Eroare judiciara. Speta. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.288/
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
Procuror -
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelant reclamant-intimat
, cu domiciliul în C, b-dul. - nr. 334, -.7,. A,.4, județ C, apelantul pârât-intimat STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județ C și apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județ C - împotriva sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, și apelul formulat de apelantul reclamant împotriva încheierii FN/06.07.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, cererea de chemare în judecată având ca obiect "reparare prejudicii erori judiciare".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul reclamant-intimat, personal și asistat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 51/28.10.2009 - Baroul Călărași, apelantul pârât-intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic, potrivit delegației de reprezentare nr. 30003/27.10.2009, și apelantul Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA prin procuror.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul expune referatul cauzei, după care:
Având pe rând cuvântul, apărătorul apelantului reclamant,
reprezentantul intimatul pârât și reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai sunt alte cererii de formulat sau probe de propus, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, în raport de susținerile părților în proces, prin reprezentanți, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelurilor.
Apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului formulat împotriva încheierii de ședință din 06.07.2009 privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 493/10.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, precum și admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în legătură cu modul de apreciere și cuantificare a prejudiciului moral suferit urmare arestării abuzive a reclamantului, cu consecința modificării sentinței apelate, în sensul acordării despăgubirilor morale solicitate prin cererea introductivă, și anume 500.000 lei.
Susține că, prin motivele de apel, a fost criticată sentința instanței de fond prin prisma modului de apreciere și cuantificare a prejudiciului moral suferit urmare arestării nelegale de 3 luni a reclamantului, aceasta fiind netemeinică și nelegală. Mai arată că instanța de fond la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont de durata mare a perioadei de arestare preventivă nelegală de 85 de zile, de consecințele arestării preventive și implicării într-un proces penal pe o perioadă foarte mare, de faptul că a reclamantul a fost arestat din poziția de director general al celui mai are șantier naval, având reputația înainte de arestare de bun manager și bun profesionist în construcția de nave, șocul psihic și repercursiunile asupra carierei profesionale. De asemenea, instanța de fond la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont de condițiile prevăzute în art. 505 Cod proc. penală și jurisprudența Totodată, solicită ca la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere practica judiciară a Curții de APEL CONSTANȚA
Concluzionând, pentru cele susținute și prezentate în detaliu în motivele de apel, solicită admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, prin majorarea daunelor morale la suma de 500.000 lei.
În ceea ce privește apelul Statul Român, arată că motivele de apel, fie că este vorba de daune materiale sau de daune morale, vizează în principal perioada pentru care se acordă acestea, respectiv, numai pentru perioada arestării preventive. Ori, practica privind daunele materiale a statuat că prejudiciul material nu se poate limita la perioada strictă a arestării preventive ci ele se întind și pe perioada următoare. Cadrul legal de stabilire a întinderii reparației, art. 505 (1) pr.penală, prevede că se ține seama de "consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate" fără să se prevadă limitarea acestor consecințe în timp sau să se menționeze că aceste consecințe trebuie limitate doar la perioada de arest preventiv, așa cum în mod greșit susține pârâtul. Urmează a se observa că la fond pârâtul nu a contestat obiectivele expertizei contabile.
Concluzionând, solicită respingerea apelului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de a se micșora cuantumul daunelor materiale și a daunelor morale.
În referire la apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, susține că în motivele de apel criticile nu se bazează pe nici unul dintre criteriile conținute în cadrul legal de stabilire a întinderii reparațiilor prejudiciului suferit de reclamant. Nu au fost combătute criteriile avute în vedere de instanța de fond la stabilirea întinderii despăgubirilor.
Concluzionând, solicită respingerea apelului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, depune la dosar concluzii și solicită și obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA. Critică soluția instanței de fond întrucât, pe de o parte, nu a dat eficiență criteriilor prevăzute de art. 505 (1) Cod proc. penală la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului, iar pe de altă parte nu a ținut seama de jurisprudența CEDO în acest sens, care face trimitere la acordarea unei satisfacții echitabile, juste și integrale a prejudiciului moral, însă această reparație morală a erorii judiciare nu poate constitui o îmbogățire fără just temei. La pag.8 din sentința de fond, instanța își motivează hotărârea pe faptul că ". La stabilirea întinderii despăgubirii, tribunalul va avea în vedere consecințele suferite pe plan fizic și psihic, expunerea la disprețul public în calitate de inculpat și condamnat, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, aducerea sa în incinta instanțelor și parchetelor ca inculpat, în mod repetat, timp de peste 6 ani pentru fapte inexistente și lipsirea nelegală de libertate timp de aproape 3 luni, sentimentul de frustrare accentuată, de afectare gravă a prestigiului său profesional și a personalității sale morale, apreciind că acordarea sumei de 120.000 lei este în măsură să ofere reclamantului o satisfacție cu caracter compensatoriu." Pentru a se ajunge la despăgubirile morale într-un cuantum considerabil de natura celor la care a ajuns instanța de fond prin hotărârea apelată, s-ar fi impus să se facă dovada, în cauză, a unor lezări a valorilor care definesc personalitatea umană peste limita normală, respectiv acelea care caracterizează orice ființă umană.
Concluzionând, solicită admiterea apelului, așa, cum a fost formulat, schimbarea în pare a sentinței apelate, în sensul de a se diminua cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului.
Cu privire la apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, se solicită admiterea apelului prin prisma aspectului invocat în susținerea apelului Parchetului și respingerea apelului reclamantului atât împotriva sentinței apelate cât și împotriva încheierii privind îndreptarea erorii materiale.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea apelului în sensul criticilor expuse pe larg în motivele de apel, admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și respingerea apelului reclamantului, ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 9 2008 reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să oblige pârâtul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând drepturi salariale actualizate, la plata sumei de 4200 lei reprezentând cheltuieli cu asistența juridică, daune morale de 400.000 lei, să se stabilească vechimea în muncă prin luarea în calcul a perioadei de privare de libertate de aproximativ 3 luni și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat în mod abuziv și nelegal prin ordonanța din 8.06.2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile, respectiv 8.06.2001-31.08.2001, deși a atenționat constant organele de cercetare penală asupra nevinovăției sale. Astfel, a declarat în mod repetat că nu avea atribuțiuni de serviciu în fișa postului pentru activitatea de reparații din șantier și nu a existat nici o legătură între activitatea sa și evenimentele petrecute pe nava, vinovate făcându-se acele persoane care nu au respectat măsurile de protecție a muncii luate de conducerea societății, dispuse în scris și cu care au fost instruiți toți angajații șantierului implicați în activitatea de reparații a navei respective.
La data arestării pentru infracțiuni la Legea protecției muncii nr.90/1996 și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmare a accidentului colectiv de muncă din data de 5.06.2001 petrecut la bordul navei, soldat cu 10 victime, îndeplinea funcția de director de producție la Șantierului Naval
Prin decizia Tribunalului Constanța din data de 31.08.2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentința penală nr.1344/28.06.2002 prin care Judecătoria Constanțal -a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menținută de TRIBUNALUL CONSTANȚA prin decizia penală nr.410/9.05.2003, care a constatat grațiată pedeapsa, însă Curtea de APEL CONSTANȚAa casat cele două hotărâri prin decizia penală nr.399/P/2004 și a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și completarea urmăririi penale. Prin Rechizitoriul nr.627/P/2006 din 28.12.2007 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani și J de la arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost arestat timp de 3 luni.
A precizat că daunele materiale reprezintă plata salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate și actualizate și plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca beneficiu nerealizat.
În ceea ce privește daunele morale, a susținut că a suferit o vătămare a onoarei, demnității, prestigiului și reputației sale, raportat și la funcția de director de producție al Șantierului Naval C pe care o deținea la momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferințe psihice și consecințe negative pe plan social, profesional, fizic.
Astfel, după o carieră de 30 de ani și merite profesionale deosebite, s-a văzut nevoit să stea în celulă cu elemente antisociale, să suporte atmosfera apăsătoare și deprimantă din spatele gratiilor, a suportat sentimentul decadenței umane și disprețul publicului în sălile de judecată, fiind prezentat legat la mâini cu cătușe în boxa acuzaților până când judecătorul dădea ordin polițiștilor să fie dezlegat de cătușe la începutul ședinței de judecată. A fost astfel lipsit de confortul psihic al unei vieți de familie și sociale normale, de sentimentul utilității sale în familie, în societate și profesional, a pierdut reputația de bun manager, bun profesionist, bun inginer navalist de care s-a bucurat până atunci, atât în rândul colegilor, cât și în fața partenerilor de afaceri. deosebită a cazului, fiind singurul director de producție al celui mai mare șantier naval din țară cu 3500 de angajați, ce a fost arestat și acuzat de uciderea din culpă a 10 muncitori, a constituit o puternică presiune psihică atât pentru sine, cât și pentru familia sa, fiind reluate la nesfârșit acuzații grave în mass-media, fapt ce i-a produs un grav prejudiciu de imagine, cu consecințe în posibilitatea de a mai ocupa vreodată funcția de director la vreo societate comercială.
Nu în ultimul rând, a susținut că arestarea sa la doar 2 zile de la producerea accidentului, fără a se efectua nici o expertiză tehnică, i-au creat un șoc psihic și o traumă psihică grea, o umilință greu de suportat, iar ulterior stresul generat de prelungirea procesului timp de 6 ani și J au avut consecințe în slăbirea sănătății fizice și psihice.
De asemenea, s-a simțit umilit când s-a luat măsura suspendări contractului de muncă, urmare a arestării, văzându-se astfel exclus din șantier după o perioadă de muncă intensă și devotată din anul 1971.
În drept, a invocat disp. art.504-506 din Codul d e procedură penală, art.52 alin.3 din Constituția României.
Ulterior, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor, respectiv la suma de 35749,57 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A susținut că nu este corect calculul prezentat de reclamant și nu poate fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor materiale solicitate, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între schimbarea funcției, reducerea salariului și arestarea reclamantului și nu s-au dovedit decât în parte cheltuielile cu asistența judiciară. După încetarea arestării preventive, reclamantul a fost reîncadrat la unitatea în care-și desfășura activitatea înaintea arestării și, deși a fost trecut pe altă funcție, salariul său a fost în mică măsură diminuat. Simpla prezumție că ar fi rămas director general nu este suficientă, dacă nu este susținută și prin mijloace de probă.
În ceea ce privește daunele morale, s-a precizat că reclamantul nu a fost condamnat definitiv, astfel că factorul prejudiciabil se limitează numai la arestarea preventivă. Derularea procesului penal pe o durată de peste 6 ani, finalizată cu trimiterea cauzei la Parchet și scoaterea de sub urmărire penală, reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului, întrucât pe tot parcursul procesului acesta a beneficiat de prezumția de nevinovăție.
În mass-media au apărut articole care prezentau doar stadiul procesului penal și nu articole defăimătoare la adresa reclamantului. Este nefondată afirmația că i-a fost știrbită reputația la locul de muncă, deoarece angajații din șantier au organizat acțiuni de solidarizare cu directorul general și ceilalți membri ai conducerii executive, semnând o scrisoare deschisă adresată Președintelui României și primului ministru.
Suma solicitată pentru atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ca urmare a privării de libertate este exagerată și nu este dovedită, în afara unor articole apărute în ziare neexistând probe pertinente.
Pârâtul a solicitat instanței să dispună asupra cuantumului daunelor morale și în raport de practica CEDO și a ÎCCJ.
Prin sentința civilă nr. 493 din 10.04.2009 TRIBUNALUL CONSTANȚAa admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin C să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Tribunalul a constatat că în perioada 08.06.2001-31.08.2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime în muncă.
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul nelegal a fost arestat preventiv în perioada 8.06.2001-31.08.2001, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la protecția muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă și că pentru perioada restrângerii de libertate suportate și a consecințelor produse asupra persoanei reclamantului, precum și a familiei sale i se cuvine o reparație materială și una morală.
În perioada daunelor materiale, prima instanță a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de libertate și reprezintă diferența actualizată de salariu nerealizat de reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară și cheltuieli judiciare cauzate de procesul penal.
Cu privire la daunele morale, instanța a apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri bănești pentru prejudiciul suferit pe perioada detenției nelegale, și a apreciat cuantumul lor prin aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială.
Printr-o cerere formulată la 30 iunie 2009 reclamantul a solicitat tribunalului și îndreptarea unor erori materiale strecurate în sentința pronunțată cu privire la numele reclamantului, funcția sa și susținerile referitoare la cuantumul pretențiilor materiale.
Reținând că prin cererea formulată reclamantul solicită înlocuirea unor paragrafe și expresii și că această solicitare nu constituie o eroare materială în sensul art. 281 Cod procedură civilă, prin încheierea pronunțată la 6 iulie 2009 tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor B și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
În apelul formulat reclamantul a susținut că instanța de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii despăgubirii daunelor morale și nu a evaluat corect despăgubirile care să compenseze prejudiciul moral suferit.
Arată că instanța de fond nu a respectat principiul proporționalității dintre daunele morale acordate și gravitatea suferințelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal și a participării timp de 6,5 ani într-un proces penal și nici principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. Nu a analizat criteriul de apreciere a despăgubirilor morale privitor la importanța valorilor lezate,cum sunt prestigiul profesional și reputația reclamantului, nu a analizat gradul de lezare al valorilor morale, pierderea funcției de director general și reacția de desolidarizare și marginalizare pe care au avut-o salariații șantierului și nu a analizat complet criteriul intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic și ca imagine unor persoane care săvârșiseră infracțiuni cu violență, fiind umilit prin suspendarea contractului individual de muncă după 30 de ani de muncă devotată în.
De asemenea, evaluarea prejudiciului nu a fost raportată la consecințele pe care eroarea judiciară le-a avut asupra familiei sale, în special asupra soției reclamantului, care a suferit un șoc puternic și s-a îmbolnăvit dar și asupra carierei profesionale, ascensiunea reclamantul fiind curmată brusc prin arestarea nelegală.
Reclamantul declarat apel și împotriva încheierii din 6 iulie 2009 arătând că textul art. 281 Cod procedură civilă permite îndreptarea atât a considerentelor cât și a dispozitivului hotărârii, solicitarea sa cu privire la numele reclamantului, la funcția îndeplinită și la cuantumul prejudiciului material îndeplinind cerințele textului de lege.
În apelul său, pârâtul Statul Român a susținut că instanța de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale, adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 Cod procedură penală, diferența de salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție inferioară. Arată că instanța trebuia să aibă în vedere numai drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive pentru că nu este suficientă prezumția că reclamantul și-ar fi păstrat funcția și drepturile salariale până la sfârșitul anului 2002 când Șantierul Naval C s-a privatizat. Solicită ca instanța să calculeze prejudiciul material prin excluderea sumei reprezentând diferența de salariu ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară.
În privința daunelor morale, pârâtul a susținut că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu nu întrunește condiția de a oferi victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, ea fiind, dimpotrivă, un izvor de îmbogățire fără just temei.
La rândul său, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, apelantul susținând că pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală ori reclamantul să fie o personalitate în domeniul public, social sau artistic.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile formulate în apel, instanța reține următoarele:
Cu privire la cuantumul daunelor morale;
Despăgubirile în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 euro) acordate de instanța de fond, chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive, ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputației sociale și profesionale a reclamantului de existența procesului penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada de 85 zile, precum și pentru suferința psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate. Instanța de fond a reținut, la determinarea cuantumului daunelor morale, aspectele esențiale ale cauzei, ca funcția de director general al unei societăți de importanță națională, precum și consecințele pe care intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra onoarei, creditului moral, poziției sociale și prestigiului profesional al reclamantului.
Nu se poate contesta faptul că arestarea reclamantului timp de 85 de zile și obligarea sa de a fi prezent în sălile de judecată timp de 6 ani și J nu au fost de natură să atingă grav onoarea și demnitatea sa, iar expunerea la disprețul public și un sentiment accentuat de frustrare, de dezumanizare și de afectare importantă a prestigiului său profesional și a personalității sale morale constituie elemente semnificative pentru conturarea prejudiciului moral suferit de acesta - un prejudiciu psihic de netăgăduit, un prejudiciu de imagine multiplu și complex, un prejudiciu de familie, ce se impune a fi reparat în condițiile legii.
Dar instanța de fond a apreciat corect atât în ce privește valorile lezate (poziția socială și profesională) și gradul de lezare a acestor valori, reținând întemeiat probele administrate cu privire la intensitatea cu care reclamantul a perceput consecințele vătămării.
Aprecierea asupra cuantumului prejudiciului moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situații reținute în practica judiciară a instanțelor naționale sau europene, așa cum susțin greșit apelanții pârâți, pentru că deși criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, percepția consecințelor morale ale încălcării drepturilor fundamentale fiind o chestiune care se verifică diferit de la o persoană la alta.
Se constată, în consecință, că daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă, iar acordarea unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.
În consecință, apelurile reclamantului și ale pârâților, pentru motivele mai sus menționate, vor fi respinse ca nefondate.
Este fondată critica ce vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea primei instanțe.
Principiul răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale este consacrat de Constituția României și în acord cu dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional ca Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri privative pe nedrept - indiferent de temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea - decurge din raporturile de drept public și poate fi antrenată în condițiile stabilite cumulativ prin art. 504 Cod proc. penală, care impun repararea integrală a prejudiciului suferit de victima erorii judiciare, fără a distinge după cum acesta este material sau moral.
Este evident că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, acesta fiind un principiu care, desprins din răspunderea civilă delictuală, se aplică și în cazul erorilor judiciare. Aceasta pentru că, rațiunea dispozițiilor cuprinse în art. 504 și urm. Cod procedură penală constă, în primul rând, în dezdăunarea celor nevinovați și, în al doilea rând, prevederile legale realizează o funcție preventivă, existența unor atari dispoziții fiind de natură să sporească vigilența organelor judiciare în verificarea și aprecierea materialului probator pentru a nu se ajunge la luarea unor măsuri nedrepte.
Finalitatea proprie a reglementării privind repararea pagubei produsă prin eroare judiciară este de a restabili ordinea de drept și cu privire la latura materială și morală a consecințelor unui act de justiție declarat nedrept.
Prin urmare, cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factorul prejudiciabil este actul de justiție declarat nedrept -privarea de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și se limitează la durata arestării preventive.
Cercetările desfășurate în perioada derulării procesului penal până la pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă. Cu atât mai puțin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei de director general deținută la începerea cercetărilor penale. Nu numai că nu există o cauză ilicită, dar nu există nici o dovadă că lipsa unor venituri salariale echivalente cu cele obținute în funcția de director general de ar fi fost provocată de arestul apelantului și că ar fi, prin urmare, o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi instituită.
De altfel, chiar reclamantul a recunoscut împrejurarea că, anterior scoaterii sale de sub urmărire penală prin rechizitoriul din 28.12.2007, a fost angajat ca și consilier tehnic conducere executivă în perioada 01.09.2001 - 11.01.2002 și apoi director producție și inginer șef în cadrul aceleiași unități, respectiv Șantierul naval
Este real faptul că salariul obținut în aceste funcții a fost inferior celui obținut în funcția de director general, dar acest aspect nu poate fi imputat pârâtului și nu este o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii statului conform art. 504.proc.penală.
Martorul a declarat că ulterior punerii în libertate, reclamantului chiar i s-a oferit postul de director la Șantierul Naval G, dar reclamantul a refuzat postul oferit.
Se reține astfel că statul nu poate fi ținut a răspunde, în condițiile art. 504.proc.penală, decât pentru prejudiciul creat reclamantului urmare a reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care a fost lipsit reclamantul în această perioadă - 15950,70 lei - sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data reținerii acestuia și până la plata efectivă a acestor despăgubiri.
Celelalte pretenții ale reclamantului ce reprezintă diferența dintre salariul aferent funcției de director general și venitul realizat după reîncadrarea sa și până la data finalizării procesului penal prin scoaterea de sub urmărire penală se rețin a fi nefondate, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind întemeiat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296.proc.civ. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamant și de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și se va admite apelul Statului Român, hotărârea primei instanțe fiind schimbată în parte, sub aspectul cuantumului daunelor materiale, astfel cum s-a reținut mai sus.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamant împotriva încheierii din 6 iulie 2009, acesta este întemeiat.
Potrivit art. 281 Cod procedură civilă pot face obiectul îndreptării greșelile strecurate în hotărâre, indiferent de partea acesteia - practica, considerente sau dispozitiv -, cu privire la numele părților sau la susținerile acestora, precum și orice alte erori materiale.
În speță, menționarea în hotărâre a numelui pentru a indica pe reclamantul și funcția de director de producție în loc de director general, pe care reclamantul a îndeplinit-o la Șantierul Naval C, sunt erori materiale referitoare la numele părții reclamante și la susținerile acesteia care sunt considerate erori materiale în sensul art. 281 Cod procedură civilă.
Reținând astfel îndeplinirea cerințelor textului legal care permite îndreptarea erorilor materiale, admițând apelul declarat împotriva încheierii instanța va dispune corectarea acestor erori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL CONSTANȚA cu sediul în C,-, județ C - împotriva sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin C, ca nefondat.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul
, cu domiciliul în C, b-dul. - nr. 334, ST.7,. A,.4, județ C, împotriva sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin C și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Admite apelul formulat de STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin, cu sediul în C, str. -. - nr. 18, județ C - împotriva sentinței civile împotriva sentinței civile nr. 493/10.04.2009 pronunțate de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că despăgubirile materiale datorate reclamantului sunt de 15950,70 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Admite apelul declarat de reclamantul
împotriva încheierii pronunțate la 6.07.2009.
Dispune îndreptarea erorilor strecurate în sentința civilă nr. 493/10.04.2009, în sensul că se vor consemna corect numele reclamantului - " " și funcția sa "director general".
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud. fond - /
Red.dec.jud. /15.01.2010
Tehnored.gref./ ex./19.01.2010
Emis 4 com./19.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
