Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 1348/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1962/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1348
Ședința publică de la 19.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 747 din 29.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru recurentul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/19.08.2009, eliberată de Baroul București (fila 2 dosar), intimata reclamantă personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 14.10.2009, a unei întâmpinări formulată de intimata reclamantă, însoțită de un set de înscrisuri.
Este legitimată intimata, care prezintă Buletin de Identitate seria -, nr. -, eliberat de Secția 13, CNP -.
Avocatul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, aplicând și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Intimata reclamantă comunică reprezentantului recurentului o copie a întâmpinării depuse la dosar, precum și înscrisurile anexate acestui act procedural. Arată că nu solicită acordarea unui termen pentru lipsă de apărare.
Avocatul recurentului, de asemenea, arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinări și al înscrisurilor anexate. Precizează că nu are alte probe de administrat în cauză și nici cereri prealabile de formulat.
Intimata reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele anexate întâmpinării.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 305 Codul d e procedură civilă, încuviințează pentru intimata reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele atașate întâmpinării.
Ia act că recurentul nu solicită administrarea de probe noi.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În opinia sa, decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea legii, având în vedere că acțiunea în revendicare și acțiunea în evacuare sunt reglementate în mod distinct de lege. Astfel, acțiunea în revendicare este reglementată de dispozițiile art. 480 Codul d e procedură civilă și următoarele, în timp ce acțiunea în evacuare este reglementată de art. 1410 cod civil și următoarele. Acțiunea în evacuare este specifică raporturilor juridice de locațiune, raport prin care nu se transmite dreptul real, locatarul devine doar un detentor precar al bunului pe care are obligația de a-l restitui. Deci, pentru a-și apăra dreptul de proprietate, proprietarul trebuie să introducă o acțiune în revendicare și nu o acțiune în evacuare.
În cauza de față, între recurentul și intimata nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârât a posesiei asupra unei părți din imobilul proprietatea reclamantei.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 103 din 21.09.2009, pe care o depune la dosar.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală. Arată că a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480 Codul d e procedură civilă pentru a-și apăra dreptul de proprietate, întrucât recurentul de astăzi i-a ocupat o suprafață de teren în mod abuziv, deși are hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă cu privire la terenul în litigiu.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 16.09.2008, sub nr-, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtului, de pe porțiunea de teren a imobilului proprietatea sa, situat în B,-, sector 3 și de pe drumul de exploatare e 1284/4, care desparte proprietățile celor două părți.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul, la data de 27.02.2008, și-a construit în mod abuziv gard din plasă tip B și piloni încimentați, ocupând pe latura de nord, peste cei 27,63 mp prevăzuți în titlul său de proprietate, încă 10 din care 6 din drumul de exploatare e 1284/4 și 4 din imobilul reclamantei.
Reclamanta a mai arătat că la data de 05.04.2008, pârâtul a chemat o echipă de specialiști care au săpat canalizare peste e 1284/4 și peste terenul reclamantei, distrugându-i o parte din gard și semnul de hotar din vest, iar la data de 24.06.2008, i-a distrus și restul de gard.
Prin sentința civilă nr.10758/19.11.2008, Judecătoria Sectorului 3 Bal uat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta cu privire la cererea acesteia de constituire ca parte civilă cu suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale și materiale, în contradictoriu cu pârâtul; a luat act de renunțarea la judecată formulată de pârâtul cu privire la cererea reconvențională având ca obiect constituirea ca parte civilă cu suma de 25.000 lei; a admis excepția inadmisibilității acțiunii având ca obiect evacuare și a respins cererea formulată de reclamanta ca inadmisibilă.
La termenul din 19.11.2008, instanța a calificat cererea pârâtului având ca obiect plata despăgubirilor ca o cerere reconvențională și a luat act că pârâtul a renunțat la cererile sale privind acordarea de despăgubiri materiale și morale, iar reclamanta a renunțat la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, datorită neînțelegerilor dintre părțile litigante cu privire la grănițuirea proprietăților acestora, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtului de pe terenul proprietatea sa, pe care, potrivit susținerilor acesteia, pârâtul l-a ocupat în mod abuziv, precum și de pe dreptul de exploatare 1284/4 cu care cele două proprietăți se învecinează.
Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii, și, pe cale de consecință, a respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă, reținând că între obiectul pricinii și motivarea acțiunii, există o vădită contradicție, prin obiect, acțiunea fiind de evacuare, iar motivarea aparținând acțiunii în revendicare, după natura dreptului și scopul urmărit.
În cauza de față, între reclamantă și pârât nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către pârât, a posesiei asupra unei părți din imobilul proprietatea reclamantei.
Ca urmare, dreptul real de proprietate al reclamantei nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.
Cum însă reclamanta a înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acțiunii, ci doar temeiul juridic al acesteia, potrivit art.129 alin. final Cod procedură civilă, instanța de fond a respins acțiunea în evacuare formulată de reclamanta, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile sus-menționate, în termen legal, a formulat apel reclamanta.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că hotărârea instanței este netemeinică și nelegală, deoarece pârâtul ocupă o suprafață de teren care se află în proprietatea apelantei-reclamante, așa cum este stipulat în sentința civilă nr.12979/2002 - uzucapiune, iar susținerile intimatului reclamant că ar fi înregistrat la OCPI cu suprafața de teren stipulată în titlul de proprietate, este o declarație mincinoasă; că pe acest teren pârâtul nu a avut nici o construcție, ci doar 10, 12 stupi, iar construcțiile se aflau pe proprietatea reclamantei, că între părți s-a soluționat un dosar de grănițuire în partea de est a imobilului care desparte proprietatea părților litigante și s-a pus în vedere intimatului pârât, să se retragă la perimetrul prevăzut în titlul său de proprietate, conform expertizei judiciare depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 747A/29.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în mod greșit instanța de fond a constatat că este inadmisibilă evacuarea pârâtului de pe porțiunea de teren a imobilului proprietatea reclamantei, în condițiile în care între părți nu există un raport juridic de locațiune.
Evacuarea de pe un teren nu presupune existența unui contract de locațiune, deci a unui titlu prin care intimatul pârât să-și justifice dreptul de a ocupa terenul.
În prezenta cauză, între părți au existat mai multe procese de grănițuire precum și o acțiune posesorie, stabilindu-se liniile de hotar ale celor două proprietăți.
Reclamanta și-a întemeiat dispozițiile pe art.480 Cod civil, respectiv pe acțiunea în revendicare, astfel că se impune potrivit art.129 pct.4 și 5 din Codul d e procedură civilă, stabilirea cadrului procesual și administrarea probelor pentru a se constata în ce măsură terenul proprietate apelantei reclamante este ocupat de către intimatul pârât, în condițiile în care acesta invocă la rândul său un drept de proprietate asupra terenului de pe care se solicită evacuarea sa.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece a fost dată cu încălcarea legii, în condițiile în care doctrina și jurisprudența instanței supreme confirmă opinia conform căreia acțiunea în evacuare, reglementată de art.1410 și următoarele Cod civil, este specifică raporturilor juridice de locațiune, netransmițându-se dreptul real, locatarul devenind doar un detentor precar. Pe de altă parte, pentru a-și apăra dreptul de proprietate, reclamanta trebuia să promoveze acțiunea în revendicare, fundamentată pe art.480 Cod civil.
De aceea, hotărârea primei instanțe este una legală și temeinică, instanța supremă pronunțându-se în mod similar într-o decizie de speță, pe care a anexat-
Referirile instanței de apel la prevederile art.129 pct.4 și 5 Cod procedură civilă privind stabilirea cadrului procesual și administrarea probelor, nu pot conduce la concluzia că judecătorul ar putea schimba temeiul de drept invocat de reclamantă. Instanța nu se poate substitui părții și nu poate deveni un avocat sui - generis al acesteia, pentru aos fătui cu privire la temeiul legal corect al cererii formulate.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii ca nefondat a apelului.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A depus decizia civilă nr.2102/17.03.2005 a instanței supreme, ca și practică judiciară.
Intimata a formulat întâmpinare, potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece hotărârea instanței de apel este legală și temeinică.
În recurs, s-a administrat conform art.305 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri noi: adresa nr.-/8724/24.08.2009 a Primăriei Municipiului B, adresa cu același număr din 04.08.2009, plan cadastral, încheierea nr.-/10.10.2008 a B - sector 3, extras de carte funciară nr.-/10.10.2009.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Ca o primă constatare cu caracter preliminar, Curtea evidențiază faptul că obiectul controlului judecătoresc îl constituie legalitatea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii prezente de evacuare, motivate în mod unic, pe aspectul inexistenței unor raporturi locative între părțile litigiului.
Astfel, considerentele ambelor instanțe de judecată, de fond și de apel s-au grefat pe inadmisibilitatea acțiunii, datorită acestei cauze învederate și nu altora cu efect echivalent (cum ar fiexempli gratia, necompetența generală a instanțelor de judecată, etc.). Inclusiv motivele de recurs vizează exclusiv legalitatea soluției de inadmisibilitate, prin prisma inexistenței raporturilor locative.
În consecință, date fiind prevederile art.316 Cod procedură civilă raportate la art.304 Cod procedură civilă și la prevederile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, conform căruia "nstanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță",controlul Curții este circumstanțiat de limitele sesizării sale: legalitatea soluției de inadmisibilitate, privite din unghiul de vedere al inexistenței raporturilor locative între părți.
Realizând această constatate cu valoare de premisă, în prealabil, Curtea constată faptul că prima instanță de judecată a admis excepția inadmisibilității, grefată pe motivul învederat.
Sub un al doilea aspect preliminar, Curtea constată că în literatura juridică, pornind de la definiția și sensurile care se dau noțiunii de apărare, a fost exprimată opinia potrivit căreia ar exista anumite mijloace de apărare cu o natură juridică mixtă: inadmisibilitățile. Ele diferă de apărările de fond - și se apropie de excepțiile de procedură - prin obiect, dar diferă de excepțiile de procedură - și se apropie de apărările de fond - prin rezultatele lor, pentru că dacă sunt primite, duc la respingerea cererii. În această opinie, obiectul excepției de inadmisibilitate l-ar reprezenta contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța.
În funcție de regimul procedural aplicabil, inadmisibilitățile prezintă analogii cu excepțiile, iar cât privește efectele, acestea sunt mult mai energice decât ale excepțiilor și se aproprie de consecințele admiterii unei apărări de fond. Pornind de la criteriul surselor ce pot genera excepția de inadmisibilitate, autorii rețin două categorii de inadmisibilități: inadmisibilități de ordin subiectiv (referitoare la calitatea procesuală, precum și cea dedusă din adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans") și inadmisibilități de ordin obiectiv (atunci când dreptul și pretențiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, în mod greșit de acesta: excepția dedusă din art.111 Cod procedură civilă, etc).
Având însă, în vedere dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, s- arătat în această opinie, că inadmisibilitățile trebuie situate în categoria excepțiilor, și anume între cele peremptorii de fond.
Deși criticată, această opinie a fost îmbrățișată de către instanțele de judecată care se pronunță frecvent asupra excepțiilor de inadmisibilitate, așa cum s-a întâmplat și în prezenta cauză.
Realizând aceste constatări cu caracter prealabil, Curtea apreciază în continuare, că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă conform căruia " Modificare unei hotărâri judecătorești se poate cere9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", este nefundat, deoarece în mod corect tribunalul a apreciat că acțiunea în evacuare formulată de reclamanta intimată este admisibilă, aceasta neputând fi obligată să formuleze o acțiune în revendicare pentru apărarea dreptului său de proprietate.
Astfel, dreptul de proprietate este un drept subiectiv care poate fi apărat prin diferite mijloace juridice, constând în acțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile care sunt aduse dreptului său și să ajungă la restabilirea acestuia.
În măsura în care, prin respectivele acțiuni, sunt înlăturate anumite atingeri ale dreptului de proprietate, ele constituie mijloace de apărare a acestui drept, chiar dacă nu se întemeiază direct și nemijlocit pe dreptul de proprietate, ci pe anumite drepturi de creanță, cum sunt acțiunile născute din contracte.
Articolul 480 Codul civil definește dreptul de proprietate prin elementele sale, determinând astfel conținutul juridic al acestuia, care constă în trei atribute: de a folosi bunul, de a-i culege fructele și de a dispune de bun. Atributul de a folosi bunul presupune exercitarea de către titularul dreptului de proprietate, a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa.
Revendicarea, ca acțiune petitorie, tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului, redobândirea posesiei ca urmare a revendicării este numai un efect accesoriu al acestei acțiuni. Acțiunea în evacuare, prin care reclamanta proprietară tinde la redobândirea atributului de a folosi bunul, are ca temei juridic acest element al dreptului de proprietate prevăzut de art. 480 Cod civil și nu implică o comparare a titlurilor părților, specifică acțiunii în revendicare.
Se constată astfel, că reclamantul nu înțelege să-și valorifice dreptul său de proprietate în mod exclusiv și absolut ca în cazul acțiunii în revendicare, ci solicită să fie constrâns debitorul să execute predarea materială a imobilului, iar izvorul obligației este culpa pârâtului constând în atingerea păgubitoare a unuia din atributele dreptului real, respectiv dreptul de a utiliza bunul potrivit destinației sale.
Așadar, Curtea consideră că există un cumul de acțiuni prin care reclamantul poate să-și valorifice dreptul său, iar alegerea mijlocului procesual, alegerea acțiunii, este la latitudinea reclamantului, neputându-se concepe ca acesta să fie constrâns să utilizeze numai acțiunea în revendicare pentru protecția dreptului său.
Astfel, acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nici un text de lege nu interzice formularea unei acțiuni în evacuare, iar respingerea acțiunii pentru acest motiv ar însemna, în mod evident, o încălcare a dreptului la acces în justiție al reclamantei-intimate.
Susținerile apelantei, în sensul că acțiunea în evacuare reglementată de art. 1410 și următoarele Cod civil este specifică numai raporturilor juridice de locațiune, sunt nefondate și pentru că art.1410 și următoarele Cod civil nu reglementează în nici un fel acțiunea în evacuare și, de altfel, în tot Codul civil nu există termenul de "evacuare", în nici un text de lege, iar construcția juridică invocată este una dintre teoriile doctrinei, fără o bază legală care să o consacre, ea neputând avea, datorită izvorului său juridic, obligativitate pentru instanța de judecată.
A condiționa acțiunea în evacuare exclusiv de existența unui contract de locațiune sau închiriere, iar în lipsa acestora, a respinge acțiunea în evacuare ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamantul trebuie să formuleze acțiunea în revendicare, reprezintă o încălcare a principiului disponibilității în dreptul procesual civil.
Jurisprudența, inclusiv cea a instanței supreme, nu constituie izvor de drept pentru instanțe, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind obligatorii doar dacă au fost pronunțate în interesul legii, conform art.329 Cod procedură civilă.
Criticile subsumate punctului 3 din motivele de recurs își găsesc răspunsul în considerentele expuse anterior de către Totodată, Curtea constată că tribunalul prin paragraful final al hotărârii sale, nu a dispus judecătoriei, să schimbe temeiul de drept al cererii introduse, cum greșit invocă recurentul, ci practic a dat indicații instanței de fond, subsecvente soluției de desființare a sentinței adoptate. Aceste indicații au vizat necesitatea judecării în fond a acțiunii, ca urmare a constatării caracterului său admisibil: stabilirea cadrului procesual, admiterea probelor pentru a se constata gradul ocupării terenului reclamantei, de către pârât, în contextul în care și acesta invocă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu. instanței de apel sunt firești și necesare ulterior respingerii excepției inadmisibilității, neputând fi apreciate ca dispoziții care exced limitelor competenței instanțelor de judecată și care s-ar transpune în sfera asistenței juridice a părților.
Curtea constată de asemenea, împrejurarea că, ulterior stabilirii cadrului procesual, trebuie să se procedeze la judecarea în fond a acțiunii de evacuare a reclamantei - intimate, astfel cum a fost ea formulată, inclusiv prin administrarea de probe pentru a reliefa dacă asupra terenului ocupat, pârâtul are sau nu un titlu de proprietate, urmând a se aprecia asupra temeiniciei acțiunii în evacuare, în consecință.
Pentru ansamblul acestor considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge în majoritate, recursul prezent, ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât, domiciliat în B,-,. 66,. 221,. 11, sector 2, împotriva deciziei civile nr.747A/29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,--12, --26,. C,. 2,. 37, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.10.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Red. / 15.10.2009 /Tehnodact. /CS 4 ex./18.11.2009 GREFIER,
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 3. - Civ. -
OPINIE SEPARATĂ
Opinia separată este în sensul admiterii recursului, modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței apelate.
"Evacuarea", ca noțiune, este utilizată de legiuitor cu privire la imobilele-locuință în norme speciale de reglementare (Legea nr. 5/1973, Legea locuinței nr.114/1996), iar nu pentru imobilele-terenuri, astfel cum este situația de față și care nu este cel aferent ori care asigură funcționalitatea normală a locuinței, cum ar fi curtea ori grădina de lângă casă.
Astfel, potrivit art.2 lit.a) coroborat cu art.21 lit.b) și c) din Legea nr. 114/1996, care reglementează conținutul cadru al contractului de închiriere, prin locuință se înțelege "construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare,care satisface cerințele de locuitale unei persoane sau familii", inclusiv suprafațacurțilorși a folosite în sensul susmenționat (sublin. red.), evacuarea din locuință fiind strâns legată de existența, respectiv de inexistența raporturilor locative (art.25 din Legea nr. 114/1996).
În toate celelalte situații privind terenurile ca atare, neafectate funcționalității unei locuințe, în sensul arătat, ocupate în mod abuziv de terțe persoane, sunt aplicabile alte prevederi din dreptul comun privind acțiunile posesorii (art.674-676 Cod procedură civilă), respectiv acțiunea în revendicare (art.480 Cod civil) ori o acțiune derivând eventual, dintr-un contract de locațiune încheiat pe dreptul comun (art.1410 și urm. Cod civil), și nu acțiunea în evacuare.
Fiecare dintre acțiunile admisibile au un regim juridic distinct, respectiv condiții specifice de utilizare ce trebuie analizate în persoana titularului cererii introductive de instanță.
Pentru considerentele prezentate succint mai sus, se constată că în mod corect s-a respins acțiunea în evacuare de pe terenul reclamantei și de pe drumul de exploatare 1284/4 situate în B,--24, sector 3, ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 10758/19.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în mod greșit fiind admis apelul reclamantei de către Tribunalul București, desființată sentința, cauza fiind trimisă spre rejudecare pe fond a acțiunii în evacuarea de pe terenul (viran), asupra căruia reclamanta deține o hotărâre irevocabilă din 2001 privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În aceste condiții, recursul se impunea a fi admis, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.
PREȘEDINTE,
Red. FP/ Tehnodact. - 4 EX. 3.12.2009.
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
