Eroare judiciara. Speta. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 16
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Pană Constanța
JUDECĂTOR 2: Marin Eliza
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamantul domiciliat în P,-, județul D, de pârâtul STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul D și de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței civile nr. 448 din 19 februarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Apelurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant, personal și prin procurator, conform procurii judiciare autentificate sub nr.1794 din 18 iunie 2009 de Biroul Notarilor Publici și, asistat de avocat din cadrul Baroului B, lipsind apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și apelantul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar de către apelantul-reclamant un set de înscrisuri în copie xerox, cu borderou, înregistrat sub nr.20327 din 31 decembrie 2009, respectiv: sentința penală nr.103 din 1 martie 2006 Judecătoriei Pucioasa, rezoluția 220/P/2008 din 10 martie 2008 procuror G, rezoluția din 5 iunie 2008 procuror, încheierea din 3 noiembrie 2008 din dosar nr-, sentința penală nr. 42/16.02.2009 a Tribunalului Dâmbovița, soluția dosar nr- al Tribunalului Dâmbovița, precum și o cerere, înregistrată sub nr. 1263/28 ianuarie 2010, prin care solicită strigarea cauzei la prima oră.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat, astfel că solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de apel ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, arătând în esență că instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român la 120.000 lei daune morale către reclamant, apreciind că acesta a fost prejudiciat prin trimiterea în judecată pentru infracțiunea de distrugere în stare de arest și pentru care ulterior a fost achitat. Soluția este greșită deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a delimitat cuantumul daunelor morale și nici pe cel al daunelor materiale, solicitând despăgubiri într-un cuantum total de 10.000.000 lei. Cum prejudiciul pretins ca fiind produs prin privarea de liberate nu a fost cert nici măcar sub aspectul pretențiilor formulate, instanța nu a avut cum să realizeze o dezdăunare proporțională cu pretențiile. De altfel nici cu prilejul judecării în fond reclamantul nu a făcut nici o precizare cu privire la cuantum, lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestui aspect, spunând doar că "prejudiciul suferit este greu de cuantificat", astfel că în raport de această atitudine, s-au acordat reclamantului despăgubiri într-un cuantum mai mare decât s-a solicitat. Și daunele morale acordate pentru privarea de libertate de 5 luni închisoare justificată în principiu prin soluția de achitare definitivă de care a beneficiat reclamantul este disproporționată sub aspectul sumei acordate și nesolicitate.
În susținerea apelului invocă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3889/2005 și solicită admiterea apelului Parchetului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul acordării daunelor într-un cuantum mai mic pe care urmează să-l aprecieze instanța.
Cu privire la apelul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită să fie admis.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de apel formulate de reclamant, arătând în esență că, deși instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt în baza probelor administrate, astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată, a admis numai în parte cererea acestuia și a obligat statul numai la daune morale în sumă de 120.000 lei, un cuantum insuficient și inechitabil, care nu respectă realitatea și principiul reparației integrale a pagubei suferite de acesta. Despăgubirile trebuie să realizeze o reparație integrală fără a delimita despăgubirile materiale de cele morale, astfel că este greșită soluția instanței de fond. Cuantumul despăgubirilor este mic față de prejudiciul suferit de reclamant, dar care însă nu poate fi cuantificat față de toate suferințele acestuia. Arată că reclamantul este la a doua situație în care solicită despăgubiri,urmare faptului că în anul 1997 fost trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunea de delapidare și i-au fost acordate 66 milioane lei daune morale și 66 milioane lei daune materiale, care însă nu au fost puse în executare de acesta, deși hotărârea a rămas irevocabilă încă din anul 2000, astfel că face dovada că nu se dorește o îmbogățire fără justă cauză. Totodată, arată că pe parcursul anilor reclamantul a fost supus unor presiuni deosebite, starea sănătății i s-a deteriorat și are în îngrijire și un copil minor, astfel că solicită admiterea apelului și acordarea unor despăgubiri în cuantum de 30.000 lei pe zi.
Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și al Statului Român prin Ministerul Finanțelor publice, solicită să fie respinse ca nefondate, criticile invocate nu se fondează pe probele dosarului. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Procurator, având cuvântul, arată că practica Curții de apel este acordarea pentru 24 ore de reținere a unor despăgubiri în cuantum de 30.000 lei, astfel că solicită a-i fi acordate reclamantului despăgubiri în cuantum de 300.000 euro și rentă viageră pentru că are în îngrijire un copil minor. Mai arată că persoana vinovată nu a fost chemată în judecată pentru a răspunde solidar cu Statul la plata despăgubirilor.
În consecință solicită admiterea apelului și desființarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi introdus în cauză și persoana vinovată de crearea prejudiciului, pentru a răspunde solidar cu statul. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul reclamantului, solicită să fie respins ca nefondat.
CURTEA,
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la rolul Tribunalului București sub nr- reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D a solicitat obligarea Statului Român la plata daunelor materiale și morale în sumă de 10.000.000 lei ( RON), precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, ca urmare a plângerii formulate de învinuitul la data de 19.09.2004, înregistrată la Poliția orașului P sub nr.-/ 19.09.2004, s-a dispus de Șeful Politiei orașului P efectuarea de cercetări și luarea măsurilor legale, pentru infracțiunea prevăzută de art.217 alin.4 Cod penal, că au fost anunțate imediat organele superioare de cercetare penală, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție D, Inspectoratul General de Poliție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, iar în urma cercetărilor efectuate în mod abuziv, cu concursul larg al organelor de poliție prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA nr.1324/ P/ 2004 din 12.10.2004, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, faptă prevăzută de art.217 alin.4 din Codul penal și că această presupusă faptă, nu a fost săvârșită de el, fiind o înscenare judiciară din partea organelor de Poliție și Parchet, la comanda, cu concursul servil al acestor organe, pentru a avea liniște înainte de alegerile parlamentare și președințiale din toamna anului 2004, respectiv din luna noiembrie 2004, la toate alegerile locale sau generale anterioare, reclamantul fiind un adversar incomod al, și apoi, precum și al persoanelor care reprezentau acest partid, împotriva cărora a manifestat permanent, cea mai frecventă manifestare fiind prin prezentarea de lozinci și pancarde.
Reclamantul a mai susținut că pe tot parcursul urmării penale a răspuns la toate chemările efectuate de polițiști, încercând să aibă o atitudine corectă, afirmând de fiecare dată că nu are legătură cu această faptă, că organele de poliție, sub îndrumarea Parchetului "s-au mobilizat" pentru a strânge sau a preconstitui probe, care nu corespund realității, în scopul vădit de a avea argumente care să le justifice propunerea de încadrare a faptei în prevederile art.217 alin.4, cu arestarea sa, că întreaga operațiune a durat 5 zile, astfel că la data de 4.10.2004, a fost reținut și arestat, s-a întocmit Rechizitoriul și a fost sesizată instanța de judecată, "probele" au fost preluate de procuror și introduse în rechizitoriu fără motivație, pentru a justifica măsura arestării preventive, cât și pentru încadrarea la alin.4 al infracțiunii de distrugere, care prevedea o pedeapsă de la 3-15 ani închisoare ( art.148 alin.1 lit.f și h din Codul penal ), probele au constat în "Cartonul cu de produse petroliere" ridicat din autoturismul proprietatea lui - ( plecată în Italia) care a existat în realitate în autoturism și a avut ca scop real, protejarea portbagajului de materiale de construcție, ciment, var, vopseluri și uleiuri minerale, pe care le transporta reclamantul pentru construcția imobilului acesteia pe terenul ce îl cumpărase de la el, cu acest autoturism au circulat atât reclamantul, cât și, care se ocupau de construcția acestei case și că, ulterior ridicării acestui carton, lucrătorii de poliție, în mod cert, au impregnat cartonul și cu benzină fără plumb și cu ulei mineral pentru autovehicule de același tip găsit într-un bidon uzat de lângă autoturismul Mercedes ( fiind o prezumție care trebuie luată în considerație, atâta timp cât nu rezultă cert o dovadă că starea în care se afla cartonul la ridicare, este identică cu cea prezentată spre expertizare ).
Reclamantul a mai arătat că această probă, care apoi a fost expertizată, a constituit singura motivație a legăturii dintre fapta reținută și inculpatul, sens în care așa zisa "examinare a autoturismului" s-a făcut în condiții nelegale, făcându-se mențiunea că "Având în vedere timpul de noapte și conduita lui nu s-a putut asigura prezenta martorilor asistenți" și că " Examinarea a început la orele 5,30 și s-a terminat la orele 6,00", din dispozițiile art.64 alin.2 din Cod procedură penală a rezultat că mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu au putut fi folosite în procesul penal, că împotriva acestei "examinări a autoturismului" efectuate de polițiști din cadrul Poliției P proprietara autoturismului -, a depus plângere penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin Rezoluția din 18.11.2004, pronunțată în dosarul nr.163/P/2004, a dispus neînceperea urmăririi penale, că martorii audiați de organele de poliție, prin care se încerca încriminarea reclamantului, au fost numai angajați ai domnului, cărora li s-au dictat declarațiile, cu un conținut aproape identic și folosind expresii pe care martorii nu le foloseau în mod obișnuit în exprimare, au fost făcute afirmații neadevărate, că actul de sesizare al instanței, Rechizitoriul nu conținea nicio motivație care să justifice reținerea alin.4 al art.217 Cod penal, respectiv " Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare se săvârșește prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezulta pericol public", iar în referatul de terminare a urmăririi penale, s-a menționat că autoturismul incendiat se afla în imediata apropiere a SC -SRL și pe zidul din dreapta autoturismului trecea o țeavă de gaz metan, mențiune ce nu a avut nicio relevanță atâta timp cât nu s-a făcut dovada existenței - rezultarea efectivă a pericolului public, care ar fi constituit un element esențial constitutiv pentru existența infracțiunii de distrugere în această forma agravantă, iar autoturismul Mercedes nu a fost distrus, degradat sau adus în stare de neîntrebuințare, în înțelesul material prevăzut de lege, atâta timp cât acest autoturism chiar la câteva zile a putut să circule.( singura deteriorare a autoturismului fiind afumarea și scorojirea vopselei pe partea dreaptă-față și a garniturilor din.), la câteva zile autoturismul nu a prezentat niciun fel de degradare, fiind văzut circulând pe drumurile publice.
Un alt aspect relevant menționat de către reclamant l-a constituit faptul că organele de poliție au depus la dosar fotografiile autoturismului efectuate în noaptea respectivă în poziții total neadecvate ( au fotografiat autoturismul cu ridicată și ușile deschise, un alt autovehicul furgoneta, pentru a da o impresie falsă) și nu s-au făcut verificări și cercetări asupra existenței reale a reparațiilor autoturismului, depunându-se la dosar un "deviz estimativ" încheiat la data de 28.09.2004, din care a rezultat o pagubă în suma de 23.740.000 lei, devizul estimativ a fost un act premergător efectuării unei lucrări sau reparații, rezultat în urma examinării prealabile, după care s-a efectuat reparațiile și s-a întocmit factura, cu enumerarea detaliată a pieselor înlocuite și a manoperei efectuate, la data de 23.09.2004 autoturismul în cauză fiind fotografiat și văzut de mai mulți martori că nu avea niciun fel de distrugeri sau degradări.
Reclamantul a mai precizat că în arestarea sa s-au implicat persoane importante din Poliție, ( general), Seful Inspectoratului de Poliție al județului D, Comisar-șef (colonel), Seful Biroului de investigații criminale, Comisar-șef ( colonel), Seful Poliției orașului P; persoane importante cu funcții în: Ministrul de Interne-, precum și alte persoane cu funcții de conducere din, dând în acest sens câteva exemple.
Ca urmare a celor precizate, reclamantul a susținut că, în mod abuziv, la data de 4.10.2004 s-a dispus mai întâi, reținerea, iar apoi arestarea sa preventivă, punându-se în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiuni de distrugere, cu încadrarea la alin.4, care prevede o pedeapsă gravă, de 3-15 ani închisoare și care să justifice condițiile și cauzele prevăzute de art.148 lit.f și h din Cod procedură penală și cu reținerea eronată a stării de recidivă- art.37 lit.a Cod penal și că, deși, personal, sau apărătorii săi au formulat mai multe cereri pentru punerea în libertate, datorită presiunilor exercitate de oamenii de vârf ai, instanțele judecătorești au respins aceste cereri, confirmând abuzul arestării mele.
Pentru a exemplifica abuzul săvârșit, reclamantul a făcut referire la poziția organelor de cercetare penală, care a comunicat oficial prin adresa nr.82009/ 11.01.2005 semnată de de poliție, Seful Inspectoratului de Poliție al Județului D, "că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost arestat", a precizat că înainte de a fi arestat, când organele de poliție încercau să "strângă și să fabrice probe" împotriva sa, la sfârșitul lunii septembrie 2004, comisarul-șef l-a amenințat și a încercat să-l determine pe numitul Doamna să scrie o declarație din care să rezulte că i-ar fi dat 1500 Euro, pentru că împreună cu reclamantul a incendiat autoturismul proprietatea lui, fapt despre care martorul a declarat și în fața instanței.
Reclamantul a mai menționat și faptul că, atât în faza de cercetare și urmărire penală, cât și în prima etapă a judecății la Judecătoria Pucioasa, a fost grav încălcat dreptul său de legitim la apărare, iar efectuarea unor acte de urmărire penală s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor procedurale, fiind lovite de nulitate, că după o perioadă de arestare ilegală de 5 luni și 3 zile, la data de 7.03.2005 a fost eliberat, iar ca urmare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, la sesizarea Ministrului Justiției, s-a dispus strămutarea judecății cauzei de la instanțele din jud. D respectiv la Judecătoria Medgidia, județul C, pe motivul existenței unor împrejurări de natură să știrbească imparțialitatea judecătorilor, că anterior acestei cereri de strămutare introdusă de Ministerul Justiției, a formulat și reclamantul o cerere de strămutare a judecății cauzei, pe motiv de bănuială legitimă, ce a format obiectul dosarului nr.5969/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere care i-a fost respinsă, că, în urma strămutării dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Medgidia, unde a continuat faza judecății, prin administrarea probelor, în condiții corecte, cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale și a drepturilor sale ca cetățean și că despre acest abuz evident, constând în "fabricarea" cu știință a unui dosar penal împotriva sa, având ca fundament "Comanda politică a " presa locală și centrală au relatat în mai multe articole.
A mai precizat reclamantul că, la data arestării sale abuzive era bolnav, suferind de mai multe afecțiuni cronice, provocate și de stresul continuu la care a fost supus de către autorități și că ulterior, aceste boli s-au agravat, mai ales că în timpul arestării a intrat în refuz de hrană, așa cum rezultă din dosarul aflat la Penitenciarul Mărgineni.
Reclamantul a mai arătat că Judecătoria Medgidia, analizând în mod corect probele administrate, a reținut nevinovăția sa, a confirmat astfel fără putință de tăgadă gravele abuzuri săvârșite împotriva sa, inclusiv lipsirea ilegală de libertate, a dispus achitarea sa pentru aceasta faptă, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. c din Codul d e procedură penală prin sentința penală nr.2389/30.10.2006, sentința rămasă definitivă și irevocabilă, fiind semnificativ abuzul și "hărțuirea" continuă de către organele de politie, care după punerea sa în libertate în acest dosar, la data de 30.05.2005, în mod abuziv, l-au amendat contravențional potrivit Procesului-verbal seria - nr.-/ 30.05.2005 încheiat de Poliția orașului P, pentru fapte de natură să lezeze demnitatea și onoarea instituțiilor publice, Parchet, Politie, Judecătorie, Primărie, această presupusă contravenție fiind anulată, după trei judecăți, prin sentința civilă nr.163/21.02.2006, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, iar ca urmare a abuzului în serviciu săvârșit de polițiști, a formulat plângere penală împotriva acestora, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin Rezoluția nr.192/P/2006 din 08.11.2006, dispunând -neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor, reținând că aceștia " au acționat potrivit îndatoririlor de serviciu".
Cu privire la prejudiciul material produs, reclamantul a susținut că acesta s-a referit la lipsa veniturilor pe care le realiza cheltuieli efectuate cu deplasările și transportul la instanțe, onorariul pentru avocați, cumpărarea de medicamente, iar daunele morale privesc privarea de libertate, suferința fizică și psihică, stresul continuu, agravarea bolilor în timpul procesului care a durat doi ani de zile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.504-506 Cod procedură penală.
S-au anexat cererii, în copie, înscrisurile despre care s-a menționat în cerere.
Prin sentința civilă nr.113/13.09.2007, Tribunalul Bucureștia admis excepția de necompetență teritorială și și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, motivat de faptul că reclamantul domicilia în județul D, iar conform dispozițiilor art. 506 alin.3 din Codul d e procedură Penală în astfel de litigii competent era Tribunalul în a cărei circumscripție domiciliază reclamantul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a menționat că n temeiul pct.7 din Recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului, la acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincție între dauna materială și dauna morală, jurisprudența CEDO fiind obligatorie, având în vedere prevederile art.20 din Constituție prin care s-a consacrat în România principiul preeminenței dreptului internațional asupra dreptului intern în materia drepturilor omului și că în acest context, reclamantul, vătămat în dreptul său, trebuia să facă dovada condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile, astfel dovada existenței prejudiciului moral încercat, caracterul ilicit al faptei pârâtului, săvârșite de acesta cu vinovăție, cât și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului.
Pârâtul a mai precizat că determinarea prejudiciului se face pe bază de probe, iar nu prin simpla apreciere, fie global, fie prin stabilirea separată a fiecăruia dintre elementele sale structurale și că se determină separat pierderea efectiv suferită, precum și beneficiul nerealizat, pentru a fi posibil controlul judiciar în căile de atac, determinarea prejudiciului nefiind influențată de situația materială a persoanei păgubite, căci ceea ce interesează este echivalentul pagubei suferite, ce trebuie acoperita integral.
Față de proba testimonială și cu înscrisuri solicitate de către reclamant, în raport de dispozițiile art. 167 alin.1 din Codul d e procedură civilă și de faptele probatorii ce urmau a fi dovedite, a apreciat că acestea au fost pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii, Tribunalul a admis probele solicitate, respectiv proba cu acte și proba cu martori, au fost audiați numiții G ( fila 80 dosar), G ( fila 81), iu ( fila 83) și ( fila 88).
S-a dispus și atașarea dosarului nr.3297/2005 al Judecătoriei Medgidia finalizat cu pronunțarea sentinței penale nr. 2389/30.10.2006 de achitarea a reclamantului.
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, prin sentința civilă nr. 448 din 19 februarie 2009 admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor la 120.000 lei reprezentând daune morale, precum și la 12 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reținând că: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAs -a dispus trimiterea în judecată a reclamantul, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin.4 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod Penal și a art. 10 din Legea nr.137/1997, învinuirea constând în faptul că acesta ar fi produs la data de 19.09.2004 distrugerea autovehiculului DB - 10-, aparținând
La data de 5.10.2004, în baza încheierii /5.10.2004 a Judecătoriei Pucioasa, definitivă prin încheierea /8.10.2004 a Tribunalului Dâmbovițaa fost emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă nr.13/05.10.2004, pe o durată de 10 zile, până la 14.10.2004.
Pentru a pronunța încheierea din 05.10.2004, instanța de fond a apreciat că au fost indicii temeinice privind săvârșirea de către reclamant a faptei de distrugere pentru care era cercetat, iar instanța de recurs a confirmat soluția primei instanțe, reținând în încheierea din 08.10.2004 că sunt indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă și anume depozițiile mai multor martori printre care și și G care au arătat că au văzut autoturismul reclamantului și chiar pe reclamant în noaptea în care a avut loc incidentul pe strada unde se afla mașina și care l-au văzut pe reclamant cumpărând produse petroliere pe care le-a amestecat într-un bidon cumpărat de la o stație de benzină unde vânzător era, depoziții care se coroborau cu concluziile expertizei tehnice care certificau că amestecul din bidonul cu produse petroliere, petele de pe cartonul luat din portbagajul autoturismului reclamantului și urmele din fragmentele de material textil folosit la incendiere au aceeași compoziție chimică.
Ulterior, prin încheierile pronunțate de Judecătoria Pucioasa în baza dispozițiilor art. 3001și art. 3002Cod Procedură penală, inculpatului i s-a menținut starea de arest preventiv până la data de 07.03.2005.
În faza de cercetare judecătorească, Judecătoria Pucioasaa administrat proba cu martori, înscrisuri, precum și cu audierea inculpatului și a reprezentantului părții vătămate,.
Prin încheierea nr. 3084/16.05.20005 Înalta Curte de Casația și Justiție a dispus strămutarea dosarului penal în favoarea Judecătoriei Medgidia, care prin sentința penală nr.2389/30.10.2006, rămasă definitivă, a hotărât în baza art. 334 din Codul d e Procedură penală schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiune prevăzută de art. 217 alin.4 Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal și art. 10 din Legea nr.137/1997, în infracțiunea prevăzută de art. 217 alin.1 și 4 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit.1 Cod Penal și art. 10 din Legea nr. 137/1997, iar în baza art. 11 pct.2 lit.a Codul d e Procedură penală raportat la art. 10 lit.c Codul d e Procedură penală a hotărât achitarea inculpatului pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 și 4 Cod Penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta, fiind respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului de către partea civilă
Prin cererea de față reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D a solicitat inițial obligarea Statului Român la plata daunelor materiale și morale în sumă de 10.000.000 lei ( RON), precum și la plata cheltuielilor de judecată, pentru ca ulterior prin concluziile orale și cele scrise să lase la aprecierea instanței cuantumul acestor daune.
Cu privire la prejudiciul material produs, reclamantul a susținut că acesta s-a referit la lipsa veniturilor pe care le realiza, cheltuieli efectuate cu deplasările și transportul la instanțe, onorariul pentru avocați, cumpărarea de medicamente, prin notele scrise arătând că daunele materiale privesc cheltuielile efective cu cercetarea penală și judecata procesului ( onorarii avocat, cheltuieli de transport ale reclamantului și martorilor la termenele de judecată acordate în cauză sau în cererile de strămutare a cauzei), cheltuieli cu medicamente și tratamente medicale, lipsa realizării de venituri de către reclamant pe perioada procesului).
Cu referire la daunele morale reclamantul a arătat că acestea au privit privarea de libertate, suferința fizică și psihică, stresul continuu, agravarea bolilor în timpul procesului care a durat doi ani de zile, prin notele scrise menționând că nivelul lor se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de către reclamant în plan fizic și psihic, de importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute de către reclamant consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația sa socială, familială și profesională.
Prin notele scrise formulate reclamantul a menționat ca elemente și situații pentru aprecierea în concret a reparației prejudiciului: perioada arestării preventive de la 4.10.2004 până la 07.03.2005, cercetarea penală și judecarea cauzei de la 19-09.2004 până la 30.10.2006 când s-a pronunțat sentința penală de achitare, tratamentul discriminator, presiunea și hărțuirea permanentă de către organele de cercetare penală, Poliție și Parchet, pe toată perioada judecării cauzei și după pronunțarea hotărârii definitive, chemarea fără motiv la organele de poliție, sancționarea contravențională în mod abuziv. îmbolnăvirea reclamantului și agravarea afecțiunilor medicale de care suferea, în perioada arestării abuzive, aflarea în refuz de hrană pe timpul detenției și plisa aplicării oricărui tratament medical pentru îngrijire, cheltuieli ocazionate cu judecarea cauzei penale, a cererii de strămutare a cauzei, onorarii avocați, redactarea de memorii și cereri la diferite organe ale statului, copierea de înscrisuri, cheltuieli de transport la termenele de judecată, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli pentru medicamente și tratament medical, înstrăinarea unei părți importante din averea reclamantului cu scopul de a face față cheltuielilor necesare pentru desfășurarea procesului, pentru medicamente și tratament medical, contractarea unor împrumuturi în același scop ca nu au fost restituite în totalitate așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și cum au declarat martorii, suferința fizică și morală suferită prin atingerea demnității umane pe toată perioada, precum și cea determinată de disprețul și oprobiul public.
În drept, Tribunalul a reținut că art. 504 alin.(1) Cod Procedură Penală reglementează cazurile care dau dreptul la reparație, respectiv atunci când s-a stabilit că persoana nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
Avea dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală.
Potrivit dispozițiilor art. 48 alin.(3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare
Tribunalul a mai reținut că în privința prejudiciului moral, judecătorul apreciază, de la caz la caz, dacă repararea trebuie să se facă în formă bănească și cuantumul acesteia sau, dimpotrivă, dacă nu trebuie reparat pentru că gravitatea sa nu justifică o asemenea măsură.
Daunele morale, ca echivalent al prejudiciului moral, constituie o componentă a pagubei invocată de cel condamnat sau arestat preventiv, pentru că vătămarea intereselor sale personale, nepatrimoniale ca: nume, onoare, reputație, imagine și încrederea acordată în societate - determina efectele directe în planul existenței materiale cu conținut patrimonial.
Prin lipsirea de libertate pe o perioadă de aproximativ 5 luni, reclamantului i s-a adus atingere reputației, iar traumele psihice provocate de o atare măsură au putut și trebuiau să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale.
Stabilirea cuantumului acestora includea o doză de aproximare, avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamant.
În speță, prin privarea de libertate a reclamantului, cât timp a fost arestat preventiv, i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și suferințele fizice provocate trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri, întrucât acesta a avut de suportat, atât pe perioada detenției, cât și ulterior, o serie de consecințe, în sensul că a fost izolat de colectivitate, a suferit oprobiul public.
Incidența art. 504 Cod procedură Penală circumscrie despăgubirile morale la prejudiciile de natură morală, cauzate prin eroare judiciară.
Relativ la întinderea despăgubirii pentru prejudiciul moral la care reclamantul este îndreptățit, instanța, prin aprecierea materialului probator, a constatat că suma de 120.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamant, având în vedere, în principal, criterii referitoare la: consecințele suferite pe plan fizic și psihic, expunerea la disprețul public în calitate de inculpat, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, aducerea reclamantului în incinta instanțelor și a parchetelor, ca inculpat, în mod repetat, timp de aproape 2 ani pentru o faptă ce nu a fost săvârșită de el și lipsirea ilegală de libertate timp de aproximativ 5 luni, sentimentul de frustrare accentuată creat reclamantului, de dezumanizare și de afectare a personalității sale morale.
De altfel, declarațiile martorilor au fost elocvente sub aspectele menționate.
Astfel, martorul Gar elatat instanței că reclamantul în toată perioada și după arestare era foarte deprimat, avea probleme de sănătate, iar lumea îl compătimea pentru situația în care se afla.
Martorul G, prieten apropiat al reclamantului, a declarat că l-a susținut pe acesta, atât material, cât și moral, întrucât reclamantul era foarte stresat datorită situației în care se afla, iar pe acest fond avea și probleme de sănătate, starea fizică și psihică a reclamantului în perioada proceselor și arestării, fiind precară.
Și martorul iu, fiind medicul reclamantului, a relatat că în ultimii ani starea de sănătate a acestuia s-a agravat, pe fondul stresului.
Aceeași împrejurare cu privire la starea de sănătate a reclamantului este menționată și de martorul.
Acordarea unei sume mai mari, era nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, întrucât instituția răspunderii delictuale nu se putea transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.
Cu privire la prejudiciul material produs, Tribunalul a reținut că reclamantul a susținut că acesta se referă la lipsa veniturilor pe care le realiza, cheltuieli efectuate cu deplasările și transportul la instanțe, onorariul pentru avocați, cumpărarea de medicamente, prin notele scrise arătând că daunele materiale privesc cheltuielile efective cu cercetarea penală și judecata procesului ( onorarii avocat, cheltuieli de transport ale reclamantului și martorilor la termenele de judecată acordate în cauză sau în cererile de strămutare a cauzei), cheltuieli cu medicamente și tratamente medicale, lipsa realizării de venituri de către reclamant pe perioada procesului).
În speță, pentru ceea ce ține de acordarea daunelor materiale solicitate de către reclamant, Tribunalul a reținut că acesta nu a menționat în concret în ce constau aceste sume și nu a depus documente justificative pertinente pentru cheltuielile efectuate cu deplasările și transportul la instanțe, cumpărarea de medicamente și tratamente medicale ( bilete de tren, bonuri de benzină sau de motorină, bonuri de casă pentru medicamente etc).
Cât despre suma nemenționată cu privire la onorariul de avocați, Tribunalul a constatat că reclamantul nu a depus o copie a contractului de asistență judiciară, respectiv chitanțele care atestă plata onorariilor, în scopul identificării concrete a sumelor plătite apărătorilor.
Referitor la prejudiciul material produs reclamantului care privește lipsa veniturilor pe care le realiza, Tribunalul a reținut ca fiind nejustificată această cerere, câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada împrejurării că în perioada arestării preventive, respectiv a procesului penal a fost lipsit de anumite venituri pe care le-ar fi produs.
În contextul în care solicitările reclamantului cu privire la daunele materiale nu au fost enumerate separat și menționate în concret, reclamantul nedepunând documente justificative a cheltuielilor solicitate, Tribunalul a reținut că înscrisul aflat la fila 68 din dosar, intitulat " Chitanță" încheiat la data de 2.05.2006 ( cu câteva luni înainte de a fi achitat) între, în calitate de creditor și reclamant, în calitate de debitor prin care primul îl împrumuta pe cel de al doilea cu suma de 12.000 euro pentru a fi folosiți în afaceri judiciare, nu are nicio relevanță în speța de față.
Împrejurarea că în chitanța menționată era trecută destinația împrumutului nu a fost de natură să ducă la concluzia că banii au și fost folosiți pentru destinația arătată, câtă vreme această sumă nu a fost reflectată în documente justificative pertinente a cheltuielilor invocate de către reclamant.
Pentru aceleași argumente, nu a putut fi reținută ca fiind relevantă sub aspectul dovedirii în concret a daunelor materiale și a cuantumului acestora nici depoziția martorului G, prieten apropiat al reclamantului, care a menționat că l-ar fi ajutat pe reclamant în perioada 2004-2007 cu aproximativ 700 milioane.
De asemenea, nu a putut reținută nici împrejurarea că reclamantul ar fi fost nevoit să vândă anumite terenuri cu scopul de a face față cheltuielilor necesare pentru desfășurarea procesului, pentru medicamente și tratament medical.
Astfel, reclamantul a depus la dosar mai multe contracte de vânzare-cumpărare prin care a vândut anumite imobile: contractul de vânzare-cumpărare nr. nr.4391/15.12.2005 ( fila 109), nr.5080/29.12.2006 ( fila 66), nr. 4685/decembrie 2008 ( fila 108), nr.157/4.02.2008 ( fila 111).
Împrejurarea că reclamantul a vândut anumite terenuri, încheind mai multe contracte, din care doar primul contract a fost încheiat după trimiterea în judecată a reclamantului, celelalte după achitarea reclamantului prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Medgidia, nu a putut prezuma că sumele obținute din vânzarea terenurilor au fost cheltuite așa cum a susținut reclamantul pentru a face față cheltuielilor necesare pentru desfășurarea procesului, pentru medicamente și tratament medical.
Nici chitanța depusă de reclamant și aflată la fila 70 din dosar nu a putut fi avută în vedere la cuantificarea prejudiciului material, întrucât ea atesta plata sumei de 8.000.000 lei de către numita - și nu de către reclamant.
Nu s-a justificat nici acordarea onorariului de 700 lei potrivit chitanței de la fila 128, întrucât conform contractului de asistență judiciară nr.419 066/07.03.2008, acesta privea onorariul apărătorului ce l-a asistat/ reprezentat pe reclamant în dosarul nr- ce a avut ca obiect cererea de strămutarea a prezentului dosar, cerere ce a fost respinsă, astfel că reclamantul a fost cel aflat în culpă procesuală.
De asemenea, reclamantul nu a justificat prin nicio împrejurare că era îndreptățit la rambursarea onorariului de 300 lei atestat de chitanța de la fila 128 și care privea conform contractului de asistență judiciară nr.614/28.06.2006 asistența/reprezentarea reclamantului într-un recurs înregistrat la Înalta Curte de casație și Justiție sub nr-, astfel că nu se impune acordarea acestei sume.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel reclamantul, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În apelul său reclamantul a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul cuantumului despăgubirilor materiale și morale acordate că nu s-a respectat principiul reparației integrale a pagubei suferite în urma erorii judiciare, că fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de art. 504 Cod procedură penală și art. 48 alin. 3 din Constituție se impunea repararea integrală de stat a pagubei care a suportat-o, cu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil în situația anterioară a victimei, că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului de acordare de daune materiale, reparația prejudiciului trebuind să fie integrală, fără distincție, după cum aceasta este materială sau morală deși a produs dovezi în acest sens și a arătat în concret în ce constau atât daunele materiale cât și cele morale, prejudiciul material fiind cert produs și dovedit, determinat, actual și direct, fiind consecința faptului generator.
A mai susținut apelantul reclamant că s-a dovedit în cauză raportul de cauzalitate dintre fapta generatoare și prejudiciu, proba fiind hotărârea judecătorească de achitare, împrejurările și faptele generatoare - cercetarea penală, trimiterea în judecată prin rechizitoriu, arestarea sa, cercetarea judecătorească îndelungată, toate aceste generând cheltuieli din partea reclamantului și producându-i suferințe fizice, traumatizări psihice. Reclamantul apelant a susținut că pentru stabilirea corectă a prejudiciului trebuie să se aibă în vedere perioada arestării preventive, perioada cercetării penale și judecății cauzei, tratamentul discriminator presiune și hărțuirea la care a fost supus și ulterior judecății, îmbolnăvirea sa și agravarea afecțiunilor de care suferea, cheltuieli ocazionate cu judecarea pricinii, cheltuieli pentru medicamente, înstrăinarea unei părți importante din averea sa pentru a face față cheltuielilor, contractarea unor împrumuturi, suferința fizică și morală și consecințele ulterioare punerii in libertate.
Același apelant a susținut că instanța nu a avut rol activ pentru că nu a cerut reclamantului să prezinte explicații în legătură cu solicitările sale, nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului și nu ordonat administrarea de probe pe care le considera necesare, prin neacordarea daunelor materiale pronunțând o hotărârea cu aplicarea greșită a legii.
În dovedirea susținerilor sale reclamantul apelant a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza medico legală care să stabilească dacă acesta suferă de afecțiuni,care sunt acelea, dacă au fost provocate de arestarea sa și cercetarea penală abuzivă la care a fost suspus și a unei expertize de evaluarea cheltuielilor de transport la termenele de judecată.
In data de 10 dec. 2009 când s-a discutat cererea de probatorii a apelantului reclamant, curtea a încuviințat proba cu înscrisuri pe care a considerat-o utilă,pertinentă, concludentă și a luat act că apelantul reclamant a renunțat la cererea de încuviințare a probei cu expertiză medico legală și cea pentru evaluarea cheltuielilor de transport.
Urmare încuviințării probei cu înscrisuri reclamantul apelant a depus la dosar copii de pe hotărârile judecătorești la care a făcut referire în cadrul acțiunii, procură judiciară pe care acesta a dat-o pe numele de, copii de pe procesele verbale de contravenție din 4 iunie 2008 și respectiv 30 mai 2008 încheiate de poliția Orașului P, copia plângerii formulată împotriva organelor de poliție ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Răcari,
Împotriva sentinței instanței de fond a mai declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică tot cu privire la modalitate în care s-au stabilit despăgubirile, susținând că prin acțiunea formulată reclamantul nu a dovedit cuantumul daunelor morale și materiale solicitând despăgubiri de 10.000 000 lei, că în condițiile în care prejudiciul pretins a fi produs prin privarea de liberate nu a fost cert nici măcar sub aspectul pretențiilor formulate, instanța nu avea cum să realizeze o dezdăunare proporțională pretențiilor, reclamantul însuși arătând că prejudiciul suferit este greu de cuantificat și lăsând la aprecierea instanței stabilirea acestui cuantum, împrejurări în care s-au acordat reclamantului despăgubiri într-un cuantum mai mare decât s-a solicitat.
A mai susținut parchetului că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare dar că instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum sunt consecințele negative suferire de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și durata măsurii nelegale.
S-a mai susținut că împrejurarea că procesul în care s-a pronunțat soluția de achitare a durat 2 ani nu este de natură să determine instanța la obligarea statului la plata unei sume atât de mari de vreme ce ulterior punerii în libertate derularea procesului penal reprezenta o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă indiferent de consecințele pe plan moral, psihic, fizic pe care procesul l-a avut asupra reclamantului.
Parchetul a depus la dosar adresa nr. 2514/III/4/2009 însoțită de adresa nr. 12388/3451/III-4 /2009 a Parchetului de pe lângă ICCJ Secția Judiciară din care rezultă că propunerea de arestare preventivă și trimiterea in judecată a inculpatului nu sunt imputabile procurorului.
Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Daf ormulat de asemenea apel împotriva hotărârii instanței de fond susținând că daunele morale acordate reclamantului sunt într-un cuantum prea mare, că pentru acordarea acestora este nevoie de existența unor elemente probatoriii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficiente libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane, că sub acest aspect se pot administra probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la caz a existentei și cuantumul acestora, a mai susținut această apelantă că în aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avută în vedere vârsta profesia nivelul de pregătire și cultură deoarece fiecare individ acordă valorilor o apreciere diferită în funcție de aspirațiile sale.
Examinând sentința atacată în raport de susținerile formulate de apelanți și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, curtea constată că apelurile nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta in continuare astfel:
In ceea ce privește apelul declarat de reclamantul se constată că printr-o primă critică adusă sentinței acesta susține că deși în cauză sunt întrunite cerințele art. 504 Cod procedură penală și ale art. 998 cod civil admiterea in parte acțiunii și obligarea statului român la plata daunelor morale de 120.000 lei nu respectă realitatea și principiul reparației integrale a pagubei pe care a suferit-
Susținerea nu poate fi avută în vedere deoarece instanța de fond a reținut corect că sunt incidente dispozițiile legale sus menționate și că se impune repararea pagubei suferite de reclamant având în vedere și practica CEDO în conformitate cu care în cazurile de violare art. 5 paragraf 1 al Convenției privarea de libertate, sunt întemeiate cererile de acordarea despăgubirilor bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale.
S-a mai susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra integralității cererii reclamantului respectiv cu privire la daunele materiale, în condițiile în care repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincție după cum este material sau moral.
Aceasta critică este nefondată deoarece instanța s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită.
Faptul că s-au acordata reclamantului numai daune morale nu înseamnă că cererea de acordarea daunelor materiale nu a fost analizată de instanță și că aceasta nu s-ar fi pronunțat asupra ei.
Instanța de fond a analizat cererea de acordare a daunelor materiale referitoare la lipsa de veniturilor pe care le-ar fi realizat reclamantul. Cheltuielile efectuate cu ocazia transportului la instanțele de judecată, onorariile de avocați, procurarea de medicamente și a concluzionat corect că o atare cerere nu este dovedită în raport de probatoriul administrat.
Tribunalul neacordând daune materiale nu a constatat că nu ar fi îndeplinite condițiile de angajare a răpunerii delictuale în condițiile art. 998-999 Cod civil, respectiv că nu ar exista prejudiciu, faptă generatoare de prejudiciu și raport de cauzalitate cum greșit susține apelantul, ci a hotărât că solicitarea nu este dovedită.
În aceste împrejurări susținerile reclamantului apelant în sensul că a dovedit prejudiciul material este cert produs și dovedit determinat actual și direct nu pot fi avute în vedere pentru că așa cum s-a arătat acest prejudiciu nu a fost dovedit cu probe din care să rezulte toate aceste pierderi materiale pe care le-a suferit reclamantul.
Spre deosebire de stabilirea cuantumului daunelor morale unde există criterii generale de stabilire a acestora, dar aprecierea în concret se face de judecător în raport de acele criterii generale, ce se vor analiza mai jos, prejudiciul material nu poate fi acordat prin aproximare, prin apreciere, prin presupuneri ci de această dată trebuie administrate probe certe care să ducă la admiterea cererii de acordare a daunelor materiale și la stabilirea cuantumului acestor daune.
Sub acest aspect se constată că tribunalul a analizat probatoriile administrate reținând că reclamantul nu a menționat în concret sumele de bani ce reprezintă prejudiciul material și nu a depus documente justificative pentru a se stabili cuantumului cheltuielilor efectuate cu transportul la instanțe, cu cumpărarea de medicamente, nedepunând la dosar bilete de tren, bonuri de benzină, motorină, bonuri pentru procurarea de medicamente.
Cât privește plata onorariului pentru avocat s-a reținut că nu s-a depus o copie a contractului de asistență judiciară și chitanțele care să ateste plata onorariilor, dovezi care trebuiau administrate pentru identificarea corectă a cuantumului acestor cheltuieli.
Sub acest aspect se constată că reclamantul apelant deși critică sentința instanței de fond și impută instanței lipsa de rol activ, solicitând în apel completarea probelor cu expertiză pentru cuantificarea acestor cheltuieli el însuși renunță la această probă.
Cererea de acordare a contravalorii veniturilor de care a fost privat tribunalul a reținut corect că aceasta este neîntemeiată câtă vreme nu a dovedit că în perioada arestării preventive și pe parcursul derulării procesului penal reclamantul a fost privat de anumite venituri pe care le-ar fi produs, și sub acest aspect el fiind dator să producă probe cu acte.
Dovezile pe care a încercat să le producă apelantul reclamant în dovedirea cererii de acordare a daunelor materiale au fost corect înlăturate de instanță, cu referire la chitanța din 2 mai 2006( fila 68 dosar fond) încheiată cu câtva timp înainte de pronunțarea soluției de achitate privind un împrumut de 12 000 Euro pentru a fi folosiți în afaceri judiciare, tribunalul a apreciat corect și în condițiile,în care acel înscris s-a menționat destinația împrumutului suma respectivă nu poate fi reținută in categoria daunelor materiale câtă vreme nu s-au făcut dovezi că această sumă fost folosită pentru transporturi la instanțe, plata onorariilor de avocați, bonuri de benzină sau motorină, medicamente și nu s-au depus documente în acest sens.
Actele de vânzare-cumpărare prezentate de reclamant care a încercat să facă dovada că a fost nevoit să își vândă parte din avere pertu a face fată cheltuielilor ocazionate cu procesul penal nu au fost avute în vedere deoarece aceste acte în marea lor parte poartă date ulterioare achitării reclamantului în dosar, iar pe de altă parte nu s-au făcut dovezi că sumele obținute din vânzarea acelor bunuri au fost cheltuite pentru a suporta celelalte cheltuieli ocazionate de derularea procesului penal pentru medicamente, transport,etc.
Înscrisul de la fila 70 vizând suma de plata sumei de 8.000.000 nu a fost avută în vedere corect deoarece acest înscris nu a făcut dovada plății sumei respective de către reclamant ci de numita -.
Onorariile de avocat în cuantum de 700 lei și 300 lei conform actelor de la filele 128 dosar nu au fost acordate pentru că vizau serviciile acordate de avocat în cererea de strămutarea dosarului care a fost respinsă astfel că apelantul a fost inculpă procesuală iar cealaltă sumă a vizat un onorariu pentru serviciile unui apărător într-un recurs înregistrat la ICCJ sub nr-.
Sub aspectul probatoriului testimonial martorul Gam enționat că l-a ajutat pe reclamant în perioada 2004-2007 cu suma de cca. 700.000.000 lei dar fără a se preciza destinația acestor sume și scopul pentru care ar fi fost acordat.
Deci, în lipsa unor dovezi concrete care să dovedească existența unui prejudiciu material a tribunalul a soluționat corect această cerere, de menționat fiind și faptul că însuși reclamantul care a pretins acest prejudiciu material nu a precizat cuantumul ci a făcut referire numai la elementele componente ale acestuia) lipsă venituri, cheltuieli transport, onorariu avocați, medicamente)
Criticile referitoare la stabilirea prejudiciului moral intr-un cuantum prea mic și fără a se avea în vedere elementele necesare stabilirii acestuia sunt de asemenea neîntemeiate.
Tribunalul a reținut corect că prejudiciul moral constituie o componenta a pagubei suferite de cel condamnat sau arestat preventiv pentru că vătămarea intereselor sale personale nepatrimoniale ca: nume, onoare, reputație, imagini și încrederea acordată în societate - determină efectele directe în panul existentei materiale cu conținut patrimonial. Chiar a menționat tribunalul că prin privarea de libertate pe o perioada de cca. 5 luni reclamantului i s-a adus atingere reputației iar traumele psihice provocate de această măsură trebuie reparate prin acordarea de despăgubiri, CEDO reținând constant că în cazurile de violare art. 5 paragraf 1 al Convenției, privind privarea nelegală de libertate sunt întemeiate cererile de acordare de despăgubiri bănești pentru prejudiciul produs victimei material și moral pe perioada detenției nelegale.
S-a avut in vedere că prin privarea de liberate reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale iar traumele psihice și suferințele fizice trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri deoarece acesta suferit pe perioada detenției și ulterior o serie de consecințe vizând oprobriul public, izolarea de comunitate, prin stabilirea cuantumului prejudiciului moral tribunalul a avut in vedere consecințele arătate mai sus aduse onoarei și demnității sale, deplasarea lui în incintele parchetului și instanțelor în mod repetat, lipsirea de liberate de cca. 5 luni, frustrarea creată reclamantului de dezumanizare și de afectare a personalității sale umane, alterarea stării sale de sănătate, având în vedere și depozițiile martorilor audiați pe acest aspect.
Deci toate susținerile apelantului reclamant în sensul că instanța nu a avut in vedere aceste criterii sunt neîntemeiate pentru că în realitate aceste criterii au fost avute in vedere enumerate ca atare in chiar hotărârea pronunțată.
Pe de altă parte apelantul reclamant însuși a arătat cu ocazia judecării cauzei în fond că prejudiciul suferit este greu de cuantificat și că printr-o o doză de aproximare instanța trebuind să aibă în vedere criteriile arătate mai sus, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost concepute, consecințele vătămării și durata măsuri nelegale.
Față de toate aceste considerente prejudiciul moral a fost corect stabilit de instanță, iar acordarea unei sume mai mari este nejustificată, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei pentru cei ce reclamă un prejudiciu.
Critica referitoare la lipsa de rol activ a instanței de fond este neîntemeiată deoarece instanța a încuviințat si a administrat toate probatoriile solicitate de reclamant și nu a ordonat și administrarea de alte probatorii pentru că nu le-a considerat utile cauzei. Că este așa, rezultă chiar din atitudine apelantului care deși a solicitat proba cu expertiza pentru determinarea cuantumului prejudiciului material, a renunțat la aceasta.
Pentru toate considerentele expuse mai sus apelul este nefondat urmând ca față de disp. art. 296 Cod procedură civilă să fie respins ca atare.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Triubunalul și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP care susțin că suma acordată cu titlu de despăgubiri reclamantului este mare fată de criteriile generale care trebuie avute în vedere în stabilirea prejudiciului moral, pentru considerentele ce s-au analizat când s-a examinat apelul declarat de reclamantul sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare.
În analiza anterioară a apelului reclamantului s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect asupra cuantumului despăgubirilor, că s-au avut în vedere criteriile generale de stabilirea a prejudiciului astfel că acestea nu vor mai fi reluate în analiza celor două apeluri pentru că așa cum s-a arătat mai sus prejudiciul a fost stabilit într-un cuantum corect astfel că și aceste apeluri declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și Ministerul Finanțelor Publice -DGFP D urmează a fi respinse ca atare fată de aceleași dispoziții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul domiciliat în P,-, județul D, de pârâtul STATUL ROMÂN - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B-, sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județul D și de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței civile nr. 448 din 19 februarie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C - - -
Grefier,
- -
Red.EM
Tehnored./grefier
7 ex./4.02.2010
f- TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Pană ConstanțaJudecători:Pană Constanța, Marin Eliza
