Eroare judiciara. Speta. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 58/A/2010
Ședința publică din 26 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ - prin PROCUROR
S-a luat spre examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 656 din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare - Legea nr. 221/2009.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 19 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2010.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 656 din 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, pretenții în baza Legii nr. 221/2009.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 415 pronunțată la 30 iulie 1971 de Tribunalul Militar Cluj, în dosar nr. 370/1971 în temeiul art. 354 al. 2 Cod penal, reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a avut în vedere că inculpatul a refuzat să fie încorporat, întrucât așa cum a recunoscut, ceea ce l-a determinat să comită fapta este apartenența sa la organizația "Martorii lui " ale cărei precepte îi interzic să satisfacă serviciul militar.
Instanța a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, respectiv constatarea caracterului politic al condamnării penale suferite de reclamant. Potrivit art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, (3) Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 al. 1 din nr.OUG 214 /2009, prevede:
(1) Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
b) militarea pentru democrație și pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascista în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.
S-a reținut că fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în prevederile indicate mai sus.
Nu este incident art. 2 al. 1 lit. d și e, deoarece este real că Constituția României adoptată în anul 1965 garanta în cuprinsul art. 30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar tot atât de real este că art. 40 instituia obligația pentru toți cetățenii de a îndeplini serviciul militar.
Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, există și în prezent în Codul penal, nefiind abrogată expres.
Și actuala Constituție prevede printre puținele obligații ale cetățenilor români, aceea de a apăra țara.
Forma prin care se realizează această obligație, cuprinde și pe aceea de desăvârși pregătirea militară și în caz de nevoie, anume, conflict armat, de participare în forțele armate ale statului. Aceasta presupune inclusiv obligația de a primi armă și aof olosi.
A interpreta în alt mod, această obligație, s-ar ajunge la golirea de conținut a acesteia, respectiv la o negare a sa.
În orice stat această obligația există, din perspectiva atributelor esențiale ale statului.
Nu se poate aprecia, că refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar, de vreme ce aceste infracțiuni, încă mai sunt în vigoare în Codul penal, iar condamnări în baza acestor texte legale au fost pronunțate și după 22 dec. 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.
De altfel în majoritatea statelor și în prezent există această obligație, state care nu pot fi calificate ca și totalitare, în care drepturile omului să fie încălcate.
Este real că statul ar fi putut să prevadă o alternativă la executarea acestei obligații în alt mod, însă aceasta este la latitudinea societății. Nu se poate reproșa statului, modul de edictare și aplicare a legilor, într-o anumită perioadă de timp, raportat la perspectivele actuale, ale societății umane.
Aspectele legate, de modalitatea de executare a pedepsei, invocate în cuprinsul motivelor, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării element esențial al prevederilor art. 1 al. 3 din această lege.
Referitor la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, care unor astfel de condamnări le recunosc aplicabilitatea ordonanței nr. 214/1999, instanța a reținut că argumentele de fapt și de drept expuse, pentru a califica această condamnare, ca fiind una din cele prevăzute în art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, nu au nici o susținere, fiind simple constatări ale instanței. De altfel în actuala legislație practica judiciară nu este considerată izvor de drept.
În sens contrar acelor hotărâri s-a pronunțat și în dosarul nr. 115/2004, prin Decizia nr. 7724/2004, când a stabilit că astfel de condamnări, se încadrează în cadrul infracțiunii de drept comun ce vizează disciplina militară și implicit capacitatea de apărare a țării.
Tribunalul a apreciat că obligația de a satisface stagiul militar nu poate fi considerată indisolubil legată de un regim politic, în vigoare într-o anumită epocă, deoarece aceasta are legătură cu organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar și în esență, cu obligația de a apăra țara, obligație ce decurge din calitatea de cetățean, astfel că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, constatându-se caracterul politic al condamnării penale dispusă prin sentința penală nr. 415/30.07.1971 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, obligarea Statului Rămân la plata daunelor morale în cuantum de 90.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea apelului arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, drept fundamental al omului garantat de alin. 1 art. 24 din Constituția României.
Arată că Legea nr. 221/2009 nu definește noțiunea de condamnare politică ci doar enumeră condamnările care au de drept un caracter politic. Pentru orice alte condamnări pentru fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin.1 din nr.OG 214/1999 pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și revine rolul de a constata caracterul politic al condamnărilor în condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, în baza probelor administrate.
În cauză nu s-au încuviințat probele solicitate de reclamant, pentru dovedirea caracterului politic al condamnării suferite de către acesta, respectiv nu s-au făcut demersuri în vederea reconstituirii dosarului de condamnare și nici nu s-a cerut punctul de vedere scris al Asociației Politici, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea Legii nr. 221/2009 și a art. 24 din Constituția României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului care garantează dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Reclamantul a refuzat să se prezinte la încorporare din cauza convingerilor sale religioase acesta fiind membru al cultului religios Martorii lui, convingeri care nu-i permiteau satisfacerea serviciului militar, iar refuzul de a primi arma a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, astfel că condamnarea suportată datorită convingerilor religioase are un evident caracter politic.
Mai arată că și Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă prin adresa nr. -/2009 a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentare la încorporare, nesupunere la încorporare, nesupunere la ordinele superiorilor din motive religioase, ca formă de protest la îngrădirea exercitării dreptului acestora de a-și alege și de a practica în mod liber credința sau religia, acordând persoanelor care au suferit astfel de condamnări calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea de la 13-14, solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează.
Prin Decizia nr. 32 s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. "a" din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Art. 1 alin. 1 lit. "a" din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede că "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;"
Art. 1 din Legea nr. 221/2009 prevede că "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945."
Chiar dacă temeiul prezentei acțiuni nu îl constituie dispozițiile din Decretul-Lege nr. 118/1990 și deci nu sunt direct aplicabile cele statuate prin Decizia nr. 32 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, trebuie constatat că ambele acte normative au același scop, repararea în diferite moduri a prejudiciilor suferite ca urmare a unor condamnări politice, și definesc în același fel astfel de condamnări.
Or, nu se poate admite ca sub imperiul unei legi o condamnare să fie considerată politică iar sub imperiul unei alte legi, dar după aceleași criterii, un același fel de condamnare să nu mai fie considerată condamnare politică.
Cele reținute în motivarea Deciziei nr. 32/2009 sunt argumente pertinente și pe deplin valabile în prezenta cauză.
Astfel, se reține că în raport cu aceste dispoziții legale, rezultă că, în esență, problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul în interesul legii vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare și a celei de insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă, și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, respectiv dacă acestea trebuie privite ca având caracter politic sau, dimpotrivă, caracterul lor este de drept comun.
Cum în discuție sunt infracțiunile prevăzute de art. 334 și 354 din Codul penal, se cere arătat că faptele persoanelor care, din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (C mai frecvent determinate de apartenența la Organizația "Martorii lui ") au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 354 din Codul penal (neprezentare la încorporare sau concentrare), respectiv în dispozițiile art. 334 din același cod (insubordonarea) atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Aceste fapte au fost și sunt reglementate în titlul X al Codului penal "Infracțiuni contra capacității de apărare a României", cap. 1 "Infracțiuni săvârșite de militari" - secțiunea I "Infracțiuni contra ordinii și disciplinei militare" (art. 334), respectiv cap. 3 "Infracțiuni săvârșite de civili" (art. 354).
acestor texte în titlul și capitolele menționate a fost făcută, în mod evident, avându-se în vedere obiectul juridic al acestor infracțiuni, care este C al relațiilor sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării.
Ocrotirea unor astfel de valori prin mijloace de drept penal nu ține de o anumită orânduire, ci de dreptul suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații prevăzute prin legea fundamentală.
Instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive religioase sau de altă natură.
În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Or, în absența unui asemenea scop al incriminării, nu se poate pune problema existenței unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp, așa cum s-a menționat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
De altfel, în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor Consiliului Europei.
Astfel, această problemă a format obiectul mai multor acte adoptate de Adunarea a Consiliului Europei, prin care s-au recomandat statelor membre recunoașterea obiecției de conștiință în legătură cu serviciul militar obligatoriu și instituirea unor forme de scutire de la executarea acestuia pentru persoanele care, din motive de conștiință sau din cauza unei credințe profund religioase, morale, umanitare, filosofice sau de altă natură similară, refuzau îndeplinirea acestuia (Rezoluția nr. 337/1967, nr. 816/1977).
În anul 2001, Adunarea a Consiliului Europei a adoptat nr. 1.518 pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în Convenția europeană a drepturilor omului, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art. 4 paragraful 3 lit. b și art. 9 din Convenție.
Comisia europeană a drepturilor omului a decis că dispozițiile art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenție nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției. (Johansen c/a, 14 octombrie 1985).
De asemenea, Comisia a stabilit că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar, însă a fost recunoscută posibilitatea pe care statele membre ale Consiliului Europei o aveau de a recunoaște refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale (Grandrath c/a, 12 decembrie 1966; c/a Suediei, 11 octombrie 1984; c/a Elveției, 9 mai 1984).
Deși în acea perioadă statul român nu era parte la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modalitatea de abordare juridică a obiecției de conștiință, relativ la necesitatea legală a satisfacerii stagiului militar, nu era fundamental diferită de aceea a unor state membre ale Consiliului Europei.
Aceeași orientare a Comisiei se menține și în jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinate de apartenența persoanei la Organizația "Martorii lui ", a concluzionat că art. 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință (Bayatyan c/a, Hotărârea din 27 octombrie 2009). Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.
În motivarea apelului se arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, drept fundamental al omului garantat de alin. 1 art. 24 din Constituția României. În cauză nu s-au încuviințat probele solicitate de reclamant, pentru dovedirea caracterului politic al condamnării suferite de către acesta, respectiv nu s-au făcut demersuri în vederea reconstituirii dosarului de condamnare și nici nu s-a cerut punctul de vedere scris al Asociației Politici, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea Legii nr. 221/2009 și a art. 24 din Constituția României și a Convenției Europene a Drepturilor Omului care garantează dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Curtea reține că acest motiv de apel nu poate fi primit dat fiind că dovedirea caracterului politic al condamnării suferite de către acesta nu se poate face cu probele solicitate de către apelant.
Pentru ca proba să fie pertinentă trebuie să ducă la indicarea săvârșirii infracțiunilor în scopul indicat de art. 2 al. 1 din nr.OUG 214/2009, la care face trimitere art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, ori probele indicate de apelant nu pot avea această finalitate dat fiind cele arătate mai sus.
Mai arată apelantul că și Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă prin adresa nr. -/2009 a apreciat caracterul politic al condamnărilor penale pentru neprezentare la încorporare, nesupunere la încorporare, nesupunere la ordinele superiorilor din motive religioase, ca formă de protest la îngrădirea exercitării dreptului acestora de a-și alege și de a practica în mod liber credința sau religia, acordând persoanelor care au suferit astfel de condamnări calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Nici acest motiv de apel nu poate fi primit dat fiind că acest caracter este stabilit de către instanță, în înțelesul și cu finalitatea prevăzută de OUG nr. 214/2009, iar nu de către o comisie.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 656 din 23 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 656 din 23 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
de, dactilografiat de.
În 4 ex. la data de 09.03.2010
Judecător fond -, Tribunalul Cluj
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Ioan Daniel Chiș
