Eroare judiciara. Speta. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 74/Ap
Ședința publică din 01 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astrăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul G și pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.60/S pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 3 martie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 17 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 24 iunie 2008, apoi la 01.07.2008.
Curtea
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 59/03.03.2008 Tribunalul Brașova admis acțiunea civilă formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul să plătească reclamantului sume de 237.000 lei reprezentând daune morale, respingând restul pretențiilor și obligând pârâta și la plata cheltuielilor de judecată.
Prima instanță a reținut în esență că sunt întrunite condițiile legale impuse de dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, reclamantul fiind privat de libertate în cursul procesului penal pentru o perioadă de 237 de zile, în final, prin hotărâre judecătorească definitivă fiind achitat.
Existența daunele morale pe care acesta le-a suferit sub forma unei traume psihice au fost dovedite prin audierea martorilor propuși, mai puțin cele referitoare la tratamentul abuziv al organelor de poliție în timpul arestării.
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamantului prima instanță a apreciat că ele trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă și nu pot fi deturnate de la scopul lor pentru a se conferi un folos material nejustificat, așa încât, față de suma solicitată de reclamant, luând în considerare practica națională, dar și cea europeană a acordat despăgubiri de 1000 lei pentru fiecare zi de detenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat în teritoriu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În apelul reclamantului G sentința este criticată sub aspectul cuantumului prejudiciului. Apelantul apreciază că suma acordată de instanță, raportată exclusiv la prevederile CEDO nu constituie o reparație echitabilă. Apelantul a suferit o traumă psihică majoră, fiind stigmatizat pe toată viața în comunitatea sa pentru că a fost trimis în judecată pentru o faptă abominabilă cum este omorul calificat. Faptul că el nu este o personalitate publică ci doar un om simplu nu poate duce la acordarea unei sume mai mici ca și cuantum al prejudiciului, având în vedere că onoarea și reputația unei persoane sunt ocrotite fără a se face distincție.
Apelanta Statul Român, prin reprezentanții legali, critică sentința considerând că prima instanță nu a analizat apărările sale referitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii, ceea ce o face inadmisibilă, precum și cuantumul despăgubirilor.
Inadmisibilitatea acțiunii este susținută de recurentă pe considerentele că din punct de vedere al art. 143 și urm. din codul d e procedură penală măsura arestării preventive a fost luată și prelungită cu respectarea tuturor condițiilor impuse de dreptul intern. Raportarea primei instanțe la CEDO s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor art. 5 lit.c din Convenție care subliniază că nu cad sub incidența acestui articol cazurile în care persoana a fost arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile, ceea ce este și cazul în speță.
Cuantumul despăgubirilor este considerat prea mare în raport de criteriile ce țin de persoana și personalitatea reclamantului.
În apel s-a admis și administrat proba cu înscrisuri care atestă starea de sănătate a reclamantului după lăsarea sa în libertate.
Ambele părți au depus întâmpinări solicitând respingerea apelului părții adverse.
Examinând apelurile, în raport de motivele invocate, curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește apelul reclamantului.
Prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale ținând cont că acestea trebuie să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru lezarea reputației, a onoarei și a suferințelor psihice ale reclamantului. Stabilirea cuantumului pentru fiecare zi de arestare s-a făcut prin raportare la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și la Practica Curții Europene de la Strasbourg.
Este adevărată susținerea apelantului că legea apără în mod egal dreptul persoanei la onoare și reputație, însă din nici un considerent al sentinței atacate nu reiese că instanța ar fi stabilit cuantumul prejudiciului suferit bazându-se pe statutul social al acestuia.
Înscrisurile depuse de către apelant în fața instanței de apel, prin care se atestă că acesta a suferit o traumă psihică cu urmări și în prezent nu sunt de natură a modifica valoarea despăgubirilor pentru că înscrisuri asemănătoare, dar și declarații de martor au fost administrate și în fața primei instanțe. Susținerea sa privind modul de percepție al comunității față de el este infirmată de chiar martorii audiați în cauză, care atestă faptul că întreaga comunitate îl consideră nevinovat. sa față de realitate este deci distorsionată, această distorsiune fiind o consecință a suferinței psihice pe care însă prima instanță a luat-o în considerare la pronunțarea sentinței.
Raportarea cuantumului despăgubirilor la practica în materie este în acord cu stabilirea unei practici unitare, având în vedere și particularitățile fiecărei spețe, ceea ce conduce la realizarea principiului predictibilității actului de justiție.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul reclamantului va fi respins.
În ceea ce privește apelul pârâtului.
Prima instanță a examinat pe larg în considerentele sentinței atacate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 504. proc.pen. și a reținut că acestea sunt îndeplinite, în sensul că reclamantul a fost privat de libertate, iar ulterior a fost achitat.
Apelanta susține că privarea de libertate a fost dispusă cu respectarea tuturor normelor legale în materie, iar sentința pronunțată ignoră dispozițiile art. 5 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care scoate de sub incidența obligației de reparare a prejudiciului cazurile în care arestarea s-a făcut pe baza unor motive verosimile de bănuială.
Textul de lege în baza căruia statul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin privarea de libertate nu distinge între motivele pentru care s-a pronunțat achitarea inculpatului, așa încât chiar și în condițiile în care luarea și menținerea măsurii arestării preventive a fost făcută cu respectarea tuturor normelor legale în materie răspunderea statului este angajată.
Art. 5 din Convenție, invocat de apelantă ca fiind încălcat, reglementează dreptul la liberate și siguranță, iar lit. c face referire la unul dintre cazurile în care nu se consideră încălcat acest drept. În speța dedusă judecății nu este vorba de verificarea de către instanță a încălcării dreptului la liberate al persoanei ci de repararea prejudiciului suferit de partea care a fost privată de liberate și, ulterior, s-a dovedit că nu este vinovată. Or, în cazul de față, reclamantul a fost în arest preventiv o perioadă lungă de timp, fiind inculpat în cadrul unui proces de omor calificat, iar prin decizia definitivă a instanței penale s-a stabilit că nu el este autorului omorului. În aceste condiții este fără echivoc că statul este chemat să repare prejudiciul moral suferit de persoana care a fost arestată pe nedrept din punct de vedere al vinovăției și nu din punct de vedere al respectării întocmai de către organele de justiție a normelor aplicabile în cauză.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, pe care această apelantă îl consideră prea ridicat, considerentele expuse mai sus, în cuprinsul apelului reclamantului, rămân perfect valabile și pentru prezentul apel, cu precizarea, încă odată, că instanța este suverană în a stabili cuantumul pe baza raportării la elementele de fapt ale fiecărui caz în parte, neexistând o posibilitate a cuantificării obiective a acestora.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, și apelul pârâtei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de G și Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B împotriva sentinței civile nr. 59/s/03.03.2008.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 01.07.2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- -pt.- -, - -
Aflată în concediu de odihnă,
Semnează:
Vicepreședinte instanță,
Red. -/23.07.2008
Dact. /23.07.2008
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea
