Eroare judiciara. Speta. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.230
Ședința publică din 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul apelant BEJ și pârâtul apelant STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva Sentinței civile nr.215 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua apelare a cauzei, se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin procuror a.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta Ministerului Public învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procuror a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicită admiterea apelului promovat de către Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru cel de-al doilea motiv de apel invocat și modificarea sentinței apelate. Consideră că excepția de inadmisibilitate invocată nu poate fi susținută în condițiile art.204 pen. Solicită reevaluarea prejudiciului material și moral, diminuarea acestora în funcție de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu dispune daune mari în aceste situații; să se aibă în vedere că reclamantul nu a dovedit pretențiile de 10.000 Euro; că instanța a dispus acordarea a 15.000 euro în contextul în care daunele materiale sunt mult mai mici și 40.000 euro daune morale, considerând că instanța de fond a acordat prea mult. În ceea ce privește la aceste daune, consideră ca fiind fondat punctul de vedere al pârâtului apelant Ministerul Finanțelor Publice. În fine, solicită respingerea apelului reclamantului Bej ca nefondat.
În timpul dezbaterii cauzei, se prezintă consilier juridic a pentru pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care depune la dosar delegație și solicită admiterea apelului său pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea de apel și respingerea apelului reclamantului.
După dezbaterea cauzei, dar înaintea încheierii ședinței publice, se prezintă avocat pentru reclamantul apelant Bej, care solicită admiterea apelului său, schimbarea în parte a hotărârii apelate și respingerea apelului pârâtului apelant, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată că prin cererea înregistrată la tribunalul Arad la data de 06.11.2008 reclamantul Bej a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală de Finanțe Publice A, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 3 milioane euro, reprezentând daunele materiale (100.000 euro) și morale (2.900.000 euro) cauzate de privarea sa de libertate pe nedrept, timp de 2 ani, respectiv de la 15.12.2005 până la 03.12.2007.
Prin sentința civilă nr.215 din 23 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală a Finanțelor Publice A, sens în care a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 55.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale și morale, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr.486/2006 a tribunalului Arad la 16 ani închisoare, iar prin decizia penală nr.5756/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului și, în baza art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."a" pe.pen. a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 al.1 și 2 din legea 143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 pen. și a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului.
Din suma de 100.000 euro solicitată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat, prima instanță a apreciat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în sumă de 64.200 lei, echivalentul a 15.000 euro, din care 40.200 lei reprezintă onorariile de avocat iar 24.000 lei veniturile pe care reclamantul le-ar fi putut realiza în cei doi ani, cu un salariu de 1000 lei lunar.
Cu privire la despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral cauzat, tribunalul a avut în vedere stresul psihic, emoțional, efectele negative asupra reclamantului și familiei sale, precum și vătămarea adusă demnității și onoarei sale, apreciind, prin reportare și la cauza Pantea vs. România a Curții Europene a Drepturilor Omului, că suma de 40.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, alături de suma de 15.000 euro despăgubiri pentru daunele materiale, reprezintă o reparație echitabilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Bej și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamantul apelant a solicitat admiterea apelului său și schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul apelant a învederat că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.52 al.3 teza I din Constituție, art.504 al.1 pr.pen. art.5 al.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art.3 al Protocolului Adițional nr.7 la Convenție, în raport de care, la stabilirea prejudiciului, instanța era obligată să țină seama de durata privării sale de libertate timp de 2 ani la vârsta de 25 ani și de consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate și acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații.
Reclamantul apelant a mai susținut că, deși instanța de fond a reținut că soția sa a fost obligată să-și întrerupă serviciul și a încheiat mai multe contracte de credit, iar mama sa a fost obligată să-și vândă apartamentul, i-a acordat despăgubiri în sumă de 55.000 euro, reprezentând 15% din valoarea despăgubirilor solicitate.
De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere afectarea sănătății sale datorită privării de libertate, fiind diagnosticat în august 2008 cu steatoză hepatică și tulburări cu instabilitate emoțională și obligat să urmeze tratament medical.
Pârâtul apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală a Finanțelor Publice Aas olicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în principal, pe baza excepției inadmisibilității, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul apelant a susținut că s-a dispus achitarea în temeiul art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2 lit.a pr.pen. și nu în temeiul art.10 al.1 lit.j pr.pen. condiție cerută în mod expres de prevederile art.504 al.3 pr.pen. pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Român.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul apelant a arătat că suma de 40.000 euro acordată pentru prejudiciul moral este nejustificată, pentru că reclamantul nu a dovedit prin acte justificative că a suferit din cauza detenției și nu a produs argumente relevante privind această reparație, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei iar cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit printr-o apreciere globală, ci avându-se în vedere criterii rezultând din cazul concret dedus judecății, bazat pe probe.
Că, moralitatea reclamantului nu poate fi evaluată în plan financiar, iar o refacere a imaginii publice este incomensurabil mai corectă prin metodele propuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca în cazul magistratului lele vs. România.
Referitor la prejudiciul material, pârâtul apelant a susținut că nu poate fi reținut raportul de cauzalitate între daunele materiale solicitate și măsura privativă de libertate, precizând că reclamantul, absolvent a 8 clase și fără o meserie de bază, nu a dovedit în niciun fel că a realizat venituri înaintea arestării, că împrumuturile luate de la bănci au fost contractate de soția reclamantului și înaintea arestării, iar aceasta și-a încetat activitatea ca urmare a acordului părților.
În sfârșit, a învederat că reclamantul nu a suferit de nicio boală cronică pe perioada detenției, menționând că petitul privind obligarea la despăgubiri pentru prejudiciul material este inadmisibil în raport de art.1082 civ.
În cauză, deși părțile au fost citate cu mențiunea de a formula întâmpinare, nu au dat curs solicitării instanței.
În urma examinării sentinței apelate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art.504 pr.pen. Curtea apreciază că ambele apeluri sunt nefondate pentru argumentele ce succed.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul apelant, Curtea are în vedere că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia penală nr.5756/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a pr.pen. (fapta nu există).
Or, potrivit art.504 al.2 și 3.pr.pen. are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate în mod nelegal, iar aceasta (privarea nelegală de libertate) a fost stabilită, printre altele, prin hotărâre definitivă de achitare, situație care este incidentă în speță.
Criticile formulate de reclamantul apelant cu privire la fondul litigiului, în sensul că în mod greșit prima instanță nu a admis în totalitate acțiunea sa, nu pot fi primite, întrucât suma solicitată (3 milioane euro) este exagerat de mare și ar transforma instituția reparării pagubei pentru erori judiciare într-un instrument de îmbogățire pentru acesta.
În legătură cu netemeinicia pretențiilor reclamantului de a fi admisă acțiunea în totalitate, trebuie avut în vedere că reclamantul nu a făcut dovada contactării unor boli grave, cronice, pe durata detenției, că împrumuturile bancare au fost contractate de soție anterior arestării iar încetarea raporturilor de muncă ale soției sale au avut loc prin acordul părților.
Nici critica pârâtului apelant pentru obligarea sa la plata despăgubirilor în cuantum de 40.000 euro (pentru prejudiciul moral), nu poate fi primită, deoarece libertatea umană reprezintă o valoare esențială a personalității umane, consacrată atât prin reglementările internaționale (Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și prin reglementările interne (constituționale și legale), astfel că se prezumă că lipsirea de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral.
Totodată, nu poate fi însușită susținerea pârâtului apelant că la stabilirea cuantumului despăgubirilor de 40.000 euro s-a făcut o apreciere globală, întrucât prima instanță a făcut o operațiune de estimare a acestui prejudiciu nepatrimonial, care nu a fost arbitrară, ci pe baza unor criterii obiective, cum ar fi vârsta reclamantului și consecințele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului său social și familiei sale, respectiv suferințele sale psihice și fizice, precum și vătămarea demnității și onoarei sale.
De asemenea, este neîntemeiată critica vizând cuantumul prejudiciului material (15.000 euro), în condițiile în care au fost dovedite onorariile avocatului (40.200 lei), iar baza de calcul pentru veniturile nerealizate a fost de 1.000 lei lunar, reținându-se un prejudiciu de 24.000 lei pe parcursul celor doi ani de privare de libertate.
În virtutea tuturor acestor considerente, Curtea apreciază că valoarea despăgubirilor a fost corect stabilită de prima instanță, neputând fi reținută nici critica referitoare la pretinsa îmbogățire fără just temei de care ar fi beneficiat reclamantul, astfel că, în baza art.296 pr.civ. va respinge ambele apeluri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamantul Bej și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția generală a Finanțelor Publice A împotriva Sentinței civile nr.215 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
G - - -
Grefier,
- -
Red.GO/03.11.2009
Tehnored.MM/2 ex/24.11.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad - jud.
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
