Eroare judiciara. Speta. Decizia 203/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.203/A/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Conț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.613/12 mai 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal nu prezintă nici una dintre părți, iar din partea Ministerului Public se prezintă, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei raportat la temeiul juridic al acesteia și la valoarea litigiului dedus judecății, care este de peste un miliard lei, respectiv dacă tribunalul este competent să judece cauza în primă instanță raportat la art.2 pct.2 proc.civ. sau judecătoria.
Reprezentanta parchetului, procuror, față de excepția pusă în discuție arată că, față de temeiul juridic al acțiunii, în temeiul art.998 civ. competentă să judece cauza în primă instanță este judecătoria, respectiv, Judecătoria Vișeu d Sus și solicită trimiterea cauzei spre competentă soluționare acestei instanțe.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 613 din 12.05.2008 a Tribunalului Maramureșa fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamantul pentru obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de M la plata sumei de 171.332 lei daune materiale și 300.000 lei daune morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că reclamantul a solicitat statului român despăgubiri materiale și morale în sumă totală de 471.332 lei în baza art. 504 alin.(1) Cod procedură penală care prevede următoarele: "Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare". Prin urmare, acest text din legea de procedură penală reglementează repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept, răspunderea statului fiind o răspundere obiectivă, fără culpă, ca o garanție a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în procesele penale.
După cum rezultă însă din hotărârile penale anexate acțiunii sale, reclamantul n-a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 Cod penal ci în primă instanță a fost achitat, în instanța de apel a fost desființată sentința de achitare și s-a dispus încetarea procesului penal pentru lipsa autorizării Ministerului Justiției necesară punerii în mișcare a acțiunii penale, instanța de recurs păstrând această ultimă hotărâre. Nefiind condamnat pe nedrept în cadrul procesului penal declanșat împotriva sa în anul 2003 și terminat în martie 2007, reclamantul nu este în sensul reglementării mai menționate victima unei erori judiciare care să atragă plata în favoarea sa de către stat a unor despăgubiri civile materiale și morale în baza art. 505 din Codul d e procedură penală.
Potrivit art. 52 alin.3 din Constituția României, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare dar același text constituțional când spune că răspunderea statului este stabilită în condițiile legii - transferă codului d e procedură penală (art.504-507) dreptul de a reglementa și determina cazurile de erori judiciare ce atrag răspunderea patrimonială a statului iar reclamantul nu se încadrează în aceste dispoziții cuprinse în legea de procedură penală.
Reglementarea cuprinsă în art. 504 alin.1 Cod procedură penală este în concordanță cu reglementarea dreptului la despăgubiri în caz de eroare judiciară cuprinsă în art. 3 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea 30/1994 potrivit căreia: "Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte".
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termenul legal, recurs recalificat de instanța de judecată în baza art.2812Cod proc.civ. ca apel reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reclamantul criticat sentința atacată pentru netemeinicie, arătând că reținerea instanței de fond referitoare la faptul că nu este victima unei erori judiciare care să atragă plata în favoarea lui unor despăgubiri materiale și morale pentru că nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.246 penal, este greșită și nu-și găsește corespondent normele legale în vigoare.
Instanța de fond în motivarea hotărârii omite să invoce practica Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materie, cât și faptul că pe parcursul celor 42 de luni cât durat suspendarea din funcția de executor judecătoresc a fost supus unui impact psihic deosebit, atât el cât și familia lui, fiindu-i lezată grav demnitatea.
Prin întâmpinarea depusă, Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M s-a opus admiterii recursului, arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și respectă disp. art.504 alin.1 pr.pen. Norma constituțională cuprinsă în art.52 alin.3 din Constituție nu poate fi considerată ca foarte explicită pentru că face trimitere la "dispozițiile legii", lege cărei neconstituționalitate parțială a fost constatată de Curtea Constituțională.
Relevantă în cauză este decizia nr.45/1998 a Curții Constituționale, care a stabilit că organul legislativ nu a pus de acord prev.art.504 pr.pen. cu cele ale art.48 alin.3 din Constituție, că, curtea nu se poate substitui organului legislativ pentru stabili condițiile specifice de acordare a despăgubirilor, cât și cele privind calificarea unei soluții juridice ca fiind o eroare judiciară, pentru că ar depăși statutul său constituțional.
Intimatul a mai arătat că decizia 8002/14.10.2005 nu are efecte juridice în prezenta speță, că pentru suma de 171.332 lei pretinsă cu titlu de venit nerealizat pe perioada suspendării, reclamantul trebuie să se judece cu Ministerul Justiției și nu cu Statul Român, că în privința cheltuielilor de judecată reclamantul trebuie să probeze realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora, iar în privința daunelor morale solicitate, acestea sunt exagerate și neîntemeiate.
Examinând apelul declarat, curtea reține următoarele:
Pretenția reclamantei ce constituit obiectul dosarului este de 486.332 lei și se compune din 171.332 lei reprezentând venit nerealizat pe perioada martie 2004 - mai 2007, 15.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea cauzei penale și 300.000 lei daune morale, cu dobânda legală.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe disp.art.504 pr.pen și 998.civil.
Curtea apreciază că în cauză nu sunt aplicabile disp. art.504 pr.pen. pentru că acestea se referă în alin.1 la persoana care a fost condamnată definitiv și care are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar în alin.2 la persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamantul a fost condamnat definitiv, fost privat de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În sprijinul acestor rețineri vine și faptul că prin Ordinul nr.1331/C/30 mai 2007 al Ministrului Justiției reclamantul a fost repus în funcția de executor judecătoresc.
Prin urmare, cererea reclamantului prin care solicită obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata venitului nerealizat pe perioada martie 2004 - mai 2007, cheltuielilor de judecată și a daunelor morale, este o acțiune în despăgubiri întemeiată pe disp.art.998 civil, care, în raport de valoarea pretenției, potrivit disp. art.1 pct.1 Cod proc.civ. este de competența judecătoriei.
În consecință, în baza art.2821Cod proc.civ. curtea va admite apelul, iar în baza art.297 alin.2 Cod proc.civ. va anula hotărârea atacată în întregime și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Vișeul de.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.613 din 12 mai 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o anulează în întregime și trimite cauza pentru competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Vișeu d S u
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red. IA dact.GC
6 ex/22.09.2008
Jud. primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Carmen Maria Conț
