Eroare judiciara. Speta. Decizia 654/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1266/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 654
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 436 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și cu intimatul - chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta - reclamantă personal și intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin consilier juridic care depune la dosar delegație, lipsind intimatul - chemat în garanție Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea apelantei - reclamante, cu CI seria - nr. - CNP - eliberată de Secția 9 la data de 08.06.2004.
Apelanta - reclamantă personal, la solicitarea instanței, învederează faptul că înțelege să nu mai susțină prezentul apel, aspect care rezultă și din cererea aflată la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită să se ia act de cele menționate de apelantă personal.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 05.08.2008, reclamanta, a chemat în judecată pârâtul STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul politic al condamnărilor autorului său, decedat la data de 08.06.1964; să fie obligat pârâtul Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat în România prin Guvernul Dr. la 6 martie 1945, genocid realizat prin încarcerarea intelectualității române, a foștilor membri ai partidelor politice și a persoanelor care nu se înregimentau politic în Partidul Român sau care fără dovezi erau acuzate că au alte convingeri decât cele comuniste, precum și prin deportarea în a familiilor înstărite și a tuturor celor ce nu agreau regimul comunist; să fie obligat pârâtul Statul Român la plata despăgubirilor cauzate prin arestarea tatălui său, condamnarea acestuia și încarcerarea lui în temnițele comuniste, torturarea lui în anchetele din timpul detenției, torturi ce au dus la îmbolnăvirea și decesul lui la câteva luni de la eliberare, pentru suferințele fizice și psihice la care au fost supuși toți membrii familiei sale, prin deportarea în și confiscarea tuturor bunurilor, precum și pentru toate persecuțiile pe care le-au suportat după revenirea la domiciliul din D-T-S, refuzându-li-se dreptul la muncă, la educație și la condiții de viață decente, pentru suferința cauzată de înfometarea, înfrigurarea și înfricoșarea lor și prin situarea acestora în poziția de dușmani ai societății, izolându-i de societate, creându-li-se o situație paria, fiind tot timpul în atenția autorităților, care îi urmăreau prin informatori, despăgubiri pe care le apreciază la suma de 1.000.000 Euro.
În ceea ce privește supliciul tatălui său, prin arestarea sa în 1957 și apoi în 1959 și repercusiunile acestei arestări asupra familiei, reclamanta a solicitat a se observa că suferințele sale și ale familiei sunt greu de relatat în cuvinte și greu de evaluat material. Tatăl său, a fost arestat și condamnat la trei ani detenție riguroasă prin sentința nr.2/1958 pentru activitate contra clasei muncitoare, deoarece în timp ce era polițist a urmărit activitatea elementelor comuniste. A fost pus în libertate la 24.01.1958, apoi arestat din nou în 1959 când a fost condamnat la 10 ani prin sentința nr.120/1961 pentru uneltire. Nu au cunoscut nimic despre dânsul până când au fost anunțați de către avocatul său din oficiu, trăind cu spaima că a fost omorât.
A fost încarcerat la Jilava și la G și anchetat de temuta Secție 8 C, cunoscută pentru atrocitatea anchetelor. A suferit atât fizic cât și umilințe psihice, fiind înfometat, însetat, batjocorit. Totodată, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de un milion de Euro, pentru suferințele produse atât ei cât și familiei sale, prin deportarea în, lipsirea de copilărie, traumatizarea din cauza fricii, foamei, setei și disperării, a lipsei de, a imposibilității de a urma studiile și profesii pe care le doreau, pentru arestarea, torturarea și urmărirea continuă a tatălui său.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 48 din Constituția României, art. 100 Cod civil, ale Convenției Europene ale Drepturilor Omului, ale art. 111 Cod procedură civilă, nr.OUG 214/1999 și Legea nr. -.
La data de 23.09.2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că defunctul său tată, a fost încarcerat deoarece a refuzat sistematic să se înscrie în Partidul Român, a fost încarcerat și cercetat de organele de represiune comuniste prin metode torționare, fiind torturat, supus la pedepse degradante și inumane și a fost urmărit tot timpul, încă înainte de a fi arestat.
La aceeași dată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentant legal al Statului Român, a formulat, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, întâmpinare. Pârâtul a arătat că înțelege să invoce excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, apreciind că, în speță, se impune timbrarea deoarece așa cum a fost întemeiată în fapt și în drept, cererea de chemare în judecată îmbracă forma unei acțiuni în pretenții civile, evaluabile în bani, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr.146/1997.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că potrivit art. 3 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, acesta fiind intervalul de timp stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept. S-a arătat că, în speță, paguba pretins a fi fost suferită de către reclamanta decurge din arestarea suferită de autorul său și deportarea întregii familii în timpul regimului comunist, astfel încât după înlăturarea acestui regim, reclamantei i-a fost cunoscută paguba pricinuită și persoanele care răspund de ea. În acest context, având în vedere că de la înlăturarea regimului comunist (1989) și pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani devin aplicabile dispozițiile art. 1 alin 1 si art. 3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958.
Pârâtul a apreciat că, chiar dacă reclamanta s-ar raporta și la art. 504 Cod procedură penală, cererea de chemare în judecată apare ca prescrisă, întrucât, potrivit art.506 Cod procedură penală, acțiunea pentru obținerea reparării pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art.504.
Totodată, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității capătului unu din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea caracterului politic al condamnărilor autorului reclamantei,.
S-a susținut că din motivarea capătului 1 al cererii de chemare în judecată și din înscrisurile anexate, rezultă fără echivoc că reclamanta își poate realiza dreptul de a obține recunoașterea caracterului politic de condamnare a autorului său pe calea legii speciale de reparație, respectiv nr.OUG 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește capătul 2 din cererea de chemare în judecată, potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. S-a arătat că prin raportare la solicitarea reclamantei de constatare a activității de genocid a regimului comunist reprezentarea Statului Român nu este asigurată de Ministerul Economiei și Finanțelor, ci de o altă instituție publică ce are ca scop tocmai investigarea științifică și identificare crimelor, abuzurilor si încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România.
Prin întâmpinare pârâtul a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în ceea ce privește capătul 1 și 3 din cererea de chemare în judecată, arătând că, Statul nu este responsabil pentru delictele sau cvasidelictele civile comise de agenții săi care primesc o delegație de suveranitate, deoarece aceștia, cât privește modul de aoî ndeplini, nu se află într-un raport de dependență față de autoritatea statului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că în condițiile în care instanța de judecată va respinge excepțiile invocate, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că daunele pe care le solicită reclamanta prin prezenta acțiune au fost acordate de către Stat, prin însăși actul de voință ce constă în apariția nr.OUG214/1999 ce constituite cadrul legal în baza căruia se acordă calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România. S-a motivat că a acorda unei persoane daune în baza dreptului comun, în condițiile în care acestea se stabilesc numai prin lege specială de reparație, aceasta reprezintă o adăugare la lege și o încălcare a principiului de drept "specialia generalibus derogant".
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
La data de 04.11.2008, reclamanta a formulat cerere precizatoare a capătului 3 din acțiunea introductivă de instanță, prin care a arătat că suma solicitată reprezintă daunele morale pentru suferințele pricinuite familiei sale de regimul comunist.
De asemenea, la data de 12.12.2008, chematul în garanție Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținându-se că organele de poliție nu au culpă în arestarea tatălui reclamantei. Fiind în îndeplinirea atribuțiilor ce le reveneau, au respectat prevederile legale în vigoare la acea dată.
Chematul în garanție a mai arătat că față de cererea de chemare în garanție a Ministerului Internelor si Reformei Administrative formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul art. 60-63 Cod procedură civilă, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată motivat de faptul că potrivit art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În speță, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, devenit reclamant în cererea de chemare în garanție, a promovat cererea de chemare în garanție, implicând Ministerul Internelor și Reformei Administrative în proces prin atribuirea calității de chemat în garanție, motivând că în baza Deciziei nr. 2.00/1951 întreaga familie a fost deportată în localitatea Nouă în perioada 18.06.1951-20.12.1955.
Chematul în garanție a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că reclamanta a precizat expres ca temei de drept prevederile art.1000 Cod civil. În această situație, așa cum reclamanta a înțeles să promoveze prezenta acțiune în anul 2008 împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, ca fiind responsabil de cauzarea prejudiciului, așa putea promova acțiunea în termenul de prescripție de 3 ani ce a început să curgă de la data de 17.04.1964, dată la care tatăl său, a fost pus în libertate.
De asemenea, a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, chemata în garanție arătând că Statul Român a luat măsuri de remediere și reparate a unor nedreptăți comise în regimul comunist asupra următoarelor categorii de persoane: deținuții politici, cei deportați în, țăranii deposedați de pământ, proprietarii caselor naționalizate.
Astfel, Guvernul a aprobat Proiectul de Lege privind condamnările politice și măsurile administrativa pronunțare în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care stabilește, printre altele, ștergerea de drept a tuturor condamnărilor penale cu caracter politic și a consecințelor acestora, repunerea în drepturi a foștilor deținuți politici, precum și acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau prin măsuri administrative.
Proiectul de lege prevede ștergerea consecințelor penale ale tuturor condamnărilor pentru infracțiuni care au fost folosite pentru a reprima opozanții regimului comunist și propune reglementarea situației persoanelor ale căror condamnări politice au în continuare efecte.
În plus, a fost introdusă posibilitatea ca instanțele de judecată să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în urma cercetării tuturor circumstanțelor cauzelor. Instituția care va reprezenta statul în aceste procese și care va executa hotărârile judecătorești în ceea ce privește despăgubirile este Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2009, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art.506 Cod procedură penală și prevederile art.15 lit. o din Legea nr.146/1997, cum a fost modificată, apreciind că cererea întemeiată pe dispozițiile art.504 Cod procedură penală nu este supusă timbrajului.
De asemenea, tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, a respins capătul 1 de cerere ca inadmisibil, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor pe capătul 2 de cerere, a respins capătul 2 de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane care nu are calitate de reprezentant, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul 3 de cerere și a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pe capătul 3 de cerere.
Tribunalul a apreciat asupra excepției inadmisibilității capătului 1 de cerere în raport de prevederile art. nr.OUG 214/1999, care prevăd posibilitatea recunoașterii caracterului politic al condamnărilor suferite de o persoană.
O astfel de solicitare se adresează unei Comisii Speciale, fără personalitate juridică, infinitate în baza art. 4 din nr.OUG214/1999 și împotriva deciziei acestei Comisii este prevăzută calea plângerii la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii, iar, conform art. 6, în aceste plângeri Comisia este reprezentată în justiție de Ministerul Justiției.
Totodată, tribunalul a reținut că există o lege specială care prevede procedura de urmat pentru stabilirea caracterului politic al condamnărilor suferite de persoane fizice în regimul comunist, astfel că solicitarea adresată direct instanței de judecată, este inadmisibilă.
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Economiei și Finanțelor în ceea ce privește capătul doi din cererea de chemare în judecata, tribunalul a apreciat că excepția este întemeiată, având în vedere că prin HG nr. 1724/2005 s-a înființat, conform art. 1, Institutul de Investigare a Crimelor, cu personalitate juridică aflată în subordinea Guvernului, ce are ca scop investigarea și identificarea crimelor, abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe durata regimului comunist în România.
De asemenea, tribunalul a reținut că pe capătul 3 de cerere s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune și a constatat că prioritar este soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă reprezintă o condiție generală, obligatorie de promovare a unei acțiuni, fiind prioritară față de prescripție.
Asupra excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, tribunalul a apreciat că, în raport de temeiul juridic invocat de reclamantă - art. 504 Cod procedură penală, pârâtul are calitate procesuală pasivă.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a apreciat, față de dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală, că nu este incidentă prescripția dreptului material la acțiune întrucât nu există o hotărâre definitivă de achitare, de la care să curgă termenul de prescripție. În textul art. 506 Cod procedură penală se prevede că acțiunea pentru repararea pagubei de către stat poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau a ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Astfel, termenul de prescripție nu este împlinit întrucât nu se știe momentul de la care acesta curge, în lipsa unei hotărâri de achitare.
Prin sentința civilă nr. 436/24.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în urma admiterii excepțiilor inadmisibilității capătului 1 de cerere și a excepției lipsei de reprezentant a pârâtului pe capătul doi de cerere, a rămas investit doar cu judecarea capătului trei de cerere prin care s-au solicitat pretenții de la pârât în temeiul art. 504 Cod procedură penală.
Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 2/1958 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a II a Militare B, tatăl reclamantei a fost condamnat la trei ani de detenție riguroasă pentru săvârșirea infracțiunii de activitate contra clasei muncitoare, fiind arestat la data de 24.10.1957 și pus în libertate la data de 24.01.1958, ca urmare a grațierii restului de pedeapsă prin Decretul nr. 421/1995.
Prin sentința penală nr.217/1960, pronunțată de Tribunalul Militar C, modificată prin decizia civilă nr. 120/1961 de Tribunalul Suprem, tatăl reclamantei a fost condamnat la 10 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, fiind arestat din data de 02.1 0.1959 și pus în libertate la data de 17.04.1964, în baza Decretului nr. 176/1994.
Tribunalul a reținut inexistența vreunei hotărâri de achitare în ce privește pe tatăl reclamantei, potrivit celor consemnate în notele scrise depuse la dosar la data de 10.12.2008, prin care și-a exprimat punctul de vedere referitor la excepțiile invocate de pârât.
Tribunalul a apreciat că în raport de temeiul juridic invocat de reclamantă - art. 504 Cod procedură penală - acțiunea de față, respectiv capătul trei de cerere este neîntemeiat, întrucât situația de fapt expusă nu se încadrează în ipoteza normei juridice.
S-a apreciat că răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. De asemenea, dispozițiile art. 504 alin.l Cod procedură penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art. 998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, are o răspundere nelimitată și necondiționată, situație în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 cod civil sunt general aplicabile.
S-a considerat că pentru a fi angajată răspunderea statului în baza art. 504 Cod procedură penală, este necesar să existe o eroare judiciară într-un proces penal, eroare judiciară putând să însemne rezolvarea procesului penal în raport de greșita stabilire a faptelor, de greșita încadrare juridica a faptei, etc. ceea ce a avut ca urmare pronunțarea unei hotărâri nedrepte. Pentru a se reține că procesul penal a avut la bază o eroare judiciară trebuie ca hotărârea penală pronunțată să fie schimbată în totalitate, printr-o altă hotărâre judecătorească. Numai în astfel de situații există, potrivit legii procesual penale, posibilitatea reparării pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept.
Tribunalul a apreciat că în speța de față nu s-a făcut dovada că cele două hotărâri judecătorești prin care a fost condamnat tatăl reclamantei au fost nedrepte întrucât au avut la bază erori judiciare, întrucât nu există ulterior o altă hotărâre prin care să se stabilească cu putere de lucru judecat că tatăl reclamantei nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat.
Tribunalul nu a contestat suferințele fizice și psihice prin care au trecut membrii familiei reclamantei, cât și reclamanta însăși, în perioada regimului comunist, însă temeiul juridic invocat pentru solicitarea în pretenții nu permite acordarea de despăgubiri materiale sau morale decât în anumite condiții, expres prevăzute în norma juridică, condiții care în speța de față nu sunt îndeplinite.
La data de 11.05.2009 a depus apel doamna avocat, reprezentanta reclamantei, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin cererea de apel aceasta a precizat că motivele de fapt și de drept pe care își va întemeia apelul le va depune eventual până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2009, apelanta-reclamantă a menționat faptul că nu își însușește apelul declarat de doamna avocat, că a renunțat la serviciile acesteia și ca atare, renunță la soluționarea căii de atac exercitată în numele său.
În ședința publică din data de 08.10.2009, Curtea, având în vedere faptul că renunțarea la judecată, formulată de apelanta-reclamantă nu s-a făcut potrivit dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă, a amânat cauza, acordând termen la 03.12.2009, cu citarea apelantei-reclamante cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a fi legitimată, sau să depună la dosarul cauzei o declarație autentificată în sensul celor menționate prin cererea înregistrată la data de 09.09.2009.
La termenul de judecată din data de 03.12.2009, apelanta-reclamantă, personal, la solicitarea instanței, a învederat instanței faptul că înțelege să nu mai susțină prezentul apel, aspect care rezultă și din cererea aflată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate în ceea ce privește cererea de renunțare la judecarea apelului, Curtea retine următoarele:
La data de 03.12.2009, în ședința publică, apelanta prezentă personal învederat faptul că înțelege să nu mai susțină cererea de apel, ceea ce echivalează cu renunțarea la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 436/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Potrivit art. 246 Codul d procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar potrivit art. 298 Cod procedură civilă dispozițiile de procedura privind judecata în prima instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
Având în vedere manifestarea de voință exprimată de apelantă, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele impuse de prevederile art. 246 Codul d procedură civilă, reținând, totodată, că potrivit principiului disponibilității, părțile pot să exercite acte de dispoziție prin care să pună capăt procesului conform voinței lor, Curtea va lua act de renunțarea la calea de atac a apelului declarat de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantei-reclamantă, domiciliată în B,-, -.A,.25, sector 2 și cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, în B, Unite nr.3-5, -.C,.69, sector 4, la calea de atac a apelului declarat împotriva sentinței civile nr.436 din 24.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, și intimatul-chemat în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr.1 A, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
I -
Red. 16.12.2009
Tehnored. /
6 ex./17.12.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ilie
