Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr. 127/

Ședința publică din 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâții G și, domiciliați în F- -.2.12 jud. V, împotriva deciziei civile nr. 201 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns pentru recurenții lipsă, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că intimatul a depus la instanță la data de 14.02.2008, note de concluzii scrise - fax, la care a atașat copie fax acte.

Apărătorul recurenților, depune la dosar chitanța Seria - - nr. - PJ din 14.02.2008 privind plata sumei de 5 lei taxă judiciară de timbru. Depune totodată certificatul de grefă nr- eliberat de Judecătoria Focșani jud. V, prin care se atestă că recurentul are pe rolul Judecătoriei Focșani jud. V, acțiune de partaj succesoral, pârât fiind intimatul, cauză ce are ca termen data de 26 februarie 2008. Mai depune copie xerox de pe certificatul de căsătorie al recurenților, și copie xerox de pe cărțile de identitate a acestora. Solicită a se observa că prin motivele de recurs, s-a solicitat și suspendarea executării deciziei de apel, atacată cu prezentul recurs,capăt de cerere care la acest termen a rămas fără obiect, întrucât între timp decizia susmenționată a fost executată și recurenții au fost evacuați din imobil.In susținerea recursului formulată, precizează că recurenții nu au cunoscut faptul că li s-a comunicat decizia de apel, întrucât ca urmare a evacuării acestora, intimatul era singurul care deținea cheia de la imobil cât și cheia de la cutia poștală, și acesta nu le-a comunicat recurenților acest aspect. Solicită a se observa că dovezile de comunicare a deciziei aflate la dosar, poartă mențiunea că au fost afișate la domiciliul recurenților. In decurs de 13 zile intimatul a formulat cerere de executare a deciziei, care s-a și

executat, relevă faptul că intimatul a premeditat executarea acesteia, prin faptul că nu a comunicat recurenților situația că li s-a comunicat decizia de apel. Recurenții astfel, au luat cunoștință de existența deciziei de evacuare, la momentul când au primit somația de la executorul judecătoresc. In raport de cele susmenționate, solicită în caz de admitere a recursului, ca pe fondul cauzei, să se constate că decizia Tribunalului Vrancea este lipsită de temei legal, și pronunțată cu interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, și în plus solicită a se mai reține și aspectul că recurenții au fost evacuați în plină iarnă din propriul lor apartament. Solicită față de cele expuse mai sus, repunerea recurenților în termenul de recurs, și pe fondul, a se dispune casarea deciziei Tribunalului Vrancea, și pe fondul cauzei, repunerea recurenților în situația anterioară. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții G și, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în- -.2.12 jud.

In motivare a arătat că locuiește în acest imobil împreună cu pârâții, că a existat acordul său în acest sens, însă în ultimul timp între părți au apărut neînțelegeri și că dorește să închirieze locuința pentru a asigura o sursă de venit pentru întreținerea nepoatei sale.

A mai arătat că pârâtul G, este fiul soției sale decedate și că acesta nu a adus nici o îmbunătățire acestui imobil.

Prin sentința civilă nr.3011 din 10 iulie 2007 Judecătoriei Focșani jud. V, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că și pârâtul este coproprietar al imobilului în litigiu, în calitate de descendent al mamei sale predecedate, motiv pentru care cererea în evacuare nu poate fi primită.

Impotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, arătând că între el și familia pârâtului există tensiuni care nu mai pot fi suportate și că are nevoie de veniturile pe care le-ar putea obține din închirierea apartamentului pentru întreținerea nepoatei sale care i-a fost încredințată conform deciziei anexată la dosar.

Prin decizia civilă nr.201 din 31 octombrie 2007 Tribunalul Vrancea, a admis apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.3011 din 10 iulie 2007 Judecătoriei Focșani jud.

A schimbat sentința și în rejudecare a admis acțiunea pentru evacuarea formulată de reclamantul, împotriva pârâților G și.

A dispus evacuarea pârâților din apartamentul 12 - str. M a - F jud.

S-a reținut motivarea deciziei că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că există o stare conflictuală între părți care face imposibilă conviețuirea în același imobil.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanții G și.

Recurenții au solicitat în primul rând repunerea în termenul de recurs având în vedere că au luat cunoștință de decizia recurată la data de 17 decembrie 2007 când au primit prin poștă somația cu nr. 562 din 13 decembrie 2007 emisă de Biroul executorului judecătoresc.

Susținerea recurenților că nu li s-a comunicat decizia civilă nr.201 din 31 octombrie 2007 Tribunalului Vrancea, nu este dovedită în sensul că dovada de comunicare li s-ar fi sustras din cutia poștală de către intimatul.

Așa cum rezultă din dovada de comunicare de la filele 17 - 18 dosar nr.5291/2007 a Tribunalului Vrancea, pârâților G și li s-a comunicat decizia civilă nr.201 din 31 octombrie 2007 la data de 14 noiembrie 2007 prin afișare la domiciliu întrucât nu au fost găsiți.

Procesul verbal de comunicare cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.100 cod pr. civilă inclusiv aceea că persoana căutată nu a fost găsită și actul de procedură a fost afișat pe ușa locuinței.

Cererea de recurs a pârâților este înregistrată la 18 decembrie 2007 după ce somația trimisă de executorul judecătoresc, este primită la aceeași adresă.

Potrivit dispozițiilor art.301 cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

In speță acest termen este depășit față de data comunicării deciziei recurate la 14 noiembrie 2007.

Față de prevederile art.103 cod pr. civilă, recurenții nu au făcut dovada neexercitării căii de atac în termenul legal datorită unei împrejurări mai presus de voința lor.

In consecință, recursul declarat de pârâți împotriva deciziei civile nr.201 din 31 octombrie 2007 Tribunalului Vrancea va fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâții G și, domiciliați în F- -.2.12 jud. V, împotriva deciziei civile nr.201 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /25.02.2008

Tehn.

2 ex./27.02.2008

fond -

apel - -

Președinte:Valentina Gabriela Baciu
Judecători:Valentina Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Galati