Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1311/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1853/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1311
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă SC SA, împotriva deciziei civile nr. 734 din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și.
are ca obiect - evacaurea.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - Reclamantă SC Real SA prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, lipsind intimații - pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judicaire de timbru stbilită de instanță.
Apărătorul recurentei - reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei - chitanața nr. -/5.05.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea, invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului, acordând cuvântul asupra excepției apărătorului recurentei - reclamant.
Apărătorul recurentei - reclamante, solicită respingerea excepției, sens în care depune practică judiciară, iar pe fond solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.10865/15.12.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins ca nefondată acțiunea reclamantei SC SA împotriva pârâților și, prin care se solicita evacuarea pârâților din imobilul dobândit în proprietate de către reclamantă - camera nr.67 din Căminul nr.2 situat în- A, sector 2.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în mod nejustificat susține reclamanta că înțelegerea de închiriere a părților ar fi fost pe perioadă nedeterminată. În lipsa unor elemente de fapt care să indice acest lucru, închirierea se prezumă încheiată pe durată determinată, aceasta fiind regula în materie de închiriere. Art.1451 Cod civil, coroborat cu chitanțele de plată ale chiriilor lunare de care se folosește reclamanta depuse în copie la dosar, dovedesc că închirierea s-a realizat pe perioade lunare, reînnoite succesiv, lunar, conform art.14 din OUG nr.40/1999. Astfel este evident că nu sunt aplicabile regulile denunțării locațiunii pe durată nedeterminată, respectiv art.1436 alin.2 cod civil invocat de reclamantă, ci regulile închirierii locuinței, reglementate de OUG nr.40/1999, respectiv că este aplicabilă legislația specială de protecție a chiriașilor - în cadrul căreia legiuitorul a reglementat în favoarea chiriașului reînnoirea succesivă a contractului de închiriere pe aceeași perioadă inițială și respectiv a reglementat în cazuri justificate dreptul proprietarului de a refuza dreptul chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere. Cum în cererea de chemare în judecată reclamanta nu invocă situația vreunui refuz justificat de reînnoire a contractului de închiriere, ci o denunțare unilaterală nefondată, instanța s-a pronunțat conform principiului disponibilității procesului civil, astfel că acțiunea să fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia civilă nr.734/05.06.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă admis apelul formulat de apelanta - reclamantă SC SA, împotriva sentinței civile nr.10865/15.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 B, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea și a dispus evacuarea pârâților și din locuința situată în B,- A, Căminul nr.2, camera nr.67, sector 2.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că susținerile apelantei - reclamante vizând existența raporturilor de locațiune dintre părți, dovedite pe baza unei prezumții simple născute din faptul ocupării locuinței de către intimații - pârâți și a plății de către aceștia a unor sume de bani către apelantă, cu titlu de chirie, astfel cum rezultă din chitanțele eliberate de apelantă și depuse la dosar, acestea fiind apreciate de tribunal ca fiind întemeiate. În ceea ce privește durata închirierii, dat fiind că aceste raporturi formează conținutul unui contract care nu a îmbrăcat forma scrisă, iar intimații - pârâți nu au indicat elemente pe baza cărora să se poată stabili perioada pe care părțile contractante au ales să se întindă închirierea, tribunalul a observat că nu există nici un motiv pentru care nu ar putea fi reținută susținerea apelantei - reclamante (care are calitatea de proprietar al locuinței închiriate) în sensul că închirierea s-a făcut pe o perioadă ce nu a fost determinată la data acordului de voință dintre părți.
Sub acest aspect, al duratei stabilite pentru închiriere, tribunalul a considerat că raportarea pe care prima instanță a făcut-o pentru determinarea acestui element, respectiv frecvența cu care se făcea plata chiriei, și anume lunar, nu poate conduce la concluzia că durata închirierii, potrivit convenției părților, ar fi fost de o lună, dat fiind că această modalitate de plată, în fiecare lună a chiriei, fiind cea adoptată în cvasitotalitatea contractelor de închiriere, indiferent de termenul închirierii.
În ceea ce privește referirea pe care apelanta o face la aplicarea dispozițiilor art.1436 alin.2 Cod civil, tribunalul a considerat că ceea ce prima instanță a reținut sub aspectul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art.14 din OUG nr.40/1999 este judicios, regulile denunțării unilaterale a contractului de închiriere prevăzute de dispozițiile Codului civil, fiind fără efect în cazul închirierii locuinței, caz în care devin aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de OUG nr.40/1999 în art.14 prin notificarea pe care proprietarul, respectiv apelanta le-a adresat-o chiriașilor și, la data de 21.03.2008, s-a adus la cunoștința acestora din urmă că nu se mai dorește continuarea raporturilor locative, chiriașii figurând în contabilitatea societății proprietare a spațiului închiriat cu restanțe la plata chiriei aferentă unui număr de trei luni. Actele de la dosar, respectiv chitanțele de la fila 10, confirmă situația prezentată de apelantă în conținutul notificării, în sensul că plata aferentă lunilor noiembrie și decembrie 2007 s-a făcut la data de 05.02.2008, iar cea aferentă lunii ianuarie 2008 fost efectuată la 03.04.2008, ulterior deci datei la care intimații au fost notificați de către apelantă.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că refuzul apelantei de a continua raporturile de locațiune cu cei doi intimați își găsește justificarea legală în dispozițiile art.14 alin.2 lit.c din OUG nr.40/1999, fiind dovedită neachitarea chiriei de către intimați timp de trei luni consecutiv.
Împotriva considerentelor acestei decizii a declarat recurs apelantul - reclamant, criticându-le ca nelegale întrucât, deși în mod corect instanța de apel schimbă sentința apelată și admite acțiunea, dispunând evacuarea pârâților, aceasta aplică în cauză dispozițiile art.14 din OUG nr.40/1999, deși în cauză erau aplicabile doar dispozițiile art.1436 alin.2 Cod civil coroborate cu dispozițiile art.24 alin.1 lit.a din Legea nr.114/1996. Recurentul își justifică interesul în promovarea recursului având în vedere faptul că în absența acestuia considerentele greșite ale deciziei recurate ar intra în puterea lucrului judecat.
La termenul din data de 14.10.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va soluționa prioritar excepția invocată, pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art.299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
Ca atare, obiect al recursului nu poate fi decât o hotărâre judecătorească.
Potrivit dispozițiilor art.261 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească cuprinde mai multe elemente printre care atât considerentele cât și dispozitivul. Aceste elemente formează un tot unitar neputând exista independent.
Ca atare, atâta vreme cât dispozițiile art.299 Cod procedură civilă nu rețin că recursul, ca și cale de atac, poate fi îndreptat și împotriva unei părți separate a unei hotărâri judecătorești, ci numai împotriva hotărârii judecătorești în întregul ei, instanța apreciază că atacarea cu recurs numai a considerentelor deciziei pronunțate de instanța de apel este inadmisibilă.
Curtea mai reține că admisibilitatea unei căi de atac presupune și existența unui interes legitim în formularea acesteia.
Ori, în cauză, recurentul nu are un interes legitim în formularea recursului împotriva considerentelor deciziei instanței de apel atâta vreme cât prin dispozitivul acestei decizii s-a admis apelul său și, schimbându-se sentința apelată, s-a admis în tot acțiunea cu care acesta a învestit instanța de fond, dispunându-se evacuarea pârâților din spațiul în litigiu. Dispozitivul deciziei instanței de apel care dă satisfacție pretențiilor reclamantului este executoriu, astfel încât acesta nu poate justifica un interes legitim în modificarea parțială a considerentelor deciziei cu atât mai mult cu cât în cuprinsul considerentelor nu s-au reținut chestiuni de drept care să fie contrare intereselor reclamantului.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurenta - reclamantă SC SA, împotriva deciziei civile nr.734 A/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu pârâții și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./17.12.2009
TB-3 -;
Jud.2 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
