Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 100/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2144/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.100
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
***************
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta - reclamantă și de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr.774 A din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Obiectul pricinii - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta - reclamantă în baza împuternicirii avocațiale nr.347 din 10.11.2009, eliberată de Baroul București (fila 20 dosar), lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având cuvântul, avocatul recurentei - reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului declarat de partea care o reprezintă, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului și schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii arătând că au fost încălcate prevederile art.9, 10 și 11 din nr.OUG40/1999 și art.1 alin.2 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susține că la fila 63 din dosarul de fond se află depus procesul verbal încheiat la 18.05.2006 între părțile din dosar, care atestă predarea - primirea draftului contractului de închiriere urmând ca, ulterior, să se încheie contractul însă, partea adversă, deși notificată a refuzat semnarea acestuia.
Arată că, în măsura în care pârâtul nu dorește încheierea contractului cu privire la imobilul în discuție în cauză, recurenta îi poate pune la dispoziție altă locuință similară, însă partea adversă nu îi dă un răspuns ferm.
Pentru aceste motive și având în vedere susținerile din cererea de recurs, consideră că se impune evacuarea pârâtului față de faptul că acesta, timp de 4 ani, nu s-a mutat din imobil, neplătind nici chirie, astfel încât nu are titlu locativ.
În subsidiar, solicită obligarea pârâtului la efectuarea schimbului forțat cu locuința pe care recurenta o pune la dispoziția acestuia.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.07.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând evacuarea acestuia din imobilul proprietatea reclamantei situat în B,-,.2, sector 2, pentru lipsa de titlu locativ, iar, în subsidiar, în cazul respingerii acestui capăt de cerere să se dispună obligarea pârâtului la efectuarea schimbului obligatoriu de locuință, în sensul de a se muta în imobilul situat în B,-, sector 2, oferit spre închiriere, în baza art.23 din nr.OG40/1999.
Prin sentința civilă nr.7632/12.09.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în raport de probatoriul administrat în cauză nu se poate reține culpa pârâtului în ceea ce privește neîncheierea unui contract de închiriere referitor la spațiul în litigiu.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă prin decizia civilă nr.774/A/15.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei la instanța de fond.
Totodată, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta împotriva acestei sentințe.
A reținut instanța de apel că prima instanță, luând în considerare ansamblul probator al cauzei, din care face parte și raportul de expertiză tehnică, a stabilit în mod just faptul că în speță nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art.23 și 24 din nr.OG40/1999, care reglementează schimbul obligatoriu de locuință, întrucât în raport de dispozițiile înscrise în anexa 1 la Legea nr.114/1996 a rezultat că imobilul ce a fost pus la dispoziția intimatului de către reclamantă, respectiv garsoniera situată în-, sector 2, are o suprafață utilă mult mai mică decât cea prevăzută de lege și anume de 14,44. comparativ cu aceea de 37. evidențiată în Legea nr.114/1996, totodată, locuința din str.- nu cuprinde o bucătărie, ci doar o logie tip verandă, ce este amenajată ca loc de pregătire a hranei, cu o suprafață de numai 1,69.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Susține recurenta că instanța de apel a încălcat dispozițiile nr.OUG40/1999, deoarece nu a observat că intimatul ocupă spațiul proprietatea sa în lipsa unui titlu locativ.
Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că nr.OUG40/1999 nu poate limita dreptul de folosință a bunului de către proprietar pentru ca problema locativă a chiriașilor să poată fi rezolvată, nu poate interveni decât pentru o perioadă rezonabilă și cu respectarea unui just echilibru între modul de exercitare a dreptului de proprietate și dreptul chiriașilor la un trai decent și locuință. În caz contrar, cum în mod nelegal a procedat instanța de apel, s-ar impune proprietarului o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său.
Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.1 alin.2 din Protocolul nr.1 la. întrucât conform acestei norme legale, limitarea adusă dreptului de proprietate care urmărește un scop de interes general, trebuie să nu fie nici arbitrară și nici imprevizibilă.
Or, prin menținerea intimatului în calitate de chiriaș în imobilul proprietatea recurentei, s-a stabilit de către instanța de apel o sarcină foarte mare, dar și o limitare arbitrară și imprevizibilă a dreptului de proprietate al recurentei.
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală care contravine dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la. întrucât recunoașterea dreptului chiriașului la prelungirea contractului de închiriere și după expirarea termenului stabilit de dispozițiile legale ale nr.OUG40/1999 și Legii nr.10/2001, încalcă dreptul de proprietate al recurentei care este lipsită de un atribut esențial al acestui drept, și anume dreptul de folosință.
Intimatul, în calitate de chiriaș, prin atitudinea sa de tergiversare de a răspunde notificărilor trimise de către recurentă, prin refuzul prezentării veniturilor pentru a se stabili chiria și prin neplata chiriei nu se încadrează în limitele prevederilor nr.OUG40/1999.
Instanța de apel nu a observat că în cauza de față nu sunt îndeplinite de către intimat condițiile pentru a beneficia de prevederile nr.OUG40/1999.
Astfel, lipsa titlului locativ al intimatului conduce la imposibilitatea acestuia de a beneficia de prevederile nr.OUG40/1999 și la admiterea acțiunii, dispunându-se evacuarea intimatului.
Pe cale de consecință, arată recurenta, instanța de apel nu a observat dispozițiile art.11 din nr.OUG40/1999. Refuzul chiriașului de a încheia contract de închiriere conduce la dreptul proprietarului de a solicita evacuarea.
Intimatul nu a respectat dispozițiile art.9 și 10 din nr.OUG40/1999, întrucât a contestat calitatea de proprietar a recurentei, nu s-a prezentat la biroul executorului judecătoresc pentru încheierea contractului de închiriere, motivând că a trimis notificare avocatului, nu a adus la cunoștință recurentei veniturile pe care le obține în vederea stabilirii cuantumului chiriei.
Intimatul a continuat să locuiască în imobil, refuzând să plătească chiria recurentei, a refuzat încheierea contractului de închiriere, situația menținându-se și după îndeplinirea termenului de 5 ani prevăzut de Legea nr.10/2001 și nr.OUG40/1999.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.129 Cod de procedură civilă, art.24 din nr.OUG40/1999, astfel cum a fost modificat; deoarece nu a stabilit corect situația de fapt și anume, că a oferit la schimb intimatului pârât un alt imobil corespunzător, aspect ce rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Motivul refuzului intimatului de a se muta în această locuință - că nu îi încape mobila - nu se încadrează printre motivele legale prevăzute de nr.OUG40/1999 pentru refuzul schimbului de locuințe.
Instanța de apel nu a avut în vedere definiția dată de Legea nr.114/1996 pentru locuința convenabilă prin care se înțelege acea locuință care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței la un moment dat, acoperă necesitățile esențiale ale odihnei, de preparare a hranei, educație și igienă, asigurând exigențele minime prezentate în anexa 1 la lege.
Imobilul oferit la schimb intimatului corespunde acestei caracterizări dată de legiuitor, însă instanța de fond și de apel nu au avut în vedere aceste dispoziții, pronunțând hotărâri cu încălcarea legii, și anume art.2 lit.b din Legea nr.114/1996.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, reține caracterul fondat al recursului, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.7194/27.04.1998, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în dosarul nr.5037/1998, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului B, s-a constatat nulitatea măsurii de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în B,-, sector 2, compus din 324. teren și o casă formată din 3 camere, antreu și dependințe.
Totodată, a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare (fila 16).
Prin sentința civilă nr.3518/27.05.2003 (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.954/4.11.2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.20604/19.02.1997 - fila 30, prin care recurentul pârât a cumpărat, în temeiul Legii nr.112/1995, imobilul în litigiu (fila 17).
Primarul Municipiului B, prin dispoziția nr.1600/29.06.1998, a dispus restituirea în proprietatea reclamantei a imobilului situat în B,-, sector 2, compus din 324. teren și o casă formată din 3 camere, antreu și dependințe (filele 13 - 15).
Din situația de fapt expusă rezultă că recurenta reclamantă și-a dovedit calitatea de proprietar asupra acestui imobil.
Între reclamantă și pârât nu s-a încheiat un contract de închiriere, acesta din urmă continuând să locuiască în imobil fără plata vreunei chirii.
Prin notificările nr.541/18.04.2006 (fila 9), 845/19.06.2007 (fila 7), reclamanta a solicitat pârâtului să accepte un schimb de locuință, dar acesta nu a fost de acord, motivat de faptul că imobilul oferit la schimb nu are bucătărie, iar suprafața utilă și cea locuibilă sunt mai mici decât cele pe care le deține în imobilul proprietatea reclamantei (fila 117 - răspuns la interogatoriu, întrebarea nr.6).
Art.1 al Protocolului adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl dețin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în problema chiriașilor din casele naționalizate chiar în cauze împotriva României ( și Mihalcea contra României, hotărârea din 08.02.2007, și Stănescu contra României, hotărârea din 2.11.2006, și alții împotriva României, hotărârea din 29.07.2008) statuând că OUG nr. 40/1999 se analizează ca o reglementare a folosinței bunului, dar aceasta nu poate impune proprietarilor, cărora li s-a recunoscut cu efect retroactiv și nerevocabil dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat, o sarcină specială și exorbitantă, constând în imposibilitatea de a se bucura de prerogativele dreptului de proprietate, prin păstrarea foștilor chiriași ai statului, în imobilele lor, timp de mai mulți ani, fără nici o posibilitate concretă și reală de a percepe o chirie, revenind, într-adevăr statului obligația de a asigura protecția socială a cetățenilor săi, care reclamă o astfel de protecție.
Instanța europeană a apreciat că, chiar și într-un domeniu ca cel al locuințelor și în ciuda dificultăților economice, sociale și legislative decurgând din procesul de tranziție spre o societate democratică și o economie de piață, Statele membre continuă să aibăobligația de a asigura un just echilibru între imperativele interesului general și cele ale protejării drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că restricțiile suferite de proprietar în privința posibilității de a folosi bunul ca urmare a aplicării dispozițiilor legale care au făcut obiectul analizei și care au fost considerate de CEDO ca fiind defectuoase și a lipsurilor relevante în legislația de urgență asupra imobilelor, nu au înlesnit un echilibru just între protecția dreptului individului la respectarea bunurilor sale și cerințele interesului general, ci sunt contrare art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
OUG nr.40/1999 protejează chiriașii care au avut contracte de închiriere cu statul anterior retrocedării, stabilind în sarcina proprietarului căruia i-a fost retrocedat imobilul anumite obligații. Numai că necesitatea protejării chiriașului trebuie limitată la o perioadă de timp apreciată a fi utilă acestuia pentru rezolvarea situației locative, perioadă de timp care însă, în aplicarea principiului proporționalității, la care face referire instanța europeană, trebuie să fie una rezonabilă.
În speță, pârâții au ocupat imobilul în litigiu în mod continuu, pe întreaga perioadă de timp retrocedării acestuia reclamantului, fiind evident că au avut la dispoziție un interval de timp rezonabil, de 11 ani, pentru a face demersurile necesare în vederea realizării situației locative, numai de la introducerea acțiunii (13.07.2007) scurgându-se un termen de 2 ani și J, timp în care cunoscând intenția vădită a reclamantului de evacuare a foștilor chiriași, aceștia puteau să-și găsească un alt imobil în care să locuiască.
Față de cele expuse, Curtea constată că nu se mai impune analizarea motivului de recurs privind refuzul intimatului de a accepta schimbul de locuință, actul normativ intern nr.OUG40/1999 venind în contradicție cu reglementările internaționale la care România este parte prin ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor la această convenție.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica decizia în sensul că va admite apelul reclamantei, schimbând în tot sentința prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta reclamantă și de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.774/A/5.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr.7632/12.09.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2
Schimbă în tot sentința civilă apelată.
Admite acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință:
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în B,-,.2, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- --- - - ---
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex/05.03.2010
------------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
