Eroare judiciara. Speta. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 267/
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de:
apelantul reclamant-intimat, domiciliat în
C, b-. - nr. 253, -. D,. 76, județ C,
II. apelantul pârât-intimatSTATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), reprezentat prin C, cu sediul în C, b-. -. - nr. 18, județ C și
III. apelantulPARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA,cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 492/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, cererea de chemare în judecată având ca obiect "reparare prejudicii erori judiciare".
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate apelantului reclamant să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 în referire la art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 18.11.2009, respectiv 19.11.2009, dată când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 9 decembrie 2008 reclamantul a solicitat Tribunalului Constanța să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să-i plătească suma de 15.000 lei, indexată cu rata inflației, cu titlu de daune morale în cuantum de 400.000 lei, să i se recunoască vechimea în muncă pentru perioada în care a fost privat de libertate, să redobândească dreptul de înmatriculare la Universitatea Tehnică C pentru susținerea tezei de doctorat și să oblige pârâtul la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat în mod abuziv și nelegal prin ordonanța din 8.06.2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile, respectiv 8.06.2001-31.08.2001, deși a atenționat constant organele de cercetare penală asupra nevinovăției sale. Astfel, a declarat în mod repetat că nu avea atribuțiuni de serviciu în fișa postului pentru activitatea de reparații din șantier și nu a existat nici o legătură între activitatea sa și evenimentele petrecute pe nava, vinovate făcându-se acele persoane care nu au respectat măsurile de protecție a muncii luate de conducerea societății, dispuse în scris și cu care au fost instruiți toți angajații șantierului implicați în activitatea de reparații a navei respective.
La data arestării pentru infracțiuni la Legea protecției muncii nr.90/1996 și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmare a accidentului colectiv de muncă din data de 5.06.2001 petrecut la bordul navei, soldat cu 10 victime, îndeplinea funcția de director de producție la Șantierului Naval
Prin decizia Tribunalului Constanța din data de 31.08.2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentința penală nr.1344/28.06.2002 prin care Judecătoria Constanțal -a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menținută de TRIBUNALUL CONSTANȚA prin decizia penală nr.410/9.05.2003, care a constatat grațiată pedeapsa, însă Curtea de APEL CONSTANȚAa casat cele două hotărâri prin decizia penală nr.399/P/2004 și a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și completarea urmăririi penale. Prin Rechizitoriul nr.627/P/2006 din 28.12.2007 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani și J de la arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost arestat timp de 3 luni.
A precizat că daunele materiale reprezintă plata salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate și actualizate și plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca beneficiu nerealizat.
În ceea ce privește daunele morale, a susținut că a suferit o vătămare a onoarei, demnității, prestigiului și reputației sale, raportat și la funcția de director de producție al Șantierului Naval C pe care o deținea la momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferințe psihice și consecințe negative pe plan social, profesional, fizic.
Astfel, după o carieră de 27 de ani și merite profesionale deosebite, s-a văzut nevoit să stea în celulă cu elemente antisociale, să suporte atmosfera apăsătoare și deprimantă din spatele gratiilor, a suportat sentimentul decadenței umane și disprețul publicului în sălile de judecată, fiind prezentat legat la mâini cu cătușe în boxa acuzaților până când judecătorul dădea ordin polițiștilor să fie dezlegat de cătușe la începutul ședinței de judecată. A fost astfel lipsit de confortul psihic al unei vieți de familie și sociale normale, de sentimentul utilității sale în familie, în societate și profesional, a pierdut reputația de bun manager, bun profesionist, bun inginer navalist de care s-a bucurat până atunci, atât în rândul colegilor, cât și în fața partenerilor de afaceri. deosebită a cazului, fiind singurul director de producție al celui mai mare șantier naval din țară cu 3500 de angajați, ce a fost arestat și acuzat de uciderea din culpă a 10 muncitori, a constituit o puternică presiune psihică atât pentru sine, cât și pentru familia sa, fiind reluate la nesfârșit acuzații grave în mass-media, fapt ce i-a produs un grav prejudiciu de imagine, cu consecințe în posibilitatea de a mai ocupa vreodată funcția de director la vreo societate comercială.
Nu în ultimul rând, a susținut că arestarea sa la doar 2 zile de la producerea accidentului, fără a se efectua nici o expertiză tehnică, i-au creat un șoc psihic și o traumă psihică grea, o umilință greu de suportat, iar ulterior stresul generat de prelungirea procesului timp de 6 ani și J au avut consecințe în slăbirea sănătății fizice și psihice.
De asemenea, s-a simțit umilit când s-a luat măsura suspendări contractului de muncă, urmare a arestării, văzându-se astfel exclus din șantier după o perioadă de muncă intensă și devotată din anul 1975, fiind autor a peste 80 de inovații și invenții, doctorand al Universității Tehnice din C, cu o teză al cărei subiect era în analiză la de Mecanică și din C și la Universitatea din din Germania, pentru a se studia dezvoltarea proiectului european cu aplicații în industria navală românească și mondială.
În drept, a invocat disp. art.504-506 din Codul d e procedură penală, art.52 alin.3 din Constituția României.
Ulterior, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor, respectiv la suma de 99.507 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A susținut că pentru perioada în care cel lezat a fost împiedicat printr-o măsură nelegală să-și îndeplinească obligațiile prevăzute în contractul de muncă și să își primească retribuția ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o dacă nu i s-ar fi încălcat dreptul la muncă, acesta este îndreptățit, pe calea acțiunii în despăgubiri împotriva angajatorului, să beneficieze de o despăgubire echivalentă cu suma de bani pe care ar fi primit-o dacă nu s-ar fi luat de către angajator măsura nelegală de îndepărtare din muncă.
Cauza care determină antrenarea răspunderii statului potrivit art.504 din Codul d e procedură penală este actul de justiție declarat nedrept - privarea de libertate ori restrângerea libertății. Ori, cercetările desfășurate și derularea procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri, în speță scoaterea de sub urmărire penală, reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă. De altfel, ulterior perioadei de suspendare a contractului de muncă, experiența profesională a reclamantului, nivelul său de pregătire au creat o puternică prezumție privind șansele de realizare a acelorași venituri, acesta fiind numit consilier tehnic și ulterior manager proiect în cadrul Șantierului Naval
A susținut pârâtul că, în ceea ce privește redobândirea dreptului de înmatriculare pentru susținerea tezei de doctorat, în toată această perioadă nu a existat nici un impediment legal pentru care reclamantul să nu-și poată susține teza.
În referire la prejudiciul moral, s-a apreciat că nu există concordanță cu suma solicitată, care este cu mult mai mare decât prejudiciul produs.
Prin sentința civilă nr. 492 din 10.04.2009 TRIBUNALUL CONSTANȚAa admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin C să plătească reclamantului suma de 90.875,71 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Tribunalul a constatat că în perioada 08.06.2001-31.08.2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime în muncă și a respins cererea privind redobândirea dreptului de înmatriculare pentru susținerea tezei de doctorat.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul nelegal a fost arestat preventiv în perioada 8.06.2001-31.08.2001, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la protecția muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă și că pentru perioada restrângerii de libertate suportate și a consecințelor produse asupra persoanei reclamantului, precum și a familiei sale i se cuvine o reparație materială și una morală.
În perioada daunelor materiale, prima instanță a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de libertate și reprezintă diferența actualizată de salariu nerealizat de reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară și cheltuieli judiciare cauzate de procesul penal.
Cu privire la daunele morale, instanța a apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri bănești pentru prejudiciul suferit pe perioada detenției nelegale, și a apreciat cuantumul lor prin aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială.
Instanța de fond a mai stabilit că răspunderea pentru întreg prejudiciul material și moral suferit de reclamant revine Statului Român în temeiul art. 504 și 505 alin. 4 din Codul d e procedură penală și a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantului privind redobândirea dreptului de înmatriculare pentru susținerea tezei de doctorat, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între arestarea reclamantului și nesusținerea tezei de doctorat.
La fel, nu s-a considerat a fi fost dovedită legătura de cauzalitate între afecțiunile medicale ce rezultă din fișele medicale depuse de reclamant și arestarea sa preventivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor B și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
În apelul formulat reclamantul a susținut că instanța de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii despăgubirii daunelor morale și nu a evaluat corect despăgubirile care să compenseze prejudiciul moral suferit.
Arată că instanța de fond nu a respectat principiul proporționalității dintre daunele morale acordate și gravitatea suferințelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal și a participării timp de 6,5 ani într-un proces penal și nici principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. Nu a analizat criteriul de apreciere a despăgubirilor morale privitor la importanța valorilor lezate,cum sunt prestigiul profesional și reputația reclamantului, nu a analizat gradul de lezare al valorilor morale, pierderea funcției de director de producție și a altor funcții mai mari la alte șantiere navale din țară și străinătate și ocuparea unor funcții inferioare pregătirii profesionale și manageriale și nu a analizat complet criteriul intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic și ca imagine unor persoane care săvârșiseră infracțiuni cu violență.
De asemenea, evaluarea prejudiciului nu a fost raportată la consecințele pe care eroarea judiciară le-a avut asupra familiei sale, în special asupra soției și asupra fiicei reclamantului, dar și asupra suferințelor sale fizice, confirmate prin martorii audiați precum și asupra pregătirii profesionale, reclamantul fiind în imposibilitate de a mai susține teza sa de doctorat.
În apelul său, pârâtul Statul Român a susținut că instanța de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale, adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 Cod procedură penală, diferența de salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție inferioară. Arată că instanța trebuia să aibă în vedere numai drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive pentru că nu este suficientă prezumția că reclamantul și-ar fi păstrat funcția și drepturile salariale până la sfârșitul anului 2007, cu atât mi mult cu cât Șantierul Naval C s-a privatizat la 1 octombrie 2002. Apreciază apelantul că prejudiciul este unul viitor în acest caz și nu poate fi considerat ca fiind cert. Solicită ca instanța să calculeze prejudiciul material constând în venitul nerealizat corespunzător perioadei privative de liberate până la data privatizării Șantierului, la care se adaugă suma de 842,99 lei cheltuieli judiciare în procesul penal.
În privința daunelor morale, pârâtul a susținut că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu este exagerată și depășește limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele încercate de reclamant și familia sa.
La rândul său, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, apelantul susținând că pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală, instanța fiind datoare să țină seama și de jurisprudența CEDO referitoare la acordarea unor satisfacții juste, fără ca reparația morală să constituie o îmbogățire fără just temei pentru reclamant.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile formulate în apel, instanța reține următoarele:
Cu privire la cuantumul daunelor morale;
Despăgubirile în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 euro) acordate de instanța de fond, chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive, ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputației sociale și profesionale a reclamantului de existența procesului penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada de 85 zile, precum și pentru suferința psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate. Instanța de fond a reținut, la determinarea cuantumului daunelor morale, aspectele esențiale ale cauzei, ca funcția de director de producție al unei societăți de importanță națională a reclamantului, precum și consecințele pe care intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra onoarei, creditului moral, poziției sociale și prestigiului profesional al reclamantului.
Nu se poate contesta faptul că arestarea reclamantului timp de 85 de zile și obligarea sa de a fi prezent în sălile de judecată timp de 6 ani și J nu au fost de natură să atingă grav onoarea și demnitatea reclamantului, iar expunerea sa la disprețul public și un sentiment accentuat de frustrare, de dezumanizare și de afectare importantă a prestigiului său profesional și a personalității sale morale constituie elemente semnificative pentru conturarea prejudiciului moral suferit de acesta - un prejudiciu psihic de netăgăduit, un prejudiciu de imagine multiplu și complex, un prejudiciu de familie, ce se impune a fi reparat în condițiile legii.
Dar instanța de fond a apreciat corect atât în ce privește valorile lezate (poziția socială și profesională) și gradul de lezare a acestor valori, reținând întemeiat probele administrate cu privire la intensitatea cu care reclamantul a perceput consecințele vătămării.
Aprecierea asupra cuantumului prejudiciului moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situații reținute în practica judiciară a instanțelor naționale sau europene, așa cum susțin greșit apelanții pârâți, pentru că deși criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, percepția consecințelor morale ale încălcării drepturilor fundamentale fiind o chestiune care se verifică diferit de la o persoană la alta.
Se constată, în consecință, că daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă, iar acordarea unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.
În consecință, apelurile reclamantului și ale pârâților, pentru motivele mai sus menționate, vor fi respinse ca nefondate.
Este fondată critica ce vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea primei instanțe.
Principiul răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale este consacrat de Constituția României și în acord cu dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional ca Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri privative pe nedrept - indiferent de temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea - decurge din raporturile de drept public și poate fi antrenată în condițiile stabilite cumulativ prin art. 504 Cod proc. penală, care impun repararea integrală a prejudiciului suferit de victima erorii judiciare, fără a distinge după cum acesta este material sau moral.
Este evident că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, acesta fiind un principiu care, desprins din răspunderea civilă delictuală, se aplică și în cazul erorilor judiciare. Aceasta pentru că, rațiunea dispozițiilor cuprinse în art. 504 și urm. Cod procedură penală constă, în primul rând, în dezdăunarea celor nevinovați și, în al doilea rând, prevederile legale realizează o funcție preventivă, existența unor atari dispoziții fiind de natură să sporească vigilența organelor judiciare în verificarea și aprecierea materialului probator pentru a nu se ajunge la luarea unor măsuri nedrepte.
Finalitatea proprie a reglementării privind repararea pagubei produsă prin eroare judiciară este de a restabili ordinea de drept și cu privire la latura materială și morală a consecințelor unui act de justiție declarat nedrept.
Prin urmare, cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factorul prejudiciabil este actul de justiție declarat nedrept -privarea de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și se limitează la durata arestării preventive.
Cercetările desfășurate în perioada derulării procesului penal până la pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă. Cu atât mai puțin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei de director de producție deținută la începerea cercetărilor penale. Nu numai că nu există o cauză ilicită, dar nu există nici o dovadă că lipsa unor venituri salariale echivalente cu cele obținute în funcția de director de producție de ar fi fost provocată de arestul apelantului și că ar fi, prin urmare, o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi instituită.
De altfel, chiar reclamantul a recunoscut împrejurarea că, anterior scoaterii sale de sub urmărire penală prin rechizitoriul din 28.12.2007, a fost angajat ca și consilier tehnic conducere executivă în perioada 01.09.2001 - 08.10.2002 și apoi coordonator proiect și manager proiect în cadrul aceleiași unități, respectiv Șantierul naval
Este real faptul că salariul obținut în aceste funcții a fost inferior celui obținut în funcția de director de producție, dar acest aspect nu poate fi imputat pârâtului și nu este o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii statului conform art. 504.proc.penală.
Martorul a declarat că ulterior punerii în libertate, reclamantului chiar i s-a oferit postul de director general la Șantierul Naval G, dar reclamantul a refuzat postul oferit.
Se reține astfel că statul nu poate fi ținut a răspunde, în condițiile art. 504.proc.penală, decât pentru prejudiciul creat reclamantului urmare a reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care a fost lipsit reclamantul în această perioadă - 10548,6 lei - sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data reținerii acestuia și până la plata efectivă a acestor despăgubiri.
Celelalte pretenții ale reclamantului ce reprezintă diferența dintre salariul aferent funcției de director de producție și venitul realizat după reîncadrarea sa și până la data finalizării procesului penal prin scoaterea de sub urmărire penală se rețin a fi nefondate, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind întemeiat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296.proc.civ. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamant și de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și se va admite apelul Statului Român, hotărârea primei instanțe fiind schimbată în parte, sub aspectul cuantumului daunelor materiale, astfel cum s-a reținut mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanții, domiciliat în C, b-. - nr. 253, -. D,. 76, județ C și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 492/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR. reprezentat prin.
Admite apelul formulat de STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, reprezentat prin, cu sediul în C, b-. -. - nr. 18, județ C, împotriva sentinței civile nr. 492/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 10548,6 lei reprezentând venit nerealizat corespunzător perioadei privării de libertate, actualizat, și la 842,99 lei reprezentând cheltuieli judiciare în procesul penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud./15.01.2010
Tehnored.disp.gref./8ex./19.01.2010
Emis 4 com./ 19.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
