Eroare judiciara. Speta. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 60A
Ședința publică de la 17 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul împotriva sentinței civile nr. 1581/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/04.06.2008, aflată la fila și intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că prin serviciul registratură apărătorul apelantului - reclamant a depus la data de 23.02.2009 cerere prin care solicită întocmirea unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție și proba cu acte, în 2 exemplare. La data de 16.03.2009, apărătorul apelantului - reclamant a depus prin fax declarația autentificată sub nr. 769/05.03.2009 pentru înlăturarea excepției tardivității reținută de instanța de fond.
Reprezentantul apelantului - reclamant depune cererea și declarația apelantului - reclamant, prin care declară pe propria răspundere că a luat cunoștință de soluționarea dosarului nr. 290/1990 și pronunțarea deciziei penale nr. 571/21.05.1990 a Curții Supreme de Justiție, care se regăsesc la dosarul cauzei și arată că a comunicat un exemplar al acestora reprezentantului intimatului - pârât.
La interpelarea Curții, reprezentantul intimatului - pârât arată că a primit cererea de rectificare a numelui apelantului - reclamant și față de prevederile art. 287 Cod procedură penală, arată că nu se opune rectificării numelui apelantului - reclamant.
Reprezentantul Parchetului arată că nu se opune cererii de rectificare a numelui apelantului - reclamant.
Curtea ia act de împrejurarea că apelant în prezenta cauză este și din eroare în cererea de apel s-a menționat, acesta din urma neavand nici o calitate in prezenta cauza.
Reprezentantul apelantului - reclamant formulează cerere de probatorii pe excepția tardivității și cerere prin care solicită întocmirea unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a face dovada faptului că acesta nu a fost citat; de asemenea, arată că va face demersuri, la instituțiile din, unde domiciliază apelantul - reclamant din anul 1983 și că din anul 1990, când a fost pronunțată hotărârea de achitare și până la promovarea acțiunii 2008, nu a domiciliat în România.
Reprezentantul intimatului - pârât se opune cererii de probatorii formulată de reprezentantul apelantului - reclamant, arătând că nu sunt utile cauzei, invocând prevederile art.506 Cod procedură penală, precizând că decizia de achitare nu i-a fost comunicată reclamantului, întrucât a fost pronunțată printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs extraordinar, care nu se comunică.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea probei cu întocmirea unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecată.
Având cuvântul pe proba cu acte solicitată de reprezentantul apelantului - reclamant, arată că nu se opune administrării acesteia.
Curtea deliberând, urmează să respingă probele solicitate de apelantul - reclamant ca nefiind utile în soluționarea apelului.
Părțile prezente prin reprezentanți învederează instanței că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe. Continuând, arată că nu a avut cunoștință de existența dosarului aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicită respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1581/04.11-2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că reclamantul a fost achitat la 21.05.1990, cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 508 Cod procedură penală.
CURTEA,
Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 02.10.2008 pe rolul Tribunalului București secția a III a civilă și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în sumă de 200.000 USD și 500.000 USD daune morale, la cursul BNR de la data executării.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că în perioada 30.04.1982 - 11.01.1983 a executat pedeapsa cu închisoarea timp de 9 luni, fiind condamnat prin sentința penală nr. 472/8.07.1982 a Judecătoriei sectorului 6 B și decizia nr. 1586/28.10.1982 a Tribunalului Municipiului
In urma unui recurs extraordinar declarat de Procurorul General al României, prin decizia penală nr. 571/21.05.1990 Curtea Supremă de Justiție, în dosarul 290/1990 a admis recursul extraordinar, a casat sentința și decizia mai sus citate și în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. d pr. pen. Reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. 1. pen.
Reclamantul arată că a luat cunoștință de această decizie abia în luna august 2008, cu ocazia venirii sale în tară deoarece a luat legătura cu un avocat pentru a obține reabilitarea sa.
Prin condamnarea sa, pentru care ulterior s-a emis o hotărâre de achitare i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ca a constat în consecințe dăunătoare, neevaluabile în bani ce au rezultat din încălcările aduse dreptului la libertate, cu consecința unor inconveniente inclusiv de ordin fizic, fiind afectate și onoarea, reputația sa, vătămări ce își găsesc expresia în durerea morală încercată de reclamant.
La stabilirea cuantumului prejudiciului, reclamantul solicită să se aibă în vedere faptul că a fost forțat să plece în străinătate, fiindu-i luată și cetățenia română, muncile la care a trebuit să se supună pentru refacerea vieții sale, taxele de școlarizare achitate în străinătate.
In drept au fost invocate prevederile arte 504 - 506. pr. pen, art. 48 alin. 3 din Constituție.
Prin sentința civilă nr. 1581/04.11.2008 pronuntata de Tribunalul București Secția A III-A Civilă a fost respinsa ca tardiv formulată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca potrivit art. 506. pr. pen acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa, ca acțiunea poate fi introdusă În termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504, ca pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul a fost achitat prin decizia nr. 571/21.05.1990 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în soluționarea unui recurs extraordinar si, prin urmare, termenul prevăzut de lege pentru introducerea acțiunii în repararea pagubei a început să curgă de la data pronunțării deciziei de achitare, respectiv 21.05.1990, astfel că prezenta acțiune introdusă la data de 2.10.2008 este tardivă, ca nu poate fi primită susținerea reclamantului referitoare la faptul că nu a avut cunoștință despre hotărârea de achitare decât în luna august 2008, pe de o parte întrucât nu există nici un fel de dovezi în acest sens si a accepta un asemenea punct de vedere ar însemna să lăsăm posibilitatea reclamantului să introducă o asemenea acțiune oricând, cu încălcarea termenului prevăzut de lege si, pe de altă parte, nu are nici o relevanță faptul că decizia de achitare nu i-a fost comunicată reclamantului, întrucât este vorba de o achitare pronunțată printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs extraordinar, hotărâre care, potrivit legii nu se comunică, astfel că termenul pentru formularea acțiunii nu curge de la comunicare, ci de la data pronunțării deciziei nr. 571/21.05.1990, prin care s-a pronunțat achitarea.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, prin avocat.
In motivarea apelului s-au aratat urmatoarele:
"Prezenta cerere, a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 504-506 Cod pr. penală și aducem în atenția instanței de judecată că subsemnatul nu am fost încunoștiințat conform art. 246-249 Cod pr. penala că a fost rejudecată cauza și că s-a pronunțat o hotărârea definitivă de achitare, drept pentru care nu se poate conchide că termenul de 18 luni, prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală a început să curgă.
Potrivit art. 506.C.P.P. termenul în care putea fi pornită acțiunea pentru repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept este de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată. In speță, decizia de achitare s-a soluționat și pronunțat în lipsa părților (așa cum rezultă din hotărârea de achitare) ceea ce duce la concluzia că nu am avut cunoștință că am fost achitat prin respectiva hotărâre. Totodată această decizie nu mi-a fost comunicată niciodată, sunt plecat din țară din 1983, iar subsemnatul am luat cunoștință în luna octombrie 2008 de la unul dintre ceilalți coinculpați de hotărârea de condamnare iar când am venit în țară, am angajat un avocat pentru a formula cerere la.J în vederea eliberării unei copii după această decizie.
Am solicitat onoratei instanțe de judecată repunerea în termen, potrivit art. 102-104 Cod procedură civilă, termen care începe să curgă de la data comunicării actelor de procedură.
Consecința acestei naturi juridice este că termenul se supune regimului instituit de Decretul nr. 167/1958, care, în art. 19, prevede că instanța judecătorească poate în cazul în care constată ca fiind justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea acțiunii.
Potrivit art. 129 al. 5.pr.civilă care reglementează rolul activ al instanței, aceasta trebuie să întreprindă demersuri în vederea stabilirii temeiniciei acestor cauze, a existenței/inexistenței unei conduite culpabile din partea subsemnatului. In acest sens am solicitat ca instanța să solicite relații de la ICCJ, care să ne comunice data la care această decizie de achitare mi-a fost comunicată sau data când am luat cunoștință de această hotărâre prin depunerea unei cererii de comunicare. Logica pentru care am solicitat aceste informații constă în faptul că subsemnatul nu pot face dovada necomunicării decât eventual dovada comunicării, iar instituția la care am făcut referire nu îmi poate furniza relații în sensul că nu mi-a fost comunicată această hotărâre niciodată ci doar relații când această hotărâre mi-a fost comunicată.
Totodată, subsemnatul nu mai locuiesc în România din anul 1983 în urma grațierii în baza Decretului nr. 349/1982, după ce am executat 9 luni închisoare, dată de la care am plecat din țară definitiv.
Chiar dacă pârâta a susținut că subsemnatul am luat cunoștință de existența acestei hotărâri de achitare având ca argument adresa de obținere a cetățeniei române din anul 1996 apreciem că nu are nici o legătură sau relevanță asupra aducerii la cunoștință a acestei decizii de achitare.
Împrejurarea că în anul 1996 am venit în țară pentru obținerea cetățeniei dar nu pentru a mă repatria, de aici nu poate rezulta că aveam posibilitatea de a lua cunoștință de hotărâre, întrucât această hotărâre nu a fost publicată în sau alte acte aduse la cunoștință publicului larg.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506.C.P.P. nu a început să curgă având în vedere disp. art. 246-249 Cod procedură penală."
La 3.02.2009 s-a formulat o cerere prin care d-na av. a aratat ca numele apelantului este, in eroare fiind mentionat numele. De rectificarea numelui apelantului s-a luat act in sedinta publica din 17.03.2009, dupa ce in prealabil cererea de precizare a numelui apelantului a fost comunicata si intimatului Statul
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de apel invocate, curtea retine urmatoarele:
In mod corect prima instanta a respins cererea ca tardiv formulata.
Astfel, potrivit art. 506 alin. 3 din proc.pen. "Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 ".
Termenul prevazut de articolul sus-mentionat este unul de prescriptie, iar nu de decadere, asa incat nu sunt aplicabile dispozitiile 102-103.proc.civ. invocate de catre apelant. In plus, termenul de 18 luni curge, potrivit art. 506 alin. 3.proc.pen. de ladata ramanerii definitivea hotararii de achitare, iar nu de la data comunicarii acesteia, asa incat nici din acest punct de vedere dispozitiile art. 102-103.proc.civ. invocate nu sunt aplicabile in cauza.
Mai mult, chiar daca termenul de 18 luni prevazut de art. 506 alin. 3.proc.pen. ar fi calificat drept un termen de decadere, in cererea de chemare in judecata reclamantul a aratat ca a luat cunostinta de hotararea de achitare in luna august 2008, cand a luat legatura cu un avocat pentru a solicita reabilitarea sa. Or, art. 103 alin. 2.proc.civ. stabileste un termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii in care ar fi trebuit formulate atat cererea de chemare in judecata, cat si cererea de repunere in termenul de formulare a cererii de chemare in judecata. In cauza nu a fost formulata nici o cerere de repunere in termen. In plus, cererea de chemare in judecata a fost depusa la posta la 1.10.2008, deci cu mult peste un termen de 15 zile calculat de la sfarsitul lunii august, luna in care reclamantul a sustinut ca ar fi luat cunostinta de hotararea de achitare, aspect care, de altfel, nici nu a fost probat. In apel s-a sustinut ca apelantul ar luat cunostinta de hotararea de achitare in luna octombrie 2008, sustinere ce contrazice sustinerea din cererea de chemare in judecata care indica luna august ca moment al luarii la cunostinta, aceeasi sustinere fiind facuta si de aparatorul reclamantului cu ocazia dezbaterilor in fata primei instante. Totodata, data depunerii la posta a cererii de chemare in judecata - 1.10.2008 - infirma sustinerea ca luarea la cunostinta despre hotararea de achitare ar fi avut loc in luna octombrie 2008.
Retinand ca termenul de 18 luni prevazut de art. 506 alin. 3.proc.pen. este unul de prescriptie, in cauza sunt incidente dispozitiile Decretului 167/1958 privind suspendarea si intreruperea cursului prescriptiei, precum si cele privind repunerea in termen.
Apelantul sustine ca ar fi solicitat "repunerea in termen, potrivit art. 102-104.proc.civ. termen care incepe sa curga de al data comunicarii actelor de procedura".
Curtea retine ca din lucrarile dosarului nu rezulta ca in fata primei instante reclamantul sa fi formulat o cerere de repunere in termen, o astfel de cerere nefiind facuta in cadrul cererii de chemare in judecata si nici separat si, de asemenea, nu rezulta nici formularea unei cereri orale in acest sens dupa invocarea de catre Ministerul Publica exceptiei de tardivitate.
In plus, fata de cele retinute mai sus cu privire la momentul ce reiese din dosar, pe baza sustinerilor reclamantului si a aparatorului acestuia, ca fiind cel la care reclamantul a cunoscut de hotararea de achitare - august 2008, la momentul formularii actiunii era depasit si termenul de o luna prevazut de art. 19 alin. 2 din Decretul 167/1958 pentru formularea cererii de repunere in termen. Totodata, termenul de o luna prevazut de art. 19 alin. 2 din Decretul 167/1958 este aplicabil si pentru ipoteza avuta in vedere de alin. 1 al aceluiasi articol, in sensul ca instanta poate dispune judecarea cauzei chiar in lipsa unei cereri de repunere in termen in masura in care cererea de chemare in judecata este totusi formulata in cadrul termenului de o luna de la incetarea cauzelor pe care instanta le-a gasit ca fiind de natura sa justifice depasirea termenului de prescriptie.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca prima instanta ar fi trebuit ca, in baza rolului activ, sa intreprinda demersuri in vederea stabilirii temeiniciei cauzelor de depasire a termenului de prescriptie.
Astfel, la momentul invocarii exceptiei tardivitatii de catre reprezentantul Ministerului Public nu s-au solicitat probe in combaterea exceptiei. Pe de alta parte, sustinerile reclamantului in cererea de chemare in judecata si cele ale aparatorului acestuia cu ocazia dezbaterilor asupra exceptiei tardivitatii, au fost in sensul ca reclamantul a luat cunostinta de hotararea de achitare in luna august 2008, iar fata de acest moment, raportat la momentul formularii cererii de chemare in judecata, orice proba privind momentul comunicarii deciziei de achitare era inutila, intrucat era depasit termenul in care putea fi formulata sau dispusa o repunere in termen. Totodata, comunicarea sau necomunicarea hotararii de achitare sunt aspecte total irelevante in cauza, asa cum corect a retinut si prima instanta, intrucat termenul pentru formularea cererii de despagubiri curge, potrivit art. 506 alin. 3.proc.pen. de la momentul ramanerii definitive a hotararii de achitare, iar nu de la comunicarea acesteia.
Cat priveste referirea apelantului la imprejurarea ca paratul ar fi sustinut ca reclamantul a luat cunostinta de hotararea de achitare in anul 1996 invocand o adresa de obtinere de catre reclamant a cetateniei romane, curtea constata aceasta referire ca fiind total straina de prezenta cauza, intrucat in prezenta cauza paratul nu a formulat intampinare si nu si-a trimis reprezentant, din dosar nerezultand in nici un alt mod ca s-ar fi invocat vreo adresa din 1996.
In consecinta, curtea va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant, cu domiciliul ales in B, nr. 78,. 1, sect. 1 (la av. ) impotriva sentintei civile nr. 1581/4.11.2008 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a III-a Civila in dosarul nr- in contradictoriu cu intimatul-parat Statul R, prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in B,-, sect. 5.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 17.03.2009.
Presedinte Judecator Grefier
Red.MS/4 ex.
Președinte:Melania StanciuJudecători:Melania Stanciu, Mihaela Paraschiv
