Eroare judiciara. Speta. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.52/A/2009
Ședința publică din 9 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Chiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat dereclamantul,precum și apelul declarat depârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B - Direcția Generală a Finanțelor Publiceîmpotriva sentinței civile nr. 581 din 30 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 5192/117//2007, având ca obiect prejudicii pentru erori judiciare.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 februarie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C URTEA
Prin sentința civilă nr.581 din 30 octombrie 2009 Tribunalului Cluj,a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligat să-i plătească reclamantului suma de 12.900 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 3.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reținut că, în ceea ce privește excepția invocată de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministrul Economiei și Finanțelor, a lipsei calității sale procesuale pasive, aceasta este nefondată, fiind respinsă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1. proc. civ.
Astfel, s-a constatat că temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamant îl constituie atât dispozițiile cu caracter special conținute de art. 504. pr. penală, cât și dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală conținute de art. 998, 999. civil.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor constituționale, Statul Român răspunde pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, fără a distinge între despăgubirile cu caracter moral și cele cu caracter material.
Cele din urmă au fost determinate de angajarea de către reclamant a unui avocat pe durata desfășurării procesului penal, pentru a beneficia astfel de asistență judiciară calificată și a-și putea formula, astfel, apărarea în condiții optime, fiind necesar ca întreaga procedură judiciară desfășurată în cadrul procesului penal să fie privită ca un tot unitar, neputând fi scindată și izolată perioada în care reclamantul a fost arestat preventiv.
Plata onorariilor avocațiale a fost determinată de pornirea procesului penal împotriva reclamantului de către Ministerul Public, care a acționat în calitate de reprezentat al statului și tot în această calitate a procedat la arestarea sa.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda nr. 1951/P/2005, reclamantul a fost trimis în judecată, alături de alte 6 persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a penal, iar, prin sentința penală nr. 689/2006, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 6196/2006, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Prin aceeași sentință penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 01.11.2005 la 15.12.2005.
Tribunalul Cluj, prin decizia penală pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul inculpatului și a dispus achitarea acestuia, decizia instanței de apel fiind menținută în recurs prin decizia penală nr. 551/P/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.
Având în vedere că, în mod nejustificat, în perioada 01.11.2005 - 15.12.2005, reclamantul a efectuat un număr de 46 zile de arest preventiv, iar, la finele procesului penal în care a fost implicat, a fost achitat, acesta a înțeles să se îndrepte împotriva Statului Român, solicitând obligarea sa la plata de despăgubiri, sub formă de daune materiale și morale datorită prejudiciului pe care la suferit prin privarea sa de libertate.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, în sumă de 12.900 RON, tribunalul a constatat că acesta este dovedit, potrivit chitanțelor anexate de reclamant, din care a rezultat plata onorariilor avocațiale suportate pe parcursul desfășurării procesului penal, neprezentând nicio relevanță faptul că unele dintre chitanțe au fost emise după punerea în libertate a reclamantului.
Referitor la solicitarea privind plata de despăgubiri sub formă de daune morale, tribunalul a constatat că sunt întemeiate în parte pretențiile reclamantului, raportat la durata arestării preventive precum și la prejudiciul moral suferit de acesta, suma de 50.000 lei reprezentând o sumă suficientă și cu caracter rezonabil aptă de a reprezenta o compensare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
În determinarea cuantumului daunelor morale, dispozițiile legale incidente în materie nu stabilesc criterii concrete, urmând ca acest cuantum să fie determinat de instanță în raport cu datele concrete ale speței, instanța urmând a avea în vedere elemente precum: atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la integritatea fizică și sănătate, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional
Astfel, cum a rezultat din probatoriul testimonial administrat în cauză, urmare a arestării reclamantului, societatea comercială la care acesta a fost angajat și în dauna căreia reclamantul a fost acuzat că a săvârșit infracțiunea, i-a desfăcut contractul de muncă, iar, pe întreaga durată a procesului penal, de aproape 2 ani, reclamantul a întâmpinat reale dificultăți în găsirea unui loc de muncă, având în vedere și împrejurarea că, la nivelul comunității în care acesta trăiește, municipiul Câmpia-, acuzațiile care i s-au adus, au produs un puternic ecou negativ, ceea ce a determinat pentru reclamant o adevărată traumă psihică.
Este de remarcat faptul că, în cadrul societății la care a fost angajat și în patrimoniul căreia s-a presupus că a produs paguba prin săvârșirea infracțiunii de furt îndeplinea tocmai funcția de șef de pază, fiind acuzat, astfel, de săvârșirea unei infracțiuni în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, impactul psihologic negativ fiind astfel cu atât mai mare pentru reclamant.
Atât în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cât și în comunitatea în care trăiește, redusă ca număr de locuitori, reclamantul, anterior începerii procesului penal ce a avut drept urmare arestarea lui preventivă, s-a bucurat de o foarte bună reputație, cu atât mai mult cu cât, anterior angajării sale la societatea în discuție, a avut calitatea de ofițer în cadrul armatei.
Acuzațiile aduse reclamantului au produs în cadrul comunității un efect negativ, reclamantul simțindu-se izolat și blamat în cadrul comunității în care trăiește.
Totodată, în plan familial, atitudinea reclamantului față de membrii familiei sale s-a schimbat foarte mult, acesta s-a izolat în sine refuzând orice comunicare cu cei apropiați și cu prietenii săi, iar, timp de aproximativ 6 luni, a refuzat să mai iasă din casă, fiindu-i rușine să se întâlnească cu alți oameni.
La sfatul unui prieten al său, reclamantul a urmat un tratament psihiatric, care l-a ajutat să depășească într-o oarecare măsură trauma produsă de acuzațiile ce i-au fost aduse.
a fost pentru el și mediul de detenție pe o perioadă destul de îndelungată, precum și consecințele produse de această situație față de familia sa, aceasta trecând prin reale dificultăți materiale.
Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept decurge din raporturile de drept public și are drept cauză eroarea judiciară, fiind întrunite condițiile prev. de art. 504 și urm. pr. pen. pentru angajarea răspunderii.
Împotriva acestei decizii, au declarat apel toate părțile.
Reclamantul a solicitat schimbarea ei, în sensul majorării cuantumului daunelor morale, reiterând, în esență, cele deja reținute de prima instanță, însă arătând că libertatea unei persoane este neprețuită și că nicio sumă de bani nu ar fi aptă să acopere prejudiciul creat, în alte cauze acordându-se despăgubiri mai mari pentru un număr mai mic de zile de privare de libertate.
Pârâtul, prin întâmpinare, solicitat respingerea apelului reclamantului, pe motiv că prima instanță a acordat, oricum, un cuantum exagerat al daunelor morale, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada acestora, depunerea unor hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară neconstituind elemente de probațiune.
În propriul apel, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocat două motive, unul referitor la reprezentarea statului prin Ministerul Economiei și Finanțelor, arătând că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 504 - 506.proc.pen. în ceea ce privește daunele materiale, ce reprezintă cheltuieli de judecată în procesul penal, majoritatea fiind onorarii avocațiale achitate în baza chitanțelor emise ulterior punerii în libertate reclamantului, fiind aplicabile, dacă era cazul disp. art.193 alin. 5 și 6.proc. pen. și nicidecum art.504.
Un alt motiv se referă la cuantumul daunelor morale, arătând că prima instanță s-a mulțumit doar să rețină că reclamantul a suferit traume psihice datorită acuzațiilor, ce au produs un efect negativ în cadrul comunității, fără a avea în vedere alte criterii rezultând din jurisprudența instanței supreme referitoare la vârsta, perioada de privare de libertate, suferințele psihice și fizice la care fost supus și care i-au știrbit onorarea, demnitatea și i-au îngrădit libertatea, drepturile personale nepatrimoniale, toate acestea trebuind, însă, dovedite, ceea ce reclamantul nu a făcut, mulțumindu-se doar să depună copia unei hotărâri judecătorești cu titlu de practică judiciară.
Reclamantul, prin întâmpinare, solicitat respingerea apelului pârâtului, pe motiv că plata onorariului avocațial s-a făcut în mai multe tranșe, datorită faptului că reclamantul nu dispunea de banii necesari pentru a-și plăti cheltuielile ocazionate de procesul penal, toate fiind, însă, ocazionate de acuzarea pe nedrept și arestarea nelegală, iar, cu privire la cuantumul daunelor morale, au fost audiați martori, fiind depuse acte medicale și evaluări psihologice.
Analizând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, în temeiul art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1. pr. civ. curtea constată că doar apelul pârâtului este parțial fondat.
Astfel, în esență, trebuie lămurite două aspecte, și anume:
a) - dacă cheltuielile de judecată din procesul penal constituie sau nu daune materiale în sensul art. 504 alin. 2. pr. pen. și în ce cuantum, adică doar cele legate de arestare sau în general toate ocazionate pe parcursul procesului penal;
b) - dacă au fost produse sau nu daune morale, dacă acestea au fost dovedite sau nu și dacă cuantumul lor a fost corect stabilit de prima instanță.
a) În ceea ce privește cheltuielile de judecată în procesul penal, dacă ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 504 alin. 1.pr. pen. referitoare la condamnarea definitivă urmată de achitare, o astfel de problemă nici nu s-ar fi pus, întrucât era de domeniul evidenței că, fiind vorba de o condamnare nelegală, trebuie reparate toate pagubele materiale, acestea constând inclusiv în cuantumul tuturor cheltuielilor de judecată din procesul penal.
În cauză, sunt incidente dispozițiile aliniatului 2 și 3 al aceluiași articol referitoare la arestarea urmată de achitare, astfel că, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, așa cum corect a reținut prima instanță, chiar dacă pe un text special, cum este C al art. 504 alin. 2 și 3. pr. pen. trebuie întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în general, inclusiv cea referitoare la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. În situația dată, prejudiciul derivă nu din întreaga cercetare efectuată în procesul penal, ci doar din cheltuielile ocazionate de arestare până la punerea în libertate. Aceasta, deoarece, în principiu, punând în balanță interesul persoanei cercetate penal într-o cauză unde nu există privare de libertate și soluția finală este una din cele prev. de art. 11. pr. pen. și interesul general al societății de a-i trage la răspundere pe cei ce săvârșesc fapte prevăzute de legea penală, trebuie să acordăm prevalență ultimei valori, desigur, cu respectarea principiului proporționalității. Statul are doar obligația prevăzută de art. 6 alin. 3 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul de a asigura acuzatului un avocat din oficiu atunci când acesta nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau când interesele justiției o cer, ceea ce nu este cazul în speță, reclamantul nefiind asistat de avocat din oficiu, pentru a pune plata acestuia în sarcina statului. Oricum, temeiul acestei obligații îl constituie art. 191 alin. 1. pr. pen. și nu art. 504 alin. 1-3.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de arestare, pe chitanțele privind onorariile avocațiale depuse la dosar nu se face referire la natura prestației, astfel că instanța va avea în vedere cheltuielile efectuate în perioada arestării preventive, adică în jurul acesteia, deci și cu puțin timp după punerea în libertate. Având în vedere perioada cât a subzistat măsura privativă de libertate, respectiv 1.11.2005-15.12.2005, instanța va lua în considerare onorariile avocațiale de la fila 44 (20.12.2005-500 lei, 27.12.2005-6700 lei), fila 48 (8.12.2005-500 lei, 27.12.2005-600 lei), fila 49 (9.11.12005-300 lei, 18.11.2005-300 lei), deci, în total, 9700 lei, restul chitanțelor referindu-se la cheltuieli privind onorarii avocațiale pe perioade de timp mult îndepărtate de perioada arestării, deci despre care instanța a prezumat în temeiul art. 1203. civ. că nu au legătură cu aceasta.
Sub acest aspect, în temeiul art. 296. pr.civ. apelul pârâtului va fi admis, în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale la suma de 9700 lei.
b) Referitor la cuantumul daunelor morale, existența acestora a fost dovedită prin actele medicale depuse la dosarul primei instanțe ( 90-92), precum și prin declarațiile martorilor audiați (87-89).
În ceea ce privește cuantumul acestora, criteriile avute în vedere de prima instanță au fost corecte, apelul pârâtului limitându-se la a susține lipsa probelor, împrejurare, precum și la invocarea dispozițiilor art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că acesta permite privarea sau restrângerea libertății unei persoane în vederea aducerii în fața autorităților, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. În realitate, cu privire la această ultimă apărare, textul art. 504 alin. 2 și 3. pr. pen. are dispoziții clare, în sensul că statul român este obligat la despăgubiri pentru arestarea sau deținerea persoanei în cazul în care procesul penal este soldat cu o soluție de achitare, cum este cazul în speță, soluția de achitare însemnând automat, în concepția legiuitorului român, că arestarea sau deținerea pe parcursul procesului penal a fost nelegală, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a celor două aliniate, 2 și 3 ale art. 504. pr. pen.
Totuși, prima instanța s-a mulțumit să le evalueze global, fără a avea în vedere durata arestării preventive. Curtea apreciază că, raportat la criteriile avute în vedere de prima instanță, pe care și le însușește, un cuantum de 1000 lei pe zi de arest este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat.
Cum totalul zilelor de arest a fost de 46, cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță va fi redus la 46.000 lei, sens în care, de asemenea, în temeiul art. 296. pr. civ. apelul pârâtului va fi admis.
Din considerentele arătate, în temeiul art. 296. pr.civ. apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 581 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă parțial, în sensul că obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 9.700 lei daune materiale și suma de 46.000 lei cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge ca nefondat apelul reclamantului.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/18.03.2009
Judecător tribunal:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș
