Eroare judiciara. Speta. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 402
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind judecarea apelurilor declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - G,cu sediul procedural ales în Tg. J, str. -, jud. G, și reclamantul, cu domiciliul în com., sat, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 114 din 3 iulie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 8 2008 au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții, și au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând să fie obligat la plata sumei de 3.200.000 EURO.
De asemenea au solicitat obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului.
Reclamanții au precizat că suma solicitată urmează a fi împărțită astfel: pentru reclamantul suma de 2.950.000 EURO cu titlu de daune morale și 50.000 EURO cu titlu de daune materiale; pentru reclamantul suma de 100.000 EURO daune morale și pentru suma de 90.000 EURO daune morale și 10.000 EURO daune materiale.
În motivarea cererii au precizat că, reclamantul a fost arestat preventiv de la data de 26.11.2001 până la data de 3.09.2002 și că prin sentință penală irevocabilă acesta a fost achitat.
S-a invocat eroarea judiciară în condițiile art. 504 și urm. pr.penală.
De asemenea reclamanții au susținut că au suferit un șoc fizic și psihic de mare intensitate, fiind îngrădită libertatea reclamantului, că acesta avea o vârstă înaintată, familia sa a rămas fără sprijin, iar copilul minor aflat în întreținere s-a îmbolnăvit grav.
S-a mai precizeazat că întreaga familie a avut de suferit atât datorită arestului preventiv al reclamantului cât și a existenței și duratei procesului penal, că familia a fost nevoită să facă împrumuturi pentru a asigura apărarea în procesul penal și pentru pachetele cu mâncare dar și deplasările pe care membrii familiei le-au făcut în scopul vizitării reclamantului.
În perioada arestului reclamantului, atât reclamanta cât și reclamantul au avut probleme grave de sănătate cauzate de șocul suferit și de stresul provocat de existența procesului penal.
Reclamanta a precizat că împotriva sa nu s-a pronunțat o condamnare definitivă dar, procesul penal în cadrul căruia a avut calitatea de inculpată a produs efectele unei erori judiciare, și a avut de suferit atât moral cât și material de pe urma acestuia dar și a arestării nelegale a soțului ei.
Aceasta a susținut că în societate și în comunitatea în care trăiește, imaginea sa și a familiei a avut de suferit, că suferințele au fost atât de ordin moral dar și material, rămânând cu un minor în întreținere, fiind nevoită să vândă bunuri din gospodărie și să facă împrumuturi.
În drept reclamanții își întemeiază cererea pe disp.art. 504, 506.pr penală, art. 52 alin. 3 din Constituția României și art. 5 paragraful 5 din CEDO.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii recl. și.
Reclamanții au mai depus la dosar somații de executare emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală
Penitenciarul Tg.J a înaintat prin adresa nr. -/08.05.2008 copia fișei medicale a reclamantului care a fost pus în liberate la data de 03.09.2002 din Penitenciarul Tg-
În ședința publică din 15.05.2008 instanța a interogat reclamantul.
În ședința publică din 05.06.2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și în raport cu temeiul juridic invocat prin cererea introductivă, având în vedere susținerile pârâtului din întâmpinare.
S-a admis excepția și s-a constatat că reclamanții și nu au calitate procesuală activă în raport cu temeiul cererii de chemare în judecată.
La data de 09.06.2008, reclamantul și-a majorat câtimea cererii în sensul solicitării obligării pârâtului la plata sumei de 3.150.000 EURO cu titlu de daune morale și 50.000 EURO cu titlu de daune materialeJ
Prin sentința nr.114 din 3 iulie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, domiciliat în comuna, sat, jud. G în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5.
A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la 200.000 lei daune morale către reclamantul.
S-a respins cererea pentru daunele materiale.
S-a admis excepția invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
S-a respins acțiunea reclamanților și, ambii domiciliați în comuna, sat, jud. G, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor.
A fost obligat pârâtul la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul.
S-a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 26.11.2001-30.09.2002 pentru infracțiunea prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.
Prin sentința penală nr.84/1.02.2007 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-, irevocabilă prin decizia penală nr.968/20.11.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a dispus achitarea reclamantului, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c, Cod pr.penală, condiții în care s-a apreciat fondată acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.504, 505 Cod pr.penală, în privința daunelor morale solicitate.
Stabilirea cuantumului daunelor morale s-a făcut raportat la durata arestării și a consecințelor produse asupra persoanei reclamantului și asupra familiei sale, concluzionându-se că procesul penal inițiat împotriva sa i-a afectat sănătatea, creditul moral, poziția socială a acestuia, cât și a soției și fiului său.
Privitor la prejudiciul material, instanța a considerat că, prin materialul probator administrat nu s-a făcut dovada existenței daunelor pretinse și a raportului de cauzalitate dintre acesta și faptul cauzator de prejudiciu.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apeluri, în baza art.282 Cod pr.civilă, reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public.
Reclamantul a susținut că, pentru stabilirea daunelor morale, instanța trebuia să țină seama și de alte criterii decât cele avute în vedere, și anume: viața personală a reclamantului anterior, în timpul arestării și după eliberare, cu impactul produs asupra lui de arestare; perioada cât a fost arestat nelegal; împrejurarea că în comunitatea din care face parte reclamantul, era cunoscut ca o persoană cinstită, decentă și muncitoare, calități știrbite prin arestare; îngrădirea dreptului la libertate și a altor drepturi patrimoniale ocrotite de lege, prin arestare; știrbirea onoarei și demnității; șocul produs prin arestare; șocul executării privării de libertate; evenimentele legate de familia reclamantului și acutizarea suferinței în timpul sărbătorilor religioase petrecute în penitenciar; trauma cauzată se afecțiunile suferite de fiul său; dificultățile de reintegrare; prejudiciul moral suferit de soția și fiul său; vârsta înaintată a reclamantului.
Prin ignorarea acestor criterii, nu s-a asigurat respectarea principiului reparării integrală a pagubei.
Referitor la prejudiciul material suferit, s-au administrat probe suficiente, în măsură a face dovada pretențiilor solicitate, dar instanța a interpretat și reținut greșit probatoriile, iar pe de altă parte, în baza rolului activ, avea obligația de a ordona efectuarea unei expertize judiciare privind calculul sumelor împrumutate de pe la bănci și a celor reprezentând contravaloarea bunurilor vândute în vederea acoperirii cheltuielilor de transport și cele pentru pachetele primite la penitenciar.
Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru apelantul Statul Român a susținut că acțiunea reclamantului nu se încadrează în cazurile de reparare a pagubelor cauzate prin erori judiciare, acesta nefiind condamnat definitiv pentru niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată.
A mai criticat sentința pentru cuantumul daunelor morale acordate, în lipsa unui minim de indicii și argumente din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite de constituție i-au fost afectate.
Cheltuielile de judecată au fost stabilite în sarcina pârâtei, în lipsa unei culpe procesuale a acesteia.
Prin criticile formulate de Ministerul Publics -a arătat că dispozițiile art.5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.504 alin.2 din Codul d e pr.penală se instituie o prezumție privind răspunderea Statului pentru prejudiciile materiale și morale suferite în perioada în care persoanele au fost private de libertate în mod nelegal în cursul procesului penal, dar stabilirea întinderii reparației se face de instanțe, conform probatoriului.
Conform art.505 alin.1 Cod pr.civilă cuantumul daunelor se calculează în raport de durata privării de libertate și consecințele produse asupra persoanei și familiei sale, ori suma de 200.000 lei acordată în cauză este exagerată față de datele concrete ale speței.
Instanța s-a limitat la o motivare generală, care nu a avut în vedere particularitățile cauzei și nu a ținut seama că eroarea judiciară comisă poate fi imputată parțial reclamantului care, anterior, a mai suferit o condamnare penală, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiuni comise într-o perioadă apropiată de momentul petrecerii faptelor pentru care s-a dispus achitarea.
Așadar, nu s-a avut în vedere comportamentul reclamantului, anterior declanșării procesului penal în care a fost achitat, cât și hotărârile contradictorii pronunțate în ciclurile procesuale urmate de dosarul penal.
Examinând criticile invocate se constată nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 26.11.2001-30.09.2002, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, iar prin sentința penală nr.84/1.02.2007 pronunțată de Judecătoria Motru, irevocabilă prin decizia penală nr.968/20.11.2002 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c, Cod pr.penală.
Potrivit art.52 alin.3 teza I din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, principiul responsabilității față de persoanele care au suferit din cauza erorilor judiciare săvârșite în procesele penale trebuind aplicat tuturor victimelor acestora.
Art.504 Cod pr.penală materializează principiul constituțional enunțat, finalitatea textului fiind de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât și prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal, astfel legea internă fiind în deplină concordanță cu prevederile art.5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu care trebuie interpretate dispozițiile legislației naționale.
Prin prisma acestor considerente, acțiunea reclamantului este admisibilă, criticile formulate de pârât sub acest aspect nefiind fondate.
Cerințele de acordare a daunelor sunt cele menționate de text, iar răspunderea statului pentru eroare judiciară, așa cum este prevăzută de norma legală, nu este condiționată de lipsa unei eventuale culpe concurente a reclamantului, rezultată din comportamentul anterior al acestuia, sau existența antecedentelor penale.
Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincție după cum acesta este material sau moral.
În privința daunelor morale, instanța apreciază, în raport de circumstanțele cauzei, dacă prejudiciul trebuie reparat sub formă bănească și în ce cuantum, sau dacă dimpotrivă nu trebuie astfel reparat întrucât gravitatea sa nu justifică o asemenea măsură.
În speță, prin hotărârea pronunțată, s-a apreciat corect asupra naturii reparației pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului cât și asupra cuantumului bănesc al reparației.
Daunele morale reprezintă acele consecințe dăunătoare, care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care constau în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, valori referitoare la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate și onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
În acest context, prin privarea de libertate a reclamantului pe perioada 26.11.2001-30.09.2002, cât a fost arestat preventiv, acestuia i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, iar traumele psihice și suferințele fizice provocate de o asemenea măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri corespunzătoare.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor condiții legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. toate acestea subordonându-se conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
procesului penal pentru o faptă penală cu privire la care în final s-a stabilit că nu a existat, a avut consecințe grave asupra reclamantului, vătămându-i sănătatea, onoarea, creditul moral, poziția socială, aspecte care definesc persoana umană și care analizate și evaluate obiectiv, constituie criterii importante și serioase de stabilire a daunelor morale.
Aceste consecințe dăunătoare au fost corect apreciate de instanța de fond care a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despăgubiri echitabile și cu reală funcție reparatorie, de natură a conferi reclamantului o satisfacție echitabilă.
Criteriile enumerate de reclamant în motivele de apel și care acesta pretinde că nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, au fost parțial examinate de prima instanță, însă chiar în situația în care s-ar fi analizat în parte fiecare din elementele arătate de apelant, majorarea despăgubirilor nu s-ar justifica, deoarece scopul acordării lor este de reparație a prejudiciului real, ci nu de a conferi reclamantului un folos material fără justificare cauzală în eroarea penală și consecințele acesteia.
Incidența art.504 Cod pr.penală circumscrie despăgubirile morale la prejudiciile de natură morală cauzate prin eroarea judiciară, ori în speță acest factor prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, așa cum prevăd dispozițiile art.505 alin.1 Cod pr.penală, deoarece ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal, finalizat cu o sentință de achitare, menținută în căile de atac, reprezintă o cauză licită, pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă, indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului.
Repararea integrală a prejudiciului presupune, de principiu, și acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale suferite, dar în măsura în care au fost dovedite, ori cu probele administrate în cauză nu s-a demonstrat temeinicia cererii reclamantului.
Prin cererea introductivă, memoriul depus la fila 114 în dosarul de fond și declarația consemnată la fila 130, reclamantul a precizat că prejudiciul material produs se constituie din cheltuielile pricinuite de derularea procesului și de detenție, respectiv onorarii apărător, contravaloarea pachetelor primite în arest, contravaloarea transportului pentru membrii familiei din localitatea de domiciliu, la sediul instanței sau al locului de detenție.
În declarație a menționat că în procesul penal nu a solicitat cheltuielile de judecată, iar vânzările de bunuri mobile și a animalelor din gospodărie, cât și contractarea împrumuturilor bancare s-au făcut în scopul acoperii cheltuielilor din proces.
Din verificarea actelor dosarului penal, se constată că la soluționarea în fond a litigiului, prin sentința penală nr.84/1.02.2007 pronunțată de Judecătoria Motru, reclamantul din prezenta cauză a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, cerere consemnată în practicaua sentinței ( încheierea de amânare a pronunțării din 25.01.2007), asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, iar reclamantul nu a formulat critici sub acest aspect în căile de atac exercitate.
Față de această situație, reclamantul nu putea solicita acordarea cheltuielilor de judecată prin acțiunea din prezenta cauză, atâta timp cât avea posibilitatea de a urmări obligarea la plata lor în procesul penal.
Pentru dovedirea contravalorii transportului membrilor familiei reclamantului la locul de detenție, la dosar s-au depus la filele 63-67 copii ale biletelor de călătorie cu autobuzul, dar nu rezultă destinația pentru care au fost eliberate, o parte din ele nu sunt datate, iar altele poartă date ulterioare eliberării reclamantului din penitenciar.
De asemenea, copiile bonurilor fiscale emise de SC SA, depuse la filele 63 și 64 sunt datate 21.03.2008 și respectiv 16.03.2008, iar copiile biletelor de tren de la fila 67, poartă data de 25.07.2007, așadar sunt ulterioare perioadei vizate de art.505 alin.1 Cod pr.penală, mai mult, chiar ulterioare datei pronunțării deciziei irevocabile din procesul penal - decizia penală nr.968/20.11.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, condiții în care cererea de acordare a despăgubirilor pentru aceste cheltuieli nu este fondată.
Prin cererile depuse reclamantul a pretins că el și membrii familiei au contractat mai multe împrumuturi bancare, în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate în perioada detenției.
Actele depuse în copie la filele 68-80 și 82-88, respectiv extrase de cont, grafice de rambursare în baza contractelor de credite, se referă însă la operațiuni ulterioare perioadei de referință. Astfel extrasul de cont de la filele 68-69 privește perioada începând cu data de 31.12.2006, graficele de rambursare (filele 70-74), au în vedere împrumutul contractat în 2007, buletinul de schimb valutar de la fila 75, este datat 15.01.2008, iar contractul de credit de la filele 82-88, fost încheiat la 16.01.2007. În consecință, în lipsa unor dovezi certe care să ateste că sumele împrumutate au fost destinate să acopere cheltuielile materiale efectuate pe perioada cât reclamantul a fost arestat preventiv, ele nu pot fi avute în vedere la acordarea daunelor în baza art.504 Cod pr.penală, întrucât potrivit prevederilor art.505 alin.1 Cod pr.penală, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate.
S-a mai susținut că pentru completarea veniturilor familiei, din gospodărie s-au vândut animale și bunuri mobile, și anume un tractor cu remorcă.
Din chitanța depusă la fila 81 în copie, rezultă că tractorul și remorca au fost vândute la 12.04.2003 cu prețul de 1 miliard lei unei persoane al cărui nume nu este lizibil, așadar tranzacția este și ea ulterioară perioadei avută în vedere de textele legale menționate.
Martorii audiați de instanța de fond și cea de apel, au confirmat susținerile reclamantului privind înstrăinarea unor animale din gospodărie, dar nu au putut preciza nici datele la care au avut loc aceste vânzări, nici sumele obținute, condiții în care nu pot fi reținute ca prejudiciu material.
În baza rolului activ definit de art.129 pr.civ. instanța de apel a dispus suplimentarea probatoriului administrat, dar din ansamblul probelor nu au rezultat elemente în raport de care să poată fi stabilite cheltuielile efectuate pentru pachetele primite de reclamant în arest.
În privința executării cheltuielilor judiciare la care reclamantul a fost obligat în procesul penal, cu actele depuse la filele 107-112, respectiv somații de plată emise în baza hotărârilor penale pronunțate în ciclurile procesuale derulate în cursul anului 2004, nu s-a făcut dovada decât a efectuării unor acte de executare, nu și a plății efective.
Chiar dacă sumele respective ar fi fost achitate de reclamant, calea legală de recuperare era acțiunea îndreptată împotriva Agenției Naționale de Administrație Fiscală, ele neputând face obiectul acțiunii în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art.504-506 Cod pr.penală.
Față de situația reținută se apreciază că justificat prima instanță a respins cererea pentru daune materiale.
Criticile pârâtului referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate.
Conform art.274 pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Așadar, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia " partea care cade în pretenții " iar a cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul.
În speță, pârâtul a pierdut procesul, așa încât, întemeiat a fost obligat la plata cheltuielilor, în baza art.274 pr.civ.
În consecință, pentru considerentele expuse, apelurile declarate în cauză sunt nefondate și vor fi respinse, conform art.296 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - G, cu sediul procedural ales în Tg. J, str. -, jud. G, și reclamantul, cu domiciliul în com., sat, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 114 din 3 iulie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții,.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2008
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.7 ex
7.01.2009
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț
