Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 10087/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- legea 19/2000

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10087

Ședința publică din data de 20 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

- - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

- - judecător

Grefier

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 10 2008, privind recursurile declarate de reclamantul și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.3534/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-,având ca obiect recalculare pensie.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 3534/16 mai 2008 respins excepția tardivității contestației invocată de intimata Casa Județeană de Pensii

A admis în parte contestația formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A anulat decizia nr.-/20.07.2007, emisă de intimată.

A obligat intimata să emită o nouă decizie pentru munca depusă și limită de vârstă în care se va menționa vârsta standard de pensionare, la data de 01.07.2007, de 63 ani și 1 lună și un stagiu complet de cotizare de 31 ani și 2 luni, o reducere a vârstei standard de 3 ani și 6 luni, urmând să fie luat în considerare stagiul asimilat reprezentând armata și se va elimina diminuarea privind anticiparea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, petentul a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr.-/20.07.2007 și obligarea unității intimate să emită o altă decizie la nivelul cuantumului stabilit prin probatoriul administrat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației a arătat că a formulat o cerere de recalculare a pensiei în baza unei adeverințe cu sporul de noapte, considerând că intimata nu a valorificat-o la stabilirea punctajului, respectiv a pensiei.

Petentul a mai arătat că în raport de perioada desfășurată în grupa a II-a de muncă de 17 ani, 8 luni și 7 zile în mod nelegal intimata a menținut procentul de diminuare pentru perioada de anticipare de 18 luni, menționat în decizia din anul 2003, întrucât perioada de anticipare a expirat, solicitând efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea punctajului.

Petentul a depus în copie decizia contestată și dovada comunicării acesteia.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației. Pe fond, s-a solicitat respingerea contestației cu motivarea că petentul a fost pensionat anticipat parțial iar în urma depunerii unor înscrisuri s-a procedat la recalcularea pensiei anticipate parțial, prin decizia din 20.07.2007, ce face obiectul contestației, în care s-a luat în considerare și sporul de noapte din adeverința nr.1352/29.05.2007.

Ca urmare, punctajul mediu anual a crescut la 0,87671 iar cuantumul pensiei nediminuate a fost stabilit la 348 lei.

Intimata a depus în copie decizia contestată, buletinul de calcul, adeverința nr.1352 din 29.05.2007, emisă de RM.V, privind sporul de noapte de care petentul a beneficiat în perioada 1968-1980 și decizia din 24.10.2003, privind acordarea pensiei anticipate parțial.

La solicitarea petentului s-a încuviințat și efectuat o expertiză contabilă de către expert, cu un onorariu de 300 lei, la care intimata a formulat obiecțiuni și la care expertul a răspuns în data de 25.03.2008.

Întrucât expertul nu a răspuns decât parțial la obiectivele stabilite de instanță și la obiecțiunile intimatei s-a solicitat întocmirea unui supliment de expertiză, depus la termenul din 14.05.2008, iar părțile nu au mai formulat obiecțiuni și nici nu au solicitat o nouă expertiză.

Cu privire la excepția tardivității contestației instanța urmează s-o respingă întrucât, în raport de data comunicării deciziei, respectiv 22.08.2007 și data formulării contestației, 18.09.2007 aceasta se încadrează în termenul de 45 zile prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000.

Pe fond instanța a constatat următoarele:

Petentul a fost pensionat anticipat parțial prin decizia nr.-/24.10.2003, prin care s-a stabilit că beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 3 ani și 6 luni datorită condițiilor deosebite de muncă și i s-a aplicat un procent de diminuare de 3,6% pentru 18 luni de anticipare.

Împotriva acestei decizii petentul a formulat contestație, ce a fost respinsă ca tardivă prin sentința civilă nr.1933/22.06.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1654/CM/2006, sentință rămasă irevocabilă, prin decizia nr.4103/04.12.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, ca urmare a respingerii recursului declarat de contestator, astfel încât și decizia de pensionare a rămas definitivă.

În urma formulării unei cereri de recalculare de către petent, la data de 26.06.2007, intimata a emis decizia din 20.07.2007, prin care în mod eronat a stabilit că petentul trebuie să beneficieze, începând cu 01.07.2007, tot de pensie anticipată parțială.

Potrivit dispozițiilor art. 169 alin.1 din Legea nr.19/2000, "pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor nevalorificate la stabilirea acesteia", iar potrivit alin.2 "cererea de recalculare urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea contestațiilor prevăzute pentru cererile de pensionare", iar pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea.

Prin decizia contestată, intimata a procedat la recalcularea pensiei petentului, prin luarea în calcul a sporului de noapte menționat în adeverința nr.1352/29.05.2007.

La data formulării cererii de recalculare, petentul avea împlinită vârsta de 62 ani, 2 luni și 1 zi, iar potrivit anexei nr.3 la Legea nr.19/2000, actualizată, vârsta standard de pensionare pe care trebuia să o aibă petentul la această dată este de 63 ani și 1 lună, iar ca urmare a aplicării reducerii vârstei standard de pensionare cu 3 ani și 6 luni, prin aplicarea dispozițiilor art.42, tabelul 1 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare necesară stabilirii pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă este 59 ani și 7 luni.

Din decizia de recalculare rezultat că petentul are un stagiu de cotizare realizat de 38 ani, 9 luni și 19 zile, astfel încât, la data de 26.06.2007, petentul îndeplinea cumulativ condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzute de art. 41 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Acest aspect a rezultat și din raportul de expertiză contabilă, cu precizarea că în mod eronat expertul a stabilit vârsta standard de pensionare, în raport de decizia de pensionare anticipată, parțială, din 24.10.2003, decizie la care nu ne mai putem raporta din moment ce aceasta a rămas definitivă.

În mod eronat intimata a precizat în decizia contestată, vârsta standard de pensionare de 63 ani și 5 luni, deși aceasta este emisă ca urmare a cererii de recalculare din 26.06.2007.

Îndeplinind condițiile de pensionare pentru muncă depusă și limită de vârstă, intimata nu trebuia să mai aplice procentul de diminuare pentru anticipare și să ia în considerare la stabilirea stagiului complet de cotizare și stagiul asimilat, reprezentând armata de 1 an, 2 luni și 15 zile.

Din compararea datelor folosite de expert la calculul punctajului mediu anual, rezultă că acesta a menționat corect veniturile realizate de penet conform mențiunilor din carnetul de muncă, cu excepția perioadei 01.10.1990-01.09.1992, perioadă în care în carnetul de muncă al petentului nu au fost menționate veniturile.

Instanța a mai constatat că expertul în mod eronat a stabilit o majorare a punctajului în baza art. 78 alin.8 din Legea nr.19/2000, de 9,96185 puncte, considerând că petentul a realizat un stagiu suplimentar după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de Legea nr.19/2000.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.41 alin.1 "pensia pentru limită de vârstă se acordă angajaților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public".

Ori, petentul a îndeplinit cumulativ aceste condiții, la data de 26.06.2007, dată după care petentul nu a mai prestat activități care să determine o contribuție la sistemul public de pensii, întreg stagiul de cotizare realizat, fiind anterior datei de 26.06.2007.

În consecință, expertiza contabilă efectuată în cauză nu a fost luată în considerare în totalitate, fiind admisă în parte contestația, anulată decizia de recalculare a pensiei și dispusă o nouă decizie pentru munca depusă și limita de vârstă cu respectarea vârstei standard de pensionare a stagiului complet de cotizare prevăzute de anexa 3 la 19/2000, raportate la data de 1 07 2007 eliminându-se diminuarea privind anticiparea, luând în considerare stagiul asimilat reprezentând armata..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.

Contestatorul formulează recurs împotriva sentinței criticând în esență înlăturarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul în mod nemotivat fără pronunțarea asupra valorii punctului mediu anual de pensie și a valorii pensiei lunare cuvenite, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea pe fond a cauzei de către instanța de recurs.

Astfel, recurentul motivează în primul rând, că nu a solicitat anularea deciziei nr. -/20.07.2007 ci revizuirea acesteia, cu atât mai mult cu cât contestatorul a identificat erori de calcul ce îl vatămă în drepturile sale solicitând conform dispozițiilor legale recalcularea valorii punctajului mediu anual și ale pensiei lunare cuvenite pentru a fi evitate încercările de inducere în eroarea instanței de către intimată pentru a putea să invoce excepția prescripției.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată fără administrarea tuturor mijloacelor de probă și fără fi luate în considerare toate înscrisurile existente la dosar.

Pe de altă parte, în cuprinsul motivării sentinței recurate, există o serie de elemente contradictorii care nu pot duce decât la o hotărâre nelegală cu referire directă la expertiza judiciară efectuată în cauză.

Astfel,deși se menționează că expertul a răspuns doar parțial la obiectivele stabilite de instanță - nearătându-se în ce constă răspunsul incomplet - s-a solicitat întocmirea unui supliment al raportului de expertiză, care reprezintă, în fapt, solicitarea unei variante de calcul a veniturilor la stabilirea punctajului care să țină cont numai de mențiunile din carnetul de muncă iar nu și de alte acte doveditoare eliberate de unități, neînregistrate în carnetul de muncă, contravenindu-se, astfel, legii nr. 19/2000 dând posibilitatea apariției unor diferențe de calcul ale suplimentului raportului de expertiză față de raportul inițial deși ambele au fost întocmite de același expert.

Se arată că, recurentul a fost lipsit de posibilitatea de a observa și, eventual a solicita o nouă expertiză după depunerea suplimentului raportului de expertiză întrucât instanța de judecată a reținut dosarul spre soluționare imediat la 2 zile după depunerea acestui supliment.

La un al treilea punct al criticilor recurentului se arată că în ceea ce privește vârsta standard de pensionare, raportul de expertiză răspunde în mod precis la obiectivele stabilite de instanță, expertul neavând dreptul de a se abate de la acestea.

Recurentul contestator arată că instanța de fond interpretează greșit actul dedus judecății schimbând natura ori înțelesul acestuia, făcând confuzie între litigiul privind decizia de scoatere la pensie și litigiul privind modul de stabilire și de plată a pensiilor și nu stabilește valoarea punctului mediu anual de pensie lăsând pârâta să îl stabilească în mod arbitrar.

Intimata Casa Județeană de Pensii Gac riticat sentința ca netemeinică în sensul greșitei stabiliri a vârstei standard de pensionare de 63 ani și o lună.

S-a motivat că în raport cu stagiul de grupa a doua de muncă de 17 ani recurentul beneficia de 3,5 ani reducere dar față de faptul că, în cauză contestatorul s-a pensionat anticipat, această diminuare nu se mai aplică pentru numărul de luni cu care s-a redus vârsta de pensionare datorită condițiilor lucrate în grupa doua de muncă întrucât ar exista un dublu beneficiu pentru contestator.

Pe cale de consecință, dispozitivul este în contradicție cu prevederile legale și mai mult decât atât, instanța se pronunță extra petita întrucât petentul în nici un înscris nu a cerut pensie pentru limită de vârstă.

S-a solicitat pe fond respingerea contestației.

Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate de părți precum și a dispozițiilor legale aplicabile constată nefondate ambele recursuri.

În ceea ce privește recursul declarat de contestator, Curtea constată că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, instanța de fond dispunând anularea deciziei nr. -/20.07.2007 emiterea unei noi decizii - operând, în fapt, o recalculare a pensiei față de noile coordonate stabilite de instanță, dincolo de temenii folosiți, în considerentele sentinței.

Sub acest aspect, apare ca lipsită de interes pentru contestator o modificare formală a dispozitivului sentinței pentru pronunțarea, în final, a unei soluții în aceleași limite și coordonate, cu utilizarea terminologiei adecvate de altfel, arătată de contestator prin motivele de recurs.

Referitor la celelalte critici, inclusiv cele privind valoarea punctajului mediu anual și a pensiei lunare cuvenite, Curtea apreciază că ele nu sunt fundamentate, având cel puțin un caracter prematur de vreme ce, instanța a stabilit coordonatele în baza cărora Casa Județeană de Pensii urmează se recalculeze pensia cuvenită contestatorului

Această recalculare se va realiza ținând cont de mențiunile existente în carnetul de muncă al contestatorului dar și de cele rezultând din înscrisurile prezentate de contestator în completare care, însă, îndeplinesc condițiile legale, fiind precizată vârsta standard de pensionare, de 63 ani și 1 lună și un stagiu complet de cotizare de 31 ani și 2 luni, o reducere a vârstei standard de 3 ani și 6 luni cu luarea în considerare a stagiului asimilat reprezentând armata și se va elimina diminuarea privind anticiparea.

Perioada 1. 10. 90 - 1. 01. 92 fiind verificată de expert conform mențiunilor de la fila 70 dosar fond, în mod corect a fost înlăturată din cuantumul vechimii în muncă.

În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea dreptului contestatorului de a lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză,Curtea constată că, în încheierea de ședință de la 14 mai 2008 care consemnează dezbaterile asupra fondului cauzei, se precizează fără echivoc că părțile nu au avut cereri de formulat, fapt pentru care s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Critica va fi înlăturată ca fiind nefondată.

În ceea ce privește recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii G, Curtea constată că recursul este nefondat deoarece, potrivit dispozițiilor art.52 din legea 19/2000 - dispoziție care nu face nici o distincție, și nici nu prevede nici o excepție, la împlinirea vârstei standard de pensionare, pensia anticipată devine pensie pentru limita de vârstă și prin urmare se recalculează pensia după regulile acesteia, adică fără a se mai opera diminuarea din art. 50 alin.2, cu luarea în considerare a perioadelor asimilate.

În situația în care, ca și în speța de față contestatorul a avut perioade lucrate în condiții deosebite - condițiile grupei a doua, pentru cauza de față - vor fi aplicate prevederile art. 78 alin.8 din legea 19/2000 republicată cu reducerea vârstei standard de pensionare, în mod corespunzător.

Curtea are în vedere textele de lege arătate precum și transpunerea în speța de față a principiilor potrivit cărora unde legea nu distinge nici cel chemat să interpreteze și să aplice legea nu o va face, și excepțiile sunt de strictă interpretare.

Referitor la faptul că instanța de fond s-a pronunțat "extra petita" - adică s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut de către contestator - exprimarea în termeni generali a contestatorului prin care acesta solicită recalcularea pensiei în raport de împrejurarea împlinirii vârstei standard de pensionare, acoperă și corespunde limitelor în care s-a pronunțat instanța, la fila 83 dosar fond, existând de altfel precizarea formulată de contestator, prin care acesta solicită stabilire pensiei pentru limită de vârstă cu vechimea integrală.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a doua civ.Cod Penal va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate, menținând astfel ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.3534/16.05.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-,

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. /2 ex.

și

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 10087/2008. Curtea de Apel Craiova