Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 128/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 128R
Ședința publică de la 3 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Pană
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1008A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - pârâtă, personal și asistată de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/02.03.2009 și intimatul-reclamant, reprezentat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/20.01.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatului-reclamant depune certificatul de deces al mamei sale, în justificarea cererii de amânare a cauzei formulată la termenul de judecată anterior.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru a obține un răspuns de la Primăria Sectorului 3, arătând că a făcut demersuri în vederea obținerii unei locuințe sociale și se află pe lista de așteptare, motiv pentru care a solicitat proprietarului imobilului în care locuiește în prezent pârâta, să o mai lase să locuiască până când va primi o locuință socială.
Reprezentantul intimatului-reclamant se opune cererii de probatorii formulată de recurenta - pârâtă, prin reprezentant. De asemenea, invocă excepția de nulitate a cererii de recurs, arătând că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, susținând că nici în faza de judecată a apelului nu s-a motivat în drept cererea de apel.
Curtea deliberând, urmează să respingă excepția nulității cererii de recurs, având în vedere că ultima critică invocată de recurenta - pârâtă ce vizează neluarea în considerare a faptului că era îndreptățită prin lege să rămână în imobil timp de 5 ani, poate fi încadrată în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, reprezentând o critică de nelegalitate a hotărârii atacate.
Cât privește cererea de probatorii formulată de către reprezentantul recurentei - pârâte, Curtea urmează să o respingă, apreciind că nu este concludentă și utilă cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. Continuând, arată că recurenta beneficiază de OUG nr. 40/1999 și de prelungirea contractului de închiriere. Totodată, arată că recurenta - pârâtă nu cunoaște carte. Susține că la instanța de fond a făcut dovada faptului că nu a primit notificarea intimatului - reclamant și este de acord în continuare să plătească chiria. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1008A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, ca nefondat. Susține că proprietarul imobilului a notificat pârâta și există la dosarul cauzei dovezi în acest sens. De asemenea, arată că s-a împlinit termenul de 5 ani al contractului de închiriere încheiat între părți. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține în pronunțare cererea de recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1044/31.01.2008 Judecătoria Sector 3 admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, dispunând evacuarea acesteia din apartamentul proprietatea reclamantului situat în B,-,. 2,. 3, sector 3.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în urma restituirii imobilului, în baza dispoziției nr. 274/03.04.2002 a Primăriei Municipiului B și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 8291/22.04.2002, reclamantul a încheiat cu pârâta un contract de închiriere pe timp de 5 ani, la expirarea căruia a notificat-o pe aceasta că nu mai dorește prelungirea lui.
Întrucât valabilitatea contractului de închiriere a expirat la 18.07.2007, iar pârâta deși a fost notificată în sensul mai sus arătat de către reclamant, nu a înțeles să dea curs notificării, în temeiul disp. art. 14 al. 9 din OUG nr. 40/1999, instanța a dispus evacuarea acesteia din imobil.
Prin decizia civilă nr. 1008 A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Pentru a soluționa astfel, Tribunalul a reținut că apelul nu a fost motivat în fapt și în drept, cererea fiind analizată prin prisma probelor administrate la instanța de fond conf. art. 292 Cod pr.civ. S-a constatat că în mod corect prima instanța a reținut incidența în cauză a disp. art. 14 din OUG nr. 40/1999, temei în baza căruia a dispus evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantului.
Împotriva acestei decizii, pârâta a formulatrecursîn termen legal, arătând că nu are alt domiciliu, urmând să primească o locuință socială, moment până la care dorește să rămână în imobil. Recurenta a menționat că instanțele anterioare nu au înțeles că era îndreptățită să rămână în imobil timp de cinci ani.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivele recursului nu conțin o încadrare în drept a acestora, astfel că, în raport de conținutul susținerilor, va fi reținut în analiză, aspectul ce poate fi încadrat în disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
Pornind de la critica privind interpretarea drepturilor recurentei-pârâte, ce izvorăsc din contractul de închiriere a imobilului, în sensul existenței unui beneficiu de prelungire a efectelor închirierii și după epuizarea termenului contractului, la 18.07.2007, Curtea constată că această susținere este neîntemeiată. Se reține că dispoziția de restituire și procesul-verbal de punere în posesie a reclamantului asupra imobilului, datează din anul 2002, fiind încheiat între părți contractul de închiriere pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 15.07.2002.
Evacuarea în speță are drept cauză, lipsa de titlu locativ. Deși nu a fost expusă expres, problema de drept în discuție este dacă la expirarea termenului de închiriere al contractului încheiat în baza OUG 40/1999 (privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe), chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă, ca efect al OUG 8/2004 (privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere).
Art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului conține trei norme distincte referitoare la: principiul respectării proprietății, privarea de proprietate (supusă anumitor condiții), respectiv recunoașterea puterii statelor de a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general.
Conform practicii recente a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), materializată în hotărârile de condamnare a statului român din 02.11.2006 în cauzaRadovici și Stănescu României, respectiv din 08.03.2007 în cauzaPopescu și Toader României,OUG 40/1999 reprezintă o reglementare a folosinței bunurilor, ce urmărește un scop de interes general, iar sistemul astfel implementat de autoritățile naționale, nu este criticabil în sine.
Cu toate acestea, s-a interpretat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că aplicarea art. 11 alin. 1 și art. 13 lit. d din Ordonanță, ar impune o sancțiune proprietarului care a omis să se conformeze condițiilor de formă prevăzută de Ordonanță, prin obligația de a-i tolera timp de 5 ani pe chiriași în imobilul restituit, fără nici o posibilitate concretă și reală de a percepe chirie. Aceasta a fost apreciată ca o sarcină specială și exorbitantă, capabilă să rupă justul echilibru între interesele aflate în joc, din cauza prevederilor defectuoase și a lacunelor constatate de către CEDO în legislația națională de urgență privind spațiile cu destinația de locuințe.
Aceste restricții în privința utilizării bunului imobil au fost apreciate de către CEDO ca fiind disproporționate, considerându-se că statul dispune de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea folosinței bunurilor, însă atâta timp cât există riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă în privința posibilității de a dispune de bunul său, autoritățile trebuiau să stabilească "mecanisme legislative previzibile și coerente", care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrale și imprevizibile în dreptul său de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că OUG 40/1999 nu cuprinde astfel de garanții.
Prin urmare, aplicarea dispozițiilor celor două ordonanțe de urgență conținând dispoziții defectuoase și lacunare, în contra drepturilor reclamantului, ar produce acestuia o ingerință disproporționată în exercitarea drepturilor recunoscute la respectarea bunului imobil, neputând fi lăsată pe seama proprietarilor neprotejați, suportarea costurilor legate de protecția pe care statul era dator aoa sigura chiriașilor din imobilele retrocedate în mod legal.
Totodată, o asemenea soluție, ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, act normativ a cărui aplicare are preponderență, în raport cu legislația națională, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție (privind prioritatea reglementărilor internaționale față de legile interne, în caz de neconcordanță).
Constatând că este inoperantă prelungirea de drept a contractului de închiriere al pârâtei, prevăzută de OUG 8/2004 (în legătură cu OUG 40/1999), și că nu mai poate continua raportul de locațiune inițial stabilit și care a fost încheiat pe durată limitată, Curtea va constata că în lipsa titlului locativ, cererea de evacuare este întemeiată, în concordanță cu practica recentă a CEDO și cu cerințele respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care garantează respectarea dreptului de proprietate.
Făcând aplicarea disp. art. 274 Cod pr. civilă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 1008 A/17.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 1.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red. / Tehnored. / 2 ex.
Judecători apel - Secția a III-a Civilă:,
Președinte:Silvia PanăJudecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu, Mihaela
