Eroare judiciara. Speta. Decizia 47/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.47/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 17 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa judecător
Judecător: G -
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții, și și apelului declarat depârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.5151 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 14 aprilie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelanților reclamanți să formuleze și să depună concluzii scrise, amânat pronunțarea pentru astăzi 17 aprilie 2008.
CURTEA:
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr.515/S/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentant legal de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință;
A obligat pârâtul să achite reclamanților, cu titlu de despăgubiri următoarele sume de bani:
Câte 10.000 lei fiecăruia dintre reclamanții, și și câte 5.000 lei fiecăruia dintre reclamanții și.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că:
Prin sentința penală nr. 625/13.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 1937/2004 al Tribunalului Brașov, reclamanții din prezenta cauză au fost achitați, în temeiul art. 11, pct.2, lit. b, raportat la art. 10, lit. d din Codul d e procedură penală, cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12, alin. 2, lit. a din Legea nr. 678/2001.
Totodată, prin această hotărâre judecătorească, s-a constatat că reclamanții, și, au fost arestați preventiv în perioada 09.07.2004 - 05.08.2004, iar reclamanții și au fost reținuți și arestați preventiv, în perioada 09.07.2004 - 13.07.2004.
Prin decizia penală nr. 349/20.12.2006, Curtea de APEL BRAȘOVa respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 625/13.12.2005 a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-
Prin decizia penală nr. 2639/16.05.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva deciziei penale nr. 349/20.12.2006, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția Penală și pentru cauze cu minori.
În dovedirea prejudiciilor morale pe care reclamanții le-au invocat, prin cererea de chemare în judecată pe care au formulat-o, în cauză au fost audiați martorii:, și.
Din depoziția martorei, a rezultat că aceasta le cunoaște pe reclamantele de 20 de ani, iar pe reclamanta de 9 ani.
De asemenea din declarația martorei menționate, s-a reținut că, aceasta a luat cunoștință de starea pe care reclamantele arătate au avut-o după data la care au fost puse în libertate, arătând, în acest sens, că reclamanta a avut o perioadă depresivă, care s-a manifestat prin izolarea acesteia de cercul de prieteni și cunoștințe și prin declanșarea unei afecțiuni medicale.
Cu ocazia audierii sale, martora, a declarat că arestarea preventivă a reclamantei, i-au afectat și pe copilul acesteia, care a început să fie retras atât la școală, cât și în cercul de prieteni și pe mama reclamantei menționate, căreia i s-a agravat starea de sănătate.
Din declarația martorului, s-a reținut că, acest martor l-a vizitat pe reclamantul, în perioada de timp în care acesta a fost arestat preventiv, constatând că acesta era puternic afectat de cele întâmplate și speriat de perspectiva de a fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat.
Cu ocazia audierii sale, martorul menționat a învederat că, procesul penal în care a fost implicat reclamantul a fost interes mediatizat, ceea ce a făcut ca informația relativă la arestarea preventivă a acestuia să ajungă la cunoștința locuitorilor satului în care partea menționată domiciliază, precum și la cunoștința cercului de prieteni ai acestuia, care au manifestat ostilitate față de el, afirmându-și convingerea că acuzațiile pe care i le-au adus reclamantului organele de
anchetă sunt întemeiate, iar această atitudine a cunoștințelor sale și a consătenilor săi l-a afectat pe reclamantul.
De asemenea, din depoziția martorului a rezultat că, după ce reclamantul a fost pus în libertate, oamenii din satul în care acesta domiciliază au manifestat ostilitate față de el, refuzând să intre în relații cu acesta pe motiv că este un infractor.
De asemenea, o parte din prietenii reclamantului și a rudelor sale l-a marginalizat pe acesta, după ce a aflat că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, spunând despre el că este un infractor.
Din declarația martorului, s-a mai reținut că urmare a procesului penal ce a fost declanșat împotriva sa, reclamantul nu a mai putut să își continue activitatea la firma la care a fost angajat.
Din depoziția martorului,a rezultat că reținerea de către organele de cercetare penală a reclamanților și s-a produs la locul de muncă al acestora.
Ca urmare a arestării preventive a reclamanților menționați, conducerea societății comerciale la care erau angajați a luat măsura desfacerii contractelor de muncă ale acestora, cu motivarea că "sunt niște infractori, iar societatea nu are nevoie de asemenea oameni".
De asemenea, cu ocazia audierii sale, martorul, a declarat că, colegii de muncă ai celor doi reclamanți au afirmat despre aceștia că sunt niște infractori, motiv pentru care au refuzat să le mai vorbească și să intre în relații cu ei, iar această atitudine s-a prelungit chiar și după ce procesul penal, în care au fost implicați reclamanții și, s-a finalizat cu achitarea lor.
Din depoziția martorului, a rezultat, de asemenea, condițiile în care s-a produs reținerea reclamanților și, de către organele de cercetare penală, condiții care, alături de mediatizarea procesului penal în care reclamanții au fost implicați, au fost de natură să atragă reacția ostilă a patronilor societății comerciale la care aceștia erau angajați și a colegilor de serviciu, care au declarat despre reclamanți că sunt "niște infractori și niște oameni de nimic".
Din declarația martorului menționat, a mai rezultat că, după ce au fost concediați de la societatea comercială la care erau angajați, reclamanții și, au avut probleme financiare și că au încercat să se angajeze la alte firme, însă s-au lovit de ostilitatea reprezentanților acestora, atunci când spuneau că sunt implicați într-un proces penal.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 504, alin. 2 și 3 din Codul d e procedură penală, persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, în mod nelegal, are dreptul la repararea pagubei, iar caracterul nelegal al măsurii privării de libertate trebuie stabilit prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative de libertate.
Aceste condiții sunt îndeplinite în speța dedusă judecății, întrucât instanța Curții de APEL BRAȘOVa revocat măsura arestării preventive a reclamanților, procesul penal ce a fost finalizat prin sentința penală nr. 625/13.12.2005, desfășurându-se cu reclamanții în stare de libertate.
În ceea ce privește întinderea reparației, s-a reținut că art. 505 alin.1 Cod procedură penală stipulează că "la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
În cauză reclamanții au solicitat, prin cererea în judecată pe care au formulat-o, acordarea de daune morale pentru prejudiciul de ordin moral pe care l-au încercat, ca urmare a privării de libertate.
În acest sens, Tribunalul, ținând seama de durata arestării preventive a fiecăruia dintre reclamanți și de consecințele pe care măsura arestării preventive le-au avut asupra lor și asupra membrilor familiilor lor, a apreciat că suma de 10.000 lei este de natură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de fiecare dintre reclamanții, și, iar suma de 5.000 lei este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului invocat de fiecare dintre reclamanții și.
Așa fiind, instanța, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 504 alin.2, raportat la art. 505 alin.2 Cod procedură penală, a admis în parte cererea dedusă judecății și, pe cale de consecință a obligat pe pârât să achite fiecăruia dintre reclamanți sumele de bani de mai sus indicate și a respins restul pretențiilor acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul.
În susținerea apelului lui, învederează că timp de un an nu a avut serviciu din cauza dosarului penal și a avut de întreținut un copil și o soție.
Precizează, de asemenea, că timp d trei ani cât a durat soluționarea dosarului penal, întreaga sa familie a suferit umilințe, iar actele normative în vigoare stabilesc despăgubiri legale în cuantum mai mare decât cel stabilit în sentință.
Motivându-și apelul, reclamantul susține - pe lângă motivele de apel invocate de - că avea un contract de muncă pentru Italia pe 6 luni cu 800 Euro lunar pe care însă nu l-a putut executa, că nu s-a mai putut angaja spre a-și întreține soția și cei doi copii, iar comunitatea locală l-a perceput ca pe un criminal.
Apoi, și, precizează - alături de apelanții, și, că instanța de fond le-a acordat despăgubiri ridicole, neproporționale "în mod corespunzător după algoritmul avut în vedere la stabilirea lor" în raport cu numărul de zile cât au stat arestați.
Se precizează, de asemenea, că au fost ignorate principiile ce trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor în caz de arestare, consecințele negative în plan psihic ale arestării și mediatizării cazului lor, pierderea locurilor de muncă, a prietenilor.
Susținându-și la rândul său apelul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, arată că acțiunea este inadmisibilă deoarece nu sunt întrunite cumulativ condițiile privitoare la existența unui prejudiciu cert, persoana să fi fost condamnată definitiv și să existe o hotărâre de achitare survenită ca urmare a rejudecării cauzei.
Măsura reținerii și arestării preventive a reclamanților a fost dispusă în conformitate cu art.143 și urm. Cod procedură penală și art.5 din CEDO, la data reținerii existând motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune, în cauză nefăcându-se dovada că arestarea a fost dispusă ilegal, ci cu respectarea condițiilor legale.
În ceea ce privește daunele morale se precizează că acestea nu sunt datorate atâta timp cât nu s-a demonstrat că măsura arestării preventive a fost ilegală.
În ceea ce privește prejudiciul material se apreciază de către apelant că acesta a fost doar invocat de către reclamanți dar nu și concretizat, dovedit.
Apelanții reclamanți și apelantul pârât au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului celeilalte părți procesuale.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de apel formulate, instanța reține următoarele:
Reclamanții, și au fost reținuți și arestați preventiv în perioada 9.07.2004 - 5.08.2004, iar și au fost reținuți preventiv în perioada 9.07.2004 - 13.07.2004 (fila 52 dosar fond).
Apoi, prin sentința penală nr.625/S/13 decembrie 2005 Tribunalului Brașov susnumiții au fost achitați cu privire la infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001.
Soluția a rămas definitivă la 16 mai 2007 prin decizia penală nr.2639/16.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Rezultă din aceste hotărâri că reclamanții din prezentul dosar au fost achitați întrucât faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu întrunesc elementele constitutive ale respectivei infracțiuni nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective.
În ceea ce privește reținerea preventivă și respectiv arestarea preventivă a apelanților reclamanți de față, instanțele au stabilit că față de și propunerea de arestare a fost respinsă (inexistența unor indicii temeinice de săvârșire a unor fapte penale) prin încheierea penală nr.85/R/13 iulie 2004 Curții de APEL BRAȘOV, iar față de, și luarea măsurii arestării preventive a fost legală (decizia penală nr.677/R/5 august 2004).
Aceste hotărâri judecătorești consacră adevărul judiciar potrivit căruia reținerea celor doi apelanți și nu a fost temeinică, pe când arestarea preventivă a celorlalți treia fost legală (alin.2 fila 8 din decizia penală nr.677/2004).
Această constatare are consecințe directe asupra temeiului de drept invocat de pârâți și aplicabil răspunderii pe care aceștia au cerut a se reține.
Astfel, pentru apelanții și este incident art.504 alin. 2 - 3 cod procedură penală potrivit căruia are drept la repararea pagubei persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate în mod nelegal, nelegalitatea fiind stabilită prin încheierea penală nr.85/R/13 iulie 2004 Curții de APEL BRAȘOV.
Rezultă așadar din perspectiva dreptului intern că măsura reținerii celor doi reclamanți ( și ) a fost ilegală și aceștia au dreptul la repararea pagubei suferite.
În ceea ce-i privește pe ceilalți trei reclamanți apelanți, instanța, nu poate reține incidența art.504 Cod procedură penală întrucât situația lor nu se încadrează în ipotezele acestui text. Astfel, alin.1 al art.504 se referă la persoana condamnată definitiv și față de care s-a pronunțat în urma rejudecării cauzei, o hotărâre definitivă de achitare.
Or, cei trei apelanți nu au fost condamnați definitiv ci au fost achitați prin sentința penală nr.625/S/13 decembrie 2005 Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin decizia nr.2639/2007 a Înaltei Curți de Casație de Justiție.
Nici ipotezele alin.2 și 3 ale art.504 Cod procedură penală nu se circumscriu cazului celor trei deoarece prin hotărâre judecătorească s-a stabilit că arestarea lor preventivă a fost legală. De asemenea alin.4 al art.504 nu este incident întrucât acesta poartă asupra situațiilor în care a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Prin urmare,din perspectiva dreptului intern repararea pagubei celor trei nu poate fi antrenată în condițiile art.504 Cod procedură penală.
Potrivit însă art.5 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât pentru situații anume și strict prevăzute de lege.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru aplicarea art.5 s-au dezvoltat patru motive fundamentale care să justifice refuzul de a lăsa un subiect de drept în libertate:
-riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces;
-riscul ca acuzatul, odată eliberat, să întreprindă acțiuni care să obstrucționeze justiția;
-riscul de a comite o altă infracțiune;
-riscul de a periclita liniștea publică.
Aceste pericole nu pot fi privite numai prin raportare la severitatea potențialei pedepse, ci trebuie raportate și la alți factori relevanți, cum ar fi caracterul persoanei implicate, moralitatea sa, bunurile lui, legăturile lui cu statul în care este anchetat, cunoștințele lui(persoane) la nivel internațional. Detenția poate fi justificată numai dacă se constată indicii specifice că există un pericol public, și un interes public care să depășească importanța prezumției de nevinovăție. Este necesar să se asigure o justă proporționalitate, echilibru între interesul public, prezumția de nevinovăție și principiul respectării libertății individuale (cazul Smirnova contra Rusiei/hotărârea din 24.10.2003).
Rezultă așadar, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene și a Convenției înseși, că arestarea reclamanților de față nu s-a circumscris exigențelor impuse de instanța europeană de apărare a drepturilor și libertăților cetățeanului.
Prin urmare, reclamanții cărora li s-a adus atingere dreptului lor la libertate prin măsura arestării preventive pentru 5 zile și respectiv 27 zile, au dreptul la o despăgubire pentru prejudiciul moral încercat.
acestui prejudiciu de către instanța de fond este rezonabilă în ceea ce-i privește pe cei trei față de care s-a stabilit că măsura arestării a fost legală. Suma hotărâtă de instanță reprezintă o reparație echitabilă pentru lipsirea de libertate - dispusă însă legal.
În ceea ce-i privește pe reclamanții și, aceștia au fost reținuți netemeinic, impunându-se majorarea despăgubirii la nivelul celei acordate celorlalți reclamanți.
Instanța reține că sumele ce reprezintă daunele morale acordate nu pot fi diminuate și nici supradimensionate - astfel cum au cerut pârâtul și respectiv reclamanții în apel - pe de o parte deoarece părțile nu au relevat anume criterii concrete care să determine o altă concluzie decât cea a fondului, iar pe de altă parte și pentru considerentul că libertatea este - oricum - neprețuită, iar lipsa ei nu poate fi compensată de o anume sumă de bani.
Nu mai puțin, însăși hotărârea judecătorească de față le furnizează ea însăși reclamanților o satisfacție echitabilă și suficientă (CEDO: Cazul Huber contra Elveției/23.10.1990).
Instanța reține, de asemenea, că apelanții au indicat ca și criterii de majorare a daunelor morale anumite elemente ce țin de răspunderea materială (ex:lipsirea de salariu pe o perioadă). La fond însă părțile nu au cerut probe pentru acest gen de răspundere civilă, iar în apel nu au criticat neacordarea daunelor materiale.
Or în procedura civilă acționează principiul de drept tantum devolutim, quantum apellatum, instanța neputând examina decât motivele de apel ce au investit-
În consecință și față de cele ce preced, instanța va respinge apelul pârâtului și pe cel al reclamanților, și și va admite apelul reclamanților și și, făcând aplicațiunea art.296 Cod procedură civilă, va schimba în parte sentința atacată în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate celor doi apelanți.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâtul să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.515/S/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Respinge apelul formulat de reclamanții apelanți, și împotriva aceleiași sentințe.
Admite apelul formulat de reclamanții apelanți și împotriva susmenționatei hotărâri și în consecință:
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că,
Obligă pârâtul să achite reclamanților și câte 10.000 lei fiecăruia cu titlu de daune morale.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pârâtul să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2008.
PREȘEDINTE: Rodica Popa - - | JUDECĂTOR 2: Gheorghe Burdea G - |
Grefier, - - |
red.RP/18.04.08
tehnored.AN/22.04.08-10 ex.
jud fond
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Gheorghe Burdea
