Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1075/
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.736/M din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 7 octombrie 2009.
CURT EA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 736/16.04.2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în - B,-, jud. B în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în mun. B, 13, nr. 43 și, în consecință:
A obligat intimata să emită în favoarea contestatoarei decizie de pensionare pentru limită de vârstă și să recalculeze cuantumul pensiei, potrivit acestei decizii, începând cu data de 27.01.2008.
A obligat pârâta la plata drepturilor cuvenite reprezentând diferența dintre pensia pentru limită de vârstă și pensia anticipată parțială, începând cu data de 27.01.2008.
A respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea este beneficiara pensiei anticipate parțiale stabilită prin decizia nr. -/01.03.2006, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu data de 28.01.2006 (fila nr. 15).
Prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 13470/04.02.2008 contestatoarea a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, considerând că este îndreptățită la stabilirea acestui tip de pensie cu reducerea vârstei standard de pensionare (fila nr. 14).
În speță, limita de vârstă prevăzută de legislația în vigoare, adică de Legea nr. 19/2000, este în cazul petentei, 59 de ani, după cum s-a arătat mai sus. Intimata a recunoscut faptul că petenta are o vechime în învățământ de 25 de ani prin chiar decizia privind acordarea pensiei anticipate parțiale.
În consecință, petenta are dreptul la pensia pentru limită de vârstă cu trei ani înainte de limita de vârstă de 59 de ani, adică la împlinirea vârstei de 56 de ani (59 ani - 3 ani = 56 ani).
Contestatoarea a împlinit această vârstă la data de 27.01.2008, cererea pentru acordarea pensie pentru limită de vârstă fiind depusă la data de 04.02.2008.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 19/2000, la data îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în conformitate cu prevederile art. 42, pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50 alin. (2) și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limită de vârstă făcându-se la cerere.
Intimata a interpretat restrictiv aceste prevederi legale, apreciind că se aplică numai situațiilor de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 42 din Legea nr. 19/2000 (situația reducerii vârstei standard de pensionare datorită realizării de stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă), nu și în ipoteza reducerii vârstei standard de pensionare în condiții prevăzute de legi speciale.
Intimata pornește greșit de la premisa că petenta are vârsta standard de pensionare de 59 de ani. Câtă vreme cei 25 de ani vechime în învățământ conduc la reducerea vârstei standard de pensionare cu 3 ani, înseamnă că petenta are vârsta standard de pensionare de 56 de ani iar nu de 59 de ani, astfel că intimata trebuia să se raporteze și în ipoteza verificării îndeplinirii condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă la această vârstă standard de pensionare, în caz contrar, reducerea vârstei standard de pensionare datorită stagiului de cotizare realizat în învățământ, potrivit dispozițiilor legii speciale este golită de conținut și lipsită de finalitate.
Doar în situația asiguraților care au realizat stagii de cotizare în condiții normale de muncă, intimata poate realiza raportarea la vârsta standard de pensionare fără reducerea acesteia, în speță cea de 59 ani.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că cererea contestatoarei este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă dispozițiile art. 52 din legea 19/2000, cărora instanța de fond le-a dat interpretare proprie, în sensul că vârsta standard de pensionare intimatei contestatoare ar fi împlinită în luna iunie 2011. Ori prevederile legale menționate sunt limitative referindu-se numai la persoanele care au desfășurat activitate în condiții deosebite de muncă, nu și la alte situații cum este aceea a contestatoarei, de cadru didactic.
Legea interzice cumularea reducerilor în cazul pensiei anticipate sau anticipate parțial cu reducerea acordată de prevederile Legii nr. 128/1997.
Art 48 din Legea 19/2000 prevede strict situațiile în care reducerile datorate condițiilor deosebite sau speciale de muncă pot fi cumulate cu alte reduceri conferite de lege.
Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs și temeiul de drept invocat, Curtea constată cp recursul este fondat.
Contestatoarea este beneficiară a pensiei anticipate parțial, prin decizia nr. -/1.03.2006.
Potrivit art. 52, numai începând cu data de 1 ianuarie 2011, la împlinirea vârstelor de pensionare prevăzute de lege pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50 al.2.
În contextul dispoziției legale, având în vedere că intimata contestatoare este beneficiara pensiei anticipate parțial, în conformitate cu Legea nr. 128/1997 care este o lege specială, - vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000, va fi împlinită în anul 2011.
Instanța a interpretat extinctiv prevederile legale menționate, apreciind că se aplică și în ipoteza reducerii vârstei standard de pensionare în condiții prevăzute de legi speciale.
În ceea ce privește reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 42 din legea 19/2000, prevederile sunt limitative, referindu-se numai la persoanele care au desfășurat activitate în condiții deosebite de muncă, nu și la alte situații, cum este aceea a contestatoarei, respectiv de cadru didactic.
Legea 19/2000 prevede strict situațiile în care reducerile datorate unor condiții deosebite sau speciale de muncă pot fi cumulate cu alte reduceri conferite de lege, și anume art. 48 pe care se și întemeiază cererea de chemare în judecată.
Textul de lege statuează că " beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate după 23 august 1944 și / sau de prizonierat asigurații cu stagiu complet de cotizare, cărora li s-au stabilit drepturi privind vechimea în muncă în condițiile prevăzute la art 1 al. 1 lit a,b și c și al. 2 din Decretul Lege 118/1990, privind acordarea unor drepturi, persoanelor " persecutate din motive politice".
Dispozițiile Decretului - Lege 118/1990 menționate, se referă la executarea unei pedepse private de libertate în baza unei hotărâri judecătorești; privarea de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări; internarea în spital de psihiatrie, precum și la persoanele care au fost deportate în străinătate sau a fost constituită în prizonier de către puterea sovietică.
Din decizia 149/1998, rezultă că intimata contestatoare se încadrează la art.- 1 al. 1 lit. e din D-L 118/1990, care se referă la persoane strămutate în altă localitate.
Ca urmare, situația contestatoarei nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute expres de textul de lege al art. 48 și nu există nici un temei legal pentru trecerea de la pensia anticipată parțial la pensia pentru limită de vârstă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 736/16.04.2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red CJ 23.10.2009
AG 9.11.2099 / 4 ex
Jud fond C /
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță