Eroare judiciara. Speta. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 194
Ședința publică din data 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTORI: Constanța Pană, Grecu Mioara Iolanda
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B-, jud. B și de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 255 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B- jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că prin serviciul registratură s-a depus de către intimatul reclamant întâmpinare, înregistrată sub nr. 16035/6.10.2009 și un set de acte (fără borderou), în număr de 23 file.
Intimatul-reclamant având cuvântul arată că înscrisurile depuse la dosar, o dată cu întâmpinarea, sunt și înscrisuri noi și înscrisuri care se mai află la dosarul cauzei, și nu mai are copii de pe aceste înscrisuri pentru a fi comunicate și celorlalte părți.
Solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să multiplice actele care dorește a le depune azi în instanță.
Curtea, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Intimatul-reclamant depune la dosar un set de acte,înmânând un exemplar și reprezentantului Ministerului Public, arătând că acestea nu sunt decât niște anunțuri cu privire la vânzarea pentru bunuri imobile, care se mai regăsesc și în dosarul instanței de fond, iar referitor la înscrisurile depuse prin serviciul registratură, ce se află la filele 25-47, dosar apel, arată că renunță la administrarea lor, că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului public având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în fond.
Curtea ia act de aceste declarații, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține pe scurt motivele de apel formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, arătând în esență că hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri totale de 5.500.000 lei, echivalentul a peste 1.300.000 euro, cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare, este nelegală. Daunele materiale nu a fost probate, fiind rezultatul,unei aprecieri subiective și arbitrare iar în stabilirea daunelor morale au fost ignorate principii și critici de evaluare unanim acceptate.
Referitor la apelul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 26.09.2008 arată că prin această încheiere s-au admis probatoriile solicitate de reclamant în dovedirea acțiunii, cu nerespectarea principiului contradictorialității. Astfel, instanța de fond a examinat admisibilitatea probelor solicitate în lipsa reprezentantului Ministerului Public, deși acțiunile întemeiate pe dispozițiile arr.504 și următoarele din Codul d e procedură penală se judecă se judecă în prezența procurorului, acesta fiind astfel lipsit de posibilitatea de a pune concluzii asupra admisibilității probei cu expertiza contabilă.
Solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la daune materiale, ca nedovedite, și al reducerii cuantumului daunelor morale, astfel încât acestea să reprezinte o reparație echitabilă.
Referitor la apelul formulat de apelantul pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Intimatul-reclamant având cuvântul solicită respingerea apelurilor formulate, ca nefondate, susținând pe scurt situația de fapt, arătând în esență că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Face cunoscut că instanța de fond nu a luat în considerare expertiza contabilă efectuată în cauză, consideră că prezența procurorului nu se impunea în ședința de judecată din data de 26.09.2008, iar motivele pentru care acesta nu a participat la acea ședință, nu le cunoaște.
Solicită și cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr- la Tribunalul Buzău, reclamantul, din B- a chemat în judecată Statul R prin Ministerul d e Finanțe, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumelor de 2.000.000 lei daune morale și 3.500.000 lei daune materiale rezultând din lipsa de libertate în mod ilegal, conform art.504 cod pr. penală.
În motivarea acțiunii s-a arătat că la 5.06.2002 a fost reținut și apoi arestat preventiv până la 4.07.2002.
Prin sentința penală 188 din 1.02.2007 a Judecătoriei Constanțaa fost achitat în baza art 11 pct.2 lit.a, raportat la art 10 lit.a cod pr penală pentru infracțiunile pentru care a fost arestat, situație reținută, de altfel și în sentința menționată( fila 62 dosar), prin care se constată că inculpatul a fost arestat în perioada 5.06.2002-4.07.2002(fila 62).
Sentința a rămas definitivă prin decizia penală 395 din 5.10.2007 a Tribunalului Constanța și apoi prin decizia 49/P din 29.01.2008 a Curții de Apel Constanța.
Înainte de reținere și arestare reclamantul a fost asociat majoritar la doua societăți comerciale și SRL si SC.
Consideră că, fiind achitat, constatându-se nevinovăția sa, este firesc, normal li moral ca statul să-i achite sumele solicitate cu titlu de daune morale și materiale, constând în:
- daune morale datorită încălcării unui important drept al omului, dreptul la libertate, coroborat cu:
a)campanie în presa locală și națională denigratoare, avută în vedere de J la strămutarea cauzei de la B la
Toată campania de presă care cuprindea date și informații ireale, contrazise de soluția de achitare, a produs efecte negative și durată asupra onoarei, reputației, relațiilor sociale și de afaceri, mai ales că procesul a avut o parcurgere îndelungată, finalizată prin decizia 49/P/29.01.2008 Curții de Apel Constanța.
b) totodată, urmare arestării sale fost reținut și fiul său ulterior achitat, absolvent al Institutului Teologic, care nu a mai fost hirotonisit,situație care i-a produs o altă suferință morală.
În ce privește pierderile materiale suferite prin arestarea nelegală și prin durata îndelungată a procesului penal regulamentul arată că societățile la care era asociat au avut pierderi concretizate inițial prin lipsa din gestiune de 75.000 lei, înregistrată în perioada arestării preventive și ulterior prin pierderea afacerii și vânzarea celor două benzinării. A fost nevoit să vândă cele două benzinării deoarece, inițial au fost blocate conturile SC & SRL și apoi a fost sechestrat un activ al SC SRL.
Întrucât există o corelație directă între arestarea și trimiterea sa în judecată și pierderile reprezentate de vânzarea forțată a benzinăriilor la prețuri sub cele ale pieței, consideră a fi despăgubit cu suma reprezentând diferența dintre rata medie a profitului, raportată la cifra de afaceri realizată anterior arestării nelegale, precum și pentru diferența între prețul primit ca urmare a vânzării forțate a benzinăriilor și prețul de piață calculat în funcție de capacitatea de stocare și numărul de pompe.
Pentru dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar acte, respectiv sentințele Judecătoriei Constanța, decizia Tribunalului Constanța și a Curții de Apel Constanța prin care a fost achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, cât și procese verbale de control, decizii de soluționare ale Direcției Generale a Finanțelor Publice B, care au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârilor de achitare.
Pârâtul, prin Administrația Finanțelor Publice B recunoaște, în principiu răspunderea statului pentru erori judiciare,cum este cazul de față, art. 504, lit. j Cod procedură penală, dar, consideră solicitarea daunelor morale exagerată, raportat la perioada scurtă de arestare respectiv 30 zile (lipsirea de libertate).
În ce privește cererea de daune materiale se consideră că instanța trebuie să aibă în vedere criteriile obiective de apreciere, așa cum reies din dispozițiile art. 505 Cod procedură civilă (111), respectiv că la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata primării de liberate precum și de consecințele produse asupra persoanei, ori asupra familiei celui privat de liberate.
Se mai precizează că ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal, urmată de achitare, reprezintă o cauză licită pentru care Statul nu trebuie să răspundă. Situația financiară a firmelor reclamantului excede cadrului procesual deoarece acesta a fost arestat numai pentru 30zile.
Lipsa în gestiune a unei sume de bani nu poate fi reținută ca fiind consecința arestării, întrucât un astfel de eveniment se poate produce oricând.
Vânzarea benzinăriilor trebuie văzută în contextul situației de fapt de la data vânzării.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului material în raport de profitul realizat în perioada 2000-2008 la cele două societăți la care reclamantul era asociat și de activele deținute în acea perioadă, și în principal dacă societățile reclamantului au avut un declin al venitului și profitului în perioada arestării și judecării procesului de către reclamant.
Prin sentința civilă nr. 255 pronunțată la data de 4 martie 2009 de Tribunalul Buzău, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, obligând pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 2.000.000 lei daune morale și 3.500.000 lei materiale către reclamant.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost acționar majoritar la SC petrol SRL, cu obiect de activitate comercializare și transport produse petroliere. Ca urmare a unor verificări și sesizări, împotriva reclamantului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. 2, Cod procedură, art. 215/1 alin. 1, Cod procedură cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod procedură, art. 297 alin. 1 Cod procedură cu referire la art. 13 și art. 41 alin. 2 Cod procedură, art. 31 raportat la art. 289 Cod procedură, art. 29/1 cu aplicarea art.41 alin 2 Cod procedură. Urmare sesizărilor, reclamantul a fost arestat în perioada 5.06.2002-04.07.2002 și după o îndelungă anchetă și cercetare judecătorească a fost achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală prin sentința penală 188 din 1 februarie 2007 Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală 49/P din 29 ianuarie 2008 Curții de Apel Constanța.
Având în vedere această împrejurare, instanța constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 504 pct. 2 Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 48 alin. 1 din Constituție, Statul răspunde patrimonial, potrivit Legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale".
Soluția constituțională este în concordanță cu reglementările prevăzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modificată prin Legea 30/1994, potrivit cărora, în cazul anulării unei condamnări definitive, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv.
Reclamantul a fost arestat și achitat ulterior pentru art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală deci, pentrucă fapta nu există.
Scopul urmărit constând prin textul legal menționat și aplicabil în cauza de față a fost și este acela de materializare a principiului constituțional precizat.
Drept urmare, cererea reclamantului de obligare a Statului pentru daune morale este admisibilă, cuantumul acestor neputând fi cuantificat atât timp cât acest, indiferent de perioada de arestare, a fost în atenția negativă a presei locale,(fila 47 și 48), a fost privat nelegal de libertate, nu a avut antecedente penale, prin îndelungatul proces, urmare arestării nelegale, a suferit traume psihice deosebite, cu consecințe în familie și societate.
Cât privește daunele materiale solicitate, se constată că reclamantul acționar majoritar la două societăți comerciale, respectiv SC SRL ȘI SC Petrol SRL, urmare arestării și purtării unui proces îndelungat, 2002-2008, strămutat de la B la Cap utut fi împiedicat în desfășurarea unei activități normale concretizată în profit mai mic al afacerilor.
Expertiza contabilă efectuată nu a fost dispusă pentru a stabili o pagubă materială ci pentru a demonstra că, în adevăr, în perioada pronunțării procesului afacerea reclamantului a avut pierderi, pe care acesta le-a estimat la 3.500.000 lei și care vor fi acordate. Este firesc, deoarece pe perioada 2002-2008 reclamantul a fost nevoit să-și concentreze activitatea asupra derulării procesului penal, pentru care, de astfel fost nevoit să suporte cheltuielile, cu transport, asistență judiciară, în valoare de 55.627 lei, sumă care va fi acordată și aceasta.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău ca reprezentant al Ministerului Public, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
În apelul său Direcția Generală a Finanțelor Publice Bac riticat pe lângă sentință și încheierea de ședință din data de 26.09.2008 când s-au admis probatoriile în lipsa reprezentantului Ministerului Public, fără să fie puse în discuția părților fiind astfel încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare, iar prezența procurorului era obligatorie ca reprezentant al statului, acțiunea având ca obiect pretenții pe art.504 Cod procedură penală.
O altă critică se referă la faptul că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei pârâte.
S-au acordat daune morale și materiale în sumă de 2.000.000 lei și respectiv 3.500.000 lei fără a se arăta care sunt probatoriile care au format această convingere făcându-se o referire generică la probele dosarului.
Referitor la daunele materiale s-a reținut că în perioada procesului penal intimatul - reclamant a avut pierderi pe care personal le-a estimat la 3.500.000 lei, fără a se motiva de unde s-a ajuns la această concluzie, știut fiind că pentru a se contura dimensiunea suferințelor fizice cât și întinderea prejudiciului material trebuie făcute probe, simpla stabilire a sumei de către parte nefiind suficientă.
Articolul 505 Cod procedură penală stabilește criteriile obiective de apreciere pe care instanța trebuie să le aibă în vedere, iar expertul desemnat a calculat profitul pe care trebuia să-l realizeze cele două societăți la care intimatul - reclamant era asociat, extrapolând media datelor din perioada 1997 - 2000 fără a ține seamă că acesta a fost arestat preventiv în perioada 5.06.2002 - 4.07.2002.
Faptul că vânzarea activelor societății a avut loc după arestarea preventivă și trimiterea intimatului reclamant în judecată este o coincidență și nu o consecință directă așa cum s-a arătat.
Referitor la daunele morale, nici acestea nu au fost motivate, nu au fost administrate probatorii corespunzătoare care să contureze atât dimensiunea suferințelor fizice cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima erorii judiciare, simpla stabilire a sumei de către reclamant nefiind suficientă, sens în care s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr.3812/2000.
În cazul în care nu se procedează la o evaluare a despăgubirilor morale și poate ajunge la o îmbunătățire fără just temei a intimatului reclamant.
Potrivit art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale modificată prin Legea nr.30/1994, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza unei condamnări definitive este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv.
Față de aceste dispoziții precum și față de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța avea obligația să stabilească prejudiciul moral real suferit de către reclamant cenzurând înscrisurile depuse de acesta.
O altă critică se referă la cheltuielile ocazionate de prezența la instanță și de onorariile avocaților instanța de fond reținând că pe perioada 2002 - 2008, cuantumul acestora a fost de 55627 lei, ori prima cerere de chemare în judecată din prezentul dosar instanța nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere, încălcându-se astfel principiul disponibilității.
În mod greșit au fost reținute concluziile expertizei contabile cu privire la aceste cheltuieli deoarece prin formularea acestor concluzii expertul și-a depășit mandatul stabilit de obiectivele expertizei, iar soluționarea cauzei numai în baza constatărilor și concluziilor expertului nu este de natură să clarifice și stabilească în mod corect prejudiciul material și moral suferit de reclamant.
Se solicită pentru motivele invocate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței iar pe fond respingerea acțiunii.
În apelul său Ministerul Public - prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzăua criticat soluția instanței de fond susținându-se că prin încheierea din 26.09.2008 în absența procurorului și fără a se consemna concluziile reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice, a fost admisă proba, cu obiectivele propuse de reclamant.
Conform concluziilor expertizei, profitul posibil de realizat de cele 2 societăți și repartizat ca dividend reclamantului ar fi fost de 481.377 lei.
Menționează că perioada de calcul este 202 - 2007 și cheltuielile ocazionate de procesul penal soldat cu achitarea inculpatului se ridica la 55.627 lei iar pierderea reprezentată de diferența de valoare a activelor vândute după arestare a fost estimată la 12.541.792 lei.
Motivând acordarea daunelor materiale în cuantumul în care au fost solicitate, instanța a arătat că, prin implicarea sa într-un proces care a durat 6 ani, reclamantul a putut fi împiedicat în desfășurarea unei activități normale, concretizate într-un profit mai mic al afacerilor. Expertiza contabilă nu a fost dispusă pentru a stabili o pagubă materială, ci pentru a demonstra că, în adevăr, în perioada procesului afacerea reclamantului a avut pierderi, pe care acesta le-a estimat la 3.500.000 lei și care vor fi acordate. Este firesc, deoarece pe perioada 2002-2008 reclamantul a fost nevoit să-și concentreze activitatea asupra derulării procesului penal, pentru care, de altfel, a fost nevoit să suporte cheltuielile în suma de 55.627 lei, ce vor fi acordate și acestea.
Din această motivare rezultă că instanța a nesocotit disp.art.505 al.1, conform cărora la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate și de consecințele acesteia. De asemeni, a ignorat principiul potrivit căruia nu este de conceput acordarea de despăgubiri fără o daună preexistentă și fără a se stabili legătura de cauzalitate între faptul prejudiciabil - în speță arestarea nelegală - și prejudiciul material produs. Consecințele patrimoniale ale acestui fapt trebuie dovedite.
În speță, prin expertiza efectuată nu s-a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului pe perioada 05.06.2002 - 04.07.2002 și dinamica profiturilor pe o perioadă de 5 ani, perioadă în care acesta a putut să-și administreze personal afacerile. De asemenea, ceea ce reclamantul susține că a constituit "vânzare forțată", urmare a arestării sale, sub prețul pieței, reprezintă de fapt transferuri de bunuri către fiul reclamantului ( contract de vânzare - cumpărare 616/06.03.2002) și respectiv către SC ( actual SC Petrol SRL, reprezentată de reclamant și soția sa), ceea ce arată că, de fapt, nu a existat nici un prejudiciu.
De altfel, expertiza contabilă nu expune situația financiar contabilă reală a celor două societăți comerciale în perioada 2000 - 2007, pentru a putea fi comparată cu cea anterioară; expertul " apreciază" că după data de 10.11.2000 - deci cu mult înainte de arestarea și trimiterea în judecată a reclamantului, ca urmare a măsurilor de confiscare dispuse de Garda financiară, " afacerile au început să scadă " și în continuare calculează niște profituri iluzorii, extrapolând media datelor reale din perioada anterioară " fără a menționa însă care au fost rezultatele financiare și profiturile efectiv încasate de reclamant în perioada respectivă.
Preluând estimarea reclamantului cu privire la cuantumul daunelor materiale, fără ca aceasta să fie întemeiată pe vreo probă, instanța a deschis ușa arbitrariului: dacă reclamantul și-ar fi evaluat paguba de 5.000.000 lei sau mai mult, în logica motivării hotărârii, instanța ar fi putut acorda această sumă.
Principiul acordării daunelor materiale numai în măsura lor și numai în măsura stabilirii legăturii de cauzalitate între faptul prejudiciabil și pagubă a fost în mod constant afirmat atât în jurisprudența instanțelor naționale cât și în jurisprudența Curții Europene.
Instanța a inclus în cuantumul daunelor materiale acordate cheltuielile efectuate de reclamant pe tot parcursul procesului penal. de expert la 55.627 lei, aceste cheltuieli nu sunt dovedite. Pe de altă parte ele ar fi putut fi luate în calcul în acțiunea întemeiată pe dispozițiile at.504 numai C.P.P. în măsura în care sunt legate de faptul cauzator de prejudiciu, în speță privarea de libertate pe o durată de 30 de zile (în acest sens hotărârea CEDO în cauza Calmanovici României). În integralitatea lor cheltuielile de judecată din procesul penal puteau fi solicitate în cadrul acelui proces, în condițiile art.193 alin.5 și 6.C.P.P. ( a se vedea Apel A, dec,69/A/07.03.2008).
În jurisprudența pentru restituirea cheltuielilor, este necesar să se stabilească realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestora, în baza unui decont detaliat.
Cu privire la daunele morale reclamantul a susținut că a fost expus oprobriului public, denigrat în presă, afectat în relațiile de familie ( nu a mai fost invitat la anumite evenimente de familie, nunți, botezuri), fiul său nu a mai fost hirotonisit iar soția a fost expusă unei intervenții chirurgicale (colecistectomie). Deși nici aceste aserțiuni punctuale nu au fost dovedite (de ex. dacă i s-a refuzat și din ce motive fiului său intrarea în rândul clerului), este incontestabil ca privarea de libertate pe o perioadă de 30 de zile a avut consecințe negative, atât pe plan fizic cât și psihic, a afectat situația familială și socială a reclamantului, i-a adus un prejudiciu de imagine, l-a expus oprobriului public. Spre deosebire de acțiunea în daune pentru prejudicii materiale, la care prejudiciul trebuie să fie cert, atât în privința existenței cât și a întinderii, la acțiunea în daune morale, certitudinea poate purta numai cu privire la existență, nu și la întinderea prejudiciului. Prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, existând doar criterii generale de apreciere. În cuantificarea prejudiciului moral aceste criterii sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare ( ICCJ, dec.4458/27.05.2005).
În cauzele având ca obiect încălcarea dispozițiilor art. 5-3 și 5-4 din Convenție, Curtea Europeană a acordat sume modice, ori a considerat ca, în funcție de circumstanțe, simpla constatare a unei încălcări constituie o satisfacție echitabilă suficientă.
Prin acordarea unor daune morale de 2.000.000 lei (echivalentul a aproape 500.000 euro), pentru prejudiciul suferit prin privarea nelegală de libertate pe o perioadă de 30 de zile, toate aceste principii au fost nesocotite flagrant.
Hotărârea prin care s-au acordat despăgubiri totale de 5.500.000 lei, echivalentul a peste 1.300.000 de euro, cu titlul de daune materiale și morale, ca urmare a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul unui proces finalizat printr-o hotărâre de achitare, este nelegală. Daunele materiale nu au fost probate, fiind rezultatul unei aprecieri subiective și arbitrare iar în stabilirea daunelor morale au fost ignorate principii și criterii de evaluare unanim acceptate. O acțiune care trebuia să aibă ca finalitate stabilirea unei echitabile despăgubiri s-a transformat într-un act arbitrar, de injustiție față de contribuabilul care, în ultimă instanță suporta povara datoriilor care grevează bugetul de stat.
De asemenea pentru motivele invocate se solicită admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelurilor ca nefondate, răspunzând punctul criticilor invocate (filele 23, 24 dosar apel) depunând în copie la dosar o serie de înscrisuri (filele 25-47 dosar apel) la administrarea cărora a renunțat ulterior.
Curtea examinând apelurile prin prisma criticilor invocate actelor și lucrărilor dosarului dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Avându-se în vedere că ambele apelante au susținut critici asemănătoare cu privire la soluția instanței de fond urmează ca acestea să fie analizate împreună, astfel:
Referitor la încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cât și pe cele pentru care au fost înlăturate susținerile pârâtelor, această critică este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, ori în cauza de față instanța de fond a făcut o motivare sumară a hotărârii din cuprinsul căreia nu rezultă ce probe a avut în vedere atunci când a admis acțiunea reclamantului și a acordat acestuia daune morale de 2.000.000 lei și materiale de 3.500.000 lei.
În considerentele hotărârii judecătorul fondului a făcut o referire generică la probele dosarului, fără se le analizeze, ceea ce echivalează cu o nemotivare, și în final cu o nepronunțare pe fondul cauzei deduse judecății.
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligație esențială a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.
Motivarea se face în concret, simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau aceste probe, constituie în realitate o nemotivare.
Este știut că prin dispozitivul hotărârii instanța este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părți și nu să se pronunțe soluții doar asupra unora dintre ele.
În cauza de față așa cum se poate vedea, există și o neconcordanță între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, astfel, în vreme ce în considerentele hotărârii se face vorbire de un cuantum de 55.627 lei cheltuieli judiciare reprezentate de derularea procesului penal, ce vor fi acordate reclamantului în dispozitivul sentinței nu se mai face referire la aceste cheltuieli.
În dispozitiv apare formularea " obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 2.000.000 lei daune morale și 3.500.000 lei materiale către reclamant " fără nicio referire la cheltuielile de judecată.
Nu se cunoaște dacă cuantumul acestor cheltuieli este inclus în totalul daunelor materiale de 3.500.000 lei sau este separat, fiind omis a fi trecut în dispozitivul sentinței.
Rezultă așadar pentru considerentele expuse că în baza dispozițiilor art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, se impune admiterea celor două apeluri cu consecința desființării sentinței instanței de fond și cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de fond va avea în vedere la pronunțarea soluției și celelalte critici invocate de către apelantele - pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B-, jud. B și de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 255 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B- jud.
Desființează sentința sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Grecu Mioara Iolanda
C - - - -
Grefier,
- -
Red.CP
Tehnored.CN
7 expl./24.11.2009
nr- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Grecu Mioara Iolanda
