Eroare judiciara. Speta. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 99/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 30 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
Grefier șef secție
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - - procuror în cadrul Pachetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PRIN DGFP B și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, având ca obiect: "reparare prejudicii erori judiciare", împotriva sentinței civile nr. 83 din 13.03.2009 pronunțată de tribunalul brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 30.06.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 07.07.2009.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 83/S/13.03.2009 tribunalul brașova respins cererea reclamantului de repunere în termenul de promovare acțiunii.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Satul Român și, în consecință:
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în prezent, deținut în Penitenciarul Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului
A stabilit un onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu în cuantum de 500 lei, care va fi suportat de stat.
Prima instanță a reținut că Prin cererea înregistrată sub nr. 6433/62, la data de 26.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să îl oblige pe pârât la repararea pagubei materiale și morale, pe care a suferit-o ca urmare a condamnării sale pe nedrept.
În apărare, pârâtul Statul Român a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea promovării prezentei cereri de chemare în judecată, iar, pe fond, a solicitat respingerea ei, ca inadmisibilă.
Judecând cu prioritate excepția de ordine publică invocată în cauză, ce face de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, conform art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
În primul rând, este de menționat că, în mod impropriu, pârâtul a intitulat excepția pe care a invocat-o ca fiind excepția tardivității, aceasta deoarece, față de considerentele invocate în susținerea acesteia și de natura termenului prevăzut de textul de lege menționat în susținerea acestei, această excepție se referă la prescripția dreptului material la acțiune.
Prin sentința penală nr. 284/23 ianuarie 1998, Judecătoria Brașovl -a condamnat pe reclamantul din prezentul proces - la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșire infracțiunii de vătămare corporală.
Împotriva acestei sentințe a exercitat calea de atac a apelului reclamantul. Prin decizia penală nr. 353/28.04 1998, tribunalul brașova admis apelul astfel declarat, a desființat sentința apelată, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit c din Codul d e procedură penală l-a achitat pe reclamant și a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Art. 504 Cod procedură penală prevede că "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.j, ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j".
Art. 507 alin. (3) din același act normativ stipulează că "pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul", iar alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că "acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la rămânerea definitivă, după caz, a hotărârilor instanțelor de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504".
Prescripția extinctivă desemnează stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, datorită nesesizării organului de jurisdicție în termenul prevăzut de lege.
Termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul material la acțiune, sub sancțiunea pierderii posibilității de a obține în instanță recunoașterea dreptului subiectiv reclamat.
În cauză, așa cum s-a arătat, art. 504 și art. 506 din Codul d e procedură penală, aplicabile în speța dedusă judecății, stabilesc un termen de prescripție de 18 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a revocat măsura privativă sau restrictivă de libertate sau prin care s-a dispus achitarea ori încetarea procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit.
Fiind un termen de prescripție, în privința termenului instituit de dispozițiile legale mai sus menționate operează, în condițiile stabilite de lege, instituția repunerii în termen, care constă în beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din motive temeinice, nu a putut declanșa acțiunea înăuntrul termenului de prescripție, astfel că, organul de jurisdicție este îndreptățit să soluționeze pe fond, cererea de chemare în judecată, chiar dacă aceasta a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție.
Repunerea în termenul de prescripție extinctivă este consacrată, cu caracter general, de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia, "instanța de judecată - poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii -". Potrivit celui de-al doilea alineat al aceluiași text de lege, "cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție".
Pornind de la aceste dispoziții legale, în doctrină, instituția repunerii în termen este definită ca fiind beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condiții anume prevăzute, în temeiul căruia, aceștia își pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit.
Spre deosebire de cauzele de suspendare și de întrerupere ale prescripției extinctive, care sunt expres și limitativ prevăzute de lege, cauzele de repunere în termenul de prescripție extinctivă nu sunt menționate de lege, art. 19 alin (1) din Decretul nr. 167/1958 prevăzând în mod generic că este vorba de cauze temeinic justificate.
În doctrină s-a arătat că, prin cauze temeinic justificate trebuie să se înțeleagă doar acele împrejurări care, fără a avea caracterul forței majore sunt exclusive de culpă. Este deci vorba de piedici relative, iar nu absolute, în sensul că, împrejurările de fapt respective au caracterul de în exercitarea acțiunii pentru reclamant și pentru cei aflați în situații asemănătoare și totodată nu i se poate imputa vreo culpă titularului dreptului la acțiune.
Prin urmare, repunerea în termenul de prescripție extinctivă exclude atât forța majoră, deoarece cursul prescripției extinctive ar fi suspendat cât durează forța majoră, astfel încât nu s-ar mai pune problema repunerii în termenul de prescripție extinctivă, cât și culpă, întrucât, în caz contrar, ar fi deturnată instituția prescripției extinctive de la finalitatea sa.
În speță, tribunalul a reținut că, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant cu depășirea termenului imperativ instituit de prevederile legale mai sus redate, respectiv, doar la data de 26.09.2008.
În legătură cu termenul de prescripție, prima instanță a reținut că, în speță nu sunt aplicabile nici prevederile art. 19 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care au fost analizate anterior, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Așa cum am arătat, data de la care începe să curgă termenul de prescripție, incident în cauză, este data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești indicate în cuprinsul art. 504 Cod procedură penală. Or, în condițiile în care reclamantul a fost parte în procesul finalizat prin decizia penală nr. 353/28.04.1998 a Tribunalului Brașov - Secția Penală - nu se poate admite că acesta nu a cunoscut soluția ce a fost pronunțată în procesul penal pornit împotriva lui și nu a putut promova o acțiune în repararea prejudiciului pe care pretinde că l-a încercat.
Sub acest aspect, este de menționat că, pe parcursul desfășurării procesului, reclamantul a susținut că a promovat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 504-506 din Codul d e procedură penală în anul 1999, care a fost soluționată în sensul respingerii acesteia, însă, deși i-au fost acordate mai multe termene, acesta nu a putut produce probe în acest sens, iar, în urma verificărilor efectuate în evidențele instanței de către avocatul ce i-a fost desemnat din oficiu, acesta a învederat că, o astfel de acțiune nu apare ca fiind înregistrată.
De asemenea, tribunalul a apreciat că, actul medical, pe care reclamantul l-a depus la dosarul cauzei, nu poate atrage incidența prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, întrucât, el atestă o stare de fapt, intervenită ulterior datei promovării prezentei cereri de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că sentința este nelegală încălcând prevederile art. 3 din Protocolul nr. 7 CEDO, art. 48 din Constituția României și art. 504 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură penală, la dosar fiind toate documentele care atestă dreptul său la despăgubiri din partea Statului Român.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că apelul nu este întemeiat.
Prima instanță nu a negat pe fond drepturile solicitate de către apelant, ci a făcut aplicarea dispozițiilor art. 506 Cod procedură penală, articol care prevede în alin. 2 termenul în care pot fi introduse acțiunile pentru repararea pagubei de către persoana îndreptățită.
Decizia penală invocată de către apelant, respectiv decizia nr. 353 fost pronunțată la data de 28.04.1998 de către tribunalul brașov.
Așa cum corect a reținut și argumentat pe larg prima instanță, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de 18 de luni în care partea putea solicita despăgubiri. Prezenta acțiune a fost formulată la data de 16.09.2008, respectiv după trecerea a 10 ani și 5 luni de la data pronunțării deciziei penale prin care a fost achitat reclamantul.
Din actele de la dosar nu rezultă că în această perioadă a existat vreun motiv de întrerupere sau suspendare a termenul de prescripție instituit de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală și nici vreun motiv temeinic pentru care partea să solicite repunerea în termen.
Așa fiind, soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.83/S/13.03.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.07.2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- -, - - -
aflat în concediu de odihnă,
semnează vicepreședinte instanță,
GREFIER SECȚIE,
Red.-/21.07.2009
Tehnoredact./04.08.2009/ 5 ex.
Jud. fond
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif
