Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1235/R/2009

Ședința publică din 18 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva sentinței civile nr. 679/A din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați și, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților intimați, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 11 lei (4-5 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, pârâta recurentă depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, recursul fiind astfel legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 16 lei, conform chitanțelor atașate la 4, 5, 13 din dosar.

Reprezentantul reclamanților intimați invocă excepția tardivității recursului promovat de pârâta .

Curtea, în temeiul art. 301.pr.civ. invocă aceeași excepție a tardivității recursului promovat de pârâta, având în vedere că hotărârea recurată i-a fost comunicată pârâtei la data de 31 decembrie 2008, așa cum rezultă din dovada de primire aflată la filele 18 din dosarul nr- al Tribunalului Cluj, iar recursul a fost promovat în data de 28 ianuarie 2009, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității recursului.

Pârâta recurentă solicită respingerea excepției tardivității recursului, arătând că a promovat recursul în termen de 15 zile de la data primirii hotărârii recurate.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită admiterea excepției tardivității recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 500 lei și TVA 95 lei, conform chitanței și facturii, ale căror copii le depune la dosarul cauzei.

Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția tardivității recursului.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.10.213/24.IX.2009 pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis în parte acțiunea reclamanților și împotriva pârâtei, dispunându-se evacuarea acesteia din imobilul situat în C-N-, Bl.9P,.1,. II,.6, fiind obligată pârâta să plătească reclamanților, suma de 1095,05 lei cu titlu de cheltuieli comune suportate de reclamanți și 505,36 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța reținut că imobilul situat în C-N-, -.9,.6, înscris în CF 57.701 C-N, constituie proprietatea reclamanților, dobândit prin moștenire.

Pârâta a fost primită în spațiu în data de 21.XI.2003 și nu a achitat cheltuieli comune datorate Asociației de proprietari, refuzând predarea posesiei spațiului locativ în litigiu, în pofida faptului că a fost notificată prin executorul judecătoresc, s-a reținut incidența dispozițiilor art.480 Cod civil.

Apelul pârâtei a fost respins prin Decizia civilă nr.679/4.XII.2008 pronunțată în Dosarul nr- al Tribunalului Cluj, reținându-se în esență că pârâta, nereușind să justifice un titlu locativ legal, în baza căruia ocupă locuința în litigiu, în mod corect s-au aplicat dispozițiile art.480 Cod civil.

Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, pârâta a declarat recurs, cu motivarea că nu se opune la plata sumelor la care a fost obligată, însă solicită achitarea lor în rate și a locuit începând cu anii 1990, împreună cu antecesorul reclamanților, formând o familie.

Curtea, având în vedere că i-a fost comunicată pârâtei decizia atacată, în data de 31.XII.2008, aspecte ce rezultă din dovada de comunicare aflată la filele 18 Dosar tribunal, iar recursul a fost promovat în data de 28.2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art.301 pr.civ. va respinge ca tardiv recursul pârâtei.

Recurenta fiind în culpă procesuală, în conformitate cu prevederile art.274 pr.civ. va fi obligată să plătească intimatului suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, justificat cu factura și chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 679/A din 4 decembrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatului suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - -

Red./Dact./2 ex./28.05.2009

Jud.fond: și

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Cluj