-a achitat avocatului care i-a reprezentat interesele în litigiul penal, el nu a depus delegația avocațială acordată în acest sens și nici dovada achitării vreunei sume de bani cu titlu de onorariu avocațial.
De asemenea, s-a susținut că, reclamantul a fost nevoit să se deplaseze în țară pentru a obține de la autorități și de la partenerii de afaceri documentele necesare dovedirii nevinovăției sale, însă, partea menționată nu a fost în măsură să depună nicio dovadă relativ la efectuarea vreunei cheltuieli în acest sens.
În ceea ce privește depozițiile martorilor făcute în sensul că soția reclamantul a trimis acestuia, în perioada în care a fost deținut în penitenciarele din țară, sume cuprinse între 8.000 și 10.000 Euro, tribunalul constată că, acestea nu sunt susținute de înscrisuri care să ateste veridicitatea unor astfel de susțineri.
În legătură cu afirmațiile făcute de martorii ce au fost audiați la solicitarea reclamantului, în sensul că, soția acestuia a înstrăinat două imobile pe care le deținea în România pentru ca banii astfel obținuți să fie folosiți de către această parte pentru a face față cheltuielilor legate de desfășurarea procesului penal, instanța reține că, deși au fost depuse la dosar acte translative de proprietate încheiate de soția reclamantului, nu există nicio probă care să ateste că banii menționați în cuprinsul acestor acte juridice au avut destinația invocată de reclamant.
Sub aspectul analizat, este de menționat că, prejudiciul material, pentru a putea fi reparat trebuie să îndeplinească condițiile instituite de art. 998-999 Cod civil, respectiv, să fie un prejudiciu cert, adică să fie sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, or o astfel de cerință nu este îndeplinită în cauză.
Împotriva sentinței au declarat apel: reclamantul, pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Prin apelul declarat reclamantul a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că nelegalitatea restrângerii libertăților personale rezultă din dispozițiile art.143, 145, 1451, 146 și 345 alin.2 Cod pen. Și că ea a fost confirmată implicit prin rezoluția de scoatere de sub urmărirea penală. Se susține că în prezenta cauză trebuie să se verifice dacă privarea nu restrângerea de libertate a fost nelegală.
Totodată se invocă împrejurări de fond de natură a justifica cererea sa de acordare a daunelor materiale și morale, evidențiindu-se faptul că arestarea sa și restrângerea libertății au constituit erori judiciare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art.52 alin.3 din Constituție, art.504 alin.2 și 3, 505, 506 Cod proc.pen. și art.274 Cod proc.civ.
Prin apelurile declarate, apelanții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov au solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.504 - 506 Cod proc.pen.
Prin Sentința penală nr.211/20.06.2002 a Judecătoriei Zărneștis -a dispus condamnarea reclamantului la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 Cod pen., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod pen. cu aplicarea art.37 lit.a Cod pen., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1. cu aplicarea art.37 lit.a Cod pen. și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a Cod pen. Totodată, potrivit art.85 Cod pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată reclamantului prin Sentința penală nr.945/1999 a Judecătoriei Brașov. Aceste pedepse au fost contopite, potrivit art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, aplicându-se pedeapsa de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare. În baza art.10 din Legea nr.137/1997 a fost revocată grațierea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.945/1999 a Judecătoriei Brașov și s-a dispus ca aceasta să se execute alături de cea de mai sus, astfel că a rezultat o pedeapsă totală de 7 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.24/13.01.2003 Tribunalul Brașova respins ca nefondat apelul declarat împotriva acestei sentințe și în baza sentinței penale nr. nr.211/20.06.2002 a Judecătoriei Zărnești rămasă definitivă,a fost emis mandatul de executare nr.323/13.12.2003.
Prin decizia penală nr.817/20.09.2004, Curtea de APEL BRAȘOVa anulat acest mandat și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu e reținut sau arestat în altă cauză și a dispus luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.
Prin decizia penală nr.661/7.11.2005, Curtea de APEL BRAȘOVa dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova cauzei penale, pentru completarea urmăririi penale, menținând măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara.
Prin încheierea camerei de Consiliu din data de 27.03.2006, Judecătoria Zărneștia constatat ca încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de reclamantul din prezenta cauză.
Prin rezoluția din data de 8.11.2007, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria a dispus - în temeiul art.249 alin.1 și 2 Cod proc.pen. raportat la art.11 pct.1 lit.b cu referire la art.10 lit.d Cod proc.pen.- scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunile prevăzută de art.215 alin.1 Cod pen. (3 fapte)și art.215 alin.1 și 2 Cod pen.(1 faptă) întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine durata privării de libertate și faptul că aceasta s-a făcut în baza sentinței penale nr.211/20.06.2002 pronunțată de Judecătoria Zărnești, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia penală nr.24/13.01.2003 a tribunalului Brașov.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV la data de 18.02.2004 în dosarul nr.74/2003, rezultă că apelantul reclamant a fost arestat în Germania la data de 11.11.2003. Potrivit adresei nr.K-11412 din 20.09.2004 emisă de Ministerul Justiției - Direcția generală a Penitenciarelor, față de apelantul reclamant s-a luat măsura punerii în libertate la data de 20.09.2004 și nu la data de 21.09.2004 cum greșit a reținut prima instanță.
În cauză trebuie făcută distincția între măsura privativă de libertate care, potrivit celor mai sus expuse, a încetat la data de 20.09.2004 și măsura restrictivă de libertate constând în obligația de a nu părăsi țara, dispusă prin decizia penală nr.817/20.09.2004 a Curții de APEL BRAȘOV, menținută ulterior prin decizia penală nr.661/7.11.2005 a Curții de APEL BRAȘOV și cu privire la care Judecătoria Zărnești, prin încheierea Camerei de Consiliu din 27.03.2006 a constatat că a încetat de drept.
Prevederile art.504 Cod proc. pen. și ale art.52 alin.3 din Constituție reprezintă cadrul legal al reparării pagubelor materiale și a daunelor morale cauzate prin erori judiciare, în temeiul cărora Statul Român poate fi obligat să răspundă patrimonial.
Art.504 Cod proc.pen. stabilește, în mod limitativ, cazurile în care o persoană care a fost condamnată definitiv, care a fost privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.
Reclamantul nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute strict și limitativ de acest text de lege. Astfel, potrivit alin.2 al art.504 Cod proc.pen. persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Reclamantul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.211/20.06.2002 a Judecătoriei Zărnești, însă cu privire la acesta nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Alineatele 2 și 3 din același articol de lege reglementează ipoteza în care privarea sau restrângerea de libertate s-a realizat în cursul procesului penal și este nelegală.
Nelegalitatea privării și restrângerii de libertate trebuie stabilită după caz:
- prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate. Nu a fost pronunțată o astfel de ordonanță cu privire la reclamant;
- prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală. Cu privire la reclamant a fost pronunțată - în dosarul nr.137/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești - rezoluția din data de 8.11.2007 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1 Cod pen.(3 fapte) și respectiv art.215 alin.1 și 2 Cod pen.(1 faptă), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Această rezoluție însă, nu stabilește caracterul nelegal al privării sau restrângerii de libertate, nici măcar nu face vreo referire în acest sens. Chiar apelantul, în cuprinsul motivelor de apel, recunoaște că această rezoluție nu stabilește caracterul nelegal al privării sau restrângerii de libertate, dar susține pe de o parte că această rezoluție a confirmat implicit acest caracter nelegal, iar pe de altă parte, că în prezentul litigiu urmează a se verifica dacă privarea sau restângerea de libertate a fost nelegală.
Instanța va respinge acest motiv de apel care se află în contradicție vădită cu dispozițiile art.504 alin.4 Cod proc.pen. potrivit căruia, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită și nu să rezulte implicit, după caz (... )prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală.
Nelegalitatea privării sau restrângerii de libertate poate fi stabilită, conform alin.4 al art.504 Cod proc.pen. și în alte cazuri, care însă nu se regăsesc în speța de fașă, respectiv:
- prin ordonanță a procurorului de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.j Cod proc.pen.;
- prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate;
- prin hotărâre judecătorească definitivă de achitare;
- prin hotărâre judecătorească definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit.j Cod proc.pen.
În mod greșit prima instanță nu a analizat cazurile prevăzute la art.504 Cod proc.pen. și a apreciat printr-o motivare generică că reclamantul are dreptul la repararea pagubei în temeiul dispozițiilor acestui text de lege.
Art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale invocat de reclamant, consacră dreptul la libertate și siguranță și prevede că " rice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: (... ), c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune".
Din probele administrate în cauză rezultă că la data luării măsurii privative de libertate au existat "motive verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii", impunându-se aducerea reclamantului în fața autorităților judiciare competente.
Astfel, atât în raport de dispozițiile Codului d e procedură penală, ale hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, cât și ale art.52 alin.3 din Constituție și ale art.5 din CEDO, atât măsura privativă de libertate cât și măsura restrictivă de libertate constând în obligația de a nu părăsi țara, au fost luate în mod legal.
Excepțiile tardivității cererii de chemare în judecată și prescripției invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, au fost corect soluționate de prima instanță în raport de dispozițiile art.504 - 506 Cod proc.pen.
Pe calea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat aspecte privind fondul litigiului, care au fost analizate potrivit celor mai sus expuse.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 proc.civ. Curtea va respinge apelul declarat de apelantul reclamant și va admite apelurile declarate de apelanții pârâți Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, potrivit celor ce urmează.
Pentru aceste motive,
In numele legii,
DECIDE
Admite apelurile declarate de apelanții Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 73/S/6 martie 2009 tribunalului Brașov, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin
Respinge apelul declarat de apelantul împotriva aceleiași sntințe.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 8 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. - 5.01.10
Dact. GG - 28.01.10
6 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Camelia Juravschi
