Eroare judiciara. Speta. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1520/2009)
Completul 6
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 21
Ședința publică de la 14.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - I -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procurorul.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 436 din 27.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul - reclamant, personal și asistat de avocatul -, cu împuternicire avocațială nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 10), lipsind intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 13.01.2010, intimatul - pârât a depus întâmpinare, în 3 exemplare.
Curtea înmânează apărătorului apelantului - reclamant și reprezentantului Ministerului Public, câte un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul - pârât.
Apărătorul apelantului - reclamant, învederează că nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare formulată de partea adversă.
În continuare, învederează că nu are alte cereri sau probe de administrat în cauză, dar înțelege să precizeze faptul că, pe rolul Judecătoriei sect. 1 B se află dos. nr-, cu termen de judecată la 15.01.2010, ce are ca obiect revizuire, sens în care depune extras din sistemul Ecris.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la motivele de apel.
Apărătorul apelantului - reclamant, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că tribunalul, în mod greșit a stabilit că acțiunea nu este întemeiată pe disp. art. 504 al. 2 cod procedură penală, deoarece condamnarea nu a fost înlăturată prin exercitarea unei căi extraordinare de atac, neputându-se vorbi de o eroare judiciară.
Arată că, prin apariția legii nr. 221/2009, persoanele ce au suferit o condamnare în perioada 1945 - 1989, pot beneficia de prevederile acestei legii, deoarece se pot adresa instanțelor de judecată, sens în care depune ca practică judiciară, extras monitorul oficial. În continuare, precizează că, prin apariția legii mai sus, cauza aflată pe rolul judecătoriei sect. 1 B și are ca obiect revizuire, o apreciază ca rămasă fără obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecată, apreciază că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțată de tribunal, având în vedere că apelantul - reclamant nu deține o altă hotărâre judecătorească care să dispună hotărârea de condamnare, precizând că în acest moment, conform disp. art. 294 cod procedură civilă, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot solicita cereri noi. Cu privire la legea nr. 221/2009 apreciază că aceasta nu se poate aplica în prezenta cauză.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 436 din 27 martie 2009 Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins ca atare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, ca urmare a condamnării pe nedrept la pedeapsa de un an închisoare corecțională pentru infracțiunea de răspândire de publicații interzise.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit.
Această condiționare este determinată de însăși rațiunea instituirii acestei răspunderi a statului, o răspundere cu un evident caracter obiectiv, exclusiv pentru săvârșirea unor erori judiciare, lato sensu.
Acest text legal impune deci o condiție de admisibilitate a unei acțiuni îndreptate - prin invocarea acestui temei juridic împotriva statului pentru despăgubiri de către o persoană ce a suferit în urma luării unei măsuri de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal. Condiția menționată a fost apreciată constant în jurisprudența Curții Constituționale, ca, de altfel, și în cazul altor cerințe impuse de lege pentru exercitarea dreptului la acces liber la justiție, ca fiind în concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 21 și art. 126 alin. 2, reținându-se în plus, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că acest drept nu este absolut și poate fi ca atare subiectul unor limitări sau condiționări atâta timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.
Tribunalul a constatat însă că reclamantul pretinde conform prevederilor art. 504 Cod de procedură penală acordarea unor despăgubiri pentru condamnarea și privarea sa de libertate în perioada regimului comunist, invocând în susținerea pretențiilor sale împrejurarea că a suferit o condamnare politică în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv aplicarea pedepsei de un an închisoare corecțională pentru delictul de răspândire de publicații interzise prin sentința penală nr. 561 din 29 mai 1950 pronunțată de Tribunalul Militar București - Secția I-a în dosarul nr. 71/1950, fiind supus ulterior la numeroase abuzuri.
Această condamnare nu a fost niciodată înlăturată prin exercitarea unei căi extraordinare de atac (nici după anul 1989), și în raport de situația reținută, care nu poate fi calificată ca fiind situația unui persoane condamnate din cauza unei erori judiciare, pentru care Statul Român este ținut să răspundă patrimonial, în condițiile act. 504 Cod de procedură penală, tribunalul a constatat că pretențiile reclamantului privind acordarea de despăgubiri nu pot fi primite.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea căii de atac formulate, desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat următoarele:
În fapt, prin cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul - intimat Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea acestuia la plata către apelant a daunelor morale pentru perioada de detenție din data de 20 octombrie 1949 - 03 noiembrie 1949; 17 aprilie 1950 - 01 aprilie 1951 și 25 aprilie 1951 - 05 ianuarie 1952, această din urmă perioadă de detenție fiind fără hotărâre de condamnare doar o arestare abuzivă.
A arătat instanței de judecată în perioada de detenție la ce regim a fost supus, în ce mod s-a executat pedeapsa și care au fost consecințele acestor multiple condamnări pentru apelant.
Criticile pe care le aduce sentinței civile apelate sunt în următorul sens:
Reține instanța de judecată în cuprinsul sentinței civile apelate că în conformitate cu prevederile art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocarea măsurii arestării preventive sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de revocarea a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzuta de art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetarea procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit.
In acțiunea formulată de apelant, a arătat distinct care au fost perioadele în care a fost privat de libertate printr-o sentință penală de condamnare și care au fost perioadele de arestare pe nedrept, astfel încât soluționarea cererii trebuia făcuta în aceste condiții.
Pentru perioada în care a fost condamnat și s-a dispus prin intermediul sentinței penale nr. 561 din 29 mai 1950 condamnarea pentru delictul de răspândirea de publicații interzise la un an închisoare corecțională este necesară o sentință penală de achitare, însă pentru perioada de opt luni în care a fost condamnat pe nedrept fără să se pronunțe o sentință penală nu se poate formula o astfel de cerere de achitare.
Apelantul dorește să aducă la cunoștința instanței de judecată ca a formulat o cerere de revizuire și înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la Judecătoria Sectorului 1 B s-a format dosarul penal nr- ce este în curs de soluționare.
În mod greșit instanța de fond a respins în totalitate acțiunea apelatului, în mod corect trebuia să se administreze probatorii pe această perioadă de condamnare fără o hotărâre și în consecință acțiunea trebuia admisă în parte cu posibilitatea revizuirii sentinței penale de condamnare din anul 1950.
În drept, apelantul - reclamant a invocat dispozițiile art. 294 și următoarele Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro datorita condamnării pe nedrept la un an închisoare corecțională pentru infracțiunea de răspândire de publicații interzise, conform sentinței penale nr. 561/1950 a Tribunalului Militar București. Prin sentința apelată, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea ca inadmisibilă pentru considerentul neîndeplinirii condițiilor impuse de prevederile art. 504 Cod de procedură penală, în sensul că nu se poate reține situația unei persoane condamnate din cauza unei erori judiciare, care naște în sarcina Statului Român obligația de a răspunde patrimonial.
Prin dispozițiile Legii nr. 221/2009 (act normativ cu un pronunțat caracter reparator), legiuitorul a recunoscut oricarei persoane, care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic (așa cum sunt definite la art. 1 și 3 din lege) posibilitatea de a solicita instanței de judecată, un termen de trei ani de la data intrării în vigoare, obligarea Statului Român la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit pentru condamnare.
Față de apariția acestui act normativ, prin care legiuitorul urmărește să dea satisfacție celor care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în condiții mai puțin restrictive decât prevederile art. 504 Cod de procedură penală, Curtea apreciază că se impune analizarea prezentei cauze și din perspectiva acestei legi.
Faptul că acest act normativ a fost adoptat și a intrat în vigoare ulterior pronunțării sentinței apelate, nu este de natură să conducă la concluzia inaplicabilității Legii nr. 2521/2009 la prezenta cauză.
Atât art. 1 din Codul civil cât și dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, ea dispunând numai pentru viitor.
Potrivit acestui principiu, legea nouă nu poate să fie aplicabilă asupra unor fapte petrecute înainte de intrare sa în vigoare, ea trebuind că respecte situații juridice definitiv constituite în scopul asigurării stabilității raporturilor juridice.
Cu toate acestea, nou alege se va aplica de al intrarea în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice ce se vor naște, modifica ori stinge după această dată, ci de regulă și situațiilor juridice în curs de formare, modificare, stingere la data intrării ei în vigoare precum și efectelor prezente sau viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
Având în vedere aceste ultime considerente, în raport de elementele concrete ale acțiunii deduse judecății, anterior menționate și de scopul urmărit de către reclamant, prin formulare acțiunii introductive - obținerea unor despăgubiri ca urmare a prejudiciului pretins a fi fost înregistrat în urma condamnării sale politice în perioada comunistă și a executării acestei condamnări, Curtea apreciază că se impune ca în cauza de față, să facă aplicarea imediată a Legii nr. 211/2009, care are ca obiect de reglementare tocmai răspunderea statului pentru condamnările cu caracter politic, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, menționate în art. 1 - 3 din acest act normativ, această măsură fiind apreciată totodată ca fiind conformă principiului consacrat în legislația europeană - al ocrotirii și garantării dreptului efectiv de acces la justiție al apelantului.
Reținând însă ca prima instanță nu a procedat la a analiza pe fond și integral acțiunea cu care a fost sesizată, analiza judecătorească în față primei instanțe limitându-se la a se verifica exclusiv aspectul legal de îndeplinirea în cauză a situației permisă, impusă de art. 504 din Codul d e procedură penală - existența unei condamnări nelegale a reclamantului, fără însă a viza verificarea înregistrării de către reclamant a unui prejudiciu ca urmarea acestei condamnări, natura și cuantumul acestuia, Curtea, apreciază că în cauză sunt incidente cerințele impuse de art. 297 Cod de procedură civilă, astfel că se impune admiterea prezentului apel, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, din perspectiva noilor dispoziții legale apreciate anterior ca fiind incidente în cauză.
În același sens, Curtea are în vedere și necesitatea respectării dreptului tuturor părților la un proces achitabil, impus de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că analizarea direct în apel a acestor elemente ale răspunderii statului, în condițiile anterior reținute, ar contraveni acestui principiu.
De asemenea, solicitarea apelantului - reclamant de soluționare a cauzei prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu poate fi calificată drept o cerere nouă în apel, interzisă de dispozițiile art. 294 Cod de procedură civilă.
Legiuitorul a instituit această interdicție în scopul conservarii cadrului procedural, stabilit în fața primei instanțe sub aspectul părților, obiectului și a cauzei cererii de chemare în judecată. Rațiunea interzicerii formulării cererilor noi în apel își găsește suportul în caracterul devolutiv al apelului în sensul că provoacă o nouă judecată în fond a ceea ce a fost supus spre analiză în fața primei instanțe.
Pornind de la această premisă, Curtea apreciază că interdicția instituită prin dispozițiile art. 294 Cod de procedură civilă (si care reprezintă și una din limitele efectului devolutiv al apelului) vizează acele situații în care se completează petitul acțiunii cu alte capete de cereri, se tinde la introducerea în proces a altor persoane cu neobservarea regulilor procedurale, se schimbă temeiul juridic al acțiunii sau se aduce în atenția instanței orice alte aspecte de fapt sau de drept care nu au fost invocate în fața primei instanțe.
Curtea apreciază că în cauza de față, nu ne aflăm într-o astfel de situație, în condițiile în care Legea nr. 221/2009, a intrat în vigoare după pronunțare hotărârii apelate, iar acest act normativ are caracter reparatoriu și este de imediată aplicare, așa cum s-a arătat în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 297 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul reclamantului și va desființa sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant domiciliat în B,-, -. 2,. 36, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 436 din 27 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința civilă apelată cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
4ex./02 03 2010
-3.--
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu
