Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.121/DOSAR NR-
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel- - - JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
- - - JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
- - - judecător
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate dereclamantul MINISTERUL APĂRĂRII prin DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ,deintervenientul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - Bși depârâții, șiîmpotriva deciziei civile nr.363/Ap din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 8 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da posibilitatea recurenților pârâți să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului pe care l-au formulat, a amânat pronunțarea la data 15 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.11103/2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 28.02.2007, Judecătoria Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale în contradictoriu cu pârâții, și, a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și intervenientul în interes propriu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a evacuat pârâții din imobilul situat în B-,.4,.A,.9 și a obligat intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților reconvenționali, și suma de 12.000 euro în echivalentul în lei la data plății, la cursul BNR reprezentând contravaloare investiții aduse imobilului. A respins restul pretențiilor părților. A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 8,85 lei reprezentând cheltuieli de judecată. A obligat intervenientul să plătească reclamanților reconvenționali suma de 2.657 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Ministerul Apărării, pârâții reclamanți reconvenționali și și intevenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Prin decizia civilă nr.363/Ap/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, sau respins apelurile și s-a păstrat sentința civilă apelată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că apelul reclamantului este nefondat întrucât cel de-al doilea petit al acțiunii principale care nu a fost admis de instanța de fond nu a fost clar formulat, nefiind motivat în fapt și în drept.
În ceea ce privește apelul pârâților se reține ca în mod corect prima instanță a refăcut anumite calcule ale expertului deoarece acest demers nu reprezintă contrazicerea opiniei exprimată de către expert în accepțiunea prevederilor art.201 Cod procedură civilă, ci o simplă îndreptare a unor erori materiale.
Susținerile apelanților în sensul că situația creată profită atât imobilului a cărui valoare a crescut din această cauză cât și proprietarului său care a dobândit fără nici un efort în patrimoniul său valoare și că astfel devin aplicabile în cauză reglementările privind instituția juridică a îmbogățirii fără just temei sunt superflue în condițiile în care cererea de despăgubire a apelanților a fost admisă de principiu fiind redus doar cuantumul concret al acestora față de probele administrate în cauză.
Pentru a respinge capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție asupra imobilului instanța a reținut că acesta este nefondat, apreciere care este corectă întrucât imobilul trebuie restituit intimatului-reclamant față de care apelanții-pârâți nu au nici un drept de creanță.
Așadar toate motivele de apel invocate de către apelanții-pârâți sunt nefondate.
Apelul declarat de către apelantul-intervenient este la rândul său nefondat deoarece se axează pe ideea că Statul Român nu este proprietar al imobilului din litigiu în condițiile în care, dimpotrivă, acesta este proprietar tabular al imobilului încă din anul 1996 iar această înscriere până în prezent nu a fost rectificată.
Statul Român în mod corect este reprezentat în speță de către Ministerul Finanțelor Publice față de prevederile art.25 si art.37 din Decretul nr.31/1954, fiind lipsit de importanță din acest punct de vedere dacă apartamentul din litigiu face parte din domeniul public ori din domeniul privat al statului.
Între Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și părțile din antecontractul de vânzare - cumparare asupra imobilului din litigiu s-a legat un raport juridic prin faptul efectuării de către intimații - pârâți a unor investiții în condițiile în care statul este proprietarul apartamentului la care se referă investițiile respective. Prin plata contravalorii lor apelantul - intervenient nu suferă o sărăcire a bugetului său deoarece în paralel apelantul a devenit proprietarul investițiilor iar acestea au sporit valoarea apartamentului care se regăsește în patrimoniul său.
Pentru aceste motive, văzând și prevederile art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelurile.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul pârât reconvențional Ministerul Apărării, pârâții reclamanți reconvenționali și în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorei și de intervenienta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul pârât reconvențional Ministerul Apărării invocă motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Petitul al doilea al acțiunii principale a fost formulat în sensul repunerii în situația anterioară a spațiului din litigiu, în considerarea relei credințe a pârâților, pe care a și dovedit-
Prin urmare, afirmația că petitul nu este clar formulat este nelegală.
Ultima critică se referă la neacordarea cheltuielilor de judecată deși au fost cerute și la fond și în apel, fiind acordată doar contravaloarea taxei de timbru, fără a se dispune și cu privire la onorariul expertului achitat de recurentă în valoare de 387,50 lei.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate și obligarea pârâților la aducerea imobilului la starea inițială, pe propria lor cheltuială.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții reclamanți reconvenționali și invocă motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Astfel, deși s-a stabilit prin expertiza ordonată în cauză că lucrările efectuate la imobil se înscriu în categoria cheltuielilor necesare și utile stabilindu-se și cuantumul acestora necontestat de părți, instanța de apel în mod greșit a refăcut calculul și a acordat o sumă de trei ori mai mică decât cea calculată de expert, deși în cauză sunt îndeplinite și condițiile materiale și juridice ale îmbogățirii fără just temei.
Ultima critică se referă la respingerea greșită a capătului de cerere privind instituirea dreptului de retenție până la achitarea integrală a contravalorii îmbunătățirilor efectuate, atâta timp cât s-a stabilit existența unei creanțe în legătură cu imobilul din litigiu.
Recurenta intervenientă Direcția Generală a Finanțelor Publice B ca reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, față de prevederile art.25 și 37 din Decretul nr.31/1954, art.3 din HG386/2007 și art.12 alin.4 și 5 din Legea 213/1998, Statul Român nu participă în mod nemijlocit în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, legea stabilind în acest sens un alt organ.
Potrivit prevederilor Legii 61/1991, respectiv Legea 215/2001 și art.4 din Legea 213/1998, imobilul din litigiu aparține domeniului privat al Municipiului B, sens în care Statul Român este reprezentat de această unitate administrativ teritorială și nu de Ministerul Economiei și Finanțelor și prin urmare nu există nici un raport juridic pentru ca recurenta să fie obligată la plata investițiilor.
Depusă tardiv peste termenul legal prevăzut de art.303 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, precizarea cererii de recurs argumentează motivele invocate în declarația de recurs.
Prin întâmpinările formulate în cauză de către recurenta reclamantă și recurentul intervenient, se solicită respingerea recursului pârâților ca nefondat.
Examinând decizia în raport cu motivele recursurilor, curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurentul reclamant sunt nefondate, în cauză nefiind aplicabil motivul de recurs reglementat de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Astfel, în cauză nu este dedus judecății nici un act juridic, căruia instanțele să-i fi schimbat înțelesul acestuia, denaturând clauzele și intenția părților, dând actului o altă clarificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere.
Critica referitoare la respingerea petitului privind repunerea în situația anterioară a spațiului din litigiu, este nefondată, întrucât această solicitare o poate formula doar proprietarul imobilului nu și administratorul, cum este cazul în speță.
Pe de altă parte, s-a reținut corect că reclamantul în cererea de chemare în judecată nu a motivat în fapt și în drept acest petit.
Ultima critică a recurentului reclamant este nefondată deoarece la fond, acțiunea principală a fost admisă în parte și în consecință, plata cheltuielilor de judecată a fost acordată conform petitului admis cu respectarea art.274 și 276 Cod procedură civilă, iar cu ocazia dezbaterii apelurilor apelantul reclamant nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată (47 dos. apel), apelurile fiind respinse.
Prin urmare, pentru aceste considerente, curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Cu privire la recursul intervenientului, curtea reține următoarele:
În cauză Statul Român a fost chemat în judecată în nume propriu, participând în mod nemijlocit în raporturile juridice deduse judecății, fiind proprietar tabular al bunului din litigiu.
Potrivit art.3 din nr.HG386/2007 și a art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954, Ministerul Finanțelor reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor precum și în alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice.
Prin urmare, în prezenta cauză față de prevederile legale menționate și față de faptul că nu s-a făcut dovada că bunul din litigiu aparține demersului privat al Municipiului B, precum și a existenței vreunui caz de excepție expres prevăzut de lege când statul este reprezentat printr-un alt organ, respectiv prin unitatea sau persoana care a reprezentat statul în raporturile de drept substanțial, Statul Român este corect reprezentat de Ministerul Finanțelor în virtutea vocației generale conferite de art.25 alin.2 din Decretul nr.31/1954, critica în acest sens fiind înlăturată.
Fondată este susținerea că între Statul Român prin Ministerul Finanțelor și pârâții nu a existat și nu există nici un raport juridic, ca de altfel, nici între reclamant și aceiași pârâți.
Pârâții au ocupat imobilul proprietatea Statului Român și aflat în administrarea Ministerului Apărării, în mod abuziv, fără vreun titlu locativ opozabil administratorului sau proprietarului tabular.
La data intrării în posesie a apartamentului pârâții au cunoscut că cei de la care au preluat posesia nu sunt proprietarii imobilului, sunt simplii chiriași cărora prin contractul de închiriere încheiat cu Ministerul Apărării, le era interzisă subînchirierea și efectuarea de modificări a spațiului închiriat (fila 6 dosar fond).
Antecontractul de vânzare-cumpărare de care se prevalează pârâții (inexistent la dosarul cauzei), încheiat cu niște persoane care nu aveau nici un drept asupra imobilului (nu erau înscriși în cartea funciară, nu aveau nici dreptul de a subînchiria imobilul) nu este opozabil administratorului și proprietarului tabular.
Nu a existat nici o aparență întemeiată pe acte juridice, care să justifice comportamentul pârâților ca adevărați proprietari prin efectuarea de lucrări la imobil, schimbând astfel și structura acestuia fără a înștiința sau a avea consimțământul administratorului sau proprietarului tabular.
Prin urmare, prin faptul cunoașterii acestor împrejurări, pârâții denotă reaua credință, efectuând lucrările pe riscul lor.
Între pârâții și Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu există nici un raport juridic, nici un raport locativ și prin urmare Statul Român nu are un drept de creanță față de aceștia, obligarea la plata contravalorii investițiilor urmând a fi respinsă iar hotărârea modificată în acest sens.
Referitor la incidența îmbogățirii fără just temei, curtea reține că executarea lucrărilor de către pârâți nu a avut nici un temei, nu a derivat din nici un contract, a fost peste voința administratorului și proprietarului tabular, ceea ce constituie un fapt ilicit, și prin urmare nu justifică îmbogățirea fără just temei în sarcina proprietarului tabular.
De asemenea, nu pot uza de acțiunea in rem verso, atâta timp cât pârâții în baza antecontractului pot formula acțiune în justiție în temeiul art.1073 și 1075 Cod civil.
Pentru aceste considerente, recursul intervenientului este fondat urmând a fi admis.
Cât privește recursul pârâților, acesta urmează a fi respins pentru considerentele mai sus reținute care fac de prisos analizarea criticii referitoare la cuantumul contravalorii investițiilor și respectiv, la constatarea dreptului de retenție, întrucât nu există o creanță în legătură cu imobilul din litigiu.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile declarate de reclamantul Ministerul Apărării și pârâții și în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorei și va admite recursul intervenientului Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, urmând a modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de intervenient împotriva sentinței civile nr.11103/2006 și a încheierii din 28.02.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care le va schimba, în sensul respingerii cererii reconvenționale.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul pârât reconvențional Ministerul Apărării și pârâții reclamanți reconvenționali și în nume propriu și ca reprezentanți legali ai minorei împotriva deciziei civile nr.363/Ap/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite apelul declarat de B în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român împotriva sentinței civile nr.11103/2006 și a încheierii din 28.02.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de și în nume personal și ca reprezentanți legali ai minorei, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./15.05.2008
Dact./30.05.2008
- 3 exemplare -
Jud. fond. -
Jud. apel -,
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Trif, Dorina Rizea
